57 matches
-
din punct de vedere al abilităților manuale și al acțiunilor practice, într-un adevărat spațiu al infirmității, artistul plastic - și sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
din punct de vedere al abilităților manuale și al acțiunilor practice, într-un adevărat spațiu al infirmității, artistul plastic - și sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori
Un disident universal by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9128_a_10453]
-
succesiunea și simultaneitatea formelor și a tehnicilor, în substrat ea este o încercare de a ordona sugestii de natură existențială și morală. într-o definiție sumară, propunerea plastică a lui Marcu este un eseu despre animalitate și spirit, despre forțele htonice și tentativa ieșirii din captivitatea materiei, despre puterea instinctului și despre mîntuirea prin ordinea rațiunii. Imaginea cîinelui, a animalității în sens larg, introduce ideea terestrului, a irepresibilelor energii telurice, recipientele care invocă metonimic sala de baie, unite printr-o complicată
Gheorghe Marcu, sau despre tehnici, forme și idei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9411_a_10736]
-
din punct de vedere al abilităților manuale și al acțiunilor practice, într-un adevărat spațiu al infirmității, artistul plastic - și sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori
Bata Marianov, între materie și cuvînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9458_a_10783]
-
cercetător care vede efigia duhului peste tot: în crucile unui cimitir, în silueta unui salcîm, în crusta pîinii, în conturul scaunului, într-o cană cu trei garoafe. E în Paștina o natură rustică, iubind asperitățile concrete și simple, cu înclinație htonică spre făpturi de pămînt: ceramică, livezi, cîmpuri, alături de atracția pentru prezențe lemnoase: biserici, ferestre, trunchiuri de pomi. Premisa lui Paștina e că în orice colț de lume substratul spiritual iese la iveală, grija artistului fiind să pună pe pînză ce
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
înainte de a păși noi pragul amfiteatrului unde obișnuia să-și țină cursul, cu inima ușoară și cu convingerea că îndeplineam o formalitate. Ce surpriză, însă! Când au început să ne zboare pe lângă urechi termeni ca misterele eleusine, misterele orfice, zeitățile htonice, ritualurile extatice ș.a.m.d., că dincolo de ele înăuntru pas de a putea pătrunde, ne-am zis că viața noastră la Filologie nu va fi câtuși de puțin o dolce far niente, idee pe care unii dinafara ei căutau în
MĂ SIMT CROCANT de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1699 din 26 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/362951_a_364280]
-
adevăr din spatele mitului și să vedem că de fapt, purtările cam lejere ale zeiței, soție, totuși, a lui Hefaistos, urât, șchiop și cocoșat, dar frate al lui Zeus, reprezintă acea secvență temporală pierdută în negurile istoriei cînd omenirea schimba zeii htonici (Hefaistos) cu zeii uranici (Afrodita născută din Uranos, printr-un procedeu cam dureros, dar perfect interpretabil în context). Adică acel timp, conservat în memoria ancestrală sub forma unor simblouri, când omenirea își ridica privirile din pământ către cer, un act
CIPRU, FASCINANTA POEZIE A MILENIILOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 794 din 04 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345586_a_346915]
-
de joc. Andronic „parcă ar fi fost singur și s-ar fi pregătit să primească pe cineva“, va murmura ceva „parcă nu vorbea românește“, iar șarpele va veni în palma lui, parcă la porunca acestuia. Asemenea protagonistului Andronic însuși, animalul htonic reprezintă aici legătura cu o altă dimensiune, sacră. Toate personajele implicate se află într-o stare de semitrezie, între vis și veghe, într-un stadiu de inițiere în supranatural, care amintește de experiențele mistice, de „timpul oniric“ al aborigenilor australieni
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
toate compartimentele activității sale, de asemenea după modelul indiscutabil în epocă, biografia fiind urmată de prezentarea operei și de aprecierea ei. Scriitorii sunt grupați în funcție de structurile operei: eposul, realismul dur, caleidoscopul mediilor, analiza psihologică, literatura autenticității și a experienței, poezia htonică, poezia sentimentului cosmic și a fiorului metafizic, lirica sensibilității religioase, lirica elegiacă și sentimentală, lirica avangardistă, poezia pură ș.a. Numai enumerarea capitolelor din sumar este suficientă pentru a arăta în ce măsură, sub chipul istoriei literare, se înnoia atitudinea față de literatură: în locul
CROHMALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
soluția privind proveniența italică a celor doi termeni : „O aseme- nea proveniență italică nu poate fi sigură, căci răspândirea acestui tip de personaj în aria veche dacă ne duce mai degrabă la un cuvânt arhaic al dacilor romanizați, ca alternativă htonică și subacvatică a «călătorului prin nori»” (6, p. 244). Ca atare, cerce- tătorul român consideră cei doi termeni în discuție - maghiar și sârbo-croat - ca fiind „relicve lingvistice” provenind de la un pro totip tracic (din familia hidronimului Gabranus - râu în Dobrogea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
-se în viziune abia cu Întocmirea chipurilor (1980) și Singuri și fericiți (1984), care deschid seria romanelor (Cocoșul de tablă, 1989, Învierea lui Lazăr, 1994, Păcatele lui Dumnezeu, 1995, Liturghia satanică, 1996) și a culegerilor de povestiri printr-o mitologie htonică a unei comunități rurale de regn incert, înfiptă în lut prin fiziologii vegetale, trăind în subteran prin rădăcini și tuberculi și amestecându-se la suprafață cu fauna domestică. Cocoșul de tablă este un roman autobiografic scris la persoana întâi, care
LUPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287934_a_289263]
-
Pământul, seva, semințele, tablourile idealizat bucolice preamăresc aici un comunism imaginat după o rețetă încă în uz. Depășind aceste imagini conformiste, de vagă orientare tradiționalistă, dar și neoromantică, declamativă, G. se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuși să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieții trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv și mai înclinat spre simbolic. În 1974, adoptând forma fixă, publică Sonetele, volum
GHELMEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
margini/ Deasupra cărora serafii cântă-n mâini cu stele/ [...] Mângâie-mi pe veci auzul cu glasuri cerești/ Și ochii să se-mbete de arderea albastră/ a lemnului sfânt”), se regenerează, oracular, prin cosmogonii, în care între celest și mitica „mumă” htonică nu se înregistrează nici o fisură și în care aventura simbolică e echivalată cu căutarea graalului, ca în Început („Deasupra lor bolțile veciei se arcuiesc,/ Plouând flori albe, presimțiri de rod,/ Și tot ce-ncepe până recunoaște fiecare/ Pe celălalt în
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
loc privilegiat al vieții emergente și al promisiunii spirituale. Ca atare, în volumul Ploaia de sâmburi avântul poetic pare să păstreze ceva din teluricul ființei („sub nisip eu cresc neîncetat.../ până mă respiră stele căzătoare”). Rituri ale unor necunoscute ființe htonice, ritmuri incantatorii, dorința de a cuprinde în sine o lume animală și vegetală inconștientă de senzualitatea ei sunt prezente aici, poemele fiind lipsite totuși de nebunia dionisiacă specifică unei astfel de inspirații. Invenția trimite la alchimicele arhetipuri ale uniunii elementelor
STERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
prezentă în Moartea căprioarei de Nicolae Labiș, bunul prieten al lui T., despre care a scris în nenumărate rânduri și căruia i-a îngrijit câteva ediții postume. Sunete din lirica perioadei interbelice, îndeosebi din cea tradiționalistă (largo sensu), din poezia htonică, coexistă cu cele proprii și în următoarele volume, mai ales în Steaua Polară (1960), în ale cărui tonuri se disting Aron Cotruș, contopit cu Mihai Beniuc, Radu Gyr, Virgil Carianopol și mai cu seamă Tudor Arghezi: „Știai câte speranțe privirea ta
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
pe asfalt, Centaurul la fierar sau Abatoarele de greieri), în care se derulează, auster și dramatic, viziuni fantasmatice de unde mitul a fost izgonit de istoria recentă. Dacă în primele volume Z. părea mai cu seamă un poet al pământului, un htonic elementar, în ultimele cărți viziunile sale, convertite în „vise” ale cotidianului (multe din ele parabole, precum Cioplitorul, Întoarcerea fiului risipitor la părintele său și mai risipitor, Ce număr port, toate în Legea viei), întăresc impresia gravității întrebărilor despre sensurile existenței
ZAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
mai apreciază că brațele ridicate semnifică gesturi de implorare, poate chiar o invocare dinspre cer spre pământ, semnificând solicitarea ploii sau a altor favoruri cerești. Este evident faptul că însăși prezența orantei în arta neoeneolitică este considerată ca reprezentarea relației htonic uranic, dar poate și a unei relații speciale, uranic uranic, dacă vom considera modelarea orantei ca divinitate, nu simplă preoteasă, după modelele religiilor antice, îndeosebi din Orientul Apropiat și Mijlociu, sau cum ar putea sugera statueta masculină, cu brațele ridicate
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
ridică mâinile la rugăciune pentru transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului (Fig. 11/2-3), potrivit celor spuse de Însuși Mântuitorul, la Cina cea de Taină : „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Luca, 22, 19). Așadar, relația htonic uranic, sau uranic-uranic (dacă acceptăm că statuetele feminine reprezentau divinitatea, nu marea preoteasă), este reprezentată, în arta și religiile paleolitice și neolitice prin asocierea dualității feminin-masculin. De altfel, J. Cauvin (1997, p. 51) consideră că < femeia este în mod cert
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
asocierea dualității feminin-masculin. De altfel, J. Cauvin (1997, p. 51) consideră că < femeia este în mod cert o zeiță >. Noi înclinăm să credem că, mai ales în Paleolitic, dar și la unele comunități umane neo-eneolitice, elementul feminin este de natură htonică, reprezentat de femeie cu toate atributele feminității (chiar dacă modelarea pictarea capului este supusă altor canoane artistice și religioase); elementul masculin este, întotdeauna, de natură uranică, reprezentat, de cele mai multe ori, de taur, ca forță generatoare sau regeneratoare de viață. Sunt cunoscute
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
1971). Cu prima sa culegere de versuri, Poeme simple, S. se integrează în curentul promovat de revista „Gândirea” - în care multe piese componente au apărut inițial - și se anunță ca o voce dintre cele mai caracteristice ale lirismului de inspirație htonică și expresie tradițională. Poetul se autodefinește, în acest sens, memorabil: „Eu am crescut cu macii și strugurii pe câmp/ Și mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape, rouă,/ Străbunii mei vânjoși, cu tulnice și ghioage,/ Pe-aicea și-au
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
anumită pregnanță a notației pe alocuri. Începând cu Fântână (1938) autorul renunță la proiecția stărilor proprii și se întoarce, moralizator și discursiv, spre semenii săi. Intervine totodată o implicare accentuată, cu ecouri tradiționaliste, definită ca „elementul pur descriptiv al forțelor htonice” (E. Lovinescu). Prezențe editoriale târzii sunt Armonii în zori (1961), Treptele împlinirii (1967) și Poezii, volum antologic (1968). De fapt, încă dintr-o etapă anterioară, ilustrată de versificările din volumele De vorbă cu fierul de plug și Pentru dreptatea câștigată
TALAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
vedere fiind Cezar Bolliac, Ioan Catina și Al. Sihleanu. În reveria în stil bachelardian Eminescu. Poezia elementelor, interpretarea, îndeosebi a postumelor de tinerețe, demontează simbolurile și redefinește elementele primordiale din care s-au înălțat marile edificii imagistice eminesciene, indicând precumpănirea htonicului. Considerațiile de aici rotunjesc exegezele anterioare asupra romantismului proiectat în universal. Același rezultat integrator îl vor avea și cele trei volume ale cercetării de anvergură Romantismul românesc, „un studiu al arhetipurilor”, cum precizează subtitlul, în care spațiul literaturii române moderne
TACCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290033_a_291362]
-
viață” se impune prin bogăția și acuratețea documentației. Autorul a investigat exhaustiv manuscrisele și publicistica poetului, arhiva Junimii, mărturiile din epocă, contribuțiile predecesorilor în eminescologie, lucrarea urmând riguros și amănunțit cronologia. Traiectul existențial al poetului ar fi supus dialecticii „eonilor” „htonic” și „astral” („contemplativ”, al „nemarginilor de gândire”). Acestei perspective de sus i se subsumează o serie de (re)interpretări ale unor fapte biografice: relația cu tatăl, pe care M. îl percepe ca pe un „romantic” (imagine opusă celei acreditate, de
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
formație umanistă să n-aibă nevoie nici de Atanasie, nici de Maxim Mărturisitorul. Păcatul lor este mai mare decât al teologilor dezinteresați de Gadamer sau Eliade. Pe scurt, avem nevoie de teologie. Când generația New-Age celebrează diversitatea eretică a valorilor htonice, îmi este greu să eman pacea angelică a celor de peste veac. Când o biserică așa-zis episcopală își trântește un prim episcop gay (divorțat!), îmi este imposibil să le țin isonul. Când avem zece milioane de avorturi într-un singur
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
umanitarist), a lui Camil Petrescu, Camil Baltazar, Vladimir Streinu. „Simpatia” nu exclude și publicarea unor poeți vetuști, de „concepție”, ca D. Nanu sau A. Toma, sau a unui debutant ca Zaharia Stancu, mai înrudit cu ceea ce avea să fie lirica htonică, tradiționalistă, decât cu poezia simbolistă și intelectualistă. Până în 1925, A. l. și a. își precizase doar caracterul „mozaicat”, eclectic, recrutându-și colaboratorii oarecum la întâmplare, astfel că alături de „poporanistul” I. Agârbiceanu publică și „modernistul” F. Aderca. Nu avea o cronică
ADEVARUL LITERAR SI ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]