113 matches
-
copii, de maturi pentru a le vorbi copiilor, sau - tot de maturi - în diverse scopuri stilistice, în primul rînd cu intenție ironică, ludică. Nucleul stabil al categoriei e format din termeni ca papa, nani, buba, cîh, gigea, cuțu, nenea, tanti, hipocoristice ale unor termeni de rudenie (mămică, tătic, mamaie, tataie), sintagme tipice (papa bun, face nani, are buba), eufemisme pentru organele sexuale și pentru anumite procese fiziologice. Unele cuvinte par să aibă origine onomatopeică; chiar cele care sînt împrumuturi - ca buba
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
comun rodie, dar tinde să accepte legarea sa de Irodion, Irodia (din aceeași familie cu Irod, Irodiada). E explicația pe care a impus-o N.A.Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc (1963), în care Rodica e prezentat ca provenind din Irodica, hipocoristic de la Irodia; autorul nu acceptă nici invocarea rodiei, nici sugestia lui Pașca - de motivare prin rădăcina slavă rod-. Recent, ipoteza etimologică Rodion / Herodion a fost preluată și de Tatiana Petrache și prezentată ca certă în Dicționar enciclopedic al numelor de
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
context popular - se poate compara cu una din aceeași categorie. Forma Rodica este folosită și de Coșbuc, într-o poezie - Rada - publicată în 1889, douăzeci de ani după cea a lui Alecsandri. Numele apare o singură dată în text, ca hipocoristic, în alternanță cu ceea ce este interpretat ca forma sa de bază - Rada: "La izvor vezi pe Rodica". Desigur, interpretarea lui Coșbuc, ca și al multor vorbitori, poate fi greșită, bazată pe o impresie etimologică falsă. La nivelul simțului lingvistic popular
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
considerat un "aventurier al lingvisticii", Cristian Ionescu, profesor la Universitatea din Santiago de Compostela (Spania), ne invită în lumea plină de capcane a etimologiei numelor proprii. Dicționarul său onomastic este dedicat prenumelor românești, cu toate variantele și derivatele lor (porecle, hipocoristice, nume de familie, toponime). Spre deosebire de precedentele dicționare de gen care circulă la noi (al lui I. Iordan, de pildă), autorul a introdus cîteva noutăți: personalități culturale care au dat faimă unui anumit prenume, personajele literare care îl poartă și datele
Gogu, Costăchel și Gioconda by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/15211_a_16536]
-
căpșuni și de fapt așa am și numit-o: Căpșunica”; „Bobica (o fetiță clown)”; un urs care „era emblema Berlinului și îl botezasem Berlinel”; „Pufulete (un urs mare, galben)”. Între exotism și autohtonism, o zonă onomastică bogată este cea a hipocoristicelor, frecvente și în antroponomastică, bazate pe expresivitate fonică și pe repetiție: „un urs galben pe care-l cheamă Dodo”, „o omidă fosforescentă pe care o cheamă Bibi”, „Bobi (un clown de care toată lumea zice că-i urât)”, „un urs mai
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
maternitate, a fost vehiculat în presă, cu mare insistență, diminutivul ( folosit mai ales la plural) mămică ( mămici). Abuzul stilistic a transformat cuvîntul într-un adevărat clișeu lexical. Diminutivul caracteristic limbajului familiar, mai exact celui copilăresc ( baby talk), ca tipică formă hipocoristică folosită de copii sau de adulți în adresarea către copii a apărut în cele mai variate contexte, inclusiv în discursul politic ( nediferențiat: deopotrivă în cel demagogic și în cel cinic). Trebuie să recunoaștem totuși că diminutivul mămică tinde într-adevăr
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
animăluțe, cu diminutivul cel mai simpatic, caracteristic limbii populare și familiare, sînt adesea prezentate pe forumuri din internet; exemplele de mai jos provin de pe forumul motociclism.ro. Din examinarea eșantionului destul de redus și tipic citadin se observă o preferință pentru hipocoristicele sonore, bisilabice, bazate pe repetiție de sunete - "o cheamă Bubu, este basset-hound, 2,5 ani, campioană și super năzdrăvană"; "Pisica mea. O cheamă Lilu" - sau ironice (cu nota depreciativă convertită în afecțiune): "Motanul meu. Îl cheamă Zurli ". Cîinii (nu toți
Nume de animale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10373_a_11698]
-
Caty-ei ("făcu o vizită de curtoazie Caty-ei"); deși uneori se alege o variantă a numelui (Caterinei), iar notele pregătitoare conțineau și forma Căței ("Copilăria și adolescență Căței"), poate și sub presiunea numelui personajului real (Etta, cu genitiv-dativul Ettei). Și alte hipocoristice în -i primesc la Călinescu aceeași articulare: Mini, tot în Scrinul negru, devine Mîniei: "îi arăta Mîniei un fotoliu"; "fotoliul Mîniei". În schimb, la Hortensia Papadat Bengescu, același nume era folosit precedat de lui: "lui Mini... îi păru mai elegantă
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
tipurilor pragmatice românești, de pildă în ceea ce privește strategiile politeții: tipul nordic (politețe negativă, preferință pentru implicit, structuri interogative), deosebindu-se de tipul sudic (politețe pozitivă, explicitare, exclamații) și de cel estic (amestec de politețe pozitivă și negativă, dominare a implicitului, numeroase hipocoristice). Faptul că aceste descrieri corespund în bună măsură unor stereotipuri transmise oral, ca și faptul că țin de reprezentări din literatură și chiar din istoria literară (încetineala vorbei ardelenești, diminutivul moldovenesc - "olecuță", impetuozitatea injuriei muntenești), nu fac decît să confirme
Pragmatică interculturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12332_a_13657]
-
onomastică - Gheo', Ilea'. De altfel, onomastica e unul dintre domeniile în care găsim ambele procedee, în care apelative cu valoare afectivă sînt produse atît prin apocopă (Liliana - Lili) cît și prin afereză (Ileana - Leana); multe nume formează ambele tipuri de hipocoristice: Vasile - Vasi și Sile, Niculae - Nicu și Lae, Dumitru - Dumi și Mitru, Teodor - Teo și Doru etc. Influențe colocviale străine (ale francezei, englezei) au condus în argoul juvenil la o modă a trunchierii prin apocopă (prof, mate, țăcă etc.); afereza
Telectuali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12492_a_13817]
-
persoană”, serv = „serviciu” („serv ușor”). Majoritatea sînt românești; apare totuși foarte frecvent un anglicism internațional: pls / plz = „please”: “pls zimi”. Alte abrevieri aparțin codului oral și exprimării curente (“neatza”), multe fiind trunchieri care au sau primesc terminația -i a unor hipocoristice de la numele proprii: scumpi „scumpule/ scumpo” (“serv ușor scumpi”), plicti „plictiseală” (“miroase a plicti”), supi „supărat” (“te-ai supi?”; “șunt supi”). În rest, regăsim trăsăturile excesive ale limbajului juvenil actual - diminutive (“scumpișor”, “pupici la toti”, “pupici pe năsuc”), substantivarea că
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
mai puțin impunător decât theobald!), în jurul său stăruind un fel de ambiguitate amuza(n)tă. Apoi, pare în afara oricărui dubiu că (datorită repetării ușor modificate a celei de-a doua silabe în final), cuvântul pare un soi de diminutiv sau hipocoristic și, prin aceasta, ne invită să ne închipuim că un individ care se numește mopete nu poate fi egoist sau ranchiunos, trebuie negreșit să fie un personaj drăguț, simpatic și bun dacă se numește așa. Nu mai e cazul să
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
singura deviere pe care o aduc aceste vocative este de natură extralingvistica sau cel mult sociolingvistica: ilustrînd adresarea amicală către personalități politice, prezentate de obicei publicului, în discursul oficial, prin numele de familie. Variații ale acestei strategii presupun folosirea unor hipocoristice - fixate de uz pentru persoana în cauză sau nu, în ultimul caz surpriză fiind mai mare - sau a unor prenume care sînt modificate în măsura mai mare, datorită alternantelor fonetice: "Mai Miroane", "nea Miroane" (AC 2, 1999, 9). Și mai
Vocative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17800_a_19125]
-
în cap și se uită la român: Mă românico, mă, știi ceva?" (Snoava populară românească, ed. de Sabina-Cornelia Stroescu, 1986, vol. ÎI, p. 311, 314, 330). Articolul de dicționar și citatele demonstrează destul de clar că termenul este format pe tiparul hipocoristicelor de la numele de persoana masculine: Costică, Mitică etc. Povestea termenului Romanica ne mai permite o constatare: dintre substitutele sugerate în articolul din 1965, e evident că romanistica s-a impus că denumire pentru studiile românești, romanistul fiind specialistul în respectivul
"Românica" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17918_a_19243]
-
nearticulate" ale numelor feminine: Ana, Mărie). Aspectele cele mai variate și mai complexe privesc numele proprii de persoane. Date statistice utile ilustrează raportul de frecvență dintre diversele terminații ale prenumelor, în raport cu genul gramatical (de remarcat frecvență, creată mai ales de hipocoristice, cu care terminația -a, specifică substantivelor comune feminine, marchează nume masculine: Costică, Mitică). Specifică e și existența "perechilor onomastice de gen", fenomen extins în română prin sufixare, cînd se pornește de la prenume masculine - Călin/Calina, Adam/Adama, Filip/Filipa - sau
Numele proprii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18024_a_19349]
-
moment dat și cunosc o rapidă răspîndire, inovația Mertan nu e desigur prea semnificativă din punct de vedere semantic, dar poate atrage atenția asupra unor procedee derivative și asupra unor valori stilistice specifice registrelor orale. Cuvîntul e un fel de hipocoristic de la denumirea comercială a firmei și a produselor Mercedes; un nume afectiv, format cu un sufix augmentativ, și folosit pentru o mașină cu statut simbolic evident - conotînd în lumea românească de azi bogăția, un anume statut economic și social. Cel
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
unor sunete prin grupurile TZ, TH și în genere dublarea unor litere erau și în trecut folosite pentru "occidentalizarea" unor nume proprii (încă din anii ă30 Al. Graur descria tendința, ilustrînd-o cu multe exemple), mai ales, informal, în scrierea unor hipocoristice (Ady, Caty, Iuly, Lily etc.). În momentul de față, această tendință apare intens, dar cu o anumită detașare ironică, în manifestările scrise ale muzicii generațiilor foarte tinere: în supranume, "nume de scenă", nume de formații, denumiri de stiluri, titluri de
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17572_a_18897]
-
s-a petrecut o trecere de la revanșă, exorcizare, defulare - la obiectivizare și distanță ironică; folosirea diferitelor "nume" reflectă chiar și diferențe de informație (noile generații nu mai percep acum aluzii care erau foarte evidente în 1990). Lista poate începe cu hipocoristicele ambigue (prudent minimalizatoare) de dinainte de 1989: (Nea) Nicu, Bibicu', (Nea) Puiu, (Nea) Titi, cu desemnările familiare dar respectînd sistemul - Șefu, Tovarășu' -, cu o poreclă depreciativă bazată pe asemănarea fonică, Ceașcă, sau cu epitetele insultătoare Paranoicul, Pelticul, Piticul, Cizmarul. Formulele retorice
Nume prezidențiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16825_a_18150]
-
asemănarea fonică, Ceașcă, sau cu epitetele insultătoare Paranoicul, Pelticul, Piticul, Cizmarul. Formulele retorice vehiculate în decembrie 1989 au produs desemnări efemere - Dictatorul, Tiranul - precum și stabila substantivizare ironică a adjectivului celui mai frecvent, Odiosul, redusă în glumă, prin anii 1992-1993, la hipocoristicul Odi (Ody). Denumiri parodice, preluînd discursul adulator din timpul vieții, au fost Cîrmaciul, Dibaciul, Genialul; li se pot adăuga cele venite pe filieră străină, prin traducere: Danubiul gîndirii, Geniul Carpaților - formule care nu au circulat cu adevărat în cultul personalității
Nume prezidențiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16825_a_18150]
-
EZ 2269, 1999, 1); "harnicul și popularul nostru Emil" (AC 32, 1997, 1); "Emil, liderul charismatic al Balcanilor" (AC, 21, 2000, 1); ea produce și o simetrie internațională: "ambasadorul lui Emil la Bill" (AC 37, 1998, 3). Se mai adaugă hipocoristicele de la prenume: "Milică, supraintitulat președintele reformist al românilor" (AC 37, 1998, 6); "Salut, Miluță, sînt eu, Bill" (AC 12, 1999, 16) - și lista e aproape încheiată. Cum sugeram de la început, puținătatea invenției onomastice mi se pare în acest caz un
Nume prezidențiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16825_a_18150]
-
insistentă a dicționarelor și mai ales lectura textelor religioase adaugă la formele masculine citate și cîteva derivate specifice, precum viețuitor, ostenitor, nevoitor; femininele lor amplifică seria de sinonime pentru călugăriță, din care nu poate lipsi măicuță, la origine un diminutiv hipocoristic, dar care a devenit sinonimul funcțional al cuvîntului-bază. La seria feminină, de altfel, aș vrea să mă opresc în continuare, cu cîteva observații. În DEX (1996), sensul care ne interesează este definit în mod absolut identic în tratarea cuvintelor maică
Călugărești by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16896_a_18221]
-
țapinari"), de la culorile purtate ("alb-roșii", "echipa alb-vișinie"), de la numele cartierului în care își au stadionul și publicul cel mai fidel ("giuleșteni"), de la clișeul de desemnare a orașului ("formația din Bănie") etc. Jucătorii și antrenorii sînt desemnați adesea prin porecle sau hipocoristice ("Cobra", "Baciul", "Ganezul", "Vio", "Șumi", "Gică", "Puiu"); cei care joacă în străinătate sînt numiți după echipele (orașele, țările) unde se află -"milanezul", "belgianul", "neamțul" etc. În text se constituie uneori adevărate lanțuri de sinonime. În același paragraf, de pildă, mingea
Clișee fotbalistice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17003_a_18328]
-
ei acest sentiment nu vine pe un teren pe care-l simt gol, ci pe unul care trebuie curățat. Ei debutează prin a critica tot ce s-a făcut înainte, reproșînd pașoptiștilor candoarea, emfaza și, în general, caracterul diminutival, adică hipocoristic, al concepției și al vocabularului lor. Junimiștii dau naștere spiritului critic românesc. Totul, inclusiv idei ca aceea de națiune ori de patrie, care păreau pașoptiștilor nenegociabile, este pus de ei în marginile adevărului. O logică universală le reglează sentimentele naționale
Generații "lirice" și generații "critice" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15994_a_17319]
-
privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. III, 1962, Zizi Ștefănescu-Goangă a întreprins o prezentare istorică detaliată a sufixului: pătruns în română din neogreacă spre sfîrșitul secolului al XVI-lea prin nume proprii de persoană analizabile, în special prin hipocoristice de la prenume (Tudorache, Manolache). Forma -achi e mai veche și mai apropiată de etimon, în vreme ce -ache reprezintă deja o adaptare. Exemplele de extindere a sufixului la substantive comune oferite în articolul citat sînt bastonache, castelachi, beicache, cuțulache, hîdache, mișelache, muțunache
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
prenume, Gheorghe apare în liste de 28.361 ori. Aparent, puțin sub Ion, pentru care rezultatul numărătorii e 29.759. De fapt, în vreme ce prima cifră include foarte puține alte nume (4 Gheorgheta), între rezultatele pentru Ion sînt cuprinse și numeroase hipocoristice, masculine și feminine: Ionel, Ionela, Ionuț, Ionică, Ionica, Ioniță, Ionaș, Ionache, Ionaria, Ionalia etc. (de exemplu, sînt 3110 Ionel, între care 217 Ionela). Rezultă că, în înfruntarea directă Gheorghe / Ion, dacă excludem hipocoristicele și nu însumăm ocurențele Ion și Ioan
Curiozități onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16471_a_17796]