11 matches
-
Hippocampus aimei Hippocampus angustus = 542 Hippocampus bargibanti Hippocampus bicuspis Hippocampus borbonensis Hippocampus brachyrhynchus Hippocampus breviceps = 543 Hippocampus camelopardalis = 544 Hippocampus capensis Hippocampus comes Hippocampus coronatus = 545 Hippocampus erectus = 546 Hippocampus erinaceus Hippocampus fuscus = 547 Hippocampus hippocampus = 548 Hippocampus histrix Hippocampus horăi Hippocampus ingens = 549 Hippocampus japonicus Hippocampus jayakari Hippocampus kaupii Hippocampus kelloggi Hippocampus kuda = 550 Hippocampus lichensteinii = 551 Hippocampus minotaur Hippocampus planifrons = 552 Hippocampus ramulosus = 553 Hippocampus reidi = 554 Hippocampus sindonis Hippocampus spinosissimus Hippocampus takakurae Hippocampus taeniops Hippocampus trimaculatus = 555 Hippocampus
jrc6153as2003 by Guvernul României () [Corola-website/Law/91325_a_92112]
-
satului se află sub coama unui deal orientat spre NE, de unde izvoraște râul Verehia. Botoșanița Mare este atestata la 30 martie 1492 printr-un document de danie a lui Ștefan cel Mare. Domnitorul Moldovei cumpăra jumătate din satul Botoșenița de pe Horăit de la un anume Luca, parte pe care apoi o dăruia slugii sale Stanciul și surorilor sale. În secolul al XVI-lea părți din Botoșenița ajungeau proprietate a uricarului Cârstea Mihăilescu, iar în secolul al XVII-lea aceleași părți erau în
Botoșanița Mare, Suceava () [Corola-website/Science/301933_a_303262]
-
lucie și netedă. Apoi, rostește: Sunt Arhanghelul Uriel. Pace și împlinire vouă, tuturor, dragii mei prieteni! Ciudat, arătarea jerpelită, aplecată în onctuoasa reverență, radiază în efluvii un parfum seducător difuz, ca de paciuli. Sile nu percutează, cum era și normal, horăind netulburat și uniform, de-a-mboulea, cu capul său cât o baniță, scăpat pe ceafă. Vierme se sforțează să nu lepede coșul, ogârjit de surpriză, iar Fratele, uluit și el, face ca peștele. Adică își închide și-și deschide buzele, fără să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-a: Interjecția rămâne invariabilă în funcție de persoană, dar poate intra, ca predicat, în relația sintactică cu un subiect de persoana I: „Și când răcnește o dată cât ce poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile volitive (între ele, cele prezentative, însoțitoare ale unor gesturi: iată, poftim, na, uite) își au ele înseși un punct de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate astea că această veselie era silită, că aceste râsuri adeseori nenatural de nemăsurate și nebunești nu erau decât trista și desperata prefăcătorie a unui suflet rupt de durere. Într-o friguroasă miazănoapte de iarnă - eu citeam, ceilalți colegi dormeau horăind care-ncotro - bate cineva la ușă. - Intră! strig. Într-o mantă ce părea [a] nu mai putea susține lupta cu vântul, intră tânărul și palidul meu amic, dar paloarea sa era mai adâncă, era vânătă, buzele seci și strânse, râsul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al treilea sentiment, dar cel mai energic din toate, era că toate acestea se petrec într-un vis aievea, a cărui rațiune fiziologică este o durere ușoară la tâmpla dreaptă. De astă dată el se duse întîi acasă. Alexandru dormea horăind în patul lui. Măi Alexandre, scoală-te, zise el. Alexandru se sculă speriat și dibui prin întuneric după un chibrit. - Ce cauți chibrit, nu vezi destul de bine? - Ba văd, dar trebuie să-mi țin mâna la ochi. Pe Ioan îl
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dat holera peste mine și m-a frământat și m-a zgârcit cârcel; și-mi ardea sufletul în mine de sete, și ciobanii și baciul habar n-aveau de asta, numai se întorceau pe ceea parte în țipetele mele și horăiau mereu. Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână în dosul stânei, și pe nimică pe ceas beam câte un cofăiel întreg de apă. Pot zice că, în noaptea aceea, la fântână mi-a fost masul și n-am închis
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Cât două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși într-un vechiu căuș afumat de pe vatră, Mare cât o pivniță... -N patu-i de pîclă-nfoiată, Regele-ntinde bătrînele-i membre și horăește. Până-n fundul pământului urlă: peștere negre Și rădăcinile munților mari se cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aminte. Damful băuturii se risipise. Stere privea grămada de bani. De afară se auziră cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile, cearșafurile, plapuma și rufele din lada de zestre. Făceau două baloturi, le înnodau bine - văduva, moartă-n somn, nu-i simțea. Prin geamuri cădea lumina zorilor. Se auzeau cocoșii. 157 I
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-a lăsat răpus între așternuturi. Afară, era o iță de lumină putredă, și vântul împrăștia zăpada din curte. În geamuri se clătina lumina ștearsă a nopții de iarnă. Gagica s-a ridicat într-un cot și 1-a privit. Caramangiul horăia doborât, gol, între perne. S-a uitat afară. Curtea era albă în lumina lunii. A auzit câinii departe și un zvon de lăutari. Pe nesimțite a cuprins-o spaima. Parcă se făcuse frig în odaie. -La zgâlțâit pe Paraschiv. -Scoal
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]