250 matches
-
a proclamat subordonarea totală a științei de către religie, punând în centrul atenției conceptul lumii așa cum îl concepuse Aristotel și Ptolemeu. Terra era considerată un corp ceresc imobil, în centrul lumii și orice încercare de a contesta această schemă era o impietate. Descoperirile geografice și era de progres și înnoire a Renașterii, făceau ca abaterile de la pozițiile prevăzute de teoria ptolemeică, ale planetelor și Lunii să devină stânjenitoare. Cercetătorii, rămânând în centrul teoriei geocentrice au făcut determinări importante, astfel la Oradea a
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
sunt ahei care se întorc din Troia, el evită însă să-și spună numele, descendența și țara natală. Când Ulise îl invocă pe Zeus cel ospitalier, Ciclopul îi răspunde că el nu se teme nicicum de zei (9.274-276)77*, impietate surprinzătoare și scandaloasă, care nu prevestește nimic bun, și departe de a le oferi mâncare oaspeților îi devorează cruzi "și-i înșfăcă și, ca pe niște țânci, îi trânti jos, de li se scurse creierul, stropind pământul. Namila îi sfârtecă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
aici și deosebirea capitală între spiritul pers doritor de activitate și muncă și spiritul induș doritor de extas și indolență”1. Suntem și rămânem în continuare foarte departe de prototipul pastorului protestant suedez, care exact în aceeași epocă nu resimte impietate în juxtapunerea propriei specializări în iranistică și exercitarea funcției sale teologice, anume Nathan Söderblom, cunoscut la noi, cum spunea Eliade, mai ales prin activitatea sa ecumenică. Sau de profilul lui Jean de Menasce, în egală măsură părinte dominican și iranist
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
cer, s-au unit în așa chip încât e foarte greu să distingem ce este omenesc și ce este ceresc în operele izvorâte din această mistică fuziune. Cea mai lipsită de obraz minciună, din câte s-au rostit în epoca impietății moderne, este aceea că monahismul ar însemna sublimare erotică, trândăvie și ignoranță. Acela e nenorocitul monahism de azi, cadavrul gloriosului monahism care a creat cultura Europei. Viața religioasă, care are felurite grade și nuanțe, culminează în contemplație, care e pipăirea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nici o înrâurire dogmei în formarea stilului, ci toată înrâurirea o dă generos pe seama sofianismului care, în realitate, e tot un concept dogmatic. Dogma constituie elementul cel mai conștient al Bisericii și introducerea ei în explicația stilului ar fi însemnat o impietate asupra inconștientului și o mare spărtură, dacă nu chiar o distrugere, a mătcii stilistice. Filosoful a trebuit deci să recurgă la un artificiu, dacă sofianicul e puterea constitutivă a stilului și dacă stilul nu e altceva decât expresia abisului cosmotic
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
gândul poate fi interpretat prin analiza expresiei. Nici în momentul stoic, hermeneutica nu e prezentă, deși se recurge la interpretarea mitului, considerat a fi o alegorie. Stoicii nu mai acceptă sensul literal, pentru că interpretarea literală a mitului ar duce la impietate față de divinitate. Ei caută dincolo de sensul direct al expresiei alte sensuri. 86 Această metodă de explicitare a textelor este alegorică. Termenul de "alegorie" vine din grecescul ala agoreo (de la agora, loc de adunare, piață publică). Alegoria este o figură retorică
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
mult ascuns și moare pe data de 1 iunie 1948, epuizat de boală și neajunsuri. Nume ilustre ale medicinii românești care l-au curtat, i-au folosit numele până mai ieri, i-au Întors spatele Într-un gest de condamnabilă impietate, grăbindu-i sfârșitul la numai 56 de ani. Mai mult, conducerea Facultății de Medicină prin decanul său (N. Gh. Lupu) a refuzat depunerea sicriului În holul facultății pe care o slujise, onorând-o cu remarcabila sa personalitate. Profesorul Gr. T.
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
de dincolo de patinoar. De atunci au trecut patru ani și orice om are dreptul la o a doua șansă. În România se poate discuta despre eliberarea și reabilitarea unuia care venea cu hoardele de mineri spre București, dar e o impietate să vorbești despre reselecționarea unui marcator de autogol. După o fază infinit mai stupidă, Bănel a ajuns căpitan la Steaua! ianuarie 2007 Diplomații cornerelor PNL l-a propus pe Adrian Cioroianu pentru postul de ministru de externe. Traian Ungureanu are
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
b. Propoziția completivă directă intră în relație cu regentul prin: • conjuncții: că, să, ca...să (cele mai frecvente), dacă, de și locuțiuni conjuncționale: cum că etc., „Ne propunem să dovedim în rândurile următoare că tipărirea romanului „Geniul pustiu” este o impietate față de Eminescu și o mistificare a publicului.” (G. Ibrăileanu) • pronume relative (întrebuințate și adjectival): „Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă, Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu) „Stau ca-ntre sălcii, noaptea, călătorul, / Și nu știu cine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
decât desfășurat și expus în liniile ample și riguroase ale raționamentului filozofic. Dar tocmai în acest fel vin la lumină într-un mod aproape orbitor disperarea și, alături de aceasta, luciditatea care o susțin, melancolia și înverșunarea din care se nutrește, impietatea care îl atrage către fosforescența răului și în același timp devoțiunea cu care Cioran se avântă către acea "versiune mai pură a lui Dumnezeu" care este pentru el Nimicul. În limitele acestui scenariu se situează apoi o altă figură singulară
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
era copil alături de mama sa, care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Divinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații, când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
49; și dualism 38; și întunecarea lumii 301-302; și materialism 252-253; perfidie față de Democrit 56; un platonism după Nietzsche 12; și plăcere 43; pregătit de stoicism și de platonism 180; și trupul 199; ura față de lume 27 Hristos 253, 301 impietate 191, 301-302 infern - catolic 43; mitologic 185, 188, 273-275 interlumi 191, 238, 275, 300 paradis - post-mortem 187, 274; terestru 211, 301 politeism. Vezi zei teologie - a lui Democrit 54; a lui Epicur 186, 190-192; a lui Philodem 221, 238-239 zei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ajustat, asemănător celei mai stricte geometrii, se face din întâmplare sau din cauza unor scopuri. Nu vedem oare Providența în păsărica de hârtie? Se află cine să spună că dublând hârtia nu pot să iasă asemenea unghiuri, dar asta presupune o impietate, ca aceea de a susține că nu Dumnezeu a fost cel care a făcut pietrele rotunjite, ci curenții din albia râului, sau că fagurii hexagonali ai unei albine figură ce apropiindu-se mai mult de cerc nu lasă loc la
by Miguel de Unamuno; [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
EPISTEME (și întreaga doctrină a "crengii de aur") se construiește pe principiul ascendenței spiritualului (numenalului) asupra materialului (fenomenalului). Or, încercând să schimbe ordinea transcendentă a lumii - Maria îi fusese hărăzită lui Constantin chiar de către Fecioara Maria -, Breb comite o triplă impietate, care îl determină să traverseze succesiv toate câmpurile referențiale din sfera RĂULUI. Mai întâi, încercând să salveze ființa "lumească" a Mariei, Kesarion Breb se comportă asemenea unui BROTÓS, chiar dacă pasiunea lui nu se reduce la instinct. În al doilea rând
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
este posibilă continuarea și continuitatea existenței, în condiția trup-suflet, ca o singură unitate? Cel Care hotărăște zice: Nu! De ce oare? Pentru că intervine voința personală a oricărei existențe. Voiește să-și îndreptățească în veșnicie actele liber alese și săvârșite, autodivinizându-se. O impietate împotriva Creatorului. Greșeală adamică, prelungită asupra întregii omeniri, până la transfigurarea materiei în ziua Învierii. Pentru ca răul să nu rămână în veșnicie, Creatorul sancționează existența în forma ei perisabilă, pentru a salva esența. Acum, iată cântarul. Care acte liber alese pot
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
iama în averea mea când mă aflu în stări de spirit ca cea de ieri. Oricum, i-am anunțat pe cei de la British Musem că-și pot lua de pe acum cărțile. Presupun că am procedat bine, deși e oarecum o impietate să îndepărtez din casă posesiunile lui James. Să însemne acest lucru că mă aștept să văd reapărând în orice moment? În timp ce scriu, ating cu cealaltă mână piatra cafenie cu cercuri albastre pe care James a ales-o din colecția mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Uniunea Europeană. Publicarea volumului nu este un exercițiu ad honores pentru actorii în discuție, ci constituie un răspuns simplu, direct și civilizat fără parti pris, la afirmațiile zgomotoase făcute de către unii care cu infatuare, dar și cu indecență față de societate și impietate față de cei care au făcut, totuși, ceva necesar la vremea respectivă pentru țară -, siluiesc adevărul despre ceea ce a fost înfăptuit de către alții. Diplomația română nu a dispărut, odată cu ocuparea României de către "Armata roșie". Este prezumțios exprimându-mă în termeni cât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
de carieră, de regulă asociată unui orgoliu exacerbat și nu aspirației firești de împlinire profesională, într-o activitate atât de intim dedicată națiunii căreia îi aparții și îi datorezi totul, i s-a părut întotdeauna o ambiție meschină, o adevărată impietate! A crezut în șansa de a putea servi onest țara, indiferent de etapele istorice pe care le parcurge, pe un front atât de sensibil și direct implicat în modelarea destinului acesteia. Primii ani în M.A.E. (1968 -1974) A
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
aduce, nimicul te reia, Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea." (V. Micle) ...Ce făcusem? La îndemnul cui? Al diavolului? Eram eu un iconoclast feroce care urmărea eliminarea cultului icoanelor din religia creștină? Puțin probabil. Comisesem actul de impietate mai degrabă dintr-o pornire de ordin estetic, vrând să elimin un intrus care aducea prejudicii ansamblului picturii. Dar și atunci, ca și ulterior, pe parcursul existenței mele, bunele intenții s-au metamorfozat în ratări lamentabile și acte condamnabile. Cine știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să ne impunem În fața semenilor, nu cum să fim În serviciul lor. Oare când și cum ne va putea Învăța să (și) iertăm? 7.5. Fericirea sau despre deprinderea și acceptarea limitelor A discuta despre fericire e un fel de impietate, un lucru aproape interzis, ce trădează o pornire infantilă, de care mulți se ascund. Cu riscurile de rigoare, vom mai aduce În atenție unele considerații, mai mult exprimate de alții decât de noi (pentru a nu genera cine știe ce dubii: că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
IV-lea era, la Atena, mai liniștit ceva decât secolul al V-lea, totuși nu trebuie să ne închipuim că un filozof radical se găsea acolo complet la adăpost. Nu trebuise Aristotel să fugă din Atena în urma unei acuzații de impietate, lăsând Liceul pe seama lui Teofrast, și nu spusese el cu această ocazie că „prin fuga sa voia să-i ferească pe atenieni să mai păcătuiască o dată împotriva filozofiei, așa cum o făcuseră cu Socrate”? Dar, cum spuneam, lucrul poate cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
din el un reper în haosul lumii din jur. Asta înseamnă implicit a proceda altfel decât lumea din jur și a te expune condamnării acesteia. Dacă Socrate își înțelege misiunea ca expresie a apelului divin, mulțimea care îl judecă pentru impietate se face ea însăși vinovată de aceeași acuză și se expune mâniei divine. Eliminarea lui Socrate din cetate nu e simpla rezultantă a unui proces (mai mult sau mai puțin contestabil), ci expresia unei orbiri generalizate care duce în cele
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unui „stat ideal” care să se asemene atât de mult cu Forma sau ideea de stat, încât să nu poată degenera. Frumusețea, simetria și adevărul, (adică ingredientele Binelui) sunt amprente sacrale. Orice încercare de a distorsiona mesajul divin este o impietate și asta ar conduce la rezultate contrare interesului cetății (a Binelui). Se poate atunci concluziona, în acord cu Henri Joly, că există la Platon un primat al teologicului asupra politicului. Controlul divinității asupra cetății este absolut. Și înțeleptul nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
precizie, elementul de-alcătuire: "țărână ești și-n țărână te vei întoarce" (Ecclesiastul, 3, 20). Orice alt element pare a atrage mânia zeilor. A atenta la ordinea lumii și a lua o piatră pentru a înălța cetăți trufașe este o impietate, pentru o ființă predestinată doar nivelului țărânii, lutului, și în consecință vor pieri spulberate. Stânca / piatra par interzise omului rămânând doar în puterea forțelor divine. Astfel că muntele pare un "interval" energetic între cer și pământ unde se refugiază magi
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
două regimente de honvezi unguri ar fi de ajuns spre a o arunca pe toată în Dunăre.156 anul 1877 387 154. Așezarea în același context a numelui lui Carol Scrob alături de acelea ale lui Eminescu și Alecsandri constituie o impietate. „Poet și ofițer“, Carol Scrob (1856-1913), sublocotenent de infanterie în timpul războiului din 1877- 1878 a avansat până la gradul de maior; este autorul unor poezii facile, madrigale, elegii erotice, romanțe, dintre care cele mai cunoscute sunt Dor de răzbunare („Aș voi
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]