43 matches
-
Moon încalcă interdicțiile și reușește să revină pe Tiamat, după ce află în timpul unei transe că Sparks e în pericol. După ce naveta ei se prăbușește pe Tiamat și petrece o scurtă perioadă de timp ca prizonieră a unui trib de nomazi Iernatici, Moon revine în Carbuncle și se confruntă cu Arienrhod pentru Sparks. Aici descoperă adevărul despre moștenirea ei și despre faptul că Arienrhod o consideră un eșec: ea dorea o clonă a spiritului, nu doar a trupului, o clonă care să
Regina Zăpezilor () [Corola-website/Science/323899_a_325228]
-
Craterellus tubaeformis (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lucien Quélet, 1888), sin. Cantharellus tubaeformis (Elias Magnus Fries 1821), care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), este cunoscut în România sub numele trompeta căprioarei sau gălbiori iernatici, fiind o ciupercă comestibilă din ordinul "Cantharellales", în familia "Cantharellaceae" și de genul "Craterellus". Această specie este răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri mari, adesea în mase, dezvoltându-se, mereu pe sol mai mult sau
Trompeta căprioarei () [Corola-website/Science/337238_a_338567]
-
poeme în câte două catrene, Zodii, stilul se schimbă, discursul fiind concentrat într-o expresie oarecum rece, închegând emblematic figură semnelor zodiacale: "Pe columne înalte de gand/ între șapte semne de aur/ firmament pitagoric întind/ săgetat de Centaur". O "Diana iernatică-n cer/ cu ogari de zăpadă și fum", se asociază "Capricornului cu copita de ger", "Taurul cu șapte stele-n frunte" se ascunde în "cirezi de argint", "urmele labelor de Leu" sunt căutate tot "printre luceferi de argint", o viziune
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
luminii. E prima dimineață a anului și toată lumea doarme. Cred că e timpul cel mai potrivit pentru o plimbare pe micile calle care duc spre Arsenal. De acolo, voi vedea Isola di San Pietro, docurile cu corăbiile ancorate și frământarea iernatică a lagunei. Într-un fel, Veneția e un mod de a imagina călătorii imposibile. 7. Ofensivatc "7. Ofensiva" 1 ianuarie 1463. Jurnalul lui Gianluca Fontanelli ...S, i apoi, multe lucruri rămân de neînțeles. Cum scriam În numeroase Diarii apărute de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de adaptare a lui Hattie fusese sporit de ceva cu totul neașteptat, care o umpluse de o dureroasă nostalgie, chiar înainte de a-și fi putut da seama despre ce e vorba. Combinația de căldură, miros de lemn ud și lumina iernatică de afară îi evoca cu intensitate atmosfera zilelor când schiase în Munții Stâncoși, la Aspen; plăcerea vie a reîntoarcerii din zăpadă în cabana de lemn, caldă, cu schiurile înghețate și bocancii uzi. Hattie nu se simțise niciodată fericită la Denver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de fapt, nu potențială, ci ireală), ci pentru că vorbitorul o privește în acest mod, ca o virtualitate, ca o posibilitate și nimic mai mult: „S-ar zice că natura a întipărit aicea o dulce și primăvăratică sărutare pe sânul munților iernatici..” (C. Hogaș) În afară de prezentarea acțiunii din perspectiva unor virtualități interne ale acesteia, potențialul mai oferă vorbitorului și expresia unei maxime detașări de cele relatate; prin potențial, vorbitorul nu-și asumă răspunderea privind adevărul celor spuse: „...Reporterul nostru special află chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
știe că inițial era una dintre multiplele zeități masculine locale: în Creta antică i se cinstea mormântul; în Iliada este menționat ca zeu al Dodonei, invocat de Ahile: „Zeus tu cel de departe, al Dodonei stăpân pelasgic, Domn al Dodonei, iernatică țară, pe unde se culcă Preoții, Seleii, pe jos cu picioarele-n veci nelăute”. Impunerea Dumnezeului unic a însemnat ducerea cuvântului, împreună cu sensul lui divinizat, înaintea începuturilor, ca inițiator (creator, părinte, tată) al acestora. Totodată etimologia cuvântului este radical schimbată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din zăpadă ca din sticlă, făcându-i zimți asemănători cu niște degete. Cămașa mea de noapte era, din perspectiva de-atunci, o cămașă citadină cu liziera iernatică a satului, iar din perspectiva de azi, purtată de Inge Wenzel, ea este o cămașă rural-citadină - ca un somn hibernal într-un amărât de cătun, ademenită să ajungă, din lipsă de material și din prejudecată împotriva orășencelor, un decolteu croșetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mergeam cu el de-adevăratelea. Dar nu mă încredeam cu totul în mersul lui, și nici că mă va scoate cu adevărat din această țară. Apoi însă, trenul a ajuns în Ungaria. Iar pe lângă șine lunecau acum fâșii de iarbă iernatică ungurească, pete de zăpadă ungurească, felinare ungurești. și când s-a luminat de zi - cer austriac, ciori austriece, tufișuri și plopi golași austrieci. Ținutul ce gonea pe dinaintea ochilor nu aspira la nici un fel de libertate. Tot ce vedeam creștea, lipsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
acolo! Vezi ce negri sunt? Bătrânul m-a luat de braț și m-a condus la fereastră. Mi-a arătat norii de pe coama dealului de nord. Erau groși și întunecați. În fiecare an pe vremea asta, primul val de nori iernatici apare cam tot acolo. Sunt emisarii atacului crâncen care urmează. Norii ușori și mai puțin denși înseamnă temperatură blândă. Cei groși anunță vreme rece. Cu cât sunt mai groși, cu atât e mai frig. Cei mai înspăimântători sunt norii care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acumulare de sintagme oarecum căznite, are un final care-i răstoarnă înțelesurile, și-o înăsprește: "Mă întorc de lângă luminile vii,/ De lângă piatra aspră și dură,/ De lângă izvoarele aurii,/ Cu semnul rotund al morții pe gură." Flacăra albă e o frumoasă, iernatică iubire: "Viscolul arde ca flacăra,/ Arde ca părul tău de mărgean./ Nu mai știu, sunt o mie de ani ori un an/ De când totul era flacără, flacără...". În acest modernism exuberant, visînd colorat într-o priveliște albă, unde totul este
Cîntecele inocenței by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7825_a_9150]
-
este episodul cel mai brutal: piciorul cuiva (se poate paria că e vorba de cel al eului liric) este mușcat de această înfricoșătoare „încrengătură de trosnete” (serenadă). Totul este abstract, dar întrucâtva reprezentabil, în poemele lui M. Ivănescu. În Lumină iernatică, la o afirmație neliniștitoare a Ei (cândva - nici măcar de actualitate) că eventuala ninsoare din acea zi ar face-o să îmbătrânească cu o mie de ani, eul liric - în loc să se resemneze cu constatarea că femeile spun multe extravaganțe - reacționează cu
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
cum observa Diotallevi transpunând verbal cu conștiinciozitate descoperirile noastre. Așa că În timp ce urcam, cu a treia, se desfășurau la fiecare curbă vaste Întinderi cu profil ondulat și continuu care, la limita câmpiei, fumegau de pe-acum Într-o ușoară ceață aproape iernatică. Părea o câmpie modelată din dune, și doar era o zonă submontană. De parcă mâna unui demiurg neîndemânatic ar fi presat niște culmi ce i se păruseră prea Înalte, transformându-le Într-o chisăliță cu gloduri peste tot, poate până la mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
depărtării în spațiu și timp, de locurile matale, de casa părintească, de chipul mamei de altădată: În munții noștri, astăzi, zăpezile torc leneș, Izvoarele îngheață în clinchete subțiri. Și caprele de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.” Adverbului temporal astăzi din poezie îi corespunde în opera lui Creangă acum. Adverbele fixează prezentul autorilor, din care pornește relatarea spre trecut, cu duioase amintiri din copilărie: ,,Mai pasă de ține minte toate cele și acum, așa, dacă te
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu avea pe nimeni care s-o consoleze. 25 Degete care nu erau degete La șapte coborâră jaluzelele și Încuiară clinica. Ploaia și vântul se opriseră. Un frig limpede, sticlos se lăsase deasupra Ierusalimului. Stelele străluceau cu o intensitate tăioasă, iernatică. Iar din partea de est, clopotele bisericilor creștine sunau puternic și trist, de parcă răstignirea avea loc pe dealul Golgotei chiar În acel moment. Doctorul Wahrhaftig plecă acasă cu un taxi, iar Tamar, pe care se oferise, ca de obicei, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Era iarnă și gerul pictase gratii de gheață pe geamuri. De ce te întorci, iarnă? am întrebat-o. Mi-e dor de Brăila! Oriunde m-aș duce, mă cheamă. Ție ți-e dor de Mitică, mie mi-e dor de copilăria iernatică a iubirii. Dorul meu e lipsit de speranță. Dă-mi puțin din speranța ta, Mioara. Eu am fost o iarnă veselă și-mi proiectă holograme din trecutul Brăilei. Era un ger frumos. Sub nămeții cât casa orașul respira, copiii mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acțiunea verticală a Învierii într-o celebrare atemporală, în timp ce simultan se prezintă somnul muritorilor ca repre zentând neliniștea sufletelor nemântuite. O nemișcare generală, mai degrabă decât o tulburare pătrunzătoare, este starea de spirit corespunzătoare formatului pătrat. Schimbarea copacilor, de la desfrunzirea iernatică la frunzișul văratic, este prezentată nu ca un proces, ci ca o confruntare statică între două condiții opuse. Tot astfel, în întreaga compoziție evenimentul Învierii a devenit o înfățișare a stărilor imobile ale existenței. Spațiul picturii este împărțit în trei
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și reluarea imaginilor în care seninătatea ascensională ficționează cu tentă edenică, transformă spațiul poetic în priveliște mitică: „În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș Izvoarele îngheață în clinchete subțiri Și caprele de munte nervoase prin poene-și Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.” (Scrisoare mamei) Ambianța montană este planul unde, după cum remarca Freud, „instinctele noastre ajung să se sublimeze... unde culoarea albă se confundă cu cea albastră. Este adăpostul zeilor...” Labiș oscilează perpetuu între „pletoasele neguri” ale adâncurilor și „piscurile curate”, scăldate
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]