KorAP: Find »[drukola/base=humelnic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 >

16 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849

de rațe sălbatice și bodârlăi" (Mărturisiri, 1960). În același 1906 (iunie) semnalează vocabule rare: nufărul "se mai numește și plămână"; pe tulpini de trestii din bălți "se cațără lejnicioare albastre ghirlănzi, ghirlănzi"; un păzitor la coșarele moșierești e coșărar sau humelnic; o dată reține termenul ghionder auzit la Murighiol și utilizat în Împărăția apelor. Sute de alți termeni în nuanțele lor semantice elocvente se adaugă fără contenire până la senectute. Artist cu virtuți de filolog erudit, acest cel mai mare cunoscător al limbii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
secetă. Stoluri de cioară și de grauri se învălue în zare. Iazurile sticlesc în bătaea amurgului. Înserează. O seară cenușie coboară. Departe se vede un foc, undeva, în depărtate singurătăți. Și vântul trece șuerând ușor. care păzește la coșere, coșărar = humelnic. calfă Faliboga UN CONAC DE MOȘIE Săvenii e un târgușor în întregime ovreesc, ca multe alte târguri din partea aceasta de țară Moldova de Sus. Case urâte, magherniți îngropate pe jumătate în pământ. E Sâmbătă și nu-i nici-o mișcare pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
care-i pescuesc antreprenorii. Înainte erau evrei, azi sunt români, și la Ichimeni și la Crasnaleuca și la Adășeni. (10 Oct.) În seara zilei când am venit, Morțun stătea ca-n orice seară în cancelarie, primea rapoartele, socotelile chelarului, ale humelnicului, și plătea oamenii care veneau să ceară bani, ori să-și reguleze socotelile, căci la moșiile acestea vin de lucrează oameni din Suceava, de la Lămârgani și Vigotești. Iată că năvălesc doi oameni, un țăran și fata lui, plângând cu lacrimi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

o ulcică de apă... Cum nu? pacat mi-a fi dacă nu ți-oi da, răspunse moșneagul. Hai la bordei... Fața bătrânului se făcu prietinoasă. Pe mine mă chiamă Nastase Tentea, vorbi el râzând, pe când mergeau spre bordei. Eu îs humelnic aicea de mult... Aicea m-au găsit și m-au lăsat trei rânduri de stăpâni... Și la mulți băietani trudiți, ca dumneata, am dat eu apă... Le-am dat - ca să am și eu cu ce mă răcori pe ceea lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta vine mai devreme de pe câmp... Da’ are moșie mare? întrebă Lepădatu. —Cum? - Și moșneagul privi uimit pe flăcău. Cât vezi cu ochii, și încă și mai departe... Groaznică moșie are!... Cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cer. Glasurile haidăilor sunau necontenit, chemând, îndemnând, amenințând. Din când în când izbucneau sudălmi aspre și vuiau ghioagele în deșerturile vitelor. Câteva tălănci sunau trist, nevăzute, prin pulberea neagră. — Multe vite mai are și boierul nostru!... zise cu oarecare mândrie humelnicul. Ocoliră casa scundă de bârne și se opriră la ușa de dindos. Așteptară un timp. Pe după un geamlâc trecea din când în când umbra unei femei. —Asta-i madama care ține gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
crescut: am slujit... Cred că te-oi mulțămi... Boierul scoase o condicuță din buzunar, trecu în ea numele slugii nouă; după ce se înțeleseră asupra simbriei, trecu și simbria și celelalte îndatoriri; - închise condicuța și zise: —Gata. Acuma du-te cu humelnicul, și mâni ți-oi rândui slujba... Cuconu Jor scoase apoi un ban alb și-l dădu lui Niță. —Poartă-te bine, zise el, și să fie într-un ceas bun... Sluga nouă sărută mâna boierului, apoi se trase lângă humelnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
humelnicul, și mâni ți-oi rândui slujba... Cuconu Jor scoase apoi un ban alb și-l dădu lui Niță. —Poartă-te bine, zise el, și să fie într-un ceas bun... Sluga nouă sărută mâna boierului, apoi se trase lângă humelnic. Boierul închise ușa. Oamenii își puseră cușmele în cap și porniră spre bordeie. Iaca, tot ai rămas la noi... zise moș Nastase vesel. —Și mie îmi pare bine, răspunse Niță. Eu zic să luăm o leacă de rachiu, să cinstim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau ciudat în bătaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
voință: să muncească din răsputeri și să facă avere. „Vorba lui moș Nastase, se gândea Niță: ce-i trebuie lui atâta pământ ș-atâta bănet?“ Într-o zi liniștită de brumar, sâmbătă după-amiază, flăcăul se sui în deal la bordeiul humelnicului. De când venise pe moșie, nu mai dăduse pe-acolo. Las’ că nici n-avusese vreme. Moșneagul era pe lângă vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu, moș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Lepădatu își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-s petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu am trăit altfel... Eu am trăit la Iași... Ceilalți o ascultau uimiți dintrodată. „Așa trebuie să fie...“, murmură cu părere de rău fata humelnicului. Călugărița își arătă dinții răutăcioși: — Așa este... Numai eu nu știu cum mi-am putut închide viața aicea... Apoi avu un râs vesel și privi iar pe flăcău: —Dumneata ce zici, Niță? Dă, ce să zic? Dacă li-s dragi unul altuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
strecură afară. Lepădatu rămase singur, amețit. Se cinchi jos iar, între blănile de oaie, lângă clitul de opinci. Încercă să lucreze cu custura și cu țăpușa, dar n-avea nici un spor. Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se așeză în luminile ochilor. Moș Isailă îl găsi privind în gol. Când începu a vorbi, flăcăul tresări. — Am fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul; apoi își întoarseră ochii spre întinderile triste, învăluite în ceață. Fata humelnicului nu era ca toate fetele - după știința lui Niță Lepădatu. Era aprigă în dragostea ei, și parcă i se ascuțise mintea. Noaptea uneori, când se ducea la dânsa și moșneagul nu era acasă - el sta amețit după desmierdările întâlnirii; iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
astă noapte nu te deslipi de vite. Cu furtuna asta, cine știe ce se poate întâmpla... D-apoi ca și-n alte nopți tot între ele dorm!... răspunse flăcăul depărtându-se. Întăi îi veni gândul să se repeadă până în deal la bordeiul humelnicului, să mai vadă pe Marghiolița și să mai schimbe două vorbe cu ea; dar pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de ghiață și omătul mărunt își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
străini. Nici de tată, nici de mamă nu-și aducea aminte, și parcă-i cântau în suflet unele din tânguirile vântului, cu păreri de rău jalnice. Pe urmă cugetă la dragostea lui - și iar parcă văzu la căpătâi pe Marghiolița humelnicului. - Pe la spate, prin păretele de stuh, vântul răzbea în câteva locuri cu pulberea măruntă a omătului, și pe deasupra tot mai des se abăteau învăluirile. - Și deodată, cum sta așa pe-o coastă, i se păru că s-a iscat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]