28 matches
-
-lea ori modernismul antic, după cum aprecia Guénon, prin creșterea preocupărilor pentru înțelegerea sensurilor social-umane ale lumii, pe care omul ar vrea să o stăpânească cât mai bine, reușitele rămânând mereu parțiale, perfectibile cu ajutorul factorilor transcendenți acceptați de unii, respinși de imanentiști, de către unii umaniști, atei ori liber-cugetători (vezi cap. 2, paragraf: "De la idei majore la strategii sectoriale"). Avangarda La începutul secolului al XX-lea, modernismul s-a numit "avant- garda" și a fost ilustrat îndeosebi de schimbări în concepțiile și stilurile
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
pământ, dar și ale Pământului tot mai încălzit atât de propriile energii, cât și de exploziile solare. Planeta este amenințată de instalațiile lansate de unele țări în spațiul extraterestru, dar și de ciocnirile tot mai probabile cu alte corpuri cerești. Imanentiștii speră să fabrice rachete capabile să ducă pe acele corpuri explozibili care să le dezintegreze, salvând astfel specia umană de la un mare regres ori de la virtuala dispariție. Punând ca temă de meditație tradiția, curentele, școlile filosofice cu fruntașii și adepții
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
că ne-am împins dincolo de posibil și că am greșit startul, absolutul gândirii; mai realizăm că neajunsurile experienței sau bogăția alogică a situației concrete nu vor putea fi rezolvate cu adevărat prin asumarea lor în structura conceptuală a marilor metafizici imanentiste. Experiența existențială și singularitatea persoanei rămân elemente ce rezistă structurii logice sau dialecticii istoriste. După momentul eliberării de absoluturile eliberatoare, ca și de consecințele lor, ce s-au dovedit a fi mari iluzii, se face auzit apelul nesuprimabil a existențialității
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
dialecticii istoriste. După momentul eliberării de absoluturile eliberatoare, ca și de consecințele lor, ce s-au dovedit a fi mari iluzii, se face auzit apelul nesuprimabil a existențialității, facticității, situației persoanei. Așadar s-a dovedit nucleul ideologic al răspunsurilor metafizicilor imanentiste. Aparatul lor conceptual, analitic și dialectic, prezintă o logică internă, o coerență riguroasă, dar ceea ce este pus în discuție este raportul lor efectiv cu realitatea, concretă și existențială. Aceste sisteme au apărut ca un soi de mari poeme ale gândirii
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
umane, lumi speculative închise, teorii de idei, ale căror valoare se consumă în interiorul propriilor articulații. Plinătatea discursului lor, ce nu ține seamă de precaritatea neînlocuibilă a existenței singulare și colective, se manifestă ca un formalism gol. Rezultatul formalist al metafizicilor imanentiste, în care se dizolvă orice problemă a vieții, dovedește caracterul lor ideologic. Exigența teoretizată de marile metafizici rămâne totuși, și este incontestabilă, întrucât are la bază mirarea originară, de la care am pornit și noi în acest discurs. Odată falimentată raționalitatea
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
conținutul acestui răspuns și natura mesajului său. Un răspuns care să poată cuprinde toate instanțele subînțelese interogației și provocat de mirarea originară, trebuie să ofere sens total, definitiv și atotcuprinzător vieții și realității. Tocmai asta urmăreau să ofere și metafizicele imanentiste, însă răspunsul lor pleca de la plinătatea și absolutul gândirii și nu ajungeau niciodată să-și pună problema reală a singularității persoanei și a evenimentului existențial. Pentru ca răspunsul să poată fi în același timp plin de sens și valabil pentru fiecare
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
din a doua fază a metodei, intermediază datul obiectiv și situația subiectivă sau intersubiectivă. Exercitarea acestei medieri, prin folosirea tuturor tehnicilor analitice și ale tuturor dispozitivelor discursului semantic, poate fi un antidot eficient al tuturor reducționismelor unilaterale (secularizarea cu rezultate imanentiste) și al dicotomiilor nerezolvabile (separarea credinței de tot domeniul «rațional, reflexiv» al culturii). Radicalitatea situației, ceața speculativă în care ne mișcăm, conduce totuși discursul unei filosofii creștine spre limitele posibilităților sale, și-l focalizează pe un plan diferit de cele
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
edificiu poetic durabil participă memoria abisală, acționează semnale arhetipale și rezonanțe inefabile, fascinează, dincolo de cunoscut, amintirea evenimentelor neîntâmplate, acestea, toate, componente de infrastructură, instituind o cunoaștere fabulatorie, magică, onirică, spontană. Pe de altă parte, în suprastructura ascensivă se interferează pulsiuni imanentiste și transcendențe, lumina diurnă și ora astrală, penumbre și halouri cosmice. I Acolo unde antenele cunoașterii și mecanismele silogistice ale rațiunii (obligatorii în toate științele) nu sunt suficiente, începe spectaculos funcția cognitivă a artei. Poezia își asumă, nu rareori, un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
i s-a dat în stăpânire tot ceea ce este în afara acestor granițe: întunericul, urâtul, minciuna, distrugerea etc. În aceasta situație diavolul este mereu in defensivă, veghind spațiile îngrădite, devenind activ doar atunci când omul încerca să depășească aceste îngrădiri. Potrivit filozofiei imanentiste care l-a inspirat pe, Goethe evidențiază aceasă credința potrivit secolului său: colaborarea dintre om și Diavol conduce la creație , prin stimulente negative, devenite necesare, cum sunt cele provocate de eroare și răutate.<ref id=”6”>Eliade, Mircea, Mitul reintegrării
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
pe principii morale indubitabile), el afirmă că doar cercetări viitoare pot decide dacă principialismul este o alternativă validă la explicații motivaționale mai prozaice (recompense, norme sociale specifice, capacități altruiste și empatice înnăscute). Neintrând aici în provocatoarele dezbateri pe tema caracterului imanentist și ineist sau dobândit al structurilor mentale, purtate la un înalt nivel teoretic și de școala piagetiană și de cea chomskiană (Piaget, 1988) și prezentat într-o altă lucrare (Iluț, 2000), să mai menționăm doar că psihosociologii și sociologii, admițând
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
tradiția filosofică și religioasă a Vestului din afara paradigmei dominante, cu accent pe ideile de echilibru și interconectivitate, ceea ce ar favoriza o perspectivă integrativă asupra a trei componente care sunt separate în paradigma tradițională, și anume, Dumnezeu, natura și omul. Filosofia imanentistă a lui Spinoza a fost cel mai des invocată în acest sens. Aș adăuga și misticismul de factură hegeliană al lui McTaggart. 4. A patra sursă o reprezintă ecologia ca știință, așa cum s-a dezvoltat aceasta ca știință a complexității
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
fapt. Omul însuși participă la această continuă devenire, iar prin conștiința ecologistă își înțelege tocmai această situare într-un flux dinamic al realizării de sine. Cred că această terminologie specifică ecologiei profunde poate fi reformulată cu ușurință în termenii filosofiei imanentiste a lui Spinoza, eventual cu importarea anumitor elemente specifice unei dialectici de tip hegelian. Conceptele cu care lucrează reprezentanții ecologiei profunde, deși au o încărcătură speculativă profundă, pot fi ușor clarificate în termenii unei teorii care nu conține nimic mistic
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
condițiile în care întregul are prioritate ontologică. Din punct de vedere etic rezultă că grija față de sine este grijă față de întregul cu care s-a produs identificarea. Așadar, dintr-o perspectivă metafizică ne situăm în condiții de similaritate cu panteismul imanentist propus de Spinoza și recunoaștem totalitățile și inter-conectivitatea. În termenii lui Naess, recunoaștem unitatea universului și legăturile multiple dintre toate părțile sale. Drept urmare, omul devine o parte a universului sau a naturii, iar vechiul accent antropocentric, înțeles ca iubire de
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
a stabilit că atît expresia, cît și conținutul au formă și substanță, forma fiind o configurație lingvistică ce rezultă din rețeaua relațională care definește unitățile și produce diferențele dintre limbi în ceea ce privește raportarea la realitățile lumii. Avînd ca fundament acestă concepție imanentistă asupra sensului, glosematica se opune din punct de vedere epistemologic praxematicii, care recurge la întemeieri practice, iar nu sistematice sau relaționale. V. epistemologie, practică, praxematică. HJELMSLEV 1943; DUBOIS 1973; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN GLOSOCOSMOS
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
devenit obiect fiind transformat din agent în pacient. Din perspectiva teoriei lui G. Guillaume, reificare este un corelativ pentru esențializare a sensului, acești doi termeni fiind raportabili la activitatea intelectuală prin care dinamismul producerii sensului este eludat în favoarea unei înțelegeri imanentiste. Cînd atenția se reorientează de la procesele prin care se actualizează sensul pentru a-și produce efectul, gîndirea care se gîndește pe sine a sensului produs, fenomenul este considerat ca fiind inerent cuvintelor înseși. Aceasta se produce printr-o reificare (transformare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Pentru îndrăzneala de cuget a mamei lui Iancu Dudescu, pieirea din facere nu trebuie plânsă de vreme ce copilul trăiește (și astfel să arătăm cum se amesteca ea cu mintea în tainele vieții și ale morții)”. Logofeteasa gândește în spiritul vechilor filosofi imanentiști din Renaștere, pentru care moarte și naștere nu sunt două realități opuse, ci momente egale ale vieții perpetue, în continuă devenire. Așa se face că repetatele acumulări de vechituri, reziduuri, substanțe degradate, supuse infestării și putrefacției sugerează surprinzătoare conexiuni și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
substanța lor modelabilă ce este supusă meșteșugului utilității dobândește semnul atingerii și posesiei umane. Dincolo și dincoace de acea fărâmă cucerită de om, rămâne, așadar, un ocean îndepărtat de potențialitățile umane, un univers al naturii infinite pe care gândul ateu imanentist îl proclamă ca unicul ne-omenesc. Deținând o perspectivă conceptuală diferită, misticul identifică drept realitate primordială transcendența, viața corporală în mijlocul naturii inepuizabile fiind doar o secvență tranzitorie. Aici existența individuală a omului nu mai este încadrată de un gol neantic
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
baza priorității canonice pe care criticul de la Familia o acordă literaturii „șaizeciste” în raport cu postmodernii. Nu e însă chiar așa, întrucît criticii „șaizeciști” au evitat, de regulă - ca reacție la politizarea din anii ’50 a istoriei literare - contextul operei în favoarea eseisticii imanentiste. Or, critica practicată de acest simpatizant al „criticii complecte” la care visa G. Ibrăileanu, pare situată mai degrabă în descendența lovinescianismului interbelic. Pe de altă parte, Simuț e unul dintre puținii critici optzeciști centrați pe istoria literară tradițională, deschisă eventual
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
fie și insolită, a democrației, din "multitudinea însumată a demos-ului, adică "de jos", de la baza piramidei", ca și lucrările inițiale ale lui Marx, care, în pofida tezelor inacceptabile ("marxist n-am fost niciodată, nefiind niciodată nici materialist, nici monist, nici imanentist, ci mizînd întotdeauna pe transcendență"), conțineau o problematică a alienării: "lucrările de tinerețe ale lui Marx m-au impresionat prin coincidența problematicii alienării (Entfremdung) - la fel, firește, secularizată din creștet pînă-n tălpi - cu propria mea problematică: aceea a salvării ontologice
La antipod, Mihai Șora (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14518_a_15843]
-
ar exista niște copii ale lucrurilor fizic percepute. Saltul gândirii husserliene cu a ei intenționalitate pură, care înseamnă punerea în paranteză a fenomenului perceput. Alianța Husserl-Sartre, implicarea literaturii moderne în teoria lor: amândoi atacă, deși din unghiuri diferite, metafizica naivă imanentistă a imaginii... Subiectul cunoaște direct obiectul nu prin intermediul unui clișeu, sau prin intermediul unei copii, așadar al unei imagini conținută în conștiință - naivitate primitivă! Astfel, îndepărtând din intelect copiile, Husserl a rezolvat dificultatea problemei raportului imagine-gândire. Imaginea, prin urmare, nu este
Conduita oglinzii, ca naivitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6844_a_8169]
-
criticii l-au ambalat în adjective generale, cu ușoare, politicoase rezerve de colegi, și gata. Formula de a scrie a lui Gheorghe Izbășescu nu s-a înnoit nici ea prea mult. Dacă unele aproximări critice nu ies dintr-un discurs imanentist și textual, nici eu n-o voi face. Îmi permit însă o judecată de valoare: Gheorghe Izbășescu a scris o poezie inteligentă. Nu simpatică, pentru că e prea gravă și încărcată de nostalgii serioase. Nu foarte originală, pentru că aderă la formula
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13893_a_15218]
-
s-a dovedit extrem de durabilă, dar la un nivel mai concret al intrigii, vechile lumi ficționale au devenit în cursul istoriei obiectul unor critici adesea violente, care au dus la refacerea totală a antropologiei sociale propuse de roman." Cealaltă latură, imanentistă întrucâtva, a terminologiei binare induse de Toma Pavel, are parte de o decriptare și mai limpede: "Metoda de reprezentare adoptată de diversele epoci și de diversele genuri depinde în același timp de antropologia fundamentală a romanului și de ponderea pe
Gândirea romanului cea de pe urmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8137_a_9462]
-
povestirii. "Comparația cu cel mai mare entomolog din lumea literelor rămâne tentantă". Ian McEwan. Amsterdam. Traducere, postfață și note de Virgil Stanciu. Editura Polirom, 2001. "Ca-ntregul lor cuprins noi să-l deschidem..." A accepta că omenirea e împărțită în "imanentiști" și "transcendentaliști", după atitudinea ori capacitatea lor de a crede sau nu într-o religie și, implicit, în "lumea cealaltă", a devenit, de la Mircea Eliade încoace, un lucru de la sine înțeles. Altfel se comportă în propria-i viață un ateu
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
popular“, mizînd pe fenomenul originar al entelehiilor din firea poporului german, nici un compozitor neavînd o aversiune mai mare față de „drama muzicală“ decît autorul Walkiriilor. Premisa de bază a filosofiei lui Wagner se regăsește în Urphaenomen-ul lui Goethe, în acea viziune imanentistă potrivit căreia toate formele de cultură provin dintr-un fenomen primordial, și din acest motiv, în ciuda diferenței care le separă, genurile artistice sunt adînc înrudite. Cine le poate intui matca originară le poate găsi pînă la urmă expresia culturală, iar
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
lucrurilor fizic percepute. Saltul gîndirii moderne husserliene și a ei intenționalitate, pură, punerea în paranteză a fenomenului perceput. Atenție la alianța Husserl-Sartre, la implicarea literaturii moderne în teoria lor: Husserl și Sartre atacă împreună, deși din unghiuri diferite, metafizica (naivă) imanentistă a imaginii... Subiectul cunoaște direct obiectul, nu prin intermediul unui clișeu,... nu prin intermediul unei còpii - s-a văzut - al unei imagini, așadar, conținută în conștiință (naivitate primitivă!). Astfel, îndepărtînd din intelect "còpiile", Husserl a rezolvat dificultatea problemei raportului "imagine-gîndire". O eliberare
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16826_a_18151]