113,729 matches
-
și iar. Să-l surprindă. Tot așa și luna. În toate fazele împlinirii ei, în toate formele ei, unele ciudate, stranii, bolnăvicioase, vulnerabile, alteori, plină de forță, de mister, de ludic, cu o vrajă tandră, irezistibilă. Fiecare apariție cheamă alte imagini. Sînt insomniacă, noctambulă. Memoria mea a devenit lunatică. Ea este trezită de chipul lunii și-mi aduce în fața ochilor amprente recente sau nu ale întîmplărilor mele. Lună plină cu halou, un tren, aburii apelor năvălind peste mine, lună plină clară
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
mari, știrea e corectă. Apoi, după ce ne dă vestea cea bună privitoare la verișoară, soție și la cele trei mariaje, prezentatoarea continuă pe un ton galeș: Se pare" că ,Marió" este îndrăgostit de Shakira! După care, spre a ne convinge, imaginea se mută din studio în hotelul neptunian și, în timp ce Vargas Llosa traversează holul însoțit de Patricia, este abordat de un reporter (nevăzut) care, plin de antren, îl întreabă pe celebrul scriitor peruan - evident, de față cu doamna - dacă e adevărat
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
de colaboratori (aprox. 150), puțini critici și istorici literari din interior au avut îndrăzneala și interesul (cu excepția cîtorva ,rebeli": Dan C. Mihăilescu, Nicolae Florescu sau Mircea Popa) să critice dicționarul. Atît cît a fost, receptarea ne poate da însă o imagine concludentă despre meritele și neajunsurile acestor prime două volume. Părerea generală a fost că DGLR a beneficiat din plin de precedența celorlalte două dicționare importante de acest gen: Dicționarul scriitorilor români coordonat de clujenii Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
a dezvoltat două module speciale, în limbile franceză și engleză, în care imaginarul european a fost cercetat aplicat, în studii de caz; câteva exemple: Abordări mitice în tradiția lusitană (Alberto Filipe Araujo), Proiecții europene și umbre de țigani (Jean-Louis Olive), Imaginea europenilor în reprezentările Orientului Apropiat din Evul Mediu (Anna Caiozzo), Scriitura visului în literatura engleză (Martine Yvernault), Reprezentările cosmosului în literatura franceză (Denis Lopez), Utopia și antiutopia rusească (Boris Lanin), Balcanii văzuți din Trieste (Bojan Baskar), Arta funerară romană și
Cercetarea Imaginarului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/11248_a_12573]
-
unei rețele de excelență având drept obiectiv realizarea unei Enciclopedii a imaginarului european și a unor ateliere de lucru aferente (workshops). Proiectul se numește EURIMAG, este propus de Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, organizatorul colocviului, și ambiționează să abordeze imaginile, stereotipurile și prejudecățile Europei. Este doar un proiect deocamdată, el urmând să primească (sau nu) girul participanților la colocviul clujean, împreună cu observațiile și ideile lor complementare. În ce ne privește pe noi, românii, însă, este vorba de o premieră națională
Cercetarea Imaginarului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/11248_a_12573]
-
Titicacului - că e lac, nu?) vitrine în care produsele expuse aveau prețuri atât de mici, încât nu se puteau descifra... -Stai, omule! Ce naiba visai? Inversul Apocalipsei? -Eu de unde să știu? Cert este că, de după un hățiș, a apărut o nouă imagine pe ecranul televizorului: un vapor prezidențial, unde domnul președinte Traian Băsescu, venind spre Cotroceni dinspre Podul de la Mărăcineni, tocmai sfârșea un speech la portavoce spunând: ,Stimați compatrioți și iubitori de geografie, tocmai mă întorc dintr-o vizită în SUA pe
Despre unii care își văd ceafa by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11245_a_12570]
-
westernurile spaghetti, făcute cu actori americani migrați temporar la Roma. Era vorba de o resuscitare a genului, dar și de o înnoire, peliculele italiene fiind ceva mai cinice în privința unor valori susținute până acum ferm, dar și mai rafinate ca imagine. Nota bene, pentru că aceasta e linia pe care a conservat-o Eastwood în Unforgiven și a abandonat-o în O fată de milioane. Astfel de filme au dat tonul unei schimbări radicale a westernului care, prin anii '70, nu mai
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
capăt și n-a mai vrut să scrie unul niciodată. Și totuși... Despre jurnale se pot spune multe lucruri; jurnalul poate fi, printre altele, un ,pro domo", o justificare în fața posterității, o ,magnifiere", într-un mod sau altul, a propriei imagini, sau autorul devine un actor dornic să-și seducă publicul. Nimic mai străin de scrierea lui Octavian Paler. Autorul are, parcă, o anume satisfacție în a se autoflagela, fără absolut nimic mistic în ea, sau un soi de răzbunare pe
Omul cu urechea tăiată by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11235_a_12560]
-
noastră nu este pasageră și că esența ei nu este alterabilă. Și pentru a susține toate astea, ea și-a dezvoltat atît de utila funcție a ubicuității și, conform proiectului, instrumentează totul: merge la atelier, trezește conștiințe, activează memoria, provoacă imagini, încheagă discursuri de forme, își animă colegii, dă telefoane, scrie, își plastifiază revista, o distribuie, crede, se revoltă, speră, visează și, din cînd în cînd, organizează expoziții mari și decisive. De data aceasta, în Sala rondă de la Etaj ž, dacă
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
cosmogoniei decît al artei; anume afirmația că orice structură, unitară ca mecanism văzut din afară și perfect coerentă ca metabolism intern, este armonizarea înaltă, după modelul cosmic, a unui număr infinit de entități particulare. Astfel, arhitectura de forme și de imagini a Paulei Ribariu, sprijinită pe un repertoriu halucinant de semne și de reprezentări, în care lemnul, textila, hîrtia, efigia magică, ornamentica populară, însemnul eclezial, citatul sacru, mai mult prin enunțul axiomatic decît prin conținut, instituie un tip de civilizație și
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
populară, însemnul eclezial, citatul sacru, mai mult prin enunțul axiomatic decît prin conținut, instituie un tip de civilizație și un sistem spiritual, sincretice ca morfologie, dar tocmai prin aceasta disponibile și deschise pentru orice tip de experiență. Acest complex de imagini, așezat într-un spațiu circular, o reproducere la scară mică a circularității universului, capătă, în mod spontan, o funcție majoră, de semnal și de receptacul pentru lumile paralele. Într-un anumit fel, sistemul de semne pe care îl propune Paula
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
către 1132 (Historia calamitatum) și corespondență purtată cu Héloďse după despărțirea și angajarea lor separată în viață monastica. Cu toate ca împărtășesc aceeași cultură, vocile celor doi protagoniști posedă nuanțe distincte. Femeia este mai aventuroasa și mai creativă; metaforele sale erotice asociază imagini biblice, adesea inspirate din Cântarea cântărilor (precum în primă scrisoare: ,Amori suo precordiali omnibus aromatibus dulcius redolenti, corde et corpore sua: arescentibus floribus tue juventutis, viriditatem eterne felicitatis. s...ț Vale salus vite mee.") cu teme ale literaturii latine. În
Moderna Héloise by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11243_a_12568]
-
Universitatea din Avignon, își propune să ,dea cuvântul Héloďsei, pentru a o face să mărturisească cum arata viața unei femei în secolul al XII-lea". Demersul lui Guy Lobrichon a fost elaborat în trei timpi: decelarea, dintre atâtea zeci de imagini încetățenite în secolele XVII-XVIII, a ,prototipului" feminin; inventarierea reperelor spațiale reale ale existenței Héloďsei; reconstruirea acestui personaj ,pe nedrept prea puțin cunoscut". Apare astfel în finalul volumului o ,noua Héloďse" care, spre deosebire de acea Julie admonestata sever de Saint-Preux și Jean-Jacques
Moderna Héloise by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11243_a_12568]
-
regăsirea în seninătatea și pacea începuturilor lumii. Încheiem aceste însemnări despre volumul de debut budapestan al lui Octavian Goga amintind că, în perioada studenției sale, cel care creiona atât de frumos portretul dascălului român, revine în proza sa ziaristică, atunci când imaginea acestui far de lumină este amenințată de intruși și ipocriți. Reacția lui Goga, ca și a colegilor săi, la numirea profesorului Siegescu, în 1910, la Catedra de română din Budapesta, exprima un protest deschis pentru cei care atentează la icoana
Octavian Goga la Budapesta by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Journalistic/11255_a_12580]
-
nu învie. Adică din ce pricină Făt-Frumos își vine-n simțiri doar stropit, pe rînd, cu amîndouă licorile. Nici acum nu știu, de-adevăratelea, răspunsul, dar e, în tot cazul, la mijloc un fel de-a recompune, din cioburi, o imagine, trecînd-o, ca pe-o fotografie, în atelierele de demult, prin ,ape". Mi-am amintit de-ntrebarea asta și de bătrîneștile ,filozofii" care căptușesc basmele citind, de curînd, o carte cu copertă verzuie (după obîrșia-i franțuzească, vert Nil, vernilul e-un
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
cunoscuți. Și n-ar mai fi, paznica bună a multelor noastre tristeți, și trucuri, și scamatorii de duzină, pîndind dintr-un ungher de casă, dovada că nu vrem, de fapt, să ne oferim, definitiv, judecății celorlalți, să lăsăm în urmă imagini care să vieze ele, fără noi: , Cineva te-a putut vedea într-o fotografie sau într-un portret sau într-un film sau ca statuie, fie și ca o nălucă, însă nimeni nu-ți poate spune, nefiind tu acolo și
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
nu de funigei plutind în apă - ci de un soi de nostalgie exfoliată, straturi-straturi, ca perspectiva oglinzilor. Nu doar fiindcă face, într-o ,însemnare", o comparație între text și oglindă, Petru Creția găsește forma bună de a scrie despre fulgurantele imagini. Bucăți de jurnal, ca niște iele de hîrtie, oficiază sfînta taină blestemată a arătărilor pe care nimeni nu le vede și, dacă le-ar zări, și-ar pierde, poate, mințile: În aceste risipite duplicate de univers se deschide în anume
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
un subtil regret, acela că, fiindu-ne atît de mult, ne sînt atît de puțin, că ne răscolesc fără ca vreodată să ne aline, că iau și dau cu-același gest deșert." Așa e toată cartea: un joc de controverse, de imagini care se ,taie" una pe alta, de judecăți care desființează, venind rostogol, alte judecăți. Între mister și iluzie, între oracol și caleidoscop, singurul rol care nu i se poate, vreodată, lua oglinzii este acela de martor al unei existențe cum
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
o carte frumoasă ca o poemă (în oglindă) ce profunzimi, ce labirinturi are banalul gest reflex. Obișnuința, nevoia, lehamitea de-a te vedea cum (mai) arăți. Și riscul de-a fi, oriunde mergi, văzut, chiar dacă nimeni nu poate face acea imagine să stea. Au, oglinzile lui Petru Creția, întunecate, incandescente, limpezi, zaharisite, ceva de stele căzătoare. De stele care cad în apă. ,Și să rămînă din noi, în zilele și în nopțile timpului, o urmă cît de ape albe în ape
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
Creția face un text încîntător și clasic. O șaradă cu morți și-nvieri care nu sînt, nici una, de-adevărat, cum nu erau, niciodată, în povești. Acolo unde eroul are un pieptene și maștera are o oglindă, instrumente fasonînd, amîndouă, o imagine disputată, egal, de rău și de bine. Și-așa se face, știe oricine se ferește de instantanee, că-n apele zvîcnind în credincioasele, dar intrigantele oglinzi, cete de duhuri șotioase ,fac ca lumina lor să aibă ceva din spaima de
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
în ultimă instanță, ca esență. Cu excepția acelor lucrări în care omul este asociat propriului său inventar domestic, dar acolo, cum am amintit deja, se pun alte probleme de ordin psihologic și compozițional, pictorul nu a asociat niciodată figura umană cu imagini anexe. Indiferent dacă sînt portrete sau compoziții, figuri solitare sau grupuri compacte, plasate într-un spațiu presupus interior sau exterior, elementele care să definească anecdotic acel spațiu, care să-i dea autonomie și să-l facă perceptibil în sine sînt
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
sînt cu desăvîrșire absente. Cu acele excepții care au fost invocate în cazul unor compoziții ce integrează și natura statică (Jucătorul de șah) și în care fundalurile au o anumită prezență, din stricte rațiuni de echilibru și de continuitate a imaginii. Dar toate aceste episoade, chiar dacă sprijină logica discursului și dau ritm epic unei ample desfășurări de forme, nu au, în ansamblul operei lui Baba, decît o importanță de context. Nici peisagistica, nici natura statică, nici formele arhitectonice și nici lumea
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
mult decît permite simplul interes de observator. Baba nu este, însă, un simplu observator, un pictor retinian supus spectacolelor capricioase din jur, ci o conștiință angajată, senin, melancolic sau patetic, în spectacolul continuu al destinului uman. Prin peisajul natural, prin imaginea citadină și prin natura statică în variantele ei amintite, pictorul se apropie decisiv de acea realitate, impunătoare din punct de vedere plastic și inepuizabilă ca registru moral, care este prezența umană; chipul, forma sa, acțiunile și comportamentul său, măreția și
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
noi drumuri. Construcția argumentativă a eseurilor din carte se bazează pe acumularea logică a ideilor și înțelesurilor, negate apoi în chip riguros, pentru a face loc unei perspective înnoitoare. Opt sînt capitolele cărții. Momentul Kandinsky e momentul analizei legăturii dintre imaginea plastică și limbaj. Care sînt asemănările, dar, mai ales, care sînt deosebirile dintre limbajul artei și recuzita lingvistică pe care o folosim pentru a compune vorbirea? Este programul lui Kandinsky - acela de a alcătui un limbaj al picturii perfect simetric
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
smulg coronița de nervi îi dau foc un câine/ întors din infern îmi călătorește prin sânge/ cu o mână sugrum urletul/ și asta e toată poezia vieții mele" (Mâinile merg în jos). Cu excepția versului final, care oferă poeziei o supapă, imaginile și intensitățile sunt vădit și voit post-expresioniste, apocaliptice, stingând lumina lumii și aprinzând focuri în beznă. E o direcție bine definită și reprezentată a poeziei de azi, în care se regăsesc deopotrivă componenți ai generației ^90 (Ioan Es. Pop) și
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]