22 matches
-
există nicio religie asimbolica.Icoana e doar un simbol vizual.Exista,însă, pe lîngă simbolurile iconice, simboluri gestice: ritualurile și simboluri lingvistice și muzicale: miturile,muzica religioasă,etc.Majoritatea confesiunilor despre care pretinzi că sînt ultragiate de icoane, sînt doar iconodule, adică nu au simboluri vizuale!De ce să nu mergi pînă la capăt, să interzici și rugăciunile, semnul crucii, discuțiile religioase și meditația, în poziția lotusului!În rest, daca te-au discriminat niște ortodocși,îmi pare rău,dar ar trebui să
Pictura quasi scriptura by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83009_a_84334]
-
Nicoleta Milea) ● „La Theodor Răpan Sonetul devine principalul instrument soteriologic al umanitătii! - el conținând și Iubire-Armonie, dar și Puritatea Marianico-Hristică, Resurecțională, a Iubirii. Ceea ce-l face foarte român și uman pe acest sonetist de excepție este atitudinea sa profund creștin-ortodoxă, iconodulă. Deși, nu neapărat dogmatic-convențională - ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! - spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!” „Magia stihului/stilului lui Theodor Răpan constă, esențial, chiar din
DUBLĂ LANSARE DE CARTE de REXLIBRIS MEDIA GROUP în ediţia nr. 1263 din 16 iunie 2014 by http://confluente.ro/Rexlibris_media_group_1402895338.html [Corola-blog/BlogPost/340933_a_342262]
-
toropire,/Să strig, nu pot - sonetul meu răzbate!/ La miezul nopții facă-se dreptate:/ Sub praporii-nvierii fi-voi mire!” - cf. Sonetul CCXLVI. Ceea ce-l face foarte român și uman, pe acest sonetist de excepție, este atitudinea sa profund creștin-ortodoxă, iconodulă. Deși, nu neapărat dogmatic-convențională - ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! - spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!: „Lumina din icoană plânge-ntruna,/ Pe cer rămas-au soarele
SOTERIOLOGIA IUBIRII, IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI PRIN IUBIRE DIVINĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Adrian_botez_soteriologia_iu_adrian_botez_1389861602.html [Corola-blog/BlogPost/342099_a_343428]
-
sediului KGB de la Moscova? Să spunem lucrurile altfel. Spiritualismul absolut este cel care elimină imaginile, iar Occidentul s-a dovedit destul de refractar la extremismele spirituale. Și bine a făcut. Cum explica pe la 820 autorul Antireticelor, Nichifor, patriarhul Constantinopolului, părintele Bisericii iconodule exilat de Leon al V-lea, împăratul iconoclast voia puteri depline, fără a ține cont de o anumită distincție între temporal și spiritual, Imperiu și Biserică. Nichifor vedea astfel în iconoclasm ceea ce am numi astăzi o "tentație totalitară", dublată de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu acestei sfâșieri nevrotice destinau originile ei religioase imaginea artificială din Occident? Ca și cum Părinții bizantini de la Conciliul Niceea II și-ar continua disputa în fața micului ecran, balansându-ne ad vitam aeternam de la o extremă la alta, între teza homo a iconodulelor și teza pseudo a iconoclaștilor. Dacă icoana este sau nu validă, și în ce limite, acesta rămâne nucleul logic al dezbaterilor contemporane despre audiovizual. Cum să înțelegi actualitatea fără să iei față de ea o distanță de cel puțin două secole
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
viziune va genera o pluralitate de teme și motive iconografice, care au dus în occident la transformarea totală a canonului bizantin într-o artă religioasă dinamică, "umanizată", creatoare; implicit, a dus la mutații majore în câmpul imaginarului. Prin rezistența teologică iconodulă din occidentul catolic, se opune tradiției antice iconoclaste, dar și monoteismului ebraic, una din cele mai coerente și mai puternice reabilitări a imaginii divinului, dar se realizează totodată și o reconfigurare a structurilor imaginarului medieval. III. Oíkonomí
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
câștig de cauză în cele din urmă ceea ce susținea un plan instituțional comun, și nu disocierea lor. Nu numai aceste aspecte au constituit miza înfruntării, ci și raportul dintre simbolic și real, ca și cel dintre imaginar și perceptibil. Textele iconodule au pus la baza demonstrației teologice echivalarea mesajului evanghelic cu cel iconic (vizibil), indiscutabilă în cadrul credinței unificatoare și respectată de toate "partidele" aflate în conflict. Înainte de patriarhul Nichifor, atât de polemic în scrierile sale, intuiția relației fundamentale dintre imaginea naturală
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pericolul era cu mult mai mare în ochii partidei iconofile, anume acela de a fi contestată și îndepărtată chiar credința creștină. De aceea, noțiunea oíkonomía este utilizată plurisemantic și multi-contextual, ca un temei incontestabil pentru argumentările iconodule; ea putea trimite atât la bunurile materiale și la cele simbolice, cât și la slujirea credinței și a legii printr-o înțeleaptă aplicare și adaptare în gestiunea tuturor manifestărilor vizuale ale sacrului. Am urmat aici un parcurs "arheologic", de sondare
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Acest concept politic al împăratului-sacerdot, reinterpretat în spiritul creștinismului, a fost în perioada iconoclasmului una din cauzele conflictului politico-religios dintre Constantinopol și papalitate și chiar, în interiorul imperiului roman de răsărit, a înfruntării fără precedent dintre instituția basileică și instituția monahală iconodulă (cum spuneam mai devreme). Cele două mari conflicte instituționale, unul finalizat, în occident, cu așa-numita (astăzi) teorie a cezaropapismului (de aici, soluția schismatică și preeminența clamată a Vaticanului asupra patriarhului constantinopolitan), celălalt cu teoria politico-religioasă a oikonomiei creștine (bază
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de înțeles. Pe lângă texte juridice majore (precum Sintagma lui Vlastaris) sau de exegetică generală, teologia isihastă a dus și la integrarea prin citare (dacă nu chiar citire), cu numirea sau nu, a fundamentelor ei: filosofia platoniciană, iudeo-creștinismul, patristica și scrierile iconodule din secolele VIII-XI. Studierea filosofiei însemna pentru cărturarii români din secolele XIV-XVI în primul rând cercetarea operei patristice, alcătuită din texte în care construcțiile abstracte abundă. Contactul cu gândirea antică ... se înfăptuia astfel atât prin intermediul numitelor texte - compuneri ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Ecumenic de la Niceea (787 d.Hr.), când Biserica Creștină a adoptat definitiv doctrina amintită, respingând iconoclasmul ca erezie. Desigur, ar fi impropriu să afirmăm că Mihail Sadoveanu sau Kesarion Breb ar fi fost iconoclaști. Creanga de aur nu condamnă concepția iconodulă ca atare, dar înregistrează efectele negative ale fetișizării fenomenalului (icoana) în detrimentul a ceea ce este semnificat prin intermediul lui (divinitatea însăși). De exemplu, pentru cei doi soldați ajunși tâlhari, cultul icoanelor e una dintre cauzele diminuării actelor de caritate în împărăție: "Oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
orientale, de armată și de un mare număr de episcopi, acest "împărat-teolog", autor al mai multor tratate de dogmatică, își propune să taie din rădăcină o superstiție pe care o consideră eretică. Populații întregi venite din Siria sau Armenia, provincii iconodule, sînt deportate în Tracia sau Bizanț. Icoanele bisericilor sînt sfărîmate, frescele distruse, cărțile iconodulilor arse. Relicvele sînt aruncate și uneori înseși bisericile sînt dezafectate și transformate în cazarme sau grajduri. Înalții funcționari ai provinciilor occidentale sînt urmăriți, iar călugării sînt
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
le atribuie naratorul nu se vădesc. Portretul lui Pirgu e făcut numai din acuzații maxime și din osândiri morale fără apel, după procedeul naiv romantic pe care-l întâlnim la Filimon sau la Pantazi Ghica și care face pandant elogiilor iconodule cu care sunt gratificați Pașadia și Pantazi (chiar și epitetul de „ciocoi borât” și, respectiv, de afacerist mehenghi au o conotație admirativă). De ce atâta înverșunare ? Abominațiile lui Pirgu țin de rubrica scandaloasă, nu de cea criminală. El e pe de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lumea începuse să-i imite gesturile până și la un pahar de băutură! Dacă vrea cineva să spună ceva important sau, dimpotrivă, să-și justifice tăcerea, este citat Laxness. Națiunea recunoscătoare pare însă deja să se dezmeticească din această „beție” iconodulă și să constate că are și alți autori capabili să scrie cărți de calitate, chiar dacă ei nu vor obține Premiul Nobel. Literatura islandeză este foarte interesantă prin romane. Mulți autori contemporani scriu cărți pline de energie. Este ceva comun pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
toropire,/Să strig, nu pot - sonetul meu răzbate!/ La miezul nopții facă-se dreptate:/ Sub praporii-nvierii fi-voi mire!” - cf. Sonetul CCXLVI. Ceea ce-l face foarte român și uman, pe acest sonetist de excepție, este atitudinea sa profund creștin-ortodoxă, iconodulă. Deși, nu neapărat dogmatic-convențională - ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! - spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!: „Lumina din icoană plânge-ntruna,/ Pe cer rămas-au soarele
Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
de firească între oameni care gîndesc și simt, într-o problemă dată, aproximativ la fel. Numitorul comun al articolelor, atît de transparent altminteri, era o aceeași iritare, ajunsă uneori pînă la exasperare, față de avalanșa de "semne" ale unei receptări cultice, iconodule, a lui Eminescu, "semne" la a căror amănunțită inventariere eseiștii, din păcate, au renunțat, parte din ei considerîndu-le probabil arhicunoscute, hrană zilnică a culturii românești. În mod paradoxal, tocmai această inadecvare s-a dovedit fructuoasă, declanșînd reacțiile ce au urmat
Vechi dispute, noi argumente by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/16269_a_17594]
-
din anii '70 grila de imperative ale acestei canonizări. Cele mai multe n-aveau, evident, atingere cu opera.) Iată de ce, măcar din punct de vedere strategic, echipa Dilemei și-a surclasat riguros adversarii, deloc dispuși, aceștia, să-și pună între paranteze pornirile iconodule. Interesant e că Manolescu închide ochii la un astfel de detaliu cât timp se referă la Eminescu, pentru a-i redeschide, atent, în discuția despre Călinescu. Răspunderea unei biografii o poartă întotdeauna autorul ei. Protagonistul e absolvit de orice suspiciune
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
Imaginarul corpului, oglindit de mărturii, este el însuși un testimonial cu rol antropologic, istoric, sociologic, cultural și spiritual. Ceea ce interesează însă în mod aparte o teorie a imaginarului medieval este mai ales "ontofania imaginii", precum și posibilitățile de exprimare a teologiei iconodule sau iconoclaste, sensul epifaniilor, teoria și imaginea Întrupării, ca reprezentare figurală sau măcar intuitivă a alterității divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ideologic, cât și social sau economic) decât cu o imaginație culturală fantezistă sau cu o gândire raționalistă novatoare (de altfel, aproape imposibile într-o cultură tradiționalistă). Imaginea, simbolistica și imaginarul colectiv, rămase la populația ortodoxă românească în siajul rezistenței canonice iconodule, pe alocuri chiar a isihasmului, au integrat în principal discursul militant al puterii și mesajul mobilizator pentru formarea "steagurilor", apeluri politice pe care le-au suprapus peste configurația narațiunii creștine și le-au reprezentat în formele mitice ale luptei contra
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
chiar a isihasmului, au integrat în principal discursul militant al puterii și mesajul mobilizator pentru formarea "steagurilor", apeluri politice pe care le-au suprapus peste configurația narațiunii creștine și le-au reprezentat în formele mitice ale luptei contra necredincioșilor. Atitudini iconodule De la rezistența bizantină în fața distrugerii imaginii, dogmatică, dar și materială (salvarea icoanelor) - atitudine transmisă ideologic și spațiilor de civilizație post-bizantină -, se ajunge în creștinismul occidental, în secolul XIV (momentul isihasmului bizantin, dar și al întemeierii statelor românești), la formele artistice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
decisivă, așadar, în raport cu orientul ortodox). Despărțirea iconologică și iconografică a catolicismului de ortodoxie se produce așadar definitiv în pre-renașterea italiană. În schimb, despărțirea la nivelul imaginarului colectiv era de dată mai veche, pentru că se manifestase prin atitudinea instituțională a papalității, iconodulă, în timpul crizei bizantine a icoanelor (secolele VIII-IX). Umanismul Renașterii de secol XV (despre care am pomenit într-un capitol din prima parte a volumului) va realiza, paradoxal, exaltarea omului natural și a ambientului său agrest, dar și întoarcerea la "teologia
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
exalta cultul Scripturii și rolul muzicii religioase, Contra-Reforma va adula reprezentările picturale ale Sfintei Familii numite "iezuite" (Iisus, Maria, Iosif), ale Părinților Bisericii și ale clericilor sanctificați. Secolul XVI înregistrează triumful definitiv al imaginii, consacrat prin Conciliul din Trento. Rezistența iconodulă se va opune ascezei reformaților cu un program agresiv și mai puțin nuanțat, provocând excesele artei și ale spiritualității baroce. Numit fie epoca "banchetului îngerilor", fie jocul "profunzimii aparențelor", barocul este înainte de toate o explozie inegalabilă a imaginarului, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]