29 matches
-
Muhammad și moștenitorii săi spirituali sunt "awliya". Maria Massi Dakake descrie "walaya" ca o moștenire spirituală, cunoaștere esoterică, pe care imamii o primesc de la profeți, ceea ce exprimă autoritatea spirituală și politică a "ahl al-Bayt". vede "walaya" ca dimensiunea esoterică a imamatului și aceasta nu înseamnă doar să îi conducă pe credincioși, ci să le transmită Adevărul.
Wali () [Corola-website/Science/334283_a_335612]
-
creștinismul. În zona Balcanilor, doctrina ordinului prezintă concepții nestoriene și neoplatoniste. Unele grupuri Bektași promovau o formă foarte asemănătoare șiismului duodeciman, în special, începând cu secolul XVI, când se impune, în est, dinastia safavidă. Astfel Bektașī-i sunt adepți ai teoriei imamatului, venerându-i pe cei 12 imami, descendenți ai lui ‘Alī ibn Abī Țălib (ginerele Profetului) și ai Fatimei. Printre simbolurile doctrinare specifice ordinului, se numără adorarea unei treimi alcătuită din Dumnezeu (Adevărul-"al-Ḥaqq"), Muhammad și ‘Alī, iar imnurile devoționale și
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
până în 1859, când o armată de 250.000 de oameni, sub comanda generalului Aleksandr Bariatinski, a înfrânt rezistența muntenilor. Totuși, revolte frecvente au izbucnit în Caucaz în timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878). După Revoluția Rusă din 1917, cecenii au înființat un efemer Imamat al Caucazului, care includea părți din Cecenia, Daghestan și Ingușetia; a existat și un stat pan-caucazian secular, Republica de Munte a Caucazului de Nord. Statele cecene se aflau în tabere opuse ale Războiului Civil Rus și cea mai mare
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
de Nizariți este asociată primordial adepților lui Aga Khan. În urma declinului dinastiei Ismailite fatimide și a morții Imamului Abu Tamim Ma’add al Mustansir Billah, cunoscut ca al-Mustansir (Arabă المستنصر) în 1094, un grup al Ismailiților a susținut la succesiunea Imamatului pe fiul cel mare al acestuia, Nizar ibn Mutansir Billah (Arabă: ابن المستنصر بالله نزار) - de unde și numele grupării, Nizariți - și s-a mutat în Iran și Siria, unde adepții săi au stabilit principate independente . Ambele grupări (Nizariții și Musta
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
în Iran și Siria, unde adepții săi au stabilit principate independente . Ambele grupări (Nizariții și Musta’iliții) își au așadar rădăcinile în perioada fatimidă a istoriei Ismailite iar diferența majoră între cele două grupări este reprezentată de credințele proprii în "Imamat" (Imamul este liderul spiritual al comunității). Nizariții cred într-un Imam fizic prezent "(Ḥăżer-e Imam)". Imamul lor actual (și cel de-al patruzeci și nouălea ca ordine de descendență) este Prințul Karim Aga Khan. Din acest motiv, Nizariții actuali mai
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
într-un Imam fizic prezent "(Ḥăżer-e Imam)". Imamul lor actual (și cel de-al patruzeci și nouălea ca ordine de descendență) este Prințul Karim Aga Khan. Din acest motiv, Nizariții actuali mai sunt numiți și adepți ai lui Aga Khan. Imamatul este considerat o funcție ereditara Comunitatea nizarită o surclasează pe cea musta’ilită ca număr de adepți. Nizariții sunt singura comunitate de Șiiți Ismailiți care este astăzi condusa de un Imam prezent și in viață "(Hazer wa Mawjud)". Distribuție geografică
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
India în 1840. Imamii sunt considerați de Nizariți ca Ahl al-Bayt (Arabă: أهل البيت) oamenii casei. Imamii, considerați ca intermediari între om și Dumnezeu , au pentru mulți dintre șiiți o aură divină, noțiune total străină sunniților, ca și aceea de imamat. Ismailiții împart primii șapte imami cu șiitii duodecimani. De menționat însă faptul că există o dispută în ceea ce privește numărătoarea, întrucat unele grupări se referă la ’Ali ca fiind primul Imam, în timp ce altele îl consideră pe Hassan ca fiind primul. Adițional, unele
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
va întoarce din nou pe pământ într-o zi, a ajuns să fie numit drept Septimani. Această terminologie este adeseori utilizată incorect pentru Ismailiți, care s-au separat de Septimani și au continuat să creadă în succesiunea ulterioară pe linia Imamatului. În tradiția fatimidă, Imamatul a continuat pe următoarea succesiune: După moartea sa, succesiunea a fost disputată. Malik al-Afdal l-a plasat la succesiune pe fiul mai mic al lui Mustansir, Al-Musta'li. Această succesiune a fost contestată de fiul cel
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
pe pământ într-o zi, a ajuns să fie numit drept Septimani. Această terminologie este adeseori utilizată incorect pentru Ismailiți, care s-au separat de Septimani și au continuat să creadă în succesiunea ulterioară pe linia Imamatului. În tradiția fatimidă, Imamatul a continuat pe următoarea succesiune: După moartea sa, succesiunea a fost disputată. Malik al-Afdal l-a plasat la succesiune pe fiul mai mic al lui Mustansir, Al-Musta'li. Această succesiune a fost contestată de fiul cel mare al lui Mustansir
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
o rezistență îndârjită și de lungă durată încercărilor ruse de cucerire. Principalii inamici ai trupelor ruse au fost adîgii în vest, spre țărmurile Mării Negre, și triburile montane din Caucaz, care erau unite în statul militaro-teocratic islamic condus de Imam Șamil (Imamatul Caucazului format pe teritoriul actual al Ceceniei și Daghestanului). În primul stadiu al Războiului Caucazului a coincis cu războiul ruso-persandin 1826 - 1828 și cu cel ruso-turc din 1828 - 1829), în timpul căruia forțele militare ruse au întreprins acțiuni militare cu efective
Războiul Caucazului () [Corola-website/Science/318180_a_319509]
-
XII-lea imam (imamul ascuns) va reveni la sfârșitul timpurilor pentru a instaura armonia pe pământ. Imamii, considerați ca intermediari între om și Dumnezeu au pentru mulți dintre șiiți o aură divină, noțiune total străină sunniților, ca și aceea de imamat. Al 12-lea imam va veni la sfârșitul lumii, împreună cu profetul Isus. În islam, Isus este un profet trimis de Dumnezeul Allah. La sfârșitul lumii totul va fi distrus, iar când va veni ziua judecății, toți ne vom afla păcatele
Islamul șiit () [Corola-website/Science/303471_a_304800]
-
consemnat de unele surse ca fiind 747. Este pe deplin împărtășită ideea că ibadismul s-a desprins din kharigism, fiind în prezent singura ramură a acestuia care a supraviețuit testului timpului. Prima structură statală înființată de ibadiți a fost un imamat în zona muntoasă a Omanului de astăzi. Conducătorul era ales, iar conducerea nu era dobândită ereditar. Ideologia ibadită conform căreia toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu a fost îmbrățișată de berberi, cu precădere în timpul răscoalelor lor împotriva omeyazilor. Astfel
Ibadism () [Corola-website/Science/335997_a_337326]
-
mult marțiale ("imam ad-difăʿ"), care funcționează simultan cu imamul administrativ din timp de pace ("imam az-zuhūr"). "Imam ad-difăʿ" trebuie să un om inteligent, credincios și cu aptitudini militare. Pe durata războiului el are autoritate asupra "imamului az-zuhūr". După îndepărtarea pericolului, "imamatul ad-difăʿ" este desființat, iar "imamul az-zuhūr" își reia integral prerogativele. Chiar dacă nu este vorba despre un conflict militar, ci comunitatea luptă împotriva unui despot nedrept, se poate declara "ad-difă". În cazul în care situația nu se remediază și devine mai
Ibadism () [Corola-website/Science/335997_a_337326]
-
început susținători ai lui Ali, l-au părăsit în 657, considerându-l prea șovăielnic și imputându-i faptul că a acceptat ca problema conducerii comunității islamice să fie obiectul unor tratative. Pornind de la ideea egalității tuturor credincioșilor, ei cred că imamatul și califatul pot reveni oricărui credincios, indiferent de originea sa etnică sau socială, dacă este ireproșabil din punct de vedere moral și religios. Puritani desăvârșiți, kharigiții îi exclud din islam pe toți aceia care se fac vinovați de păcate grave
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
al doisprezecelea imam (imamul ascuns) va reveni la sfârșitul timpului pentru a instaura armonia pe pământ. Imamii, considerați ca intermediari între om și Dumnezeu au pentru mulți dintre șiiți o aură divină, noțiune total străină sunniților, ca și aceea de imamat. Un grup musulman foarte mic, localizat în special în Statele Unite ale Americii, urmează invățăturile lui Rashad Khalifa și se numesc „supușii" (care nu este altceva decât o traducere a cuvântului arab مسلمون "muslimūna" „musulmanii") . Ei resping Tradiția și dreptul canonic
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
punctele de vedere. Moartea califului Al-Mustansir, în 1094, a dus la o dispută ce a generat o schismă în sânul ismailiților, împărțindu-i în nizariți și mustaliți, de la numele reprezentanților celor două facțiuni rivale; pe marginea ducerii mai departe a imamatului ismailit. Hasan Sabbah, care devenise liderul incontestabil al ismailiților persani și care deja adoptase o politică independentă, l-a sprijinit pe Nizar, cel mai în vârstă fiul al lui Al-Mustansir desemnat ca succesor. În acest fel Sabbah rupe legăturile cu
Hasan Ibn Sabbah () [Corola-website/Science/330943_a_332272]
-
pe un plan de egalitate) trăiește încă ascuns de când a fost „ocultat” din această lume în secolul al IX-lea. El va reveni la capătul timpurilor ca "mahdī" (arabă: مهدي, „cel așteptat”) pentru a face să domnească dreptatea în lume. Imamatul se transmite prin desemnare divină de la profet, trecând prin ʽAlī, imamii ajungând să fie învestiți cu calități aproape divine, ceea ce pentru sunniți reprezintă o erezie. Imamii sunt intermediari între Dumnezeu și oameni, cărora le sunt ghizi infailibili. Membrii cei mai
Școli juridice în islam () [Corola-website/Science/328974_a_330303]
-
sud de Marea Caspică, și altul în Yemen. Statul zaydit fondat în Tabaristan a luat sfârșit în 928 când conducătorul său, al-Ḥasan ibn al-Qasim, a căzut într-o bătălie. Cu toate acestea, în 964 a fost înființat un al doilea imamat zaydit, care a durat până în secolul XII. Acest secol marchează declinul importanței zaydite. Pe parcursul secolelor XV și XVI au fost, treptat, încorporați în ramura șiită duodecimană. Mișcarea zaydită în Yemen a apărut în 897 prin Yahya ibn al-Ḥusayn. În ciuda luptelor
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
ar fi faptul că în credința zaydită nu se regăsește ideea imamului ascuns sau a naturii divine a acestora. Tocmai de aceea în alegerea imamilor, zaydiții pun, cu precădere, accentul pe cunoștințele religioase. Spre deosebire de alte ramuri șiite, în această credință imamatul nu se transmite din tată în fiu, întrucât orice descendent al lui 'Alī poate deveni imam dacă îndeplinește condițiile zaydite. Pe de altă parte, ramura zaydită se aseamănă cu alte ramuri șiite în ceea ce privește chemarea la rugăciune, însă se folosește o
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
cincilea imam este Zayd ibn 'Alī. În ceea ce privește teologia, zaydiții sunt apropiați de școala mu'tazilită, deși, în fond, nu aparțin de mu'ataziliți. În acest sens apar o serie de probleme între cele două școli, întrucât mu'ataziliții resping doctrina imamatului. Însă cât privește partea șiită, aceștia îi consideră pe zaydiți mai apropiați prin credință și practici de sunniți. Zaydiții nu au un semn care să-i diferențieze de alte ramuri sau școli. Eseuri generale despre ramura șiită în islam, "General
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
complexe care datează încă de la mijlocul secolului al VIII-lea. Numele lor provine de la Ismă´īl (arabă: اسماعيل), (cca. 721-755), fiul cel mare al lui Ja’far as-Sadiq (699-765), al VI-lea imam șiit, care este moștenitorul de drept al imamatului, și nu fiul cel mic al lui Ja’far as-Sadiq, care se numea Musa al-Kazim (cca. 745-799), considerat al șaptelea imam de către șiiții duodecimani . Astfel, ismailiții îl consideră pe Isma'il, ca și pe fiul său, Muhammad, cel de-al
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
au preluat conducerea, sub titlul de califi. După mai bine de un secol de la decesul lui Muhammad, un grup dintre descendenții săi au complotat pentru creerea unei mișcări revoluționare împotriva abbasizilor. Scopul acestei mișcări a fost acela de a instala imamatul ismailit al descendenților familiei Profetului Muhammad într-un nou califat care să conducă întreaga comunitate musulmană. Mesajul avea să fie răspândit de către o rețea de misionari ("da'is"), care acționau în secret pentru a scăpa de persecuțiile abbasizilor. 'Abdallăh, primul
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
951 la Kaaba, din ordinul califului fatimid al-Mansur, sub pretextul: „Din poruncă am luat-o, la poruncă o dăm înapoi”. i au suferit a doua schismă majoră în anul 1094. la decesul lui Al-Mustansir, al VIII-lea calif fatimid, succesiunea imamatului său a fost disputată de către cei doi fii: Nizar, moștenitorul desemnat inițial și Al-Musta'li, care a fost instalat în scaunul califal fatimid de către puternicul vizir, al-Afdal. Astfel, „misiunea” și comunitatea ismailită au fost divizate în două ramuri rivale, care
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
înlocui pelerinajul la Mecca. Simpatia fidelilor se manifestă și prin daruri la fiecare aniversare (echivalentul greutății lui în aur sau pietre prețioase). Suma era donată apoi în scopuri de binefaceri. Aga Khan nu are descendenți pe linie masculină Buhurii susțin imamatul califului al-Musta'li (1094-1100). Ei sunt divizați în subgrupuri, dintre care cel mai numeros, "dawudi", numără cca. 130.000 de adepți. Buhurii ismailiți provin în special din regiunea Gujarat din India și sunt conduși de un "da'i mutlaq" („"da
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
relativ urbanizat (unde se află centrele urbane și economice - Aden, Hodeida) și zona rurală montană din nord, ce a reprezentat refugiul unei vechi civilizații rurale. Zaidiții din regiunea montană din Nord (cca. 45% din populație) - ramură șiită cu organizare în imamat până în 1962, trăiesc într-o societate rurală tradiționalistă, strict ierarhizată pe grupe umane, respectiv pe caste și clase, a cărei rigiditate s-a mai atenuat după dispariția imamatului, dar care păstrează încă multe din trăsăturile tradiționalismului islamic de factură rural-patriarhală
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]