143 matches
-
de o aură: imperator. Nu se gândise niciodată că ar fi putut ajunge împărat, dar acum și-o dorea. Pe măsură ce dorința creștea, îl chinuia neliniștea. I se părea un lucru imposibil, deși își dăduse seama că mulți îl priveau, înainte de idele lui ianuarie, ca pe oponentul și succesorul lui Galba. Se așeză lângă foc, cu o cupă de vin în mână; ridicându-și privirea, îl observă pe bătrânul așezat în fața sa, înfășurat într-o mantie neagră cârpită. Barba neîngrijită aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
față când a fost sacrificată scroafa pentru zeiță... Astăzi, la circ au loc curse de cai. Zgomotul copitelor trezește forțele ascunse ale Naturii, datorită cărora câmpiile noastre vor fi mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se respecta riturile vechi ce apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața în mâini. Revăzu chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
revedea. Calvia zâmbi ironic. — Dacă femeile ar fi primite în cultul mithraic, cred că aș fi o adeptă ferventă a zeului tău. Deocamdată, mă încredințez zeului meu. Deveni brusc serioasă. — O să-l rog pe zeul meu să te apere. La idele lui septembrie, Antonius părăsi castrul de pe Danubius, în fruntea unor soldați călare și a unor detașamente din diferite cohorte și legiuni. Tovarășul său era primipilus-ul Arrius Varus. Errius Sartorius se număra printre centurioni, iar Titus - printre soldați. Trecură repede Alpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Cremona, trebuia să înceapă lupta și să învingă. Făcând doar două opriri, Antonius ajunse la Bedriacum, la câteva mile de Cremona, în fruntea a paisprezece mii de soldați călare, urmat de cele cinci legiuni. Era a opta zi după idele lui septembrie. 35 — Tu nu ești în stare să ucizi! Glasul lui Skorpius se ridică, amenințător, peste cele ale gladiatorilor așezați la mesele cantinei din Ludus Magnus, imensa cazarmă ce-i aparținea împăratului. Tot lui îi aparțineau și gladiatorii. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gândim!" Gândul (și cine era să-l întruchipeze mai deplin, mai simbolic, decât studenții?) devenea primejdios pentru un regim care conta mai mult pe vechile reflexe totalitare decât pe promisa uvertură liberalizantă. Să fi înțeles atunci dăscălimea, după tragedia de la idele lui iunie, că locul său nu putea fi lângă bâta distrugătoare de valori? Va fi trăit ea salutarul frison, capabil a-i înlesni regăsirea vechii demnități profesionale? Ar fi fost, poate, pentru comunitatea noastră, evenimentul cel mai de seamă după
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
doi termeni (calatio și calendae). Dacă dacii aveau un calendar solar, calendarul oficial al romanilor era un calendar lunar, având anul format din luni de câte 27 sau 28 de zile, împărțite în faze: kalendele (luna nouă), nonele (primul pătrar), idele (luna plină). Inițial, calendarul roman a avut 10 luni apoi, regele Numa Pompiliu a stabilit structura de 12 luni. Pentru a se recupera întârzierea față de calendarul solar, se adăuga o lună de 22 sau de 23 de zile, la fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reforma împăratului Iulius Caesar, din anul 43 î. d. Hr., a instituit "anul iulian", format din 12 luni, de câte 30 și 31 de zile (luna februarie avea 28 de zile), iar la fiecare 4 ani, un an bisect. Kalendele, idele și nonele cădeau la o dată fixă. În cinstea lui Iulius Caesar, numele lunii Quintilis, din vechiul calendar, a devenit iulie, iar în anul 8 î. d. Hr., Sextilis devine august, preamărindu-l pe împăratul Augustus. Calendarul roman, ca o ofrandă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În fapt, va scrie despre toate acestea. Va scrie cu o patimă din care nu lipsesc nici resentimentele și nici o secretă admirație pentru delicatețea feminină. Privită dinspre punctul ei final, biografia lui Drieu nu pare a conduce acolo unde, În Idele lui Marte 1945, va sfârși implacabil. Încă tânăr (deși Își percepe vârsta cu un fel de tragism teatral, plângându-se de boli și necazuri pe care le va avea doar mult mai târziu), el trăiește cu un acut presentiment al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui hotărâre. Născut prea târziu, Într-o lume efeminată, depravată, fără idealuri mărețe, nu-i mai rămâne decât să aștepte sosirea hunilor. Obosit, neliniștit, dezgustat, va renunța și la scris. Ultimele rânduri ale Jurnalului datează din 13 martie 1945. La idele aceleiași luni va muri. Așa cum promisese. Femeia care se visa bărbat Jurnalul (sau, mai bine zis, jurnalele) Sylviei Plath, așa cum au fost publicate de către Ted Hughes, soțul ei, The Journals of Sylvia Plath (Ballantine Books, 1982) sunt piese dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aspect a fost constatat mai ales în Asia [15]. Riscul pentru CHC poate persista și la purtătorii inactivi ai VHB, precum și după seroconversia post-terapeutică în sistemul „s” (pacienți AgHBs negativi) [15]. Tratamentul VHB cu interferon sau analogi de nucleos(t)ide a condus la reducerea cu aproximativ 60% a riscului relativ de CHC. La această categorie de pacienți riscul nu pare să fi fost eliminat complet. Un asemenea beneficiu nu a fost observat la pacienții care au dezvoltat rezistență la nucleos
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Simona Vălean () [Corola-publishinghouse/Science/92124_a_92619]
-
condus la reducerea cu aproximativ 60% a riscului relativ de CHC. La această categorie de pacienți riscul nu pare să fi fost eliminat complet. Un asemenea beneficiu nu a fost observat la pacienții care au dezvoltat rezistență la nucleos(t)ide [15]. Se consideră că infecția cu VHB favorizează dezvoltarea CHC prin mecanisme directe și indirecte. Caracteristicile virusologice apar ca fiind importante în determinarea riscului pentru CHC [87]. VHB poate favoriza dezvoltarea CHC și în absența cirozei. VHB are capacitatea de
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Simona Vălean () [Corola-publishinghouse/Science/92124_a_92619]
-
funcțională a limbii române, 2 vol., Editura Academiei Române, București. Courtés, Joseph, (2007), La sémiotique du langage, Armand Colin, Paris. Creția, Petru, (1980), Publicistica lui M. Eminescu, prefață la M. Eminescu, Opere IX, ediția Perpessicius, Editura Academiei Române, București. Cristea, D., N. Ide, L. Romary, (1998), Veins Theory: a Model of Global Discourse Cohesion and Coherence, Proceedings of 17th Coling and the 36th Annual Meeting of the ACL (COLING-ACL'98), Montreal, Canada, pp. 281-185. Cristea, Dan, (2002), "Referențialitate și cursivitate în relație cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Arcadia și în Academia sa fondată în 1690 la Roma). Lupercii reapar la început de Fasti 1. II, v. 31 și urm. (pentru a explica termenul februa: v. 19-39); Lupercus-Faun-Evandru-Hercule, apar laolaltă în Fasti, II, 267-474: "A treia zi după Ide [din februarie] Lupercii se văd goi și vine sărbătoarea sacră a Faunului bicorn". Se povestește despre începuturile acesteia. Aici introduce, parcă pentru a sugera mai direct identificarea Lupercilor și a Faunilor cu neamul Fabiani-Fabii, un episod simpatic în care Fabii
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
XII-lea în toată Franța de sud. Negustori, meșteșugari și burghezi; leproși, evrei și eretici: fiecare, în felul său, marchează limitele societății feudale. DOCUMENT 1 Jurăminte de credință față de Wilhelm Cliton, conte de Flandra în 1127 "În a șaptea din idele lui aprilie, într-o joi [joi, 7 aprilie], au fost din nou făcute jurăminte de credință contelui [...]. Mai întîi, ei făcură jurămintele în felul următor. Contele îl întrebă [pe viitorul vasal] dacă voia să devină omul său fără rezerve, iar
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
materialismului"731. Exemplul lor trebuia, potrivit autorului, să-i conducă pe români spre "o nouă orientare a aspirațiilor obștești", care să elimine preferința pentru o viață ușoară, superficială și lipsită de ideal. Comentariul nu echivala cu o acceptare fățișă a idelor legionare, dar nota critică adoptată în perioada anterioară față de mișcarea de extremă dreapta era abandonată. Interpelat de Grigore Filipescu asupra atitudinii permisive a guvernului în fața participării diplomaților străini la funeraliile celor doi legionari, primul ministru Gheorghe Tătărescu a recunoscut că
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
amnòs to¤ theo¤: „Mielul lui Dumnezeu” (toate traducerile românești); „agnus Dei” (Vg); „l’agneau de Dieu” (BJ); „the Lamb of God” (RSV). Este numele metaforic cu care Ioan Botezătorul îl desemnează pe Isus în În 1,29 și 1,36: Ide ho amnòs to¤ theo¤ ho aírÄn tgn hamartían to¤ kósmou ( În 1,29). Mielul este simbolul ce combină imaginea „Slujitorului” care poartă fărădelegile multora și le ispășește, din Is 53, si jertfă mielului de Paști (Ex 12), simbolul răscumpărării poporului
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
frumoasele scene din Shakespeare. Cezar traversează piața publică: este înconjurat de senatori; Cassius, Brutus și Casca își pregătesc deoparte dreapta răzbunare. Poporul se înghesuie cu grămada. Se aude vocea astrologului care iese din înghesuială și strigă: Cezar, fii atent la Idele din Martie! Cât de bine este prins adevărul istoric, cât de mult îmi dau seama din tonul popular al lui Cezar de acest ambițios care, în ciuda inimii sale largi și a ingenioasei sale clemențe, a meritat pumnalul cu care l-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la țară pentru a dedica treizeci de zile sărbătorilor culesului viilor, după obiceiul imperial. Ba mai mult, Codul împăratului Iustinian stipula ca vacanța culesului viilor (vindemiales ferix) să se desfășoare "din a X-a zi din calendele lui septembrie până la idele lui octombrie", altfel spus, de pe 23 august până pe 15 octombrie. De această vacanță se bucurau atât senatorii romani, care de multe ori aveau în proprietate latifundii 54, cât și magistrații. În cazul acestora din urmă, împăratul Augustus a luat măsuri
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]