210 matches
-
tipuri de autoritate ar fi în măsură să conducă la obținerea unei cvasibirocrații sau a unei birocrații creatoare, cum o denumește el. Birocrația creativă se vrea a fi o îmbinare între sistemul autoritar clasic și sistemul laisser-faire, primul caracterizat prin impersonalitate, ierarhie rigidă, formală, iar al doilea prin implicare personală, intensă și o mai mare capacitate de adaptare la schimbări; primul are ca slăbiciune „puterea anxietății”, iar al doilea, „excesivitatea acțiunilor întâmplătoare”. Problema care se ridică este, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
prin birocrație se atinge perfecțiunea, dat fiind faptul că principalele ei caracteristici sunt: "ierarhia clar definită, o înaltă diviziune a muncii, înalt grad de specializare, reguli precise privind sarcinile și drepturile lucrătorilor, proceduri riguros prescrise, sistem centralizat de documente scrise, impersonalitatea relațiilor în cadrul organizației, promovarea pe bază de abilitate și de cunoștințe de specialitate" citat după: N. Postăvaru, Decizie și previziune, București, Editura Matrix Rom, 1998, pag. 15. Gradul de birocratizare a unei organizații depinde de intensitatea aplicării caracteristicilor de mai
Managementul complexului de fitness by Cătălin Constantin Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/1650_a_3075]
-
pe când imaginea publicitară este "un mijloc prin care creatorul comunică cu alții" (v. D. Micu, Semiotica imaginii vizuale). Modalitățile de comunicare vizuală sunt, în majoritatea cazurilor, căi deosebit de subtile de constrângere. Cine ar putea acredita ideea că o caracteristică precum impersonalitatea, sentimentul vagului, nedeterminarea sunt elemente care în subsidiar susțin o retorică a persuasiunii, în argumentarea publicitară? Semn iconic / semn lingvistic Condiționarea iconicului de intenționalitate este fundamentală în publicitate unde această modalitate de comunicare devine a priori purtătoarea de sens a
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
succeselor birocrației și pierderii controlului partidelor comuniste asupra aparatelor birocratice. O paradigmă teoretică a birocrației comuniste Dominația partidului asupra tuturor organizațiilor, recunoscută în toate constituțiile regimurilor comuniste, caracterizează acest tip de birocrație. Ideal - tipul funcționării administrative, care pune în valoare impersonalitatea regulii și neutralitatea funcționarului pentru a-i măsura capacitatea - ceea ce Weber numește raționalitatea legală - este într-o puternică opoziție cu mersul birocrației comuniste. Mai întâi pentru că regula este cea impusă de partid: birocrațiile economică, administrativă sau militară sunt înainte de toate
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
adusă în plan moral, basmele nuanțează fabulosul cu trăsături particulare omenești. Opera lui I. Creangă este un "Bildungsroman" cu intrigă fabuloasă având ca personaje pe: Harap-Alb, Ivan Turbincă, Stan Pățitul, Dănilă Prepeleac, copilul "năzdrăvan", Nică. Acesta se caracterizează prin obiectivitate, detașare, impersonalitate, confesiune, autoironie, intuiție cosmică remarcabilă: "deasupra capului meu văd o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute; văd iarba cum crește din pământ; văd cum se rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în mare, copacii cu vârful în jos
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural, respectul adevărului, înțelegerea ideilor universale, adâncirea elementului național, sinceritatea simțirii, eleganța și precizia limbajului. Din această orientare decurg și criteriile de judecată critică la acest om al principiilor. Aceste principii au
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în notații obstinate febra mecanică a unui veac încins „cu arc voltaic”, pulsând în „ritmul tacheților”, în „angrenajul pistoanelor” și „violența reoforilor” aprinși, nu face elogiul progresului, al tehnicii. Dimpotrivă, viziunea sa e cea a copleșirii și uniformizării umanului prin impersonalitatea trufașă, de o rece ferocitate, a mașinii. Și când „din zvon de mecanisme”, din ideile funcționând „la priză”, din inima - „crater violent care aruncă matematic cenușă” „o nouă alchimie” nu se înfăptuiește (în spirit, ostil „suișului”, aflându-se instalat același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
Ilarie Voronca Într-un flux unitar și coerent, urmînd unei logici specifice. Ceea ce trebuie evidențiat În sensul individualizării atitudinii lui Voronca În contextul programului general-avangardist pentru care militează este patosul angajării sale, pe un parcurs care merge de la o anumită impersonalitate inițială (În primele manifeste, tipărite În revistele 75 H.P., Punct și Integral - În linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice, transformate Într-un discurs confesiv oscilînd Între fervoarea și entuziasmul adeziunii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În Aviograma tipărită În 75 H.P. poetul expediază ironic „gramatica, logica, sentimentalismul ca agățătoare de rufe”, putem citi deja Într-o atare respingere voința unei răsturnări care privește În primul rînd limbajul poetic. Conjugarea atacurilor Împotriva logicii (ca expresie a impersonalității discursului conceptual) și gramaticii (ca sistem de reguli consfințind caracterul convențional al comunicării) atrage atenția asupra conștientizării specificului poeziei În raport cu limbajul conceptual. „Fraza - putem citi În articolul intitulat Gramatică - nu mai e o ficțiune amintind discursul electoral sau declarația de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
bună seamă înspăimântător. Proliferează detaliile, materiile, substanțele, mai ales cele feminine, iar singura șansă de salvare este aceea a plonjării în poemul-ca-sine-indistinct, amorf, preformal (poemul e perceput ca „desfoliere”). Volumul La persoana a treia (1992), cu un titlu care sugerează impersonalitatea - titlurile, foarte importante în poezia lui P., sunt uneori adevărate festinuri lingvistice -, conține un prim ciclu, Zile cu Bouvard și Pécuchet, care gravitează în jurul „fricii de trup”, și un al doilea, Negru pe negru, în care spaima de realul ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
al poemului constituie o prelungire a tehnicilor avangardei care îl scotea astfel în evidență pe cel pe care tradiția recentă a discursului poetic considera că trebuie să rămână o umbră abia ghicită în țesătura versurilor (o prelungire a normelor de impersonalitate ale clasicismului), dar și o revenire spre discursul simplu, direct al unor reprezentanți ai Evului Mediu îndepărtat sau ai Renașterii. Discursul lui Stelaru recuperează într-adevăr ceva și din retorismul romantic: "Vai! iar se apropie moartea de tine/ Iar vine
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
său, aceștia sunt Shakespeare, lăsat pentru moment fără tată poetic, apoi Milton, Wordsworth, Shelley și Keats, Browning, Yeats. Această luptă cu tradiția nu înseamnă negarea influenței, ci confruntarea creatoare cu ea, într-un mod ce poate fi comparat cu teoria impersonalității a lui T.S. Eliot din eseul "Tradition and the Individual Poet". La tânărul Eliot (în 1919), poetul trebuia să se străduiască să se apropie de crearea impresiei de impersonalitate, deși era conștient de faptul că acest lucru este foarte greu
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
cu ea, într-un mod ce poate fi comparat cu teoria impersonalității a lui T.S. Eliot din eseul "Tradition and the Individual Poet". La tânărul Eliot (în 1919), poetul trebuia să se străduiască să se apropie de crearea impresiei de impersonalitate, deși era conștient de faptul că acest lucru este foarte greu. Tot așa, poetul în viziunea lui Bloom luptă cu tradiția, și este angoasat în legătură cu influența trecutului, care este un fel de figură paternă autoritară. Eseul lui Bloom vine după
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
a publicat primul articol despre un nou tip de poezie americană ("Poetry as Confession"), și apoi, anul următor, un volum despre poezia nouă, creația poetică americană era încă dominată de principiile moderniste ale lui T.S. Eliot, în special de teoria impersonalității poetului din faimosul eseu "Tradition and the Individual Poet", deși semne notabile anunțând transformări importante apăruseră deja (în America, poezia Beat, iar peste ocean, galezul Dylan Thomas, care s-a bucurat de un succes considerabil în turneul său american). La
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
ai generației Beat (vezi BEAT GENERATION), vizionar și rebel, a readus, în format nou, dimensiunea romantică a poeziei în prim-planul culturii americane postbelice, susținând, prin lecturile sale publice, dimensiunea performativă a comunicării literare, după accentul pus pe text, pe impersonalitate și pe complexitate de către figuri importante ale modernismului, precum T.S. Eliot. Ginsberg este văzut ca fiind veriga artistică de legătură între grupul inițial Beat din New York și poeții grupați sub numele de The San Francisco Renaissance (Kenneth Rexroth, Robert Duncan
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
de tendințe și direcții ale poeziei americane postbelice, Roethke ocupă un loc special, indicând depărtarea de itinerarii artistice deja bătătorite de figurile canonice ale modernismului, în special de cei urmărind liniile trasate de T.S. Eliot în faimoasa sa teorie a impersonalității din eseul "Tradition and the Individual Talent". Kiernan îl consideră pe Roethke una din figurile centrale ale generației poetice postbelice care a adus prospețime și vigoare în loc de încercare de impersonalitate, semănând în același timp germenii confesionalismului anilor șaizeci (Kiernan: 112
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
liniile trasate de T.S. Eliot în faimoasa sa teorie a impersonalității din eseul "Tradition and the Individual Talent". Kiernan îl consideră pe Roethke una din figurile centrale ale generației poetice postbelice care a adus prospețime și vigoare în loc de încercare de impersonalitate, semănând în același timp germenii confesionalismului anilor șaizeci (Kiernan: 112). Personal, mai degrabă decât impersonal (de fapt, orice fel de poezie este, mascat sau nu, personală, chiar tânărul Eliot vorbea în faimosul său eseu despre efortul considerabil făcut pentru a
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
existențial. O schimbare decisivă crede critica a descoperi odată cu Stare de asediu (1983): de la eșantioane ireproșabile formal, dar lipsite de tensiune adevărată și timbru personal, s-ar trece la o poezie autentică, debarasată de clișee. Drumul ar fi cel de la impersonalitate la implicarea unei poezii care tinde spre recuperarea realului prozaic, a oralității limbajului, în același timp devenind manifestă preocuparea autorului de a se gândi pe sine ca poezie: el ar renunța la experiența manieristă în favoarea uneia textualiste. Introducere în opera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
146-147, 160-161, 169-171, passim; Tuchilă, Cetățile, 167-189; Vlad, Lectura rom., 140-148; Dobrescu, Foiletoane, III, 88-95; Simion, Scriitori, III, 334-345; Condurache, Portret, 200-203; Negrici, Introducere, 153-173; Grigurcu, Existența, 218-226; Holban, Profiluri, 219-231; Cistelecan, Poezie, 83-86; Radu, Pagini, 74-75; Nicolae Manolescu, Ceremonia impersonalității, RL, 1989, 21; Cristian Livescu, Căderea în lume, ATN, 1990, 1; Lovinescu, Unde scurte, I, 492-498; Tania Radu, Mircea Ciobanu, „Convorbiri cu regele Mihai I al României”, LAI, 1991, 11; Andrei Pippidi, Cartea, „22”, 1991, 30; Nicolae Manolescu, „Acolo unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
epoci, al unei societăți, dar, la rândul ei, influențează această societate. Din relația artă-societate, înfățișată la început prin determinări rigide, mecaniciste, D.-G. va pune în evidență moralitatea artei, susținută, mai ales, prin combaterea, excesivă, a teoriei lui Maiorescu despre impersonalitatea în artă. El crede că „înălțimea morală” a operei este condiționată (relație abordată, uneori, prea simplist) de moralitatea autorului, de unde datoria artistului de a fi o conștiință a epocii, un „artist-cetățean”, implicat direct în toate acțiunile politice, sociale, naționale ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
a publicului obligă autorul să nu se îndepărteze cu totul de trecutul acceptat și autentificat. Oricât de romanțată ar fi o istorie, nu i se îngăduie o retragere completă în ficțiune. Dimpotrivă, de dragul adevărului echivalat adeseori cu rigoarea sau cu impersonalitatea expunerii, alteori cu fetișizarea surselor istorice se presupune că cititorul acceptă o scădere drastică a calităților literare ale expunerii. Este, mai ales, cazul istoriilor cantitative și al manualelor școlare cu auxiliarele lor (dicționare, enciclopedii, atlase, antologii, culegeri de subiecte "rezolvate
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
acest din urmă criteriu, incidența lui după este întreruptă și enunțul, atribuabil (în lipsă) enunțătorului, se alătură enunțurilor la prezent de la începutul textului. Această incidență ezitantă și, mai profund, această nesiguranță privitoare la asumarea enunțiativă a enunțurilor revelă destul de bine impersonalitatea povestirii. Vocea narativă dă impresia că are doar rolul de a pune laolaltă nișe elemente. Distanța impersonală este însoțită totuși de o oarecare ironie. Explicațiile, prin tradițiile succesive, fundamente ale mitului lui Prometeu, se reduc la materialitatea stîncoasă a Caucazului
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de voință existînd în sine, cît și ca libertate subiectivă. pentru că există o primă formă de interioritate a imaginației, o unitate a materialului cu spiritualul care nu admite libertatea, ci doar abstracțiunea; acesta este principiul statului în India. Cu această impersonalitate a vieții concrete, statul, legile raționale, moralitatea nu pot exista [200]. rămîne arbitrariul, întîmplarea. Libertatea este aici numai momentul negativ al eliberării de orice determinare a vieții și a conștiinței. Ceea ce în India poate fi eventual considerat drept viață politică
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
ca voință existînd în sine, cît și ca libertate subiectivă [...] pentru că apare această primă formă de interioritate a imaginației, o unitate a naturalului cu spiritualul, care nu admite libertate, ci doar abstractizare; acesta este principiul Statului în India. Cu această impersonalitate a vieții concrete, nu pot exista un stat propriu-zis, legi ale justiției, moralitate [...] rămîne doar arbitrariul, pura întîmplare. Libertatea este, într-adevăr, aici doar momentul negativ al desprinderii de orice determinare a vieții și a conștiinței. De aceea, ceea ce în
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
de „a-l introduce” într-un spațiu sacru, unde acesta să îl poată întâlni pe Cristos. Dialogul dintre confesor și penitent nu este mereu un lucru simplu, fiind oricând susceptibil de a fi denaturat, fie de către confesor (prin ritualism, formalism, impersonalitate, răceală, limbaj generic, etc.), fie de către penitent (prin timiditate, rușine, teamă, superficialitate, lipsa motivațiilor adevărate, sensul de vină psihică inhibantă). Pentru ca să nu se întâmple aceasta, confesorul are nevoie de cunoștințe clare de pastorală și de alte informații din sfera științelor
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]