98 matches
-
sfârșit, de mentalitatea conservatoare sau chiar refractară a persoanei respective, care s-a opus constant schimbărilor ce se impuneau.) „De obicei, viața noastră este tocmai ceea ce facem noi din ea.” (S. Smilles) Fiecare vârstă cu nebunia ei. (Fiecare vârstă are iluzionările și efuziunile ei sentimentale, care ne Încântă, dar care ne fac adesea să exagerăm, să forțăm limitele permise: de exemplu, În tinerețe credem că „tot ce zboară se mănâncă”; la bătrânețe ne iluzionăm În ideea că mai putem spera la
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și tensiuni interioare; exclamativ, specific firilor impresionabile, dar și justițiare, ale căror constatări iau forma unor excesive stări de admirație, bucurie, surprindere sau a unui strigăt de intervenție, de ajutor. Μ Motivul pentru care unii fac apologia „liberului arbitru” este iluzionarea În ideea că, dacă acesta există cu adevărat, atunci destinul ar putea sau ar trebui evitat. Dar neprevăzutul, ca aspect particular al destinului (sau al existenței omului), nu poate fi controlat. Μ Fiecare se luptă, În felul său, cu atotputernicia
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
În faptul că viitorul este singurul factor care ne poate confirma În mod real ceea ce noi am putea fi cu adevărat, ceea ce am putea deveni, de fapt. În absența unei confirmări viitoare, totul nu se reduce decât la o searbădă iluzionare de sine, la un steril „bovarism”, impresionant prin construcțiile sale imaginare, dar dezamăgitor prin slaba rezistență În confruntarea cu aspectele realității zilnice. Μ Fiecare are o intimitate de apărat, deoarece nu este om care să nu aibă ceva de ascuns
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de vulnerabilitate psihologică al unor astfel de oameni, mai ales atunci când sunt În fața unor conținuturi artistice care au ca obiect și unele aspecte urâte ale existenței sau ale comportamentului uman (de exemplu, violența, plăcerea senzuală cu aspect de orgie, trădarea, iluzionările alcoolicilor sau ale drogaților etc.). Neputându-se detașa de aspectul urât al acestor realități, astfel de oameni nu pot realiza nici acele emoții sau sentimente prin care ei le-ar putea controla: de exemplu, indignarea, antipatia, oroarea etc. Μ La
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a cunoașterii despre sine și despre ceea ce ne Înconjoară?; un drum al sporirii neîncetate a potențialului creativ individual? etc.). Μ „Dragostea este o prostie În doi” (Napoleon Bonaparte). Poate că Napoleon se gândea la „dragoste” ca la un proces de iluzionare reciprocă, deoarece În realitate raționalitatea bărbatului nu este compatibilă cu sensibilitatea vanitoasă a femeii, care-și face un obicei din a-și savura situația de a se ști iubită (extenuându-și chiar admiratorii). Μ Frumusețea corporală nu reprezintă Întotdeauna un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a... dezinforma. Ceea ce a scos la iveală „dulapul” vor acoperi din nou, întotdeauna, cuvintele. Dar cui i se datorează, de fapt, această flagrantă contrazicere a realității? Doar unui discurs bine articulat și convingător? Nu cumva și nevoii de iluzii, de iluzionare? Cu această incertitudine se încheie orice comedie de bulevard unde dispozitivul de supraveghere a funcționat perfect, dar fără efecte imediate: revelațiile au rămas fără urmări. Nimic nu trebuie luat de la capăt, nimic nu trebuie refăcut, reclădit, dimpotrivă, totul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dintre ceea ce putem gândi și ceea ce putem comunica, uitând pentru moment ideea discreției. Trăim cumva un sentiment al posibililor proprii care ne face să înțelegem că suntem mai mult decât ceea ce putem exprima? Să fie acest sentiment unul din ingredientele iluzionării cotidiene care ne reține de la a face gestul final? Cred că trăim cumva continuu în așteptarea noastră, dorința morții ivindu-se fie atunci când nu mai așteptăm nimic nou, fie atunci când noul ce se prefigurează are doar fața răului. Ce păcat
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să se facă? Primul pas în rezolvarea crizei era Unirea, acceptată de cei mulți ca o premisă indispensabilă și socotită de spiritele naive ca un panaceu universal. Orice iluzie era permisă, iar momentul de care vorbim era atât de favorabil iluzionării colective. Important e însă faptul că lumea înțelegea, de la vlădică la opincă, nevoia schimbării în sens modern, iar cei luminați ai știut să-și apere ideea unor reforme graduale. Valoarea actului de la 24 Ianuarie n-ar fi pusă în lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
implicăm În cunoaștere cu așteptări mai mari, cu atît și deziluziile pot fi mai mari. În general, s-a observat că pe măsură ce ne apropiem de esența unui lucru sau fenomen, adică de adevăr, cu cît sîntem nevoiți să renunțăm la iluzionările sau entuziasmările Începutului - ex: vestimentația impecabilă și manierele civilizate ale cuiva, care ne-au creat o bună impresie la Început, pot ascunde un caracter ipocrit, care apoi să ne dezamăgească. Din fericire, este frecventă și situația inversă: sub o ținută
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
oameni să cumpere produse de care nu au nevoie sau pe care nu le doresc. În acest mod, ea încurajează oamenii să privească cumpărăturile și consumarea produselor ca fiind activitățile vieții lor și să creeze imagini false ca de pildă, iluzionarea cetățenilor obișnuiți că sunt tineri, atractivi, bogați și liberi. Putem remarca și frecventele critici despre imaginile stereotipe ale femeilor din reclamele care se prezintă pe toate canalele de comunicare. Agenții de publicitate argumentează în apărare că cei ce consumă sunt
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
minciună nu este completă, ca în cazul lui D4, nu avem de-a face cu autoiluzionarea, ci cu o pretinsă autoiluzionare. Această nuanță a utilizării autoiluzionării și auto-amăgirii se opune oarecum propunerii lui Demos (1960:590) de a folosi termenul "iluzionare" pentru falsa convingere de care persoana nu este răspunzătoare, cum ar fi, de exemplu, convingerea unei persoane hipnotizate că are o boală, deși este perfect sănătoasă. Pe de altă parte, se apropie de teoria lui Demos, care comentează: O diferență
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
persoana nu este răspunzătoare, cum ar fi, de exemplu, convingerea unei persoane hipnotizate că are o boală, deși este perfect sănătoasă. Pe de altă parte, se apropie de teoria lui Demos, care comentează: O diferență importantă între ceea ce eu numesc iluzionări și auto-amăgiri este faptul că persoana care își face iluzii nu trăiește nici un conflict; nu există nici o convingere contradictorie, ca în cazul auto-amăgirii. (Demos 1960:590) Este necesară o restrîngere a vocabularului cînd descriem reacțiile celor păcăliți. Este greșit să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ajungem la o înțelegere a minciunii ca mască discursivă: nu există minciună în lipsa unei secvențe discursive contra mentem. Într-o primă instanță, aceste sumare caracteristici ale minciunii o apropie teoretic de seducție și seducția, la rândul ei, conține trăsăturile plăsmuirii, iluzionării, amăgirii, metamorfozei. În viziunea lui Herman Parret, însă, seducția nu poate fi încadrată în această grilă și nu se poate identifica cu minciuna. Dacă aceasta din urmă presupune satisfacerea a trei condiții majore (existența unei convingeri; existența unei aserțiuni care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Această analiză a descoperirii Europei de către Luminile românești ar fi incompletă fără menționarea și a unui complex spiritual nu mai puțin caracteristic. Format în aceeași perioadă, el este consecința sa directă: un foarte insistent complex de inferioritate și superioritate, de iluzionare și luciditate, infatuare propagandistică și conștiință a participării europene efective. Obsesia de a ne face cunoscuți, recunoscuți, consacrați, elogiați de Europa are această origine și ea trădează, mai presus de orice, o aspirație organică, spontană, un sentiment elementar, înnăscut, de
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
învățat, vreun limbist european, să-i ceară un dicționar, un vocabular, o gramatică română și a fost silit să răspunză: dicționar român, vocabular român nu avem: gramatică nu știm pe care să recomandăm.... Atitudinea față de prestigiul literaturii originale oscilează între iluzionare patriotică, exaltare, entuziasm naiv, zel propagandistic și spirit rece, pozitiv. Acesta contrastează cu mitologia începuturilor, dintr-o dată glorioase, foarte răspândită în întreaga publicistică românească a epocii. De pildă, pentru Z. Carcalechi, Ienăchiță Văcărescu pe care toți evropienii cei învățați îl
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de la "cumințenie", și doar a trăit în vremea și în mijlocul marilor "nebunii"... (Să ne gândim la A. Russo ori la Bălcescu !) Peste tot, o uscăciune morală și o răceală, care au constituit cunoscuta finețe a junimiștior, peste tot lipsă de iluzionare și avânt. Această răceală a dat naștere "zeflemismului" (și nu spiritului critic, cum voiesc să ne asigure unii: dovadă A. Russo, din care nu putea lua naștere zeflemismul). De aici, în spiritul publicului, identificarea junimismului cu zeflemismul și invers. Dacă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
îi obsedează pe poeții dadaiști fie și numai pentru a avea un motiv de subversiune, pentru a-și construi un termen dialectic de confruntare și opoziție totală, refăcând astfel în subsidiar jocul alternativ, specific barocului, între engaño și desengaño, între iluzionare și demistificare. De altfel, text și scriitor, noua și vechea artă, scriitor și public, toate stau sub semnul oscilant al refuzului parțial sau al angajării fracționate. D. lansează formula creației arbitrare cu disponibilități de adaptare la diferite sisteme și direcții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
conduită? Ar fi o consolare: în același perimetru, oarecum balcanic, se situa și înstăritul contemplator, de-atunci, al lui Tonitza, dar se situează și cel de azi, al lui... Val Gheorghiu (scuze pentru eclipsa modestiei). Neavenită consolare, nu? Oricum, prefer iluzionării franchețea refuzului. Nu aș încheia optimist delicata excursiune, dacă nu aș menționa existența totuși a unor personaje situate în zona amintită, de-a dreptul fascinante, mai cu seamă (pentru mine) prin forța cu care își urmăresc strategiile, forță pe care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în mod perfid de acest fenomen. Dacă cedăm mitului democrației directe făcut accesibil prin mijlocirea noilor tehnologii, calificăm în mod abuziv drept "politice" practicile care confundă informarea și comunicarea 490, deliberarea 491 și exprimarea, dispare însăși conștiința subdezvoltării noastre politice. Iluzionarea republicană și orașul mondializat Aglomerația urbană: aporiile "optimizării teritoriale" și promisiunile unei mai bune căutări a echității O nouă figură instituțională pare din ce în ce mai plebiscitată pentru a pilota orașele în căutarea reușitei metropolitane: aglomerația urbană aleasă pe baza sufragiului universal direct
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
a marilor grupuri de servicii urbane / 244 Primarul antreprenor politic? / 252 Democrația supusă riscului guvernării urbane / 255 Profesionalizarea gestionării urbane: eficacitatea pusă în pericol de depolitizare și corupție / 255 Punerea în scenă a democratizării: pervertirea liantului civic prin comunicare / 262 Iluzionarea republicană și orașul mondializat / 266 Aglomerația urbană: aporiile "optimizării teritoriale" și promisiunile unei mai bune căutări a echității / 266 Problema claselor mijlocii în condițiile guvernării orașului mondializat / 272 Urmele republicane, ochelarii de cal ai democrației / 278 Concluzie. Căile urbane ale
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
pe om în greșeli grosolane. "Creatorul de fantome, imitatorul, zicem noi, nu înțelege nimic din realitate, nu-i cunoaște decât aparența, nu-i așa?" (601c) Platon consideră teatrul un fenomen cu atât mai periculos, cu cât posedă o forță de iluzionare aproape hipnotică, mult superioară celei a celorlalte arte. Spectatorul este într-o situație analogă cu aceea a unui prizonier, înlănțuit în peșteră, unde este înșelat de viziunea umbrelor pe care le crede reale. Această magie iluzionistă a teatrului, care poate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la fel de cuminți ca celelalte femei? Dacă legile drepte sunt suficiente pentru a reprima abuzurile? Dacă aceste legi pot fi corect respectate? etc." Pentru Rousseau, ca și pentru Platon, teatrul este mai periculos decât celelalte forme de artă, din cauza puterii de iluzionare de care dispune 19. Reluând tezele moraliștilor antici și creștini, el îl consideră imoral în însăși esența lui, căci încurajează pasiunile umane. Majoritatea pieselor franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forță și viață, pentru a-l face să-și regăsească dimensiunea metafizică, printr-o modalitate nouă: investigarea lumii necunoscute a inconștientului. "Teatrul nu va putea să redevină el însuși, scrie el în Teatrul cruzimii, adică să constituie un mijloc de iluzionare adevărată, decât furnizându-i spectatorului precipitări veridice de vise, în care gustul său pentru crimă, obsesiile sale erotice, violența sa, himerele sale, sensul utopic despre viață și lucruri, chiar și canibalismul lui, să se reverse, pe un plan nu presupus
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]