3,755 matches
-
uomo a Dio, mistico e misterico, tânte volte invocato, altre volte invece insperato contro ogni speranza e razionalistica evidenza e materialità mondane. Îl senso della vită, ciononostante, non è commisurabile alla mondanizzazione del tempo, cioè al suo farlo dipendente dagli imperativi collettivi del mondo. La vită piuttosto ne è indipendente e acquisisce îl suo valore, avendone senso. Mă quale poi? În che "senso" deve averne la vită? Comunque la vită dell'uomopossiede sempre un senso, proprio nella misura în cui ognuno
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Come notă W. Brown, "Solo îl capitale sembra essere perpetuo e assoluto, sempre più irresponsabile e selvaggio, origine di ogni comando eppure fuori dalla portata del nomos"9. Questo tipo di capitalismo, potremmo aggiungere, assume oggi la forma di un "imperativo naturale", al quale tutti debbono piegarsi, è - o meglio, si presenta come - una "cieca legge di natură" che non și può condizionare con mezzi ordinari (leggi, regolamenti, costituzioni, ecc.) e alla quale è vano resistere. Perciò esso "produce vită, mă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
chi și trova idealmente o fisicamente all'esterno è escluso dalla relazione diretta col "centro", appartiene d'ufficio alla "periferia" non toccata dalla "civilizzazione" e di conseguenza - riferendoci alla terminologia kantiana - può essere trattato anche solo come un mezzo: l'imperativo morale che contraddistingue l'umano, grazie alla semplice presenza di una recinzione, perde îl suo carattere di universalità24 e nella prassi viene applicato integralmente solo nel "centro", come pură conseguenza del rapporto di mutuo riconoscimento fra uno Stato e i
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
storico-politiche precedenți - non può essere, come già și accennava, cancellato per decreto; tuttavia l'esperimento dell'Unione Europea, depurato dei suoi aspetti più problematici, costituisce un tentativo inedito e promettente. Poiché i percorsi politici non sono frutto di semplici e imperative "necessità" della Storia, anche le occasioni migliori possono correre îl rischio di finire sprecate. Îl momento presente non și sottrae alla validità di questa constatazione, anzi sembra confermarla în maniera fin troppo evidente. Note 1 Sull'esistenza dei confini e
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nei suoi processi decisionali e nella distribuzione dei poteri fra le sue massime istituzioni. 24 E perciò viene svuotato di senso, falsato: îl carattere universale di quella proposizione è un fondamento implicito del ragionamento, e se viene a cădere, l'imperativo stesso diventa qualcosa di profondamente diverso, anzi nega se stesso, viene piegato a dire l'opposto di ciò che, nella sua formulazione originaria, în realtà afferma. Bibliografia BROWN, Wendy, Stați murați, sovranità în declino (2010), ed. it. a cură di
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în care interpretez o altă formă de a pleda pentru personalism ca valoare a existenței în măsura în care sentimentul reprezintă o trăsătură distinctiva a persoanei): "Nu se poate spune cu certitudine ce este mai surprinzător în acest punct al speculației hegeliene: rațiunea imperativa, ordonatoare a lumii, care forțează istoria în revelația spiritului, sau absența oricărui sentiment pentru problema adâncă a teodiceei, adică faptul că spiritul lumii nu are alte mijloace la dispoziția să decât sângele și nenorocirea omenirii" (p. 83). Pentru a propune
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de al doilea război mondial. Cum aș putea uita lecția de deschidere a lui Barbilian "Evariste Galois și ideea de grup", din 1945, cu paralela dintre Galois și Rimbaud? Dar pe aceea a profesorului Miron Nicolescu, din 1945, cu recomandarea imperativă: "Faceți tabula rasa din tot ceea ce ați învățat în școală!". Exemplele ar putea continua iar colegii mei de generație de la drept, litere, filosofie, istorie, fizică, chimie, biologie etc. au desigur amintirile lor de acest fel. Cu schimbările intervenite începând cu
Lecția de deschidere by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/14689_a_16014]
-
unui vulcan noroios printre degete, dar incurabil însetat de lumină, de mlădierea ei pe vibrațiile cărnii, oare cum putea el să se întîlnească, în același spațiu, cu Ioan Alexandru: cel care a trăit prin cuvinte cu credința patetică, nu o dată imperativă și, de multe ori, îmbrăcată în veșmintele imprecației, că în lumea înaltă și gravă a acestora, că în sonoritatea lor mustind de seve pale sau de alcooluri corozive, se ascunde Cuvîntul însuși, Logosul întemeietor și cel întrupat, trecutul, prezentul și
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
dar nestatornicului, Traian Apostol - ajunge la cititor prin intermediul a trei voci: vocea insidioasă a naratorului omniscient, care vede totul, inclusiv gândurile personajelor, vocea ei, a Corneliei Tudoran, și, în fine, cea mai interesantă dintre cele trei, o voce a conștiinței, imperativă, scrutătoare, care cheamă la ordine: "Iată-te în fața oglinzii, Cornelia Tudoran. [...] Privește-te, doamnă Tudoran ... O, cum te simți, cum te prefaci, cum încerci să razi de pe tine arsura unei priviri de bărbat care te-a tulburat. Crezi oare că
Romanul unei poete by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14816_a_16141]
-
care o iubește s-a întors. E aplecată deasupra lui. Îl bate pe umăr. Bărbatul e gol. Ea însă nu vrea să-l privească. Din contră, îi aruncă o cămașă pe pîntec. Îi spune cu voce joasă, cu o voce imperativă: "Ascultă-mă! Ascultă-mă!" Privește înapoi ca și cum ar urmări-o cineva. Are chipul unei femei îngrozite. Ochii îi strălucesc de spaimă. Fața îi este roz, blîndă, prelungă, slăbită, gravă. Sub ochi are cearcăne. Părul lung e legat simplu la spate
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
nu ne mai aranjează nici trecutul (pe care, în cazul statuii lui Lenin, l-am ascuns la Mogoșoaia), dar nu avem nici suficient curaj să punem în loc, fără ambiguități, un semn al viitorului. în această situație, prima întrebare legitimă și imperativă privește chiar necesitatea acestei înlocuiri de forme artistice, de repere peisagistice și de mesaje morale. Trebuie, cu alte cuvinte, pus cu adevărat ceva în locul lui Lenin? Răspunsul este simplu și categoric: acel spațiu trebuie reconstruit și fantoma lui Lenin, care
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
fi asimilate albumului de artă, prin dimensiunile analizei istorice și prin prezența permanentă a discursului literar ele sînt mai degrabă niște istorii sintetice ale artei Renașterii. Pictura modernă Pornind de la aceleași realități ale pieței noastre de carte și identificînd nevoia imperativă a documentului vizual cuprinzător, Editura Fundației..., din inițiativa regretatului scriitor Costache Olăreanu, a tipărit, alături de Pictura italiană și de Barocul, și un impresionant album panoramic în care se regăsește întreaga pictură modernă, adică intervalul cuprins între limita secolelor XVIII - XIX
Cărți despre artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14909_a_16234]
-
în permanentă stare de combustie pentru a-și dobîndi echilibrul în proximitatea unor semne plastice deja investite moral, și înlăuntrul unei tot mai pronunțate aspirații către sacru. Începînd chiar cu ciclul Megalopolis, pictura sa se structurează sever, nucleele compoziționale devin imperative, liniile curbe se îndulcesc sau dispar cu totul în spațiul unei geometrii fără concesii. Topografia devine topos, orașul devine cetate, spațiile mari se preschimbă în incinte, în spații intermediare (arcade, porți, ferestre) sau în spații simbolice și rituale propriu-zise (abside
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
au început să resimtă ca pe o frustrare profundă, dacă nu chiar ca pe un real handicap, absența unui autentic parteneriat. Pentru că exact în măsura în care artistul are nevoie de valorile concrete ale mediului economic, și omul de afaceri are o nevoie imperativă de valorile simbolice pe care i le poate oferi mediul artistic. Fără valori economice reale și utilizate ritmic, artistul se sufocă mecanic, își pierde una cîte una elementarele sale funcții vitale, după cum, fără valorile simbolice, omul de afaceri își pierde
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
chiar înaintea acestuia, bunuri imobiliare foarte serioase, fie sub formă capitalizată, de active, fie cu titlu de reședință permanentă sau de casă de vacanță. Toate aceste spații fizice, aceste soluții arhitectonice mai mult sau mai puțin reușite, au o nevoie imperativă de prezența omului de artă pentru a dobîndi ele însele dimensiune umană, pentru a ieși din starea neliniștitoare a vidului și pentru a-l exprima explicit pe cel care le folosește sau le locuiește. Amenajarea optimă a spațiului interior tinde
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
Artă Modernă din Saint-Etienne, constituind, după aproape șapte decenii de absență inexplicabilă, prima expoziție Victor Brauner în România. Un timp atît de îndelungat de exil tacit din spațiul nostru cultural, în condițiile în care s-a manifestat, totuși, o dorință imperativă, uneori de-a dreptul furibundă, de a ne recupera, fie și tardiv, marile valori culturale împrăștiate prin lume (a se vedea, în acest sens, recuperarea sistematică a lui Eliade, Ionescu, Cioran, ca să nu mai vorbim despre relația delirantă și misticoidă
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
Din această pricină, nimic nu este aici exterior, nimic nu există în sine, ci totul se coagulează după niște legi pe care pictorul le impune fără cruțare și totul se supune unui regim optic și moral în vecinătatea căruia calificativul imperativ este mult prea blînd. Prin violența tușei și prin distribuția tonurilor, a căror consecință este un fel de prăbușire a imaginii în sine, toate componentele previzibile ale spațiului sînt reformulate: pămîntul și cerul au aceeași densitate, aceeași dinamică a gestului
Țuculescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14579_a_15904]
-
o făcuse în convenția imaginii. Breșă prin care, într-o bună măsură, au țîșnit experiențele cubiste și marele avînt autoreflexiv al formei plastice. Și toate la un loc, pe lîngă faptul că exprimau o anumită stare de nesiguranță, o dorință imperativă de primenire a limbajului și o trăire individuală și colectivă la limita nevrozei, anticipau moral și prefigurau psihologic cea mai profundă dramă socială, politică, economică și umană pe care o cunoscuse pînă atunci istoria: primul război mondial. Dar mai anunțau
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
însă și, evident, extins, de portretul plastic al artistului așa cum reiese el din pictura sa. Indiferent cărui gen convențional i-ar aparține imaginea și în ce sistem de semne a fost ea realizată, artistul este tot timpul o prezență voluntară, imperativă chiar, melancolică sau, nu de puține ori, zguduită de patetism și atinsă de frigurile disperării. În loc de epilog "Vin de departe, spune Corneliu Baba, de la capătul de început al veacului, cînd Cézanne mai trăia, iar Picasso nu sfărîmase încă forma, și
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
omul de afaceri sînt supuși unui joc subtil în care tranzitoriul și visul duratei se intersectează, se amestecă și exercită asupra existenței și asupra conștiinței același tip de presiune. Economia, prin mecanismul ei elementar care este banul, are o nevoie imperativă de a se regăsi în bunurile simbolice pe care le creează oamenii de artă, așa cum arta, pentru a prelua și a stoca energiile timpului, este de neconceput fără o reală și permanentă susținere financiară. Mitul creației în pauperitate și în
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
aproape magică, dar care nu se poate atinge cu adevărat decît printr-o gîndire savantă în spațiul vast al memoriei culturale. Păstrînd materia cît mai aproape de forma ei originară, cei cinci sculptori au transferat asupra ei nu atît voința lor imperativă, cît o profundă știință a dialogului și o solidă cultură a statuarului. 2001 sau structurarea instituțională De data aceasta, îngăduindu-și o derogare de la regulile instituite în edițiile trecute, n-au mai participat cinci sculptori, ci doar patru: Mircea Bochiș
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
chiar din ea. Nota asupra ediției stabilește variantele lucrării: 1932, publicare-reeditare în 1933, republicare în 1938 (textul de bază al ediției din 2002), încorporarea documentelor de ultimă oră a cercetării călinesciene, în ediția din 1964, dar și tributul ideologiei, imprimat "imperativ și impudic", după aprecierea rezultată din studierea severă a imixtiunii cenzurii în textul călinescian,2) de Șt. Cazimir. Ediția din 1998, a Editurii Teșu, specifică: "Pentru prima oară după 60 de ani, această operă fundamentală a culturii românești apare așa cum
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
adevărat memorabil), nu-și cenzurează izbucnirile sentimentale și nici "nodul acela, perfect necritic", pe care îl simte uneori sufocîndu-l. Recitirea Căutării timpului pierdut îi prilejuiește, așadar, eseistului confruntarea cu propriile amintiri, cu propriile fantasme, incursiunea în spațiul nespațial, misterios și imperativ al ficțiunii lui Marcel Proust echivalează cu regăsirea, modificată, a istoriei reale, a propriei biografii, a momentului (spectralizat), cînd s-a produs întîia dată întîlnirea cu cartea de care a rămas, cumva, îndrăgostit: " Ca și zăpada de pe o carte a
În paradisul cuvintelor by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15168_a_16493]
-
a fost Tolstoi. Patriarhul Miron Cristea a mers pînă acolo încît a dispus nici mai mult nici mai puțin decît să fie pictat în chip de diavol în pridvorul catedralei patriarhale... Ideologia comunistă în speță, secularizantă și desacralizantă la modul imperativ, ne-a indus o reacție de respingere (uneori, vai, de oroare) față de Nae Ionescu, condamnat fără drept de apel, ca un "reacționar" irecuperabil, ca un tip odios sută la sută: "Reacționar în linie politică, opinează exegetul său, dar coerent sub
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
ideea gravitației, a solidității și a permanenței în raport cu nenumărații agenți ai erodării materiei. Și poate că revenirea la imagine, la obiectul definitiv și la tehnicile îndelung verificate, cum este, de pildă, gravura, semnifică, în profunzimea actului artistic, tocmai această nevoie imperativă de a înfrînge atît capcanele efemerului, cît și supralicitarea sensurilor adiționale. Protejată de somațiile existenței imediate, dar și de crispările ieșirii definitive din lume, arta își ia, astfel, răgazul unei clipe de respirație liberă. Conjugînd firesc acuratețea atitudinii cu seriozitatea
Tineri artiști în prim plan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13495_a_14820]