489 matches
-
doar Emisia veșnică a lui RA adaptat proporțiilor și mijloacelor tehnicii de astăzi. Privesc pereții transparenți în care se repercutează fântânile arteziene din preajmă, patrulaterul greu de istorie al Luvrului. Tonul realității lui de afară, oglindită, - coloane, statui, linii - capătă idealitatea, abstracția eternă oferită de orice suprafață reflectantă; în acest caz, tonul, realitatea unui Muzeu la puterea a doua...
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14699_a_16024]
-
suficientă acoperire energetică: "Să facem demonstrații împotriva singurătății"/ împotriva nopții din zi" (Boema sacra). În planul substanței poetice, aceasta discrepanta față de existență chemătoare însă refuzată (fără scandal) se traduce într-o oscilație între abstracțiune și concretețe, ambele soluții ale unei idealități posibil salvatoare în radicalitatea lor alternativă, ca atunci cînd, purtînd o greutate, o treci din- tr-o mîna în alta. De notat că "abstracțiunea" e mai curînd expresia unui sincretism cosmic, a unei complexități sugerate alegoric ("Ating cu gura abstracțiunile/ semințe
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
acrobat care merge pe sîrmă, cumpanindu-se între cele două aripi de văzduh de care dispune. Fără dificultate putem stabili profilul moral al autorului Verii de fosfor drept cel al unui sensibil nesatisfăcut de sine, al unui intelectual exprimînd o idealitate agresată care-i inspiră uneori momente de amuzata autocaricatura. O variantă "echinoxista" a "omului din subterană", atenuata de sobrietatea transilvana și de factorii de cultură, rareori frizînd deznădejdea: "Disperat pînă la Dumnezeu/ de existență mea de cîrtita/ ce sapa-n
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
nisip în sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existențialismul damnării și idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care își înglobează cu voie bună propria negație. Radu Voinescu - Hierofantul, Ed. Vinea, 1999, 62 pag.
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
nebunul e un personaj din nomenclatorul comicului, opus eroului tragic sau insului care ilustrează puterea. E un soi de ființă amfibie, prezentă atît în spațiul realității, cît și în cel al imaginarului (Enid Welsford), atît în contingent, cît și în idealitate: "Bufonii și nebunii medievali se află la hotarul dintre viață și artă: nu sînt niște extravaganți ori niște nătărăi, în sensul cotidian, nici comedianți: sînt purtătorii unei forme de viață totodată reală și ideală" (M. Bahtin). Așadar o postură convenabilă
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
întrucît majoritatea uleiurilor sunt autoportrete, în ipostaze cvasificționale, extrăgîndu-se dintr-un contingent ostil spre a-și proteja în absolut ființa interioară atît de fragilă în fața amenințărilor mundane, pictorița experimentează de fapt posibilitatea reinstaurării în pictură a misterului imaginii și a idealității privirii. Un romantism exilat cu ipocrizie din reveriile noastre asumate public, și anume acela care ne angajează funcțiile contemplației, aspirația către unitate și puterea de vibrație în fața misterului existenței, este recuperat de către tînăra artistă fără cea mai vagă urmă de
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
directă și o acțiune maieutică, adică o formă discretă și răbdătoare de a ușura nașterea unui nou orizont al privirii. Acela în care Sinele, al autorului, al picturii și al lumii înseși, cu întregul său halou de magie și de idealitate, poate oferi un răspuns și o soluție la crizele multiple în care ne zbatem de atîta vreme ca într-o enormă baie de acizi. În rest, totul poate rămîne ca la început: și convențiile, și codurile, și infinitele strategii ale
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
sfârșitul nu mai este un pod îndepărtat, un port în cețuri ascunse, o cascadă cu căderi fără prag. Perspectiva poetului este aceea a cavalerului în armură, rol ideal, pe care scena nu i l-a oferit, ci numai viața, în idealitatea ei. Iar momentul se acutizează: Un gând, un chip știut, un vis, un timp/ și câte s-au legat se desfăcură./ Căzut din șea, de sub o grea armură,/ aștept să vină paznicul de schimb." Dacă poetul își sprijină tâmplele bătrâne
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
realului în toate dimensiunile sale și o tentativă de recuperare a reziduului într-un alt cîmp de semnificații. Ierarhiile sînt abolite, materialele ignobile vindecate de suferința lor ontologică, balanța natură - artificialitate reechilibrată prin discurs și printr-o nouă infuzie de idealitate. 3. Creație și mitologie Dacă artiștii contemporani au neșansa de a fi prea puțin cunoscuți, artiștii clasicizați o au pe aceea de a părea doar cunoscuți. De cele mai multe ori numele lor se transformă în renume, renumele în mitologie, iar mitul
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
logica ei interioară, construcții sensibile și simbolice. Atît în pictura în ulei, cît și în grafică, pictorul se plasează la distanță egală, dar și cu un interes egal, față de două mari provocări: materia și spiritul, perisabilul și inalterabilul, imanența și idealitatea. Iar aceste binoame nu sînt doar simple artificii retorice ale demersului critic, ornamente analitice cu un presupus potențial metafizic, ci componente intrinseci și explicite ale viziunii plastice a lui Onisim Colta și ale strategiei lui de creație. La un prim
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
scenariu alchimic, materia se volatilizeză, se stinge încetul cu încetul și, în transparența sau la capătul avatarurilor sale, apare, ca o pîlpîire de flacără, cealaltă componentă a picturii lui Colta: dimensiunea spirituală, imaginea cristică, mai mult ca un summum al idealității decît în strictă perspectivă religioasă ori, mai exact, eclezială. Consumînd materia într-un adevărat ceremonial erotic, Onisim Colta visează o formă înaltă de mîntuire prin actul artistic. Dar visul lui nu este nici unul crispat existențial, și nici unul bigot din punct
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
context al inutilităților agresive, ce șansă mai demnă arputea avea criticul decît tăcerea paginii albe? "Deocamdată, criticul n-a scris nici un rînd: este, poate, șansa lui". O șansă, evident, ideală, cu toate că în păcătoasa noastră lume sublunară nu putem conserva nici măcar idealitatea absenței. De cîte ori nu scriem pentru a fi consecvenți nu cu negația ci iarăși cu imperfecțiunea noastră, așadar cu imperfecțiunea negației? Condeiul polivalent dar suficient de unitar al lui Barbu Cioculescu e unul din cele mai înzestrate pe care
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
pe spații mari tot mai limpede și în fond mai vizionar structurate. Pînă aici, scriitura lui Marian Drăghici nu depășea uneori modernismul la modă în epocă (sîntem încă în anii �80 cînd poetul scrie rimbaldianul vers "aerul înserării beat de idealitate"). Lunetistul și Caracal Sighișoara mea reprezintă așa zicînd amiaza poeziei lui Marian Drăghici. Poetul nu-și pierde nicidecum gustul pentru vizionar și chemarea mistică - memorabilul distih "De cînd lumea se știe inspirația este un șoricel alb / cu borta în capul
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
viața popoarelor luptătoare, scriitorii au fost și vor rămîne avangarda care deschide bătaia. Scrisul lor e trîmbița fermecată prin care se propagă aspirațiile unui neam. Ei sînt reprezentanții celei mai avansate credinți și din ținuta lor trebuie să se desprindă idealitatea unui popor. Ei sînt apostoli, nu vameși. Ei predică, nu fac tîrg". La fel, în chip salutar, atrage atenția asupra primejdiei reprezentate de amnezia comunitară, care poate ușor deveni o formă de complicitate cu vinovăția: "Nu credem să existe un
Cazul Goga (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12776_a_14101]
-
pe o clapă ce contrariază accepțiile curente ale unui cuvînt sau "ideile primite". Propozițiile astfel dobîndite se impun nu doar prin sugestia lor de adevăr împrospătat, ci și prin cea de seducătoare gratuitate, de construcție posibilă într-un orizont al idealității. Și în fine să ne întoarcem la ceea ce am indicat a fi conservatorismul funciar al lui Al. Paleologu, blazon atît al seniorului, cît și al unei mentalități intrinseci, însă aci cu nuanțe proprii. Acest conservatorism nu reprezintă, ca de-atîtea ori
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
s-ar putea descrie, în termeni oarecum literari, lumea de forme care îl urmărește obsesiv în deceniul cinci pe Mattis Teutsch. În mod cert, substratul epic al acesteia este omul ireductibil și exemplar, un fel de întrupare prometeică a acelei idealități umaniste pe care pictorul și-o reprezenta în afara naturalismului și a oricărei culori locale. Însă dincolo de posibilele speculații și de orice alt tip de lectură discursivă, aceste forme nu sunt, în esență, diferite față de cercetările anterioare ale pictorului. Atît în
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
frumos pe șasiuri cu pene, sau din panouri de lemn casetate halucinant, și privirile ațintite hipnotic pe zenit. Adică a rămas bănățean și în ceea ce privește obstinația, tenacitatea aceea molcomă și definitivă, și în ceea ce înseamnă goana după absolut, captivitatea mistică în idealitate, oricum ar fi ea camuflată pentru privirea vulgară. Și iată cum a început un implacabil circuit al telefoanelor! Silviu Oravitzan sună și mă somează blajin să-i trimit textul, îmi prezintă argumente irefutabile în legătură cu necesitatea lui, îmi invocă mari personalități
O poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11776_a_13101]
-
care tu o reprezinți într-un mod aproape didactic, aceea a bănățeanului schizoid, împărțit abisal între pămînt și cer, între gravitație și imponderabilitate, între geometrie și disoluție, între mundan și transcendent, între statica agrariană și deambulările pastorale, între pragmatism și idealitate, între contabilitate și mistică, între altele, și altele, și altele. Rigoarea ta de gospodar competent și responsabil, seriozitatea discursului și acuratețea ideilor, care se regăsec, evident, în efortul continuu și sistematic, în exactitatea infinitezimală a desenului, în rigoarea halucinantă a
O poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11776_a_13101]
-
ființei umane către dezmărginire”. Participarea umană la cosmic este posibilă numai prin eliberarea „din condiția sa de contur”, dar ea nu se produce decât la nivelul sentimentelor. Mai mult decât În alte studii consacrate acestei probleme, George Popa recurge la idealitatea Cătălinei, reinterpretând de fapt dichotomia formă/fond propusă de Eminescu În cazul acesteia. Din sublimările lui George Popa rezultă că fata de Împărat este promisă prin frumusețea ei „prealuminii astrale”și că această ființă aleasă este frumusețe unică Între pământene
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
o rostire de gând sau, altfel zis, sunetul, ca tălmăcire a gândului. Se prea poate însă ca ceea ce-și propune autorul prin opera sa să fie asemenea unui acordaj călăuzitor, menit să ne pregătească pentru o posibilă accedere spre idealitatea faptului său (ca valoare de înțeles). În acest caz (ca fapt de acordaj), operei îi este atribuită o funcție de stare catartică (purificatoare), în raport cu care autorul oficiază și călăuzește în același timp, într-un demers katabasic (coborâtor), până la nivelul acelor misterioase
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
baroc e însuși elementul de surpriză creat prin izbucnirea neașteptată a polifoniei în plină liturghie ortodoxă), Coralul lui Bach dezvăluie celor prezenți imaginea palpabilă a abisurilor lor sufletești, a ființei lor disociate între futile și vinovate pasiuni lumești și o idealitate conturată confuz în revelația frumosului, în forma lui supremă, muzica, a frumosului ca ipostază supremă a vieții. Episodul oratoriului din biserica Amzei aduce pentru prima oară în roman imaginea unei societăți bucureștene șlefuite nu prin "norma supraindividuală", altfel spus prin
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
unei existențe din care neantul mușcă adânc". Poezie de intensă fervoare a vizualității, în pregnanța imaginilor și desenul de o precizie atroce a detaliilor, Boul jupuit abordează tema tanatică din unghiul raportului dintre fluxul vital și materialitatea trupului căzut, dintre idealitate și realitate. Infernul trupului deposedat de semnele vieții e reprezentat într-un desen de o tulburătoare concretețe a liniilor și culorilor, într-o înscenare lirică de maximă pregnanță imagistică: "Boul jupuit atârnă cu picioarele în sus,/ Pielea nu mai învelește
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
facă din viața sa o continuă materie primă a creației", cu atât mai mult cu cât sânt unul dintre acei "destui scriitori care nu-și prea înțeleg în profunzime condiția, ci doar și-o trăiesc ca o proiecție dramatică în idealitate." *) Chiar și personajele din puțina mea proză nu fac altceva decât să mă "reprezinte" în împrejurări imaginate, de obicei extrem de dificile și, astfel, calvarul scrierii se mai ameliorează, pentru că devin eu însumi curios cum m-aș comporta dacă ar trebui
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
cumplita iarnă a anului 1943, la Obuhov. Și chiar dacă nu am parcurs situații asemănătoare, este sigur că suferința noastră a fost identică. Așadar și cu Norman Manea am avut o "regăsire" la fel de ciudată în realitate și atât de firească în idealitatea ei, precum aceea cu Florin Mugur din Munții Neamțului, în aglomerația de poporeni puși pe distracție, de pe platoul de pe care se înălțau la cer, dimpreună cu praful stârnit de mișcarea mulțimii, cântecele, chiuiturile și tropăitul dansatorilor care evoluau pe scenă
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
condamna pe poetul gânditor de a fi sacrificat Legea pierzându-se în desișul legilor. Vedeam și continui să văd în Goethe operând o rară forță cosmogonică. Poetul era un născător de lumi. El nu avea de ce să cultive Legea în idealitatea sa abstractă, hegeliană, asemenea lui Noica. Și iată un ultim exemplu din experiențele anilor mei de formație universitară. Unul dintre magiștrii cărora le rămân deosebit de îndatorat a fost francezul Henri Jacquier. Mai apropiat decât alții, el nu-mi era doar
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]