9 matches
-
condiționată de conținutul lexical al verbului principal, care trebuie să exprime, în general, acțiuni care nu pot fi, în condiții normale, obiectul dorinței sau voinței subiectului. 2. Semiauxiliarele de aspect Prezintă acțiunea verbului cu care intră în sintagma predicatului ca imperfectivă: a sta, a vrea. Verbele A STA și A VREA Sunt instrumente ale exprimării iminenței acțiunii verbului predicat; acțiunea e pe punctul de a se produce, fără precizări în legătură cu ce se va întâmpla ulterior: dacă se va mai declanșa acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raport temporal este de simultaneitate; semiauxiliarul se află, în acest caz, la perfectul simplu: Când fu să ies pe ușă, sună telefonul. Raportul de simultaneitate este, în astfel de sintagme, de cele mai multe ori însoțit de o nuanță aspectuală; acțiunea este imperfectivă. Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" Din cea de-a doua perspectivă, a relației sintactice fundamentale, relația de interdependență predicat subiect, prin care verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trecut, prin raportare la prezentul comunicării, dar, odată fixată această temporalitate (de anterioritate - trecut), desfășurarea temporală a acțiunii nu mai are în vedere momentul vorbirii: „Anul trecut cânta la mare, prin restaurante.”. Nefiind raportată la momentul enunțării, acțiunea verbului este imperfectivă: îi lipsește reprezentarea încheierii sale. Varianta temporală am cântat dezvoltă același sens, de trecut, prin raportare la prezentul procesului de comunicare. Această temporalitate este concomitent raportată de subiectul vorbitor și la durata (momentul) procesului de comunicare, în funcție de care acțiunea este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temporalității acțiunii verbale în durata enunțării; Aspectul obiectiv - expresia modului specific de desfășurare obiectivă a acțiunii verbale în durata enunțului. Prin aspectul subiectiv, subiectul vorbitor modalizează temporalitatea acțiunii verbale; el o poate prezenta ca: • perfectivă: Am traversat în fugă bulevardul. • imperfectivă: Pe când traversam bulevardul, m-am auzit strigat de cineva. Prin aspectul obiectiv, subiectul vorbitor descrie modul de desfășurare sau momente, etape în desfășurarea acțiunii verbale în planul enunțului - obiect al comunicării lingvistice. Acțiunea se poate înscrie în opoziția: (a) singularitate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de mărci flexionare diferite și relațiile de sincretism diferite indică prezența unei proiecții de mod discrete în domeniul flexionar. Este important de reținut că, în afară de diferența flexionară de mod, celelalte categorii gramaticale sunt identice în paradigmele comparate (aspect - temă / formă imperfectivă; timp - prezent). Existența unor proiecții discrete de aspect și de timp se dovedește prin aceeași metodă (păstrând specificarea de mod și timp constantă pentru identificarea diferențelor aspectuale și, respectiv, specificarea de mod și aspect constantă pentru identificare diferențelor de timp
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
specificarea de mod și timp constantă pentru identificarea diferențelor aspectuale și, respectiv, specificarea de mod și aspect constantă pentru identificare diferențelor de timp). La indicativ, distincțiile aspectuale nu sunt sistematic marcate prin flective; în schimb, distincția perfectum / infectum (temă perfectivă / imperfectivă) s-a păstrat din latină pentru unele clase de verbe, fiind vizibilă atunci când comparăm mai-mult-ca-perfectul sau perfectul simplu cu imperfectul sau prezentul: mers- vs merg-. (67) merge M-M-C-PERFECT PERFECT SIMPLU IMPERFECT PREZENT 1SG mersesem mersei mergeam mergø 2SG merseseși merseși
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
desinențe de persoană distincte în unele poziții din paradigmă (e.g. 1SG: -m pentru mai-mult-ca-perfect vs -i perfect simplu). În plus, timpurile perfective prezintă o desinență specială de plural, -ră (dublu subliniată în tabelul (68)), absentă la timpurile bazate pe tema imperfectivă. Și formele bazate pe tema imperfectivă prezintă distincții marcate de timp: sufixul -a- distinge imperfectul de prezent; în ce privește marcarea trăsăturilor ale subiectului, observăm și în cazul formelor imperfective că se folosesc desinențe de persoană diferite (e.g. 1SG: -m pentru imperfect
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
poziții din paradigmă (e.g. 1SG: -m pentru mai-mult-ca-perfect vs -i perfect simplu). În plus, timpurile perfective prezintă o desinență specială de plural, -ră (dublu subliniată în tabelul (68)), absentă la timpurile bazate pe tema imperfectivă. Și formele bazate pe tema imperfectivă prezintă distincții marcate de timp: sufixul -a- distinge imperfectul de prezent; în ce privește marcarea trăsăturilor ale subiectului, observăm și în cazul formelor imperfective că se folosesc desinențe de persoană diferite (e.g. 1SG: -m pentru imperfect și -ø pentru prezent. Categoria timpului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prezent și perfect), viitor anterior, condițional perfect, subjonctiv perfect. Este de observat și că, în structura formațiilor analitice irrealis cu un sigur auxiliar (viitor propriu-zis și condițional prezent), verbul lexical apare la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]