29 matches
-
la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenției generale de către mijloacele de informare în masă. Termenul "dinozaur" este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, așa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii și ihtiozaurii acvatici, deși din punct de vedere științific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-ziși. Supraordinul "Dinosauria" a fost denumit formal de către savantul englez Richard Owen în 1842. Termenul este un cuvânt compus din cuvintele grecești δεινός ("deinos", "de groaza", "formidabil
Dinozaur () [Corola-website/Science/302210_a_303539]
-
descoperit fosila, împreună cu colegul ei "Rodney M. Feldmann", în colaborare cu "Iuliana Lazăr" de la Universitatea din București.. Deși acești crabi trăiau la o adâncime mare, unde dinozaurii nu puteau ajunge, este posibil ca ei să fi constituit totuși hrană pentru ihtiozauri sau pleziozauri.
Cycloprosopon dobrogea () [Corola-website/Science/322719_a_324048]
-
de începutul despărțirii supercontinentului Pangeea și apariția mării Tethis. Ecosistemul și-a revenit din devastarea Marii morți. Fitoplanctonul, coralul și crustaceele și-au revenit iar reptilele au început să crească din ce în ce mai mari. Noi reptile acvatice au evoluat, cum ar fi ihtiozaur și nothosaur. Pădurile de pin au înflorit aducând împreună țânțari și muște de fructe. Au evoluat primii crocodili care au provocat concurență cu amfibienii mari, stăpânii apelor dulci. Triasicul târziu a durat 37 de milioane de ani (între acum 237
Fanerozoic () [Corola-website/Science/324746_a_326075]
-
fosile ce trebuia să fie strânse rapid, înainte de a se pierde în mare. Era o muncă periculoasă, ce era să se soldeze cu moartea ei în 1833 într-o alunecare de teren. Între descoperirile ei se numără primul schelet de ihtiozaur identificat în mod corect, pe care l-a găsit împreună cu fratele ei Joseph când avea doar doisprezece ani; primele două schelete de găsite vreodată; primul schelet de găsit în afara Germaniei; și importante fosile de pești. Observațiile ei au jucat un
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
mama și fratele ei erau și ei adunători abili, și că părinții vânduseră fosile importante înainte de moartea tatălui. Prima descoperire celebră a lor a avut loc în 1811, când Mary avea 12 ani; Joseph a dezgropat un craniu de de ihtiozaur, și, după câteva luni, Mary a găsit restul scheletului. Henry Hoste Henley din Sandringham, Norfolk, care era în Colway, lângă Lyme Regis, a plătit familiei circa 23 de lire în schimbul lui, și l-a vândut la rândul său lui , un
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
geologilor. Anning a continuat să se întrețină vânzând fosile. Sortimentul său principal consta din fosile de nevertebrate, cum ar fi cochilii de amoniți și , comune în zonă și vândute pe câțiva șilingi. Fosilele de vertebrate, cum ar fi scheletele de ihtiozauri, se vindeau pe mai mulți bani, dar erau mult mai rare. Adunarea lor era o muncă periculoasă pe timp de iarnă. În 1823, on articol din "The Bristol Mirror" scria despre ea: Riscul meseriei sale a fost cel mai evident
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
destui bani pentru a-și cumpăra o casă cu vitrină pentru prăvălia ei, "Anning's Fossil Depot". Afacerea devenise destul de importantă încât mutarea a fost relatată în ziarul local, care observa că în prăvălie este expus un frumos schelet de ihtiozaur. Numeroși geologi și colecționari de fosile din Europa și din America au vizitat-o pe Anning la Lyme, între care și geologul , care a spus despre Anning că este „o creatură tare ciudată și deșteaptă”. El a cumpărat de la ea
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
Anning că este „o creatură tare ciudată și deșteaptă”. El a cumpărat de la ea fosile pentru recent înființatul în 1827. Regele Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei i-a vizitat prăvălia în 1844 și a acumpărat un schelet de ihtiozaur pentru vasta sa colecție de istorie naturală. Medicul și consilierul regelui, , scria în jurnalu său: Carus i-a cerut lui Anning să-și scrie numele și adresa în carnețelul lui pentru a putea fi contactată ulterior—ea l-a scris
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
vacanța de Crăciun și era adesea văzut în căutare de fosile cu Anning. Lui i-a făcut Anning ceea ce avea să se dovedească o importantă sugestie, aceea că ciudatele obiecte conice denumite „pietre bezoar”, erau de fapt fecale fosilizate de ihtiozaur sau plesiozaur. Buckland avea să numească aceste obiecte . On 1839, Buckland, Conybeare și au vizitat Lyme-ul împreună, pentru ca Anning să-i ducă pe toți într-o excursie de colectat fosile. Ea l-a asistat și pe în încercările sale de
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
să numească aceste obiecte . On 1839, Buckland, Conybeare și au vizitat Lyme-ul împreună, pentru ca Anning să-i ducă pe toți într-o excursie de colectat fosile. Ea l-a asistat și pe în încercările sale de a colecta fosile de ihtiozaur în Lyme în anii 1830. Ea era conștientă de tendința sa de a „înflori” fosilele pe care le găsea, și scria despre Hawkins: „este așa un entuziast încât face lucrurile să pară așa cum și le închipuie el că ar trebui
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
așa cum și le închipuie el că ar trebui să fie; și nu așa cum se găsesc de fapt...”. După câțiva ani, a izbucnit un scandal public când s-a descoperit că Hawkins introdusese oase false pentru a face niște schelete de ihtiozaur să pară mai complete, după care le-a vândut guvernului pentru colecția British Museum fără ca evaluatorii să știe despre adăugiri. Paleontologul elvețian a vizitat Lyme Regis în 1834 și a lucrat cu Anning pentru a obține și studia fosile de
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
angajat muncitori să-l dezgroape în luna noiembrie, eveniment relatat la 9 noiembrie de presa locală, care a identificat fosila ca fiind un crocodil. În trecut, la Lyme, dar și în alte părți, mai fuseseră găsite și alte resturi de ihtiozaur, dar specimenul găsit de familia Anning a fost primul care a atras atenția cercurilor științifice din Londra. El a fost achiziționat de un lord local, care l-a dat mai departe lui pentru a fi expus public la Londra unde
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
i-a fost transferate colecțiile de fosile ale British Museum ulterior în acel secol), dar la un moment dat, a fost separat de restul scheletului, a cărui localizare nu mai este cunoscută. Anning a mai găsit și alte fosile de ihtiozaur între 1815 și 1819, inclusiv schelete aproape complete de diferite mărimi. În 1821, și Henry De la Beche, ambii membri ai Societății Geologice din Londra, au scris împreună un articol ce analiza în detaliu specimenele găsite de Anning și de alții
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
inclusiv schelete aproape complete de diferite mărimi. În 1821, și Henry De la Beche, ambii membri ai Societății Geologice din Londra, au scris împreună un articol ce analiza în detaliu specimenele găsite de Anning și de alții. Ei au concluzionat că ihtiozaurii sunt un tip necunoscut până atunci de reptile marine și, pe baza diferențelor în structura dinților, au tras concluzia că existaseră cel puțin trei specii. Tot în 1821, Anning a găsit scheletul de după care avea să fie denumită specia "Ichthyosaurus
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
diferențelor în structura dinților, au tras concluzia că existaseră cel puțin trei specii. Tot în 1821, Anning a găsit scheletul de după care avea să fie denumită specia "Ichthyosaurus platydon" (astăzi, ""). În anii 1980, s-a determinat că primul specimen de ihtiozaur găsit de Joseph și de Mary Anning era și el membru al speciei "Temnodontosaurus platyodon". Următoarea descoperire majoră a ei a fost un schelet parțial al unui nou tip de reptilă marină, găsit în iarna 1820-1821, primul de acel gen
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
ei a fost un schelet parțial al unui nou tip de reptilă marină, găsit în iarna 1820-1821, primul de acel gen găsit în lume. l-a botezat "" (aproape șopârlă) deoarece credea că se apropie mai mult de șopârlele actuale decât ihtiozaurul, și l-a descris în același articol din 1821 scris împreună cu Henry De la Beche despre anatomia ihtiozaurilor. Articolul mulțumea celui care a cumpărat scheletul de la Anning pentru că i-a permis lui Conybeare accesul la el, dar nu o menționează pe
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
primul de acel gen găsit în lume. l-a botezat "" (aproape șopârlă) deoarece credea că se apropie mai mult de șopârlele actuale decât ihtiozaurul, și l-a descris în același articol din 1821 scris împreună cu Henry De la Beche despre anatomia ihtiozaurilor. Articolul mulțumea celui care a cumpărat scheletul de la Anning pentru că i-a permis lui Conybeare accesul la el, dar nu o menționează pe cea care l-a descoperit și pregătit. Fosila a fost ulterior descrisă ca "Plesiosaurus dolichodeirus" și este
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
părea a fi o cameră conținând cerneală uscată în interiorul unei fosile de . I-a arătat-o prietenei sale, Elizabeth Philpot, care a putut să redizolve cerneala și s-o folosească pentru a ilustra o parte din propriile ei fosile de ihtiozaur. Curând, și alți artiști locali făceau același lucru, întrucât se descopereau mult mai multe camere de cerneală fosilizată. Anning a observat cât de mult se aseamănă camerele fosilizate cu sacii de cerneală al caracatițelor și sepiilor actuale, pe care le-
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
să publice concluzia că belemnitele jurasice utilizau cerneala pentru apărare la fel ca numeroase cefalopode moderne. Tot Anning a observat și că fosilele cu forme ciudate denumite pe atunci „pietre bezoar” se găseau adesea în regiunea abdominală a scheletelor de ihtiozaur. Ea a observat că dacă se sparg astfel de pietre, se observă că în interior ele conțin adesea solzi și oase fosilizate de pește, și uneori oasele unor ihtiozauri mici. Anning bănuia că pietrele sunt fecale fosilizate și i-a
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
pietre bezoar” se găseau adesea în regiunea abdominală a scheletelor de ihtiozaur. Ea a observat că dacă se sparg astfel de pietre, se observă că în interior ele conțin adesea solzi și oase fosilizate de pește, și uneori oasele unor ihtiozauri mici. Anning bănuia că pietrele sunt fecale fosilizate și i-a sugerat aceasta lui Buckland în 1824. După alte cercetări și comparații cu fosile similare găsite în alte locuri, Buckland a publicat această concluzie în 1829 și le-a botezat
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
aparținând unor animale deja existente undeva într-o regiune neexplorată a Pământului. Natura bizară a fosilelor găsite de Anning, dintre care unele, cum ar fi , erau atât de diferite de orice creatură cunoscută, au dat o grea lovitură acestei idei. Ihtiozaurii, plesiozaurii și găsiți de ea, împreună cu primele fosile de dinozaur descoperite de și de William Buckland în aceeași perioadă, au arătat că în timpul erelor anterioare, Pământul era locuit de creaturi foarte diferite de cele de astăzi, și a furnizat o
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
unele lepidoptere asemănătoare cu fluturii și moliile. De asemenea, au apărut afidele, lăcustele și viespiile. Viața marină își continuă existența, nefiind diferențe semnificative față de perioada precedentă. În mări, batoidea, rechinii moderni și teleosteenii au devenit comuni. Reptile marine au inclus ihtiozaurii la începutul și mijlocul Cretacicului (au dispărut în timpul Cretacicului târziu), pleziozaurii pe parcursul întregii perioade și mozazaurii care apar în Cretacicul târziu. Nevertebratele acvatice sunt reprezentate de baculite, un gen de amoniți cu o cochilie dreaptă, care s-au dezvoltat în
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
Nicolae Manolescu, Marin Sorescu, LCF, 1965, 7; Streinu, Pagini, III, 41-48; Simion, Orientări, 196-211; Nicolae Manolescu, Ingenuitatea inteligenței, CNT, 1966, 22; Ivașcu, Confruntări, III, 84-86; Negoițescu, Scriitori, 472-473; Martin, Poeți, I, 205-211, II, 204-216; Vladimir Streinu, Iona, chitul și alți ihtiozauri, LCF, 1968, 3; Felea, Reflexii, 100-106; Dinu Pillat, Marin Sorescu, RITL, 1969, 3; Martin, Generație, 36-42; Rusu, Utopica, 127-132; Doinaș, Diogene, 222-227; Nicolae Manolescu, Marin Sorescu, poet, dramaturg și eseist, CNT, 1971, 29; Felea, Poezie, 115-126, 235-239; Adrian Păunescu, Sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
de gaz colapsează, astfel transformîndu-se în roiuri de stele; ulterior, roiurile colapsează la rîndul lor, apoi explodează, și din nou se transformă în nori de gaz; ad infinitum. ¶ Mary Anning (o fetiță de 12 ani) descoperă prima fosilă a unui ihtiozaur (măsurînd 10 m lungime). ¶ Mor Thomas Percy și H. von Kleist. ¶ Se naște W.M. Thackeray. ◊1812 [vîrstă: 54 ani] Expune trei picturi tempera mari și mostre de pagini din Jerusalem. *1812 Începe mișcarea luddita: este asasinat, în Camera Comunelor
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
R. Southey (în 1822 apare un răspuns al lui Byron în The Liberal). ¶ Biserică Catolică anulează interdicția că sistemul lui Copernic să fie predat în școli. ¶ Mary Anning descoperă prima fosilă de plesiozaur (la 21 de ani; după ce descoperise întîiul ihtiozaur la vîrsta de 12 ani). ¶ Elvețianul Ignatz Venetz lansează primul ipoteza că în trecut o mare parte din Europa a fost acoperită de ghețari. ¶ William Aaron Harț forează întîiul puț de extracție a gazului natural. ¶ Thomas Johann Seebeck descoperă termoelectricitatea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]