98 matches
-
că nu prea știu ce vreau de la viață// sunt la jumătatea ei/ și îmi place să cred/ că ce văd departe departe departe departe/ măruntă/ ca o jucărioară de un leu/ e propria mea moarte.” (p. 80) Orice formă de iluzionare emoțională a cititorului e exclusă. {i, odată cu ea, orice formă de crizism existențial. Micile artificii asupra cărora am stăruit mai sus au rol de antifonare: datorită lor poemele ample nu sună aproape niciodată a gol. Când nuanțele sunt multiple, simpla
Polemici cordiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5968_a_7293]
-
niște puerilități, când nu frizează chiar stupiditatea” (1179). Enunțată cu mai multe precauții și într-un volum anterior ( G.Călinescu față cu totalitarismul, 2011), explicația, respectiv scenariul, poate fi acceptată ca indicând o autoiluzionare a lui Călinescu („imensă capacitate de iluzionare” zice colegul meu în volumul citat) și în orice caz o enormă părere despre sine. Ea are avantajul de a fi cuprinzătoare și structurată, pe când o lectură „pedestră” din textele respective ale volumului XII, cuprinzând postumele, nu distinge decât un
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
Herman Melville ca marinar și apoi ca scriitor. Lizzie relatează la persoana I povestea căsătoriei ei cu tânărul Melville, iluzia unei vieți petrecute alături de un soț care ar putea dobândi faima lui Charles Dickens cel atât de admirat, trezirea din iluzionare în traiul tot mai dificil, nu doar datorită greutăților bănești, trecute cu ajutorul tatălui ei înstărit și datorită moștenirilor ce se succed, cât mai ales datorită firii dificile a lui Melville, capabil de violențe greu de imaginat. Impresiile ei, încărcate de
Când personajul se numește Herman Melville by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2839_a_4164]
-
a treia, Muzică pentru cameleoni aduce ca element nou transformarea scriitorului în personaj și plasarea acestuia în prim-plan, de unde își propune să „reconstituie într-o manieră austeră, minimalistă, conversații banale cu oameni obișnuiți". Principiul are mai degrabă valențe de iluzionare, căci, dincolo de substratul preluat din realitate, în construcția textelor scriitorul întrebuințează adjuvanți sau „deformanți" de ordin ficțional sau speculativ care invadează și subminează non-fictivul relatării jurnalistice. Textul devine rezultatul unei munci precise care ordonează un ansamblu de artificii, ce fac
Fabuloasa realitate by Dana Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/6489_a_7814]
-
să cred, totuși, că Eugen Negrici a putut vedea în Flori de mucigai ori în Joc secund o poezie "umană, personală, tandră, cuminte, sentimentală". Mai degrabă el închide ochii asupra marilor și micilor exemple, pentru a nu știrbi cumva teza iluzionării continue și în proporție de masă. Are numai pe jumătate dreptate. Modernismul nostru interbelic este unul "impur" și, așa zicând, simultaneist. În el se regăsesc influențe romantice, simboliste, parnasiene, pur moderniste, dar și avangardiste. Și aceasta fiindcă literatura română, în
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
sentiment e atât de puternic și prin faptul că obiectul care produce plăcere este o ființă omenească, ea însăși părtașă. Iar "poezia" iubirii vine din faptul că nici un alt sentiment nu este izvor de o așa de mare putere de iluzionare. 12. Iubirea extraconjugală are acest lucru teribil că leagă pebărbat și pe femeie numai prin pasiune, în deosebire de viața conjugală, care-i leagă prin atâtea alte interese - interesele micii comunități care e familia - interese care rămân și compensează scăderile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nota specifică a geniului său. 5. Poezia e mai ales simțire, și simțirea, încă o dată, e lucrul cel mai individual, cel mai cu neputință de împrumutat. 6. Poezia (...) este ca, și cugetarea normală și de toate zilele a omului primitiv, iluzionare și misticism: acesta e un adevăr banal. Poezia e refugiul în cugetarea naturală a omului. 7. Dl Sadoveanu e cel dintâi cântăreț al pământului țării sale,vreau să zic că nimeni nu e legat ca dânsul, prin atâtea fibre tainice
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
al priveliștii. La crâșma din Oșlobeni n-am găsit decât una din cele două evreice tinere. Dar mai gravă decât lipsa unei jumătăți a obiectului excursiei noastre a fost surpriza de a descoperi că acum două săptămâni facultatea mea de iluzionare fiind disponibilă, convertisem eminente însușiri biologice în atribute estetice. "Animalul" era în adevăr "superb" - de carnație și de tinerețe. Sculptura era reușită. Pictura, însă, ratată. Femela, fără îndoială, era de primul rang, femeia era oricare. Dar situația mi se păru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sentimentul ei este o simplă iluzie psihică. Adela ia drept iubire sentimentele ei bune pentru mine, din care a făcut un mănunchi legat în voința de a mă iubi. După realizare, s-ar deștepta și, inconștient, mi-ar reproșa mie iluzionarea și decepția ei. Iar în ipoteza, obraznică și absurdă, că Adela mă iubește cu adevărat, fericirea infinită, care ar sfida legile universului, ar fi trecătoare. În ipoteza asta extravagantă, ar trebui să-i cer mâna (din toate expresiile, a cere
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
reîntoarce până ce nu voi scăpa de naștere, de bătrânețe și de moarte. Mult orgoliu și suferință sânt în orice renunțare. În loc să te retragi cu cea mai mare discreție, fără revoltă și fără ură, declari, cu patos și îngîmfare, ignoranța și iluzionarea celorlalți, condamni plăcerea și toate voluptățile în care trăiesc oamenii. Toți cei care au renunțat și s-au dedat unei practici ascetice, trăind în pustiu, au făcut-o din convingerea că ei au depășit în mod esențial relativitățile omenești. Accesul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
O., „tot voi veți fi vinovați!”. Spun astea acum, după atâția ani, stimulat de interviu, acum când întâmplările și încrâncenările de atunci nu mai au importanță decât pentru cei doi interlocutori: vorbesc parcă de o persoană a cărei putere de iluzionare și candoare mă emoționează mai ales astăzi, când toate sunt limpezi, când s-au stabilit clasamentele: știm cu mare precizie care sunt adevărații democrați, adevărații luptători pentru libertate, disidenții și rezistenții la toate, inclusiv la Securitate și cenzură; există o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
căruia mă chestionați nu am închis conturile cu literatura. Spun aceasta deși de fiecare dată când mă apuc de un roman simt o mare greutate și mă întreb ca orice autor lucid, la ce bun? Dar uite că procesul de iluzionare funcționează în continuare în mine mult mai puternic decât cel prin care reușim să ne deziluzionăm. Nu știu dacă e bine sau dacă nu ar trebui să fac un fel de grevă a tăcerii de care tot am vorbit prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
scamatorii care înșală privirea, fără a-i uita nici pe pungași, nici pe șarlatanii buni de gură și nici pe magicienii obscuri ce sucesc mințile oamenilor sau pe vrăjitoarele ce ucid sufletele și schilodesc trupurile. Așadar, o vastă scară a iluzionărilor de tot felul, asociind amăgirea și transformarea - de la scena improvizată a comediantului de bâlci sau a jonglerului până la practica magică în stare să opereze metamorfoze și să mobilizeze forțe invizibile. Sugestia ar fi că nu există nici o barieră între diversele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
reprezentația nu i-a fost destinată lui și că tâlcul prologului trebuie căutat în altă parte. În modul în care el adună și înnoadă toate firele tematice: beția, somnul, visul - în raporturile lui ambigue cu realitatea, dar și forța de iluzionare a imaginilor, incertitudinea identităților prinse într-un joc al amăgirilor, hrănite deopotrivă de tablourile pictate și de cele vivante. Și atunci, n-am putea vedea oare în acest amplu prolog o modalitate ocolită, insidioasă de a introduce problematica fantomalului? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
rândul său, prins în capcana iluziilor din pădurea nocturnă, că reprezentația nu i-a oferit decât niște închipuiri, niște forme goale, niște imagini de vis („No more yielding but a dream”). Dar câtă putere au avut aceste imagini ale unei iluzionări care le-a permis să se materializeze, care a dat aparențelor valoarea unor apariții! Puterea umbrelor, acesta este secretul puterii teatrului. Pentru Shakespeare, actorul este cel ce dă formă și substanță umbrei, nesubstanțialului. Peste ani, figura neastâmpăratului Ariel - ca metaforă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a Tatălui și a Mamei. După un moment de stupoare, ei încep să aplaude însă, convinși că e vorba despre o simplă glumă, despre o farsă nevinovată. De la șocul produs de straniile apariții se trece, așadar, la recunoașterea forței de iluzionare a teatrului și, mai apoi, la ideea unei mistificări. Povestea se repetă ceva mai târziu, atunci când se fac pregătirile pentru intrarea în scenă a Madamei Pace: la început, uluiți și îngroziți ca la vederea unei fantome, actorii o iau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Dar insistând în lectura prefeței sale, altfel destul de indigestă, aflăm explicația exaltării sale nemăsurate, "revoluționare", față de opera lui Jean Genet: cică, chipurile, această lume a pegrei celei mai abjecte, cu care se confundă ca într-o beție, fără posibilitate de iluzionare din partea cititorului că ar fi vorba de vreo parabolă, liricul ei creator, și față de care imprecația și viziunea neagră a lui Celine par de un inocent și roz sentimentalism, ar fi, după domnul Sartre, o contestare. Contestare a cui? A
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
prin farsa pe care i-o joacă, făcându-l să creadă că-i apără „onoarea de familist”. Vanitatea Jupânului Dumitrache, încrederea în sine și în categoria căreia îi aparține, excelenta părere despre membrii clanului său, trăsătura de naiv, capacitatea de iluzionare și autoiluzionare, o viziune cu totul falsă asupra realității, minciuna, înșelătoria și autoritatea subminată dau dimensiunile unui comic monumental. Tipul este completat de Pampon și Crăcănel, amanții înșelați din D-ale carnavalului. Din „ambițiul” și „onoarea de familist” a prototipului
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
al realității, fără simțirea ei n-am fi niciodată-n stare de-a distinge viziune de realitate... În, stat ea este controlul legilor si adevărului lor - așa încît, într-un stat unde ea nu esistă cu toată seriozitatea, legile sunt iluzionare și zidite oarecum în aer, pentru raporturi închipuite. ["ÎN CAP SUNT FORMELE ACESTEI LUMI... "] În cap sunt formele acestei lunii, a căror energie specifică trebuiește numai trezită prin ocazia ciocnirei lor cu un șir de lucruri străin pentru ca lumea să
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Contemporains, Jules Lemaître - un critic ce nu poate fi suspectat de simpatii secrete față de dandysm și al cărui impresionism, nedisimulat sub aparențe scientiste, ar trebui să suscite simpatia lui Al. George - propune o interpretare ingenioasă a dandysmului, ca filosofie a iluzionării: „Opera pe care și-o propune dandysmul este foarte paradoxală și foarte dificilă. În mod general, oamenii nu sunt dominați decât prin puterea materială, prin geniul artelor și al științelor, câteodată prin ascendentul virtuții. Agrementele exterioare, eleganța veșmintelor, politețea manierelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unități ce-și va păstra, în timp, funcția armonizatoare. Fie că înfățișează o mamă cu pruncul, ambii părinți cu copilul sau o familie mai numeroasă, acest tip de post-mortem sintetizează atât amintirea existenței senine de dinaintea tragicei pierderi, cât și nevoia iluzionării că ea poate fi, cel puțin la nivel vizual, recuperabilă. Fotografia post-mortem având, prin definiție, o circulație limitată la spațiul familial, ea putea fi trimisă unor rude îndepărtate cărora li se oferea astfel șansa de a se implica în mod
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pe Wilson, bîntuit de nebunie, pe Pompidou, hărțuit de teama morții. Dar amîndoi au continuat să conducă, unul Franța, celălalt Statele Unite, fără ca masele să fi avut vreodată habar de oamenii reali care le conduceau. Prin coerența și forța lor de iluzionare, imaginile astfel create hrănesc frica și înlătură din rădăcină posibilitatea oricărei discuții. Aceasta este însăși condiția prestigiului. Căci "prestigiul pus în discuție deja nu mai este prestigiu. Zeii și oamenii care au știut să își păstreze prestigiul vreme îndelungată nu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
regret: „Ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost copt s-a scuturat”.) Iubire, dragoste - ură, gelozietc "Iubire, dragoste - ură, gelozie" În dragoste, Începutul e frumos. (Pentru că Începutului În dragoste Îi sunt caracteristice stările de speranță și numeroasele iluzionări reciproce.) „Clipele pe care le petrecem În așteptarea fericirii sunt mai plăcute decât acelea care Încoronează dobândirea ei.” (O. Goldsmith) „Așteptarea unei plăceri este ea Însăși o plăcere.” (G.E. Lessing) Uneori despărțirea este mai bună decât dragostea. (Ca, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ale persoanei adorate.) „Este adevărat că iubirea te face să te iluzionezi asupra calităților partenerului. Trebuie oare ca acest sentiment să fie repudiat din această cauză și să adoptăm atitudinea «lucidității» reci și raționale? Nu trebuie să uităm Însă că iluzionarea este reciprocă, fiecare din Îndrăgostiți Îl vede pe celălalt mai bun, mai frumos, mai inteligent. În felul acesta, fiecare se vede În ochii celuilalt așa cum ar dori și el să fie, se contemplă În imaginea sa idealizată. Dar a dori
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să credem și să facem orice: „Dragostea a făcut eroi, dar mai ales proști”; „Frigurile te trezesc,/ Dragostele te prostesc”.) Rațiunea e ultima la care apelează dragostea. (Poate pentru că rațiunea, invitând la măsură și la realism, este o amenințare la adresa iluzionărilor din iubire.) „Atât timp cât nu iubim pe cineva decât pentru calitățile sale, nu e grav, dar În ziua când Începi să-i iubești defectele, aceasta este dragostea.” (S. Guitry) Dragostea care corupe adesea inimile pure purifică inimile corupte. (Dragostea Îl poate
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]