17 matches
-
care se mai întîmplă în volumele de dinaintea Cinderellei. Dar aici poetul a mers mai departe: nu mai folosește cinica imaginativă ca precauție, ci interiorizează cinismul imaginativ, topindu-l în sensibilitate. Îi rezultă astfel o poetică a oximoronului, una de „rugăciuni imprecative”, de celebrări și ofense ale propriei melancolii sau exasperări. Scriitura realist-biografistă își împinge marginile, simultan, în reveria anamnetică, în reveria cu nostalgii, și-n notațiile de cruzime, adesea de intensitate expresionistă. Dicțiunea autenticității topește referințele și aluziile într-o gramatică
CINDERELLA & ALTE MARŞURI FUNEBRE (POEME) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Colectia_lirik_a_editurii_armonii_culturale_anunta_o_noua_aparitie_editoriala_liviu_ofileanu_cinderella_alte_mar.html [Corola-blog/BlogPost/357067_a_358396]
-
un „sentimental” (iarăși, împrumut terminologia lui Schiller). Chiar și atunci când își permite mici parade bibliografice, O. Nimigean refuză să construiască, așa-zicând, scenarii interpretative. El spune lucrurilor pe nume, nu reflectează asupra lor. Face, drege (dovadă frecventele recursuri la tonul imprecativ), dar nu meditează. Pase eseistice există, în scrisul lui, destul de rar, iar atunci când există ele au un ton din cale-afară de sentențios. De aceea, privesc cu prudență ipoteza avansată de Daniel Cristea-Enache conform căreia Mortido ar fi urmarea unui gest
Abăza dezlănțuit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3668_a_4993]
-
un popas / în goana neîntreruptă, de nestăvilit a luminii”, „Într-un taifas vremelnic cu moartea ea neștiind / că ești doar lira la care cântă / cineva dispărut de multă multă vreme”. Treptat, se poate observa că „liricii de mânie și sintaxei imprecative” Z. „îi subsumează o mare fervoare interogativă, ducându-și disperările la o febră psaltică” (Al. Cistelecan). În Nopțile franciscane (2001) comentariile criticii au surprins „o modernă viziune asupra lumii, care desființează granițele dintre observator și lume” (Dieter Schlesak) și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
era cel infamant! - și a ajuns să Însemne, prin abuz semantic, cu mult mai mult decât semnifica el la origine. Și astfel, noțiunea de „oportunist” și cele de „informator” și „provocator” s-au topit una’ntr-alta; ba, În unele avalanșe imprecative, În ziare sau chiar la Parlament, cuvântul securist a ajuns să Înlocuiască tradiționala trimitere ad madrem!... Cele vreo două decenii petrecute la Paris - unde ne Întoarcem În fiecare iarnă - ca orice „suferință” ne-a făcut, mi-a făcut și câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
periferia CP pentru (iib)). (i) Ion dorește [CP a-l vedea pe președinte] (ii) a. Ion dorește pe președintei[CPa-l vedea ti] b. Pe președinteiIon dorește [CP a-l vedea ti] 79 Unele inversiuni subjonctivale nu sunt asociate cu interpretarea imprecativă, ci reprezintă arhaisme în stilul religios: facă-se voia Ta; sfințească-se numele tău etc. 80Infinitivul care generează propoziție nonfinită actualizează cealaltă opțiune, verificarea trăsăturii [nonfinit] prin lexicalizarea complementizatorului prepozițional a. 81 Onu (1965) identifică și cauzele păstrării infinitivului lung
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
consideră că prezența lor în PDL este inutilă sau chiar dăunătoare, Baconschi explică liderului PDL gestul său: Dar chiar mesajele domniei voastre, transmise prin presă, mă pun într-o situație inacceptabilă: pe de-o parte, ați recurs la o formulă imprecativă, sperând că “se va alege praful și pulberea de cei care pleacă din PDL”. Pe de altă parte, într-un ultim acces de eleganță, mi-ați recomandat - de la Cluj - să „fac ciocul mic”. Nu cred că acest gen de limbaj
Teodor Baconschi a demisionat din PDL by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/37158_a_38483]
-
sintactice sînt comune mai multor limbi. Pentru română, ele au fost destul de puțin studiate. În mulțimea de construcții, în funcție de gradul de "depersonalizare", se pot distinge, mai întîi, cele în care dracul e un actant mitologic, manifestat ca atare în enunțuri imprecative sau non-imprecative ("Lua-te-ar dracu", expres.ro/comments; "Mărine, dracu' te-a pus să mori acuma...", revistarespiro.com); apoi, numeroase sintagme, expresii și locuțiuni, îmbinări stabile (tot un drac, ca dracu, dat dracului etc.); în fine, construcțiile în care
Drăcuieli by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12853_a_14178]
-
un al treilea XXXX. Surprinzător, dar nimic în ele nu ascunde vreo aluzie sexuală. Nici măcar o gleznă dezgolită, darămite alte zone, cu desăvârșire inaccesibile cititorilor pudici. Sigur, mai ales ultimul poem menționat nu se sfiește să dea curs anumitor violențe imprecative. Meritul lui e însă altul, mai curând de ordin retoric. Căci aici e orchestrat sub formă de versete un întreg limbaj, dacă nu al dispariției, oricum al selecției. Cea de-a treisprezecea secțiune recuperează cu o poftă neașteptată rămășițele verbale
Un volum necesar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6753_a_8078]
-
pune pe gânduri și atrage atenția asupra unei coincidențe; apăreau concomitent în „Azi“ tălmăcirile lui Zaharia Stancu din Esenin. Un transfer direct de atitudini nu intră în discuție, dar se cuvine remarcată o reminiscență sigură, ce va alimenta acel vers imprecativ Ție îți vorbesc Americă, existent întocmai la poetul rus. Pe fondul insatisfacțiilor mocnite, al inaderențelor, ia proporții de calvar reținerea de sine. Apar semnele exasperării: „Nu pot striga. Mi-e gura plină“ (Singură - mai întîi în „Azi“, 2/1933). Nu
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
să privească înaltul, discursul său e cu picioarele pe pămînt. Mai bine zis pe caldarîmul orașului de care se distanțează moralmente ("municipiul ș...ț plin de neghiobi și/ bădărani"), dar în care se află iremediabil implicat. Exasperarea imaginativă, iritarea frecvent imprecativă sînt ale unui ins care-și filtrează umorile prin experiența și codurile citadinului: "dacă într-o noapte uzina electrică s-ar defecta/ orașul s-ar lumina împărătește/ cu lumina cărnii tale/ ca vinul vechi în pivnițele neguroase/ stă în trupul
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
de tip retoric, anulînd pînă și cele mai palide pîlpîiri narative de care imaginea nu este niciodată cu totul străină, excomunicînd tot ceea ce ar putea fi pleonastic în transmiterea unui semnal, Corneliu Vasilescu visează, la capătulul unui traseu pe jumătate imprecativ, pe jumătate incantatoriu, o lume reconstruită alchimic, adică realizată prin transmutația substanței în energie și a concretului în idealitate. Fără a fi un artist de factură intelectuală, un conceptual așezat într-un orizont al ideilor premergător actului artistic, ci, dimpotrivă
Tandrețea gestului eroic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16598_a_17923]
-
1957, sonetul închinat lui N. Bălcescu: "A făcut închinăciune, ca Gîgă. Nu cumva a făcut o supremă ironie la adresa lingăilor de țurțuri fecalini, gen Ralea, M. Sadoveanu, Demostene Botez - lingăi sub toate regimurile, robi tătărăști, robi turcești, robi moldo-valahi?" Tonalitățile imprecative sînt argheziene, deși, evident, înscrise pe o altă filă a conștiinței decît textele celui ce-a scris Cîntare omului... Să mai exemplificăm această serie de punițiuni aspre, "haiducești" în care excelează Petre Pandrea. Grafia colțuroasă a judecăților sale ni se
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
poetul, acest perpetuu „prea cumsecade lucrător cu ziua”. La el, forța vine și din retragerea expresiei belicoase în favoarea unei abia șoptite rugăciuni, a unei contorsionări imaginative, așa cum iedera înlănțuie înfrumusețându-l trunchiul unui copac uscat. Oare, doar „înfrumusețându-l”? Zona imprecativă odată părăsită (reminiscențe ale agon-ului profesat în volumul anterior mai pâlpâie uneori, în special în capitolul Afaceri biografice), Jurebie redevine caligraful acut al unei noi resemantizări a emoției, un creator de stampe atemporale în care dincolo de autoportretele vizibile putem zări
Liniștea după cataclism by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3342_a_4667]
-
Multe ți-ar mai povesti."222 Metamorfozele sociale ale omului construiesc nucleul semantic care reface drumul vieții ca întoarcere la sortirea inițială. Alternanța nuanțelor stilistice de la stilul confesiv se trece la stilul gnomic, pentru ca, în final, să se adopte stilul imprecativ prezintă, de fapt, linia vieții, implacabilă și infailibilă: "Frunză verde făgănaș, / Poteraș, măi poteraș, / Eu aș zice să te lași / Ș-a mea urmă să n-o cați; C-amândoi de ne-ntâlnim, / Noi n-avem ce să grăim, / Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
omul cel rău. / C-am trecut pe-un pod de piatră / Ș-am scăpat norocu-n baltă; Mult am stat și m-am mirat, / Pe-acel pod eu ce-am cătat?"228 Varianta substantivală diminutivală, "norocelul", ca incipit adresativ, potențează acțiunea imprecativă, realizată de conjuncția "de" care prefațează nucleul semantic procesual, ca trecere de la irealitatea expresiei la optativul determinat de interiorizarea actului poetic: "Norocele, de te-aș prinde, / Ț-aș da foc și te-aș aprinde / Într-o margine de drum, / Ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
știe peste sate / Că eu mult te-am mai cătat / Și de urmă nu ț-am dat."229 Norocul-antropomorf este supus unui ritual al purificării, prin "cânt" și "muncă", paliative care anulează discrepanța dintre certitudine și virtualitate. Imperativul reflexiv și imprecativ transfigurează procesualitatea semantică în plan simbolic: "Frunză verde busuioc, / Ardă-te focu, noroc, / Că n-ai crescut pe-a meu loc. / Nu știu ce nu ț-o priit, / Că de la mine-ai fugit, / M-ai lăsat nenorocit; / Nu știu ce nu ț-o plăcut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
versificație de sorginte folclorică. Principalele calități ale poemelor originale, ca și ale tălmăcirilor poetice, sunt cantabilitatea, precum și un simț al ritmului și o firească adaptare a valențelor arhaice la tonalități moderne. Nota elegiacă se nuanțează mai propriu liric decât cea imprecativă în traducerea Psalmilor, după cum, în unele poeme originale, se distinge un anume sentimentalism al dezrădăcinării, mai pregnant decât tendința parabolică, meditativă, de proveniență creștină, ce-i particularizează sonurile din Dosoftei, Cununa, Osuare, Pe calea florilor de spini sau Macbeth fugind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]