43 matches
-
exercitîndu-se de fapt în cadrul rînduielii universale a teonomiei. (Cu această precizare - capitală - că teonomia, departe de a contracara autonomia, dimpotrivă se întrețese, ca să spun așa, cu - sau mai degrabă: în - ea, întărind-o și ajutîndu-i să se apere de ingerințele heteronomiei)". Organicismul d-lui Mihai Șora, de sorginte naeionesciană, deci luminat de credință, consunînd însă și cu destule puncte de vedere ale unor Blaga, Eliade, Noica (dl. Sorin Antohi îl pune în legătură și cu "noua organicitate" a lui Martin Buber
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
de practica artistică din ultimile două secole, ale poeticilor componistice în stare să generalizeze elementele limbajului muzical, ale experiențelor artistice, ipotezelor asupra originii artelor și a căilor spre universalitate ori ale frumosului muzical (fie că este vorba despre autonomia și heteronomia detectării resurselor, de geneza formelor ca reprezentare a timpului muzical sau de sincretismul artelor sub egida muzicalității). Corneliu Dan Georgescu dezvoltă una dintre direcțiile esențiale ale componisticii sale: estetica monotoniei, ca rezultantă a explorării conștiinței noastre auditive dintr-o perspectivă
Un alt fel de manual by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8611_a_9936]
-
salis. Seria de volume semnate de Dumitru Popescu, peste o mie de pagini, reprezintă un mesaj din alte timpuri, prolix, încețoșat și auto-compătimitor, dar util pentru cei care vor să înțeleagă geneza și tehnicile cultului personalității, mecanismele înregimentării mentale, structurile heteronomiei, metabolismul auto-înjosirii, miturile esențiale ale sistemului simbolic pe care îl putem numi religia politică a socialismului lui Ceaușescu.
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
depăși propriile granițe, de a lucra subversiv împotriva propriului mediu al celulozei, perpetuându-l în același timp în care îl modifică. La granița dintre milenii, literatura se transformă, ieșind din propria cochilie, asumându-și riscul confruntării cu exterioritatea tehno-culturală, cu heteronomia, în același timp în care impregnează lumea exterioară cu ficțiunile și experimentele sale, cu propria-i autonomie estetică sau cu literaritatea.
Un manifest al virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Imaginative/10458_a_11783]
-
țelul propriu-zis, spre care năzuiește eul angajat în marea dispersie, este reprezentat de “celălalt sublim” (invocat mai sus), de “morfosculptura” divină : ...și ce ruperi de ritm ai reușit Dumneata/ Acolo sus, în văzduh, Domnule?!//...// Ci clare întinderi de mână: adevărate/ Heteronomii - / Domnule!...// Doamne, ce morfosculptură reușești colo sus?! * Opresc aici analiza în sine, mult prea sumară, desigur, a poeziei lui Marcel Turcu. Adaug doar câteva încheieri de ordin teoretic, pe care parcurgerea textului poetic, precum și transferal lui în metalimbajul interpretării le
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
fiecare dintre câmpuri - câmpul universitar, câmpul istoricilor etc. - există dominatori și dominați, în funcție de valorile interne ale câmpului. Un bun istoric este cineva despre care istoricii buni spun că este un bun istoric. Este un fapt în mod necesar circular. Dar heteronomia începe în momentul când cineva care nu este matematician poate interveni pentru a-și da cu părerea în privința matematicienilor, când cineva care nu este recunoscut ca istoric (un istoric „de televiziune”, de exemplu) își poate da cu părerea în privința istoricilor
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în sensul mertonian. Dar consecințele sugerate de Boudon trimit tot la mecanismul analizat de Bourdieu. Avem de-a face cu alte norme de excelență, care nu mai sunt cele ale lumii științifice, ci ale mediilor jurnalistice. Așadar, o întărire a heteronomiei „câmpului științific”. O deplasare a elitelor asemănătoare din punct de vedere formal a fost observată în Europa de Est în urma prăbușirii sistemului sovietic. Elita conducătoare își datora preeminența unor poziții specifice politice. Ca să ne exprimăm în termeni parsonieni, exigențele funcționale ale subsistemului
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
lor, mai apoi, pe linia formării unor reprezentări/noțiuni tot mai bine definite. Convingerile și motivațiile urmează însă o cale mult mai anevoioasă și probabil că nu toți indivizii ating pe deplin faza imperativului moral interior. Piaget însuși arată că heteronomia și autonomia sunt nu numai două stadii ontogenetice, ci și două tipuri de morală întâlnite printre adulți. Iar Kenigston consideră că există tineri care nu depășesc până la 24 de ani faza preconvențională și că imensa majoritate a lor rămân cantonați
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
spiritului, cu aripile întoarse înăuntru”), iar la nivelul receptării prin creșterea gradului de imprevizibilitate al operei în relația cu cititorul. Interdependența valorilor în literatură (1987) e o cercetare sistematică, păstrând justa măsură în felul în care sunt apreciate autonomia și heteronomia unei scrieri: „interdependența” nu sacrifică „independența” valorilor extraestetice reunite, prin jocul dialectic al identității și alterității, sub cupola frumosului. O temă incitantă, insuficient valorizată de exegeza anterioară, e abordată în cartea Marin Preda - o filosofie a naturii (1994). În evocarea
SMEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289733_a_291062]
-
scopul informației și documentării asupra felului cum esteticienii științifici înțeleg chestiunea” la acest tratat. După primele două secțiuni, Problemele preliminare și Valoarea estetică, partea a treia este consacrată operei de artă, momentelor constitutive și clasificării artelor, cu concluzii despre „anatomia, heteronomia și pantonomia artei”. De natură mai tehnicistă e partea a patra, Structura și creația artistică, pe când ultima parte, o poetică a receptării, insistă pe elemente extraestetice și estetice, pe criteriile ierarhizării artistice, subliniind heteronomia fenomenului receptării. Dincolo de documentarea laborioasă, precumpănitor
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
clasificării artelor, cu concluzii despre „anatomia, heteronomia și pantonomia artei”. De natură mai tehnicistă e partea a patra, Structura și creația artistică, pe când ultima parte, o poetică a receptării, insistă pe elemente extraestetice și estetice, pe criteriile ierarhizării artistice, subliniind heteronomia fenomenului receptării. Dincolo de documentarea laborioasă, precumpănitor germană, relevante sunt punctele de vedere personale despre filosofia artei și fenomenologia structurii ei; intră în dezbatere specificitatea devenirii artei între individual și universal, între temporal și supratemporal, între imanentism și mutațiile istoriei. Din
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
temelia unei Weltanschauung de exemplară altitudine ontologică. Se pronunțase de timpuriu în sensul unei arte care, pornind de la datele complexe ale existenței, „dobândește expresivitate umană, ia parte la mobilismul vieții istorice și exercită marea ei putere asupra societății”. Ideea de „heteronomie a artei” se conturase încă din perioada redactării tezei de doctorat, de unde provine și interesul pentru problemele de istorie literară, estetică, morfologie a culturilor, teoria valorilor. Sub semnul raționalismului și al istorismului, esteticianul călăuzit de idealul valorilor vede în artă
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
discernământul este forma primitivă a inteligenței care precede limbajul iar pentru Patapievici este un simț natural peste care se suprapune Însă reprezentarea. Ca formă „primitivă” de inteligență, discernământul se formează cu primii germeni de conștiință morală, ce parcurge etapele de la heteronomie (norme de discriminare impuse) la cele de autonomie (de acceptare conștientă a normele impuse).Ca forma cea mai primitivă de inteligență (E. Pamfil), distincția dintre bine și rău este anterioară limbajului, morala, la Început, fiind inconștientă (fiind bine ceea ce e
CADRUL LEGISLATIV AL EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE.. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, C Scripcaru, Simona Grămadă, Irina Agrosoaie () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1482]
-
Ca forma cea mai primitivă de inteligență (E. Pamfil), distincția dintre bine și rău este anterioară limbajului, morala, la Început, fiind inconștientă (fiind bine ceea ce e aprobat de părinți și rău ceea ce e dezaprobat de ei). Lipsa trecerii ontogenetice de la heteronomia discernământului dintre bine și rău la autonomia acestei discriminări, a făcut ca discernământul să fie considerat un criteriu „de competență” mintală, o facultate cheie a echilibrului moral, determinată de raționalitatea cunoașterii umane. Bazat de distincția Înnăscută dintre bine și rău
CADRUL LEGISLATIV AL EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE.. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, C Scripcaru, Simona Grămadă, Irina Agrosoaie () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1482]
-
genetice, coexistente ab initio și preexistente tuturor actualizărilor istorice selective. Un principiu al tensiunii polare ordonează matca originară astfel încât antinomiile de bază ale structurii lexicale portante opun periodic în cursul istoriei literaturilor sacrul și profanul, scrisul și oralitatea, autonomia și heteronomia ș.a.m.d. Opțiunile fundamentale ale lui M. sunt nominaliste, literale și culturale. Mai exact, autorul se ocupă exclusiv de realitatea termenilor care acoperă sfera literaturii, demonstrează că literalitatea predetermină originar literaritatea și insistă emfatic asupra legăturii genetice dintre literatură
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
literatură. Reflex literar al intoleranței și al totalitarismului, radicalismul agresiv ia locul relativismului, contrazicând în aparență logica internă a matriței. Ca și în epocile precedente, ideea de literatură face joc dublu pe cele două planuri principale de referință: specificul și heteronomia. Sub presiunile contextuale enorme ale epistemei contemporane, polarizarea opune formalismul agresiv de o parte, ideologizarea ofensivă de cealaltă. Din motive explicabile, teoreticianul se ocupă cu predilecție de polul heteronom. Înstrăinarea totală a literaturii de menirea ei - în special în versiunea
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
societatea, aducând în prim-plan axioma determinismului, iar cealaltă pune în ecuație literarul și politicul, atingând chestiunea litigioasă a militantismului literaturii și a producătorilor ei. Privit astfel, marxismul devine cazul-limită al procesului de birocratizare propagandistică a ideii de literatură. Iar heteronomia literaturii se erijează într-un veritabil mesianism ideologic și într-un principiu de bază al politicii culturale, la adăpostul unui camuflaj scientist emfatic. Convertită în armă politică de partid și de stat, literatura se depărtează radical de polul specifist, estetic
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
răsăritene va percepe cartea lui Kant drept „falsă”. Perspectivei lui Kant asupra omului, Ionescu îi va opune reprezentările creștine tradiționale asupra datoriei și libertății. Libertatea creștină, care nu are nimic cu autonomia, care, odihnind în teonomie, ignorează autonomia ca și heteronomia, categorii juridice, care nu-și au nici un rost într-un domeniu de esență strict spiritual. O libertate care e libertate în iubire și care presupune organismul mistic al comunității de dragoste. Fondată sau nu, clară sau confuză, libertatea aceasta care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și C. Stere (apărută la Iași, în 1906, prin recuperarea disidenței de la Sămănătorul iorghist) nu e deloc neavizată în problemele esteticii noi (aici apare, de altfel, primul studiu amplu și informat despre simbolism, datorat Izabelei Sadoveanu) și, adeptă a unei heteronomii specifice, nu este deloc indiferentă față de estetic. O variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
orice grup social cu lumea exterioară este partea constitutivă a existenței, a referențialității lui proprii. O configurație paradoxală are loc: pe de o parte, se impun regimurile de autoreferențialitate în plan cognitiv, pe de alta, acestea se hrănesc cu o heteronomie globalizată, implicând ideea că înțelegerea internă trece prin integrarea unei exteriorități pregnante, spectacularizate de la bun început. La un alt nivel, emergența unor noi tematici ale intimității universalizabile (prietenie, vis, credință, iubire etc.), parcelizarea și autonomizarea obiectelor de anchetă (SIDA, femeile
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
bunurilor la contextul lor Odată identificată cultura ca ansamblu de "bunuri" semnificative, materiale sau ideale, teoreticienii s-au confruntat cu problema relației acestora cu celelalte elemente ale societății. Unii au considerat cultura ca fiind autonomă. Alții au insistat, dimpotrivă, pe heteronomia radicală dintre societate și bunurile culturale. Autonomia. Exemplul formalismului în istoria artei Așa cum arată Jimenez (1999), filozofii au pus din-totdeauna problema autonomiei și heteronomiei formelor culturale. Unii istorici de artă au căutat, la rândul lor, să disocieze radical producțiile artistice
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
celelalte elemente ale societății. Unii au considerat cultura ca fiind autonomă. Alții au insistat, dimpotrivă, pe heteronomia radicală dintre societate și bunurile culturale. Autonomia. Exemplul formalismului în istoria artei Așa cum arată Jimenez (1999), filozofii au pus din-totdeauna problema autonomiei și heteronomiei formelor culturale. Unii istorici de artă au căutat, la rândul lor, să disocieze radical producțiile artistice de contextul socioistoric, considerând că ele trebuiau supuse unei analize interne, în afara oricărui raport cu alte ordini sociale (economică, politică, științifică, religioasă): • Joachim Winckelmann
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
contexte sociale sau ideologice. El a realizat construcția tipologiilor formale, revelând opoziții cvasi-universale: linear/pictural, închis/deschis, plan/profunzime, multiplicitate/unitate, claritate/obscuritate, fără să facă apel la forțe exterioare sau la determinări sociale, tocmai acesta fiind și scopul său. Heteronomia radicală În contrast, un puternic curent de gândire a dezvoltat teza determinării elementelor culturale, materiale sau ideale, de către contextul social, reducându-le uneori la statutul de emanații ale acestuia. Această tendință, considerată astăzi excesivă, a marcat totuși, în principiul inițial
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
o infrastructură materială și o suprastructură ideală se regăsește la diverși autori importanți: Karl Mannheim (1893-1947) și a sa sociologie a cunoașterii sau Ernst Troeltsch (1865-1923), care retraduce această diviziune între idealism și materialism în a sa sociologie a religiei. Heteronomia relativă În afara acestor determinisme, numeroși autori au încercat să elaboreze o cale de mijloc, calificată de unii drept "relativism cultural". Ea privilegiază punctul de vedere simbolic, care posedă o mare fecunditate euristică, dar nu afirmă niciodată că acesta ar fi
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
189, 192, 206, 216, 218, 238-239, 257, 266, 277, 283, 287, 305, 310. Gust, 33, 51, 106, 109, 115-116, 129, 140, 188, 220-221, 252, 258, 278, 281-282, 284. H Habitus, 115, 184, 276-277, 281, 285. Hermeneutică, 21, 25, 137, 291. Heteronomie, 29-31, 36. Holism, 44, 285, 299, 306. I Identificare, 11, 54, 100, 121, 157, 172, 247, 256. Identitate colectivă/individuală, 11, 72, 77, 80-81, 126, 131, 155, 157-158, 170, 224, 235, 238, 278, 292-294, 301. Ideologie, 34-35, 175, 215, 254
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]