23 matches
-
din cînd în cînd, tatuajele prin play-boy iar noi te lăsăm în plată naturii recunoscătoare și ne lingem rănile provocate de bombardamentul de bălării marxistoid-iconoclast-etcetero-fobe. Dădeai impresia c-o să ne scutești de oligopiniile-ti congestionate, da, probabil că te rodeau niște hipotipoze nemâncate și n-ai avut ce face, trebuia să le hrănești cu hoitul unui subiect fisiit. Vas’că după tonele de analize ale rasolului lui Olteanu, vine și meta-analiza. De-abia în lumina ei “crepusculara” înțelegem de unde vine frichinitul paranoic
Coloana vertebrală gonflabilă by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82919_a_84244]
-
adevărat compendiu de figuri retorice, unde întâlnim metafora, sinecdoca, prolepsa, epifora („Dau zor, se destramă de zor”), epimona („Falduri grase în ceafă, grase, ceafă, grase, ceafă.”), chiasmul, diereza, onomatopeea („Sllt. Aproape ca un om sllt să-ți atragă atenția.”), aliterația, hipotipoza, antanaclaza („Mai irlandez decît irlandezul de rînd.”), epizeuxis etc.. Textul "Sirenelor" constituie un amalgam de onomatopee, cuvinte retezate, fragmente reluate ca laitmotive, propoziții formulate într-o topică neobișnuintă, procedee care amintesc, conform lui Stuart Gilbert de muzicalitatea unei fugi. Capitolul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei (interogația, exclamația, apostrofa, întreruperea, subiecția, dialogismul), prin apropiere (comparația, antiteza, retroversiunea, entimema, paranteza, epifonemul), prin imitație (hipotipoza, armonismul), parafraza și epifraza; (7) figuri de gîndire ce apar ca efect al imaginației, raționamentului sau al dezvoltării: prin imaginație (prosopopeea, fabulația, rectificarea), prin raționament (ocupația, deliberația, comunicația, concesia, sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate în evidență semnificația lor argumentativă, ei împart figurile în: (1) figuri de alegere (impun sau sugerează o alegere auditoriului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
comparația, metafora, sinecdoca, metonimia; (4) figuri care se bazează pe sensul global al unui enunț (numire figuri de gîndire: ironia, hiperbola, litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și figuri de gîndire) și figurile microstructurale, a căror existență nu este nici evidentă, nici întotdeauna efectiv izolabilă: chiasmul, hiperbatul (figuri de dicție, figuri de construcție și figuri de sens sau tropi). Figurile intervin la nivelul elocuției și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
îi răspunde caracterul care vizează un tip, descrieri de lucruri, de locuri (topografie și peisaj), de timp (cronografie), de animale și plante. Montajul în paralel (descrieri consecutive sau alternative, fondate pe asemănare sau opoziție) este una din tehnicile recomandate, împreună cu hipotipoza (expunerea vie a obiectului, adus în prezent și însuflețit prin munca stilistică a oratorului sau a scriitorului) și tabloul (punere în situație, regrupare în jurul unui motiv sau personaj principal) (Adam 1993). Pentru a ieși din această situație, P. Hamon a
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
raporturile fizice sau morale, a două obiecte pentru a le arăta asemănările și deosebirile") și TABLOUL ("anumite descrieri vii și animate, pasiuni, acțiuni, evenimente sau fenomene fizice sau morale"). Odată cu retorii antici, se vine cu ideea că descrierea lasă loc HIPOTIPOZEI "atunci când prezentarea obiectului este atât de convingătoare, de plină de energie, încât din stil rezultă o imagine, un tablou". Chiar ideea lui Marmontel: "Dacă descrierea nu aduce obiectul în față, chiar sub ochii noștri, aceasta nu este nici poetică, nici
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
înșiși istoricii precum Titus-Livius și Tacitus au reușit să zugrăvească tablouri vii" (1787 , T.2). În Art d'écrire enseigné en vingt leçons (1896), Antoine Albalat este primul care se ridică împotriva exceselor unor astfel de clasificări: Cunoașterea etopeei, prozopopeii, hipotipozei etc. nu ne învață nici să descriem bine, nici să aflăm ce este o descriere bună. Să lăsăm în seama altora să împartă descrierea în "cronografie, topografie, prozopografie, etopee". Nu ne lipsesc cărțile din care putem afla despre aceste denumiri
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
REPLis ToRTeux"); studiul figurilor (sinecdoca de la început: v. 1502, 1504, 1505, metonimiile, metaforele "câmpiei de apă" din vers. 1513 și până la "spuma de sânge" din versul 1538) ar merita aici o mai amplă abordare. Trebuie să insistăm mai ales asupra hipotipozei care, prin prezentul istoric având drept suport verbul a vedea din v. 1545-1548 ("Am văzut, Doamne, am văzut..."), este figura clasică a elogiului funebru. Lamy va da următoarea definiție: " Hipotipoza este un fel de entuziasm care ne face să ne
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o mai amplă abordare. Trebuie să insistăm mai ales asupra hipotipozei care, prin prezentul istoric având drept suport verbul a vedea din v. 1545-1548 ("Am văzut, Doamne, am văzut..."), este figura clasică a elogiului funebru. Lamy va da următoarea definiție: " Hipotipoza este un fel de entuziasm care ne face să ne imaginăm ceva ce nu există în realitate și care este reprezentat cu atâta ardoare pentru cei care ascultă, încât li se pare că văd aievea ceea ce li se spune".38
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prezentată de Quintilien în Institutio oratorae (IX, 2). Mai mult, nu ne surprinde faptul de a regăsi la Dumarsais, cu privire la povestirea lui Théramène: "Observați că toate verbele acestei narațiuni sunt la prezent, "valul se apropie, se sparge" etc. ceea ce realizează hipotipoza, imaginea, pictura, pare că acțiunea se petrece sub ochii noștri." (Traité des tropes, II, 9). Un singur perfect simplu vine să întrerupă continuitatea perzentului istoric în v. 1524: "aduse". 3.2. Monologul lui Nero: text narativ sau text liric (Britannicus
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
pun accentul înainte de toate pe semnificația transpersonală a vieții. Aceea a instinctului, aceea a unui "psyche obiectiv". Transele muzicale, violențele sportive, căutările riscului, de la bandele de motocicliști la cele ale licenței sexuale dezlănțuite, toate acestea pot fi considerate ca o "hipotipoză", o prezentare tipică a "caracterelor esențiale" care dau formă în profunzime faptului de a-fi-împreună sub toate modulațiile lui. O astfel de punere în perspectivă, reînnodând cu o înțelepciune antică, permite recunoașterea faptului că pot renaște lucruri pe care le credeam
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
adecvat 179. Reprezentarea imaginației subordonată unui concept în virtutea legii asociației ("expunerea directă") corespunde termenului propriu, cuvântului de uz comun cu sens logic, delimitat. Dar cand imaginația funcționează în chip creator datorită "stimulului" atributelor estetice, care nu sunt forme ce aparțin "hipotipozei" conceptului (hipotipoza în înțelesul kantian de "expunere, sujectio sub adspectum"), ci care provoacă, în condiția lor de reprezentări adiacente, indefinibilul reprezentării principale, se produce o asemenea profuziune de gânduri, încât nici o expresie nu le mai poate cuprinde. Nu spun mult
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Reprezentarea imaginației subordonată unui concept în virtutea legii asociației ("expunerea directă") corespunde termenului propriu, cuvântului de uz comun cu sens logic, delimitat. Dar cand imaginația funcționează în chip creator datorită "stimulului" atributelor estetice, care nu sunt forme ce aparțin "hipotipozei" conceptului (hipotipoza în înțelesul kantian de "expunere, sujectio sub adspectum"), ci care provoacă, în condiția lor de reprezentări adiacente, indefinibilul reprezentării principale, se produce o asemenea profuziune de gânduri, încât nici o expresie nu le mai poate cuprinde. Nu spun mult, în precaritatea
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
de evenimente sau de fenomene fizice sau morale" (p. 431). Dacă, pentru P. Fontanier, descrierea, în general, "constă în a așeza în fața ochilor un obiect și a-l face cunoscut prin detalierea circumstanțelor sale cele mai interesante", "ea lasă locul hipotipozei, atunci cînd expunerea obiectului este atît de vie, de pasionată încît se realizează, în stil, o imagine, un tablou" (p. 420). Un manual de retorică mai recent, ca Tratat teoretic și practic de literatură (Traité théorique et pratique de littérature
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
descrierea între figurile de gîndire dezvoltate. El rezervă un capitol amplu, în a treia parte a tratatului său consacrat compoziției -, pentru șase tipuri de descrieri: Topografia, Cronologia, Prozopografia și Etopeea [categoriile (a), (b), (c), (d) ale lui P. Fontanier], în timp ce Hipotipoza și Demonstrația corespund clar punctului (g): Demonstrația este expunerea unui anume fapt, povestirea unui eveniment, ca de exemplu o luptă, o furtună, prezentat atît de real încît să pară că se petrece sub ochii noștri" (p. 238). Hipotipoza este cu
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Fontanier], în timp ce Hipotipoza și Demonstrația corespund clar punctului (g): Demonstrația este expunerea unui anume fapt, povestirea unui eveniment, ca de exemplu o luptă, o furtună, prezentat atît de real încît să pară că se petrece sub ochii noștri" (p. 238). Hipotipoza este cu siguranță foarte asemănătoare: "În acest caz zugrăvirea trebuie să creeze iluzie în așa fel încît să uimească ochiul și spiritul" (p. 246). Categoriile (e) și (f) ale lui P. Fontanier apar detaliate după Etopee. Pe lîngă Portret, E.
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
un al treilea tip de descriere; cum este cazul, de exemplu, la Monseniorul Grente 2 și A. Egli3. Cealaltă tendință (F. Wey4 și A. Vannier 5) constă în a adăuga la categoria Descrierii și cea a Portretului, categoria Tabloului, simplă hipotipoză, în anumite lucrări sau categorie picturală, în altele. Tabloul glisează astfel de la statutul de figură la cel de (punere în) scenă: Denumim astfel descrierea, deși aceeași titulatură s-ar potrivi în egală măsură și operei unui pictor căci ea nu
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
pp. 300-302 În Douăzeci de lecții despre arta de a scrie (L'Art d'écriture enseigné en vingt leçons) (1900, p. 227), A. Albalat este unul dintre cei puțini care se declară împotriva tuturor acestor clasificări retorice: Cunoașterea etopeei, prozopopeei, hipotipozei etc. nu ne învață nici să descriem bine, nici să aflăm ce este o descriere bună. Să lăsăm în seama altora să împartă descrierea în "cronografie, topografie, prozopografie, etopee". Nu ne lipsesc cărțile din care putem afla despre aceste denumiri
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
bine amploarea și semnificația acestei reduceri generalizate, în sensul în care situăm demersul nostru: Tipuri de descrieri Fontanier 1821 Wey 1845 Lefranc 1880 Albalat 1900 Vannier 1912 Egli 1912 Grente 1930 Théveau8 1968 Topografie Cronografie Prozopografie Etopee Portret Paralelă Tablou Hipotipoză Demonstrație Caracter Descriere X X X X X X X (X) X X X X X X X (X) (X) X (X) X X X X X X X X X X X X X Ultimul manual citat, cel al
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
preconiza din 1900. În ce ne privește, vom vorbi despre descrierea în general, fără a face distincția dintre Portret (Prozopografie, Etopee, Paralelă sau Caracter) și Peisaj (Topografie) și vom rezerva un loc aparte cazului descrierii de acțiune (Cronografia, Tabloul și Hipotipoza)9. 1. P. Ricoeur: "Rhétorique-Poétique-Herméneutique", în M. Meyer, p. 144, ed. 1986. 2. Monsenior G. Grente: La Composition et le style, ed. G. Beauchesne, Paris, ediția a 9-a, 1930. 3. A. Egli: Rhétorique. Leçons de style à l'usage
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
108, 109, 167, 185, 188, 189 etopee 87-90 evaluare 16, 61, 158, 176, 179, 216 explicație 37, 39, 45, 65, 93 expresivă (descriere) 14, 23, 25, 26, 30, 33, 79, 212, 213 H hiperonim 124, 155 hiponim 123, 155, 202 hipotipoză 88-90 IJ indice (indicial) 65, 66, 167, 177, 178, 197 indicială (funcție) 63 injoncțiune (cf. instrucțiune) inserție 46, 47, 104, 106, 149, 220 instrucțiune (injoncțiune) 94, 100, 107, 131, 168, 186, 188, 189, 193 izotopie 64, 66, 99, 112, 120
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
serie de idei clasicizate și chiar devenite locuri comune și clișee (un exemplu: „roiul de citate”, despre care vorbise G. Călinescu) și construiește imaginea unui Creangă ce, în Amintiri..., „pe măsură ce scrie cartea își creează propriul eu”. Rememorând/ retrăind trecutul prin hipotipoză, Amintirile... sunt plasate în „spațiul pactului autobiografic, guvernat de efortul întru reconstituirea adevărului despre sine” al autorului, care reunește astfel cele două componente, fundamentale după H., ale personalității lui: Povestitorul și Învățătorul. Analiza ironiei (intra- și extradiegetice), a „structurilor temporale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287442_a_288771]