60 matches
-
reprezentat că necesar și întemeiat pe principii"22. Pe scurt, intelectul are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea "Ce rezultă?"23. Finitudine și negativitate sau eul și sesizarea alterității fenomenologice: intelectul în accepțiune hegeliana Hegel însuși recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează materialul provenit din cunoașterea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de Kant, conceptul fiind la rândul sau scop, în timp ce obiectul, lumea exterioară că necesitate, este doar mijlocul 63 - conceptul se poate depăși pe șine într-un calitativ superior. Ideea care se creează pe șine începând cu sine: rațiunea în accepțiune hegeliana Rațiunea este conceptul obiectiv al întregii realități; procesul revenirii acesteia la sine după ce s-a înstrăinat de sine prin concept este numit de Hegel spirit. "Lupta rațiunii este efortul de a înfrânge ceea ce intelectul a fixat"64. Autorul Științei Logicii
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pentru că orice cantitate reprezintă o fostă calitate: "cantitatea este calitatea devenită deja negativă"68. Nouă calitate nu elimina pur și simplu cantitatea care a produs-o, ci o transmite mai departe sub o formă nouă, ameliorata. Nu putem înțelege ideea hegeliana de rațiune fără a intelege dialectica, mișcarea prin suprimarea contrariilor. Pe urmele lui Platon, Kant a desconsiderat dialectica, tratând-o că pe un produs retoric sofistic, bazat pe aparentă și înșelăciune. Hegel o reabilitează însă, transformând-o în principiul mișcării
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
obținut pentru și limitat doar la interioritatea individului; acesta trebuie "să se realizeze"77 sub forma comunității. În acest punct putem identifica deosebit de clar preferință kantiana pentru intelect, și deci pentru individ, cum nu se poate mai distinctă de preferință hegeliana pentru rațiune, pentru pozitiv, pentru dezvoltarea și împlinirea binelui la nivelul eticului, adică al statului, instituția fundamentală a societății moderne 78. Cât de mult contează comportamentul moral ireproșabil după care ne ghidăm când realitatea în care trăim este atat de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
mai mult decât atât, problemă fundamentală este întrebarea dacă omul poate exista la modul personal sau trebuie să se confunde într-un realissimum suprapersonal" (pp. 81-82). Pentru a exemplifică această afirmație, autorul aduce în discuție chestiunea curajului, aplicat la doctrina hegeliana a mersului istoriei: reprezintă curajul o dovadă a existenței personale sau este un fenomen mecanic, așa cum apare în filosofia organicista a lui Hegel? (p. 81) Aici apare remarcă extrem de interesantă potrivit căreia teodiceea (adică rezolvarea pe cale rațională a problemei râului
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de toți aliații de dinaintea "războilui imperialist mondial", cu excepția lui Breton, capul "mișcării suprarealiste internaționale", singura care ar fi rezistat "devierilor de dreapta" (despre cele de stîngă, Gherasim Luca nu părea să aibă cunoștință) și care ar fi capabilă, printr-o hegeliană "negare a negației" să "mențină suprarealismul într-o stare permanent revoluționară". Acest puseu troțkist e totuși corectat de încredințarea că "forța dialectică și materialistă" i se trage poeziei de la poziția "leninistă a relativ-absolutului". Toate tezele acestea se găsesc în Limites
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
sfînt și indiscutabil. Și pentru că atitudinea de negare aparține unui subiect uman care neagă totul la infinit, și pentru că mai apoi ea e semnul libertății absolute în ordine umană, Kierkegaard, supus presiunii pe care terminologia aflată în vogă atunci - cea hegeliană - o exercita asupra oricărei minți filozofice, va folosi la rîndul lui definiția hegeliană a ironiei. Ironia este negativitate infinită absolută. Oricît de picată din cer ar părea astăzi o asemenea definiție, ea merită să fie pomenită chiar și numai pentru
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
care însă nu salvează cartea de la o oarecare senzație de prolixitate. Nonșalanta spiritului digresiv, care se pierde în subtilități teologice și filosofice chiar în cuvîntul introductiv, permitîndu-si luxul plictisitor de a trece în revistă răspunsurile filosofiei indiene și a celei hegeliene la întrebarea referitoare la sensul istoriei, sau alunecarea de la obiectul inițial statuat prin titlu și revenirea tîrzie la acestă în alt subcapitol, precum și amploarea notelor de subsol, care ar putea foarte bine face parte din corpul textului propriu-zis, constituie deopotrivă
Critica si condeiul autorului de fictiune by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17678_a_19003]
-
socotea Aderca, n-ar fi decît "istoria diferitelor slujbe pe care zînă artei cuvîntului a fost silită să le împlinească, umila pe la curțile boierești ale altor valori". Că o excepție salutara e comentată prezența lui Maiorescu, "subtilă protestare, discipolul esteticei hegeliene, care cu voce senina a intonat pe aceste țărmuri danubiene un imn impersonal pentru eliberarea zînei care trebuie să rămînă nuda...". Încă în Personalitatea..., combătîndu-l pe Taine, Aderca specifică esteticul printr-un criteriu psihologic, socotind "știință frumosului" drept "o disciplină
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17725_a_19050]
-
parte decât acolo unde a fost de obicei căutat, nu pe tărâmul limbii sau literaturii, ci pe „tărâmul moralei” și el „stă în legătură cu principiul întregii educațiuni”. Dacă e așa, atunci trebuie să ne punem, afirmă criticul, în ordine, următoarele trei (hegeliene) întrebări: ce scop are educația? ce importanță are, în general, în educație studiul? și de ce tocmai studiul latinei este esențial în educație? Maiorescu răspunde pe rând: rezumând opiniile marilor pedagogi ca Locke, Rousseau sau Pestalozzi, el afirmă că „scopul educației
„Pentru ce limba latină…“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5177_a_6502]
-
nivelul publicului comun, a unei imagini clișeizate a lui Eminescu, ce se revendică fraudulos de la Călinescu. Relevarea fondului clasicizant al operei eminesciene, a țesăturii subtile de relații cu gândirea și arta romantică germană și, nu în ultimul rând, a „firelor" hegeliene din textura operei celui care îl refuza pe Hegel, sunt binevenite și astăzi, când Eminescu este mortificat în sintagma (falsă) „ultimul mare romantic european". Din păcate, neajunsurile editoriale propriu-zise sunt mari, din acest punct de vedere singurul câștig adus de
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]
-
nu este în stare să facă acest lucru"14. O împiedică noumenul, lucrul în sine, la care rațiunea (kantiana) nu are acces. Pentru Hegel, distincția fenomen-noumen este una falsă. Ea nu aparține realității ca atare, ci numai gândirii 15. Rațiunea hegeliana poate și va cunoaște în cele din urmă infinitul, relevat sub forma spiritului, a împăcării umanității cu propriile idei, prin abolirea distincției dintre subiect și obiect, care devin astfel momente contradictorii, dar nu independente, ale devenirii. Din acest punct de
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
mod cuprinzător și conștient formele ei generale de mișcare. La el dialectica stă cu capul în jos. Ea trebuie răsturnata, pentru a descoperi sub învelișul mistic sâmburele rațional"35. Gândirea realității, susține Marx, reprezintă rezultatul metodei materialiste, opuse celei idealiste, hegeliene; felul în care oamenii trăiesc că suma a relațiilor de producție în care intră, felul în care ei își însușesc și consumă mărfuri, se reflectă la nivelul conștiinței și le constituie astfel modul de a gândi. Gândirea nu este creatoare
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
general. În termenii discuției noastre, Marx îi reproșează lui Hegel incapacitatea de a ieși de pe tărâmul necesității: numai gândirea, chiar și sub formă rațiunii, nu poate face nimic atunci cand practică economică a cărei reflecție este, până la urmă, rămâne neschimbată. Libertatea hegeliana nu ar fi deci decât o iluzie, ea rămânând în continuare prizoniera realității structurale a economiei politice. Marx uită însă că, pentru Hegel, gândirea, rațiunea, se află în lucruri, nu în afara acestora. Ea este eficientă în măsura în care pune lucrurile, lumea per
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
Kant că lucrul în sine este numai un produs abstract al gândirii, fără acoperire în realitate? Această prezumtiva "întoarcere cu capul în jos" a dialecticii hegeliene de către Marx, de care s-a făcut atâta caz, este lipsită de obiect. Dialectica hegeliana începe ca Idee, ca rațiune, alcătuită din concepte individuale, dar ea nu are nicio valoare atâta timp cât nu neagă realitatea și nu o transformă în ceva interior, nelăsând-o să subziste pentru sine. Nu afirmă Hegel în Știință Logicii că obiectul
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
conectată exclusiv prin gândire, dacă așa ceva este posibil, cu alte moralități, ființând într-o lume fenomenala de nedepășit că totalitate; victoriile rațiunii practice sunt și rămân astfel singulare, chiar si in prezumtiva lor comunitate că "imperiu al scopurilor". În versiune hegeliana, libertatea în calitatea de continut al spiritului și necesitatea, realitatea, în calitate de exterioritate a spiritului, nu au sens decât în procesul devenirii și totodată al suprimării lor. Libertatea neagă necesitatea, lumea reală, aparentă, existând pentru sine, si o transformă în interioritate
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
evreu după Holocaust (trad. Gina Vieru), Editura Humanitas, București, 2015, 92 p. Am argumentat într-o recenzie extinsă a acestei cărți (Holocaust. Studii și cercetări, vol. VII, nr. 1(8)/2015, Curtea Veche, București, 2015, pp. 382-388) faptul că interpretarea hegeliana a genocidului prezintă riscul de a se transformă într-o justificare a ceea ce este inacceptabil. Asta nu înseamnă, desigur, evacuarea tensiunii hermeneutice a oricărei istoriografii (abordarea voluntarista vs. determinista a faptelor istorice). 2 A se vedea și Stéphane Courtois, Comunism
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
separația dintre bine și rău) și cognitivă (separația dintre adevărat și fals). Dovadă că acest lucru se întâmplă este chiar firul narativ al cărții. Așa cum există o dialectica a rațiunii, indiscutabil există și alta a conștiinței (atâta timp cât se păstrează accepțiunea hegeliana, dinamic-constructivă, a dialecticii). Dacă asemănarea este de formă, deosebirea ține de substanță. Așa cum a fost arătat că dialectica rațiunii, în cazul de față, presupune conștientizarea unor opoziții în realitatea exterioară, dialectica conștiinței presupune opoziții în realitatea interioară. Chiar dacă stimulul acestor
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
domanda îl consenso, mă anche "educa" questo consenso con le associazioni politiche e sindacali, che però sono organismi privați, lasciati all'iniziativa privată della classe dirigente"9. Per Gramsci "società civile" non è né la "struttura" marxianamente înțesa, né l'hegeliano "sistema dei bisogni", quanto piuttosto l'insieme delle associazioni sindacali, politiche, culturali, generalmente dette "private" per contraddistinguerle dalla sfera "pubblica" dello Stato. Îl marxismo dialettico di Gramsci, lo abbiamo già visto, impedisce però tale distinzione netta, "organică". Egli - a partire
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
vera ed assoluta palingenesi, e che perciò non c'è da aspettare o dă fantasticare nuovi cieli e terre nuove"5. Gentile gli risponde șei giorni dopo. Potrebbe, în fondo, dargli una risposta di manieră, tipo: sì, Croce non è hegeliano, mă è un grande studioso. La risposta di Gentile è ampia, obiettiva, generosa: "Delle cose del Croce che vuoi che ți dică? Tu săi îl mio pensiero, e puoi indovinare quello che approvo e quello che disapprovo negli scritti del
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
non mi persuade? E'chiaro che per gran parte mi persuade assai bene, giacché mi ritrovo me stesso, ossia îl risultato del mio decennio o poco più di viva attività filosofica"16. E Croce ricorda la sua critică al sistema hegeliano, la sua ostilità alla metafisica, per giungere presto al punto di dissenso, ovvero l'idealismo attuale: "Mă allorché voi soggiungete "idealismo attuale", nasce îl dissenso; e nasce dal modo în cui voi intendete l'attualità. Anch'io ho per fermo
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
cultură complessiva della società, al fine di garantire un crescente grado di adesione ai valori veicolati dall'utilizzo nonviolento del linguaggio. Nela prospettiva capitiniana ciò è possibile attraverso l'apertura al "tu", che, sottintendendo îl "tutti" (e non îl Tutto hegeliano), appare di per se stessa idonea a marcare percorsi inclusivi, di compresenza (corale) nella produzione del valore, che nel perugino, con inguaribile ottimismo, è inscindibilmente legato al "bene"47. Da questa prospettiva, è evidente în Capitini îl legato evangelico, laddove
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
Vintage Books,1955, p.102-107). Mai realist decât gânditorii amintiți mai sus care au meditat și comentat conștiința nefericită a fost poetul și filosoful B.Fundoianu,pe numele său adevărat Benjamin Fondane.Până a comenta poziția acestuia față de conștiința nefericită hegeliană am să spun câteva cuvinte despre acest român de origine evreiască.Aflat în capitala Franței,odată cu Voronca și Cristian Tzara își anunță prietenii că se lasă de Poezie pe motiv că aceasta îl poate elibera și răspunde acolo unde metafizica
CONŞTIINŢA NEFERICITĂ A LUI HEGEL PRIN GÂNDIREA EPOCII LUI B.FUNDOIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 302 din 29 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356998_a_358327]
-
Vintage Books,1955, p.102-107). Mai realist decât gânditorii amintiți mai sus care au meditat și comentat conștiința nefericită a fost poetul și filosoful B.Fundoianu,pe numele său adevărat Benjamin Fondane.Până a comenta poziția acestuia față de conștiința nefericită hegeliană am să spun câteva cuvinte despre acest român de origine evreiască.Aflat în capitala Franței,odată cu Voronca și Cristian Tzara își anunță prietenii că se lasă de Poezie pe motiv că aceasta îl poate elibera și răspunde acolo unde metafizica
CONŞTIINŢA NEFERICITĂ A LUI HEGEL TRĂITĂ PRIN GÂNDIREA EPOCII DE B.FUNDOIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 266 din 23 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355654_a_356983]
-
soartă, ce își caută și mai totdeauna își află, chiar și în gordianul de căi existențiale, starea de-argint-viu întru of ! și vai ! - interjecții, „predicate cu care s-a îndepărtat, în mezolitic / neolitic, ens-ul cuvântător de sanctuarul-peșteră“, rar clamate („amendatele esteticii hegeliene“), cu „stâmpărare“ în mult-dedusele / indusele, -, întru înnobilare de suflet / spirit, întru acel imperios principiu conținut / semnificat și de latineasca zicere, ridendo castigat mores, cu „ieșire“ surprinzător de sigură, „pe scara de serviciu“ a labirintului, într-o ultimă instanță de catharsis
ION PACHIA-TATOMIRESCU, CRONICA „RESTANTĂ“: PENDULUL DIN CONSTELAŢIA LYRA ŞI BERLINA DE PE CĂILE VLĂSIILOR DE REPORTAJE ŞI INTERVIURI de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2347 din 04 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370599_a_371928]