43 matches
-
țelul propriu-zis, spre care năzuiește eul angajat în marea dispersie, este reprezentat de “celălalt sublim” (invocat mai sus), de “morfosculptura” divină : ...și ce ruperi de ritm ai reușit Dumneata/ Acolo sus, în văzduh, Domnule?!//...// Ci clare întinderi de mână: adevărate/ Heteronomii - / Domnule!...// Doamne, ce morfosculptură reușești colo sus?! * Opresc aici analiza în sine, mult prea sumară, desigur, a poeziei lui Marcel Turcu. Adaug doar câteva încheieri de ordin teoretic, pe care parcurgerea textului poetic, precum și transferal lui în metalimbajul interpretării le
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 by http://confluente.ro/Poezia_lui_marcel_turcu_sau_despre_supra_eugen_dorcescu_1351874931.html [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
o limbă este un dialect cu armată și marină militară”, răspândită de către lingvistul american Max Weinreich, fenomenul fiind de fapt mult mai complex. Lingvistul american Einar Haugen (1966) a introdus în studiile despre limbi și dialecte noțiunile de autonomie și heteronomie. Folosind noțiunile lui Kloss și ale lui Haugen, Trudgill definește limba "ausbau" ca o varietate standard autonomă, împreună cu toate acele dialecte nestandard din continuumul dialectal respectiv care sunt heteronome față de acea varietate standard, adică dependente de ea. Trudgill (2004) deosebește
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]
-
parodic al „lunedismului”, atitudine postmodernă de asumare prin delimitare și caricare, ci de o voință integratoare grație căreia Eminescu se întâlnește cu T. S. Eliot, Urmuz stă bine lângă Rilke, iar Valéry și Michaux sunt citați împreună cu marele campion al heteronomiei, Fernando Pessoa. Deschis deopotrivă acumulărilor livrești și realității cotidiene ca material poetic, C. a fost definit, în consecință, drept „cel mai doinașian dintre poeții tinerei generații” (Ștefan Borbély) ori ca o „candoare ce conservă puritatea simțirii în propriul ei exil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286194_a_287523]
-
orice grup social cu lumea exterioară este partea constitutivă a existenței, a referențialității lui proprii. O configurație paradoxală are loc: pe de o parte, se impun regimurile de autoreferențialitate în plan cognitiv, pe de alta, acestea se hrănesc cu o heteronomie globalizată, implicând ideea că înțelegerea internă trece prin integrarea unei exteriorități pregnante, spectacularizate de la bun început. La un alt nivel, emergența unor noi tematici ale intimității universalizabile (prietenie, vis, credință, iubire etc.), parcelizarea și autonomizarea obiectelor de anchetă (SIDA, femeile
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
răsăritene va percepe cartea lui Kant drept „falsă”. Perspectivei lui Kant asupra omului, Ionescu îi va opune reprezentările creștine tradiționale asupra datoriei și libertății. Libertatea creștină, care nu are nimic cu autonomia, care, odihnind în teonomie, ignorează autonomia ca și heteronomia, categorii juridice, care nu-și au nici un rost într-un domeniu de esență strict spiritual. O libertate care e libertate în iubire și care presupune organismul mistic al comunității de dragoste. Fondată sau nu, clară sau confuză, libertatea aceasta care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de vedere al valabilității în timp a evaluării diagnostico-prognostice, este evident că valabilitatea cea mai lungă o vom obține în cazul personalităților hiperintegrate, iar cea mai scurtă, în cazul personalităților slab integrate. Dacă introducem în ecuație și legile heterocroniei și heteronomiei, ajungem la concluzia că în sistemul personalității raportul constant/variabil își modifică semnificativ aspectul de-a lungul vieții individului: până la vârsta adultă, predomină variabilul de tip antientropic, susținând procesul dezvoltării; la vârsta adultă, până la limita de 60-65 de ani, predomină
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
lor, mai apoi, pe linia formării unor reprezentări/noțiuni tot mai bine definite. Convingerile și motivațiile urmează însă o cale mult mai anevoioasă și probabil că nu toți indivizii ating pe deplin faza imperativului moral interior. Piaget însuși arată că heteronomia și autonomia sunt nu numai două stadii ontogenetice, ci și două tipuri de morală întâlnite printre adulți. Iar Kenigston consideră că există tineri care nu depășesc până la 24 de ani faza preconvențională și că imensa majoritate a lor rămân cantonați
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
și problemele aferente lui, fapt pretinzând o interpretare filosofică, morală, sociologică"35. Ultima etapă de creație va fi obiect al cercetării în capitolul al IV-lea, criticul urmărind să surprindă "convenționalitatea manieristă a unui limbaj literar". Acesta va anunța, așadar, "heteronomia metodică a lucrării" pe care o vede ca fiind absolut necesară în înțelegerea literaturii. Metoda e decis modernă și se subsumează structuralismului, tematismului, psihocriticii argumente existând pentru fiecare. De la Roland Barthes la Mihail Bahtin, de la Schoupenhauer la Hegel, comentatorul caută
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
discernământul este forma primitivă a inteligenței care precede limbajul iar pentru Patapievici este un simț natural peste care se suprapune Însă reprezentarea. Ca formă „primitivă” de inteligență, discernământul se formează cu primii germeni de conștiință morală, ce parcurge etapele de la heteronomie (norme de discriminare impuse) la cele de autonomie (de acceptare conștientă a normele impuse).Ca forma cea mai primitivă de inteligență (E. Pamfil), distincția dintre bine și rău este anterioară limbajului, morala, la Început, fiind inconștientă (fiind bine ceea ce e
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, C Scripcaru, Simona Grămadă, Irina Agrosoaie () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1482]
-
Ca forma cea mai primitivă de inteligență (E. Pamfil), distincția dintre bine și rău este anterioară limbajului, morala, la Început, fiind inconștientă (fiind bine ceea ce e aprobat de părinți și rău ceea ce e dezaprobat de ei). Lipsa trecerii ontogenetice de la heteronomia discernământului dintre bine și rău la autonomia acestei discriminări, a făcut ca discernământul să fie considerat un criteriu „de competență” mintală, o facultate cheie a echilibrului moral, determinată de raționalitatea cunoașterii umane. Bazat de distincția Înnăscută dintre bine și rău
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, C Scripcaru, Simona Grămadă, Irina Agrosoaie () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1482]
-
cu toate aporiile ei), modernitatea a dizolvat nu numai de facto, ci și de jure asocierea transcendenței cu noțiunea de putere. Marcel Gauchet făcea observația că, în Europa premodernă, un rege era un concentrat de religie cu față politică, o heteronomie materializată, care iradia din nucleul puterii pînă la cele mai de jos ramificații ale raporturilor din societate. în modernitatea tîrzie, materializarea heteronomiei prin putere dispare, este eliminată din spectacolul public. Pe pragul dintre modernitate și modernitatea tîrzie, totalitarismele europene au
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Gauchet făcea observația că, în Europa premodernă, un rege era un concentrat de religie cu față politică, o heteronomie materializată, care iradia din nucleul puterii pînă la cele mai de jos ramificații ale raporturilor din societate. în modernitatea tîrzie, materializarea heteronomiei prin putere dispare, este eliminată din spectacolul public. Pe pragul dintre modernitate și modernitatea tîrzie, totalitarismele europene au făcut o ultimă încercare de a lega strîns puterea și transcendența. Dar, spre deosebire de societățile premoderne, care făceau din putere un atribut al
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Naratori și modelare umană în medievalitatea românească, în spiritul temei cu variațiuni din muzică, variațiuni care adaugă cu fiecare nouă lectură alte și alte căi interpretative ale unor opere ce se deschid mereu diferit cititorului atent. Literatura stă sub semnul heteronomiei, psihologia, sociologia, imagologia dialogând în aceste cărți despre epoci de altădată, când nu scrisul frumos, ci scrisul util, "furat" uneori de intenții expresive definea cultura română. Analiza operei devine un portret complex al spiritului creator, un portret arcimboldian, din mii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
critica e dependentă de propriile obiecte care ajung să definească semnificația situațională a criticii. Potrivit profesoarei Judith Butler, condamnată să se afle în relație cu altceva decât ea însăși, așa cum susține Foucault, critica pare a fi supusă dispersiei, dependenței și heteronomiei 187. Și aceasta deoarece sarcina criticii nu ar fi aceea de a evalua dacă obiectele sale, respectiv condițiile sociale, practicile culturale, formele de cunoaștere, putere și discurs, corespund normelor unor convenții, ci de a reflecta asupra propriului cadru de evaluare
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
fiecare dintre câmpuri - câmpul universitar, câmpul istoricilor etc. - există dominatori și dominați, în funcție de valorile interne ale câmpului. Un bun istoric este cineva despre care istoricii buni spun că este un bun istoric. Este un fapt în mod necesar circular. Dar heteronomia începe în momentul când cineva care nu este matematician poate interveni pentru a-și da cu părerea în privința matematicienilor, când cineva care nu este recunoscut ca istoric (un istoric „de televiziune”, de exemplu) își poate da cu părerea în privința istoricilor
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în sensul mertonian. Dar consecințele sugerate de Boudon trimit tot la mecanismul analizat de Bourdieu. Avem de-a face cu alte norme de excelență, care nu mai sunt cele ale lumii științifice, ci ale mediilor jurnalistice. Așadar, o întărire a heteronomiei „câmpului științific”. O deplasare a elitelor asemănătoare din punct de vedere formal a fost observată în Europa de Est în urma prăbușirii sistemului sovietic. Elita conducătoare își datora preeminența unor poziții specifice politice. Ca să ne exprimăm în termeni parsonieni, exigențele funcționale ale subsistemului
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
pentru cei care doresc doar explicații) numai că pornografia (asumată chiar de LP) precum și alte spuse și face "horrifiques" nu se încadrează aici. 3.3. Ar trebui deci ca jonglând la început cu două cioburi de memorie să mergem dincolo de heteronomia de suprafață (prea ușor de confundat aici cu anomia) și de heteroidiomatizarea vizibilă pentru a ajunge la rădăcini. Iar acolo unde geneza nu ne spune mare lucru, mecanismele (de)generative ale spunerii ne-ar putea duce pe un drum al
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
spiritului, cu aripile întoarse înăuntru”), iar la nivelul receptării prin creșterea gradului de imprevizibilitate al operei în relația cu cititorul. Interdependența valorilor în literatură (1987) e o cercetare sistematică, păstrând justa măsură în felul în care sunt apreciate autonomia și heteronomia unei scrieri: „interdependența” nu sacrifică „independența” valorilor extraestetice reunite, prin jocul dialectic al identității și alterității, sub cupola frumosului. O temă incitantă, insuficient valorizată de exegeza anterioară, e abordată în cartea Marin Preda - o filosofie a naturii (1994). În evocarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289733_a_291062]
-
scopul informației și documentării asupra felului cum esteticienii științifici înțeleg chestiunea” la acest tratat. După primele două secțiuni, Problemele preliminare și Valoarea estetică, partea a treia este consacrată operei de artă, momentelor constitutive și clasificării artelor, cu concluzii despre „anatomia, heteronomia și pantonomia artei”. De natură mai tehnicistă e partea a patra, Structura și creația artistică, pe când ultima parte, o poetică a receptării, insistă pe elemente extraestetice și estetice, pe criteriile ierarhizării artistice, subliniind heteronomia fenomenului receptării. Dincolo de documentarea laborioasă, precumpănitor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
clasificării artelor, cu concluzii despre „anatomia, heteronomia și pantonomia artei”. De natură mai tehnicistă e partea a patra, Structura și creația artistică, pe când ultima parte, o poetică a receptării, insistă pe elemente extraestetice și estetice, pe criteriile ierarhizării artistice, subliniind heteronomia fenomenului receptării. Dincolo de documentarea laborioasă, precumpănitor germană, relevante sunt punctele de vedere personale despre filosofia artei și fenomenologia structurii ei; intră în dezbatere specificitatea devenirii artei între individual și universal, între temporal și supratemporal, între imanentism și mutațiile istoriei. Din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
temelia unei Weltanschauung de exemplară altitudine ontologică. Se pronunțase de timpuriu în sensul unei arte care, pornind de la datele complexe ale existenței, „dobândește expresivitate umană, ia parte la mobilismul vieții istorice și exercită marea ei putere asupra societății”. Ideea de „heteronomie a artei” se conturase încă din perioada redactării tezei de doctorat, de unde provine și interesul pentru problemele de istorie literară, estetică, morfologie a culturilor, teoria valorilor. Sub semnul raționalismului și al istorismului, esteticianul călăuzit de idealul valorilor vede în artă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
de practica artistică din ultimile două secole, ale poeticilor componistice în stare să generalizeze elementele limbajului muzical, ale experiențelor artistice, ipotezelor asupra originii artelor și a căilor spre universalitate ori ale frumosului muzical (fie că este vorba despre autonomia și heteronomia detectării resurselor, de geneza formelor ca reprezentare a timpului muzical sau de sincretismul artelor sub egida muzicalității). Corneliu Dan Georgescu dezvoltă una dintre direcțiile esențiale ale componisticii sale: estetica monotoniei, ca rezultantă a explorării conștiinței noastre auditive dintr-o perspectivă
Un alt fel de manual by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8611_a_9936]
-
exercitîndu-se de fapt în cadrul rînduielii universale a teonomiei. (Cu această precizare - capitală - că teonomia, departe de a contracara autonomia, dimpotrivă se întrețese, ca să spun așa, cu - sau mai degrabă: în - ea, întărind-o și ajutîndu-i să se apere de ingerințele heteronomiei)". Organicismul d-lui Mihai Șora, de sorginte naeionesciană, deci luminat de credință, consunînd însă și cu destule puncte de vedere ale unor Blaga, Eliade, Noica (dl. Sorin Antohi îl pune în legătură și cu "noua organicitate" a lui Martin Buber
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
salis. Seria de volume semnate de Dumitru Popescu, peste o mie de pagini, reprezintă un mesaj din alte timpuri, prolix, încețoșat și auto-compătimitor, dar util pentru cei care vor să înțeleagă geneza și tehnicile cultului personalității, mecanismele înregimentării mentale, structurile heteronomiei, metabolismul auto-înjosirii, miturile esențiale ale sistemului simbolic pe care îl putem numi religia politică a socialismului lui Ceaușescu.
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
depăși propriile granițe, de a lucra subversiv împotriva propriului mediu al celulozei, perpetuându-l în același timp în care îl modifică. La granița dintre milenii, literatura se transformă, ieșind din propria cochilie, asumându-și riscul confruntării cu exterioritatea tehno-culturală, cu heteronomia, în același timp în care impregnează lumea exterioară cu ficțiunile și experimentele sale, cu propria-i autonomie estetică sau cu literaritatea.
Un manifest al virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Imaginative/10458_a_11783]