21 matches
-
întoarce la stilul său satiric din "Călătoria lui Urien" și "Mlaștini", care constituie ultima încercare de a descoperi valorile individuale. Operele scrise în această perioadă fac parte din zona cea mai bogată în sensuri a creației sale. "L'Immoraliste" (1902) ("Imoralistul"), "La Porte étroite" (1909)("Poartă îngustă") și "La Symphonie pastorale" (1919) ("Simfonia pastorala") reflectă încercarea lui Gîde de obține armonia în familia sa și de studiere a relațiilor interumane. Ele marchează și un pas semnificativ în privința interesului pentru problemtica psihologică
André Gide () [Corola-website/Science/300746_a_302075]
-
La Porte étroite" (1909)("Poartă îngustă") și "La Symphonie pastorale" (1919) ("Simfonia pastorala") reflectă încercarea lui Gîde de obține armonia în familia sa și de studiere a relațiilor interumane. Ele marchează și un pas semnificativ în privința interesului pentru problemtica psihologică. "Imoralistul" și "Poartă îngustă" au fost scrise sub forma unor proze, cărora Gîde le dă numele de "récit" adică în aparență povestiri de o simplitate studiată dar foarte ironice în care un narator la persoana intai revelează ambiguitățile morale înnăscute ale
André Gide () [Corola-website/Science/300746_a_302075]
-
Marlon Brando și Paul Newman. Va primi roluri episodice în diverse emisiuni și seriale de televiziune: "Kraft Television Theater; General Electric" "Theater"; etc. Activitatea să teatrală este încununată cu succes, primind numeroase premii și cronici favorabile pentru rolul din piesă "Imoralistul" de André Gide. Astfel reușește să obțină primele sale roluri în filme la Hollywood. Încă din 1951, anul debutului sau în cinematografie, se face remarcat, la început în filme nesemnificative, dar mai apoi vă reputa un succes răsunător datorat colaborării
James Dean () [Corola-website/Science/298691_a_300020]
-
nu știe să răspundă mâniei divine decât într-un singur fel: prin onoarea umană. "Sunt un om de onoare, îi spune Comandorului, și-mi țin făgăduiala pentru că sunt cavaler". Dar la fel de greșit ar fi dacă am face din el un imoralist. În această privință 15, seamănă "cu toată lumea": are morala simpatiilor sau antipatiilor sale. Don Juan nu poate fi bine înțeles decât dacă ne referim la ceea ce simbolizează el în mod vulgar: seducătorul obișnuit și bărbatul cu trecere la femei. E
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
trebuiau să justifice teroarea de stat, fenomen ce s-a manifestat pretutindeni prin structuri și organisme specializate care au Însângerat societățile În care s-au instalat printre care și țara noastră. În sfârșit nazismul, prin promotorii săi cunoscuți ca filosofi imoraliști, În primul rând Nietsche care cultivă ideea supraomului, ura de rasă și eugenia rasială (rasismul), considerând morala creștină ca fiind o morală de sclavi, ea trebuind să fie Înlocuită cu morala omului de rasă superioară. Prin urmare Nietsche, Marx și
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
de gândire, dar în același timp a provocat reacții și respingeri la fel de radicale. El a fost un bun profet pentru sine când, în monologul fatal din Ecce homo, a preconizat că, într-o bună zi, numele său, cel al primului imoralist și distrugător prin excelență, va fi legat de o profundă coliziune a conștiințelor, de un cataclism al spiritului fără seamăn. O mărturie elocventă a răspândirii "mitului" său, dar și a dublului său efect, de atracție și de respingere, este pamfletul
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
prin imitarea și interiorizarea unor modele umane negative, neajungând niciodată la starea de maturitate, care să-i confere capacitatea de a discerne binele de rău, ceea ce trebuie făcut și este permis, de ceea ce nu trebuie făcut și nu este permis. Imoralistul este persoana perversă, slabă, care nu-și poate satisface/Împlini nevoile și aspirațiile decât prin polarizarea actelor sale către scopuri negative. Ea nu este numai o polarizare slabă axiologic, ci și o personalitate negativă, cu o cenzură morală slabă a
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
-și poate satisface/Împlini nevoile și aspirațiile decât prin polarizarea actelor sale către scopuri negative. Ea nu este numai o polarizare slabă axiologic, ci și o personalitate negativă, cu o cenzură morală slabă a actelor sale, datorită unui supraeu imatur. Imoralistul este o persoană frământată și neliniștită. Constrânsă de o conștiință perversă, aceasta trăiește sub presiunea complexelor sale de inferioritate, care o Împiedică de a se simți liberă și capabilă, În interiorul său, de a se autorealiza. Condamnată la marginalizare de către ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de ordin moral celorlalți. Tot În acest context se Înscrie și acțiunea de a modifica negativ relațiile interumane pentru a-și putea atinge propriile lor scopuri. Am ajuns În felul acesta la esența psihomorală a acțiunilor persoanei imorale: scopul acestora. Imoralistul este un „paradox uman”: el se simte bine când face rău și/sau regretă și suferă când nu a făcut răul sau dacă nu a reușit să-l facă. El este cel care pune obstacole În calea Împlinirii binelui. Căile
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
păr negru; popa Chitic, semn de întrebare; Simionică, băiat bun, dar bolnav de epilepsie.” La fel ca în Romanul lui Mirel, unde natura conflictului încă tributară epicului sentimental conține totuși premisele direcției de evoluție a personajului masculin - orgolios, cinic și imoralist - din structurile narative ulterioare, consemnările din Parada dascălilor înscriu tentativele scriitorului de a găsi o formulă adecvată pentru a transpune sfâșietorul examen interior, propriu eului narativ în O moarte care nu dovedește nimic, Ioana, Jocurile Daniei și în nuvele. Luându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
-mă să nu cad în capcană... am adăugat: Viorica și Anton sunt robii tăi. - Nu știu de ce i-am vorbit așa, comentă Vasiliu, n-aveam dreptul, de vreme ce eu însumi simțisem plăcerea privind trioul diabolic. Eram complice. Dar eu eram un ,imoralist" în timp ce el trebuia să se simtă legat... continuă vag Vasiliu. - Da, spuse, înviorat deodată, pentru prima dată l-am văzut pe prinț, nu știu, enervat, jignit. ... - Dumneata nu poți înțelege mi-a spus; nu știi. - Ce nu știam? murmură doctorul
Prințul spălător de geamuri by Ion Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10744_a_12069]
-
evident destinată spectacolului la care n-ar fi de bonton să te superi: "Sub actualele encomionuri paleologicești la adresa spiritului de finețe, versatilității, omului uliseic, supleții diplomaticești, scopului ce scuză mijloacele istoriale, sub ele, să se ascunză oare un Graeculus, un imoralist apt a ieși din toate încurcăturile mundane grație jocului à deux cotés? Sub metabolele Conului Alecu să se tupileze o figură topologică emblematică și pentru analiștii lacanieni: Banda lui Moebius (cu soluțiile ei de continuitate între interior și exterior, conștient
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
Dostoievski, cît mai degrabă de proiecția lor în literatura secolului său". Aici, Elena Loghinovschi îl întîlnește pe Marian Papahagi care, în Eros și utopie și în studiul Accidentele imaginației, plasa protagonistul din Rusoaica într-o serie cu "seducătorul" lui Kirkegaard, "imoralistul" lui Gide și "omul sfîrșit" al lui Papini. Cel mai întins studiu al cărții (aproape o sută de pagini) privește relația cu totul specială a lui Marin Preda cu Dostoievski. Inspirată, Elena Loghinovschi purcede de la confesiunile lui Preda din Viața
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
deceniile sînt simple clipe în rotația universală: "Mandarinul se teme de-abia a doua zi după victorie. El este nebiruit și rareori are victorii, fiindcă țelurile lui sînt prea înalte". Se ajunge astfel la o bravadă nietzscheană: "Sînt - intelectualmente - un imoralist în sens nietzschean, un Freigeist, un spirit liber, un erasmic". Acest "spirit liber" disprețuiește însă plebea, care "nu are niciodată dreptate": "Plebea, de orice categorie socială ar fi, de orice orientare ideologică, fie de dreapta, fie de stînga, este mereu
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
Dostoievski, cît mai degrabă cu proiecția lor în literatura secolului său”. Aici, Elena Loghinovski îl întîlnește pe Marian Papahagi care, în Eros și utopie și în studiul Accidentele imaginației, plasa protagonistul din Rusoaica într-o serie cu „seducătorul” lui Kirkegaard, „imoralistul” lui Gide și „omul sfîrșit” al lui Papini. Cel mai întins studiu al cărții (aproape o sută de pagini) privește relația cu totul specială a lui Marin Preda cu Dostoievski. Inspirată, Elena Loghinovski purcede de la confesiunile lui Preda din Viața
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
294). Criticînd, în comentariul mai sus menționat, atitudinea lui Lovinescu față de proza infuzată de lirism a lui Sadoveanu, Perpessicius îl așază, ironic, pe criticul sburătorist în proximitatea adversarilor săi dogmatici: H. Sanielevici (cu diatribele sale eticist-sociologizante împotriva tematicii „naturaliste” și „imoraliste” a nuvelelor sadoveniene) și M. Dragomirescu (cu clasificările sale schematice). Ca și Dragomirescu, E. Lovinescu agravează - scrie Perpessicius - „dependențele critice de școală literară”, derivîndu-le în „critică cenaculară”: „Cum se explică toată acea spuză pe turta Sburătorului (...) cînd scriitorii vin gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
situația aceasta îi permite să-și recapete încetul cu încetul încrederea în sine și să-și regăsească seninătatea. Are sentimentul că își "răscumpărase" vina prin boala ei, iar în timpul convalescenței citește mult. Redescoperă astfel Fructele pământului. Parcurge pentru prima dată Imoralistul. Aceste lecturi din Gide îi întăresc convingerea că ruperea logodnei fusese o decizie înțeleaptă. O ajută să dobândească "o luciditate ce o încredințează de dreptul său la ceea ce viața avea mai intens de oferit". Dreptul la fericire și la libertate
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
prin imitarea și interiorizarea unor modele umane negative, neajungând niciodată la starea de maturitate, care să-i confere capacitatea de a discerne binele de rău, ceea ce trebuie făcut și este permis, de ceea ce nu trebuie făcut și nu este permis. Imoralistul este persoana perversă, slabă, care nu-și poate satisface/Împlini nevoile și aspirațiile decât prin polarizarea actelor sale către scopuri negative. Ea nu este numai o polarizare slabă axiologic, ci și o personalitate negativă, cu o cenzură morală slabă a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-și poate satisface/Împlini nevoile și aspirațiile decât prin polarizarea actelor sale către scopuri negative. Ea nu este numai o polarizare slabă axiologic, ci și o personalitate negativă, cu o cenzură morală slabă a actelor sale, datorită unui supraeu imatur. Imoralistul este o persoană frământată și neliniștită. Constrânsă de o conștiință perversă, aceasta trăiește sub presiunea complexelor sale de inferioritate, care o Împiedică de a se simți liberă și capabilă, În interiorul său, de a se autorealiza. Condamnată la marginalizare de către ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de ordin moral celorlalți. Tot În acest context se Înscrie și acțiunea de a modifica negativ relațiile interumane pentru a-și putea atinge propriile lor scopuri. Am ajuns În felul acesta la esența psihomorală a acțiunilor persoanei imorale: scopul acestora. Imoralistul este un „paradox uman”: el se simte bine când face rău și/sau regretă și suferă când nu a făcut răul sau dacă nu a reușit să-l facă. El este cel care pune obstacole În calea Împlinirii binelui. Căile
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care i-a schimbat viața. Wilde l-a încurajat să guste din parfumul senzualității arabe și să nu-și refuze homosexualitatea. Din acest moment, scrierile lui Gide au devenit mai expansive pe măsură ce a pre prezentat cauza rebelului în opere ca Imoralistul (1902) și Simfonia pastorală (1919). Hedonismul vorbește deschis în Dacă moare (1926). Corydon (1924), un eseu, a fost cea mai îndrăzneață apologie a homosexualității de la De Profundis de Oscar Wilde încoace, susținând că aceasta era atât naturală, cât și socială
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]