708 matches
-
în faptul că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar că există (deci nu este o impresie sau un simplu fenomen), dar chiar, mai mult, se lasă cunoscută. În mod indirect, Voegelin pare să indice acuzatoriu inadecvarea la realitate: "Pentru cel deschis la totalitatea experienței, porțile existenței stau larg deschise, oferind o perspectivă asupra treptelor Ființei care se întind de la natură lipsită de viață până la Dumezeu; lumea se desfășoară în fața sa, relațiile raționale dintre componentele ei devin
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
n-a fost APLICAT nicăieri”! Păi de ce să fie APLICAT, cînd, cf lui Marx el trebuia să se producă de la sine, spontan, odată ce intelectualul marxist îi dădea proletarului “deșteptarea” și-i arată “ceasul” care indică, cu precizie, punctul critic al inadecvării dintre raporturile de producție și forțele de productie? Fapt care nu s-a întîmplat pt că era fals și pt că falsul a fost demascat de Bernstein și Proudhon, niște “anonimi” ascunși în “aură” orbitoare a lui Marx. Eșecul totalitarismului
Comunismul de marturie si marxismul de inventar by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83001_a_84326]
-
mod direct pe Eminescu. Și apoi, se petreceau mari schimbări și în ce privește mai vechea ierarhie a științelor: " Ipoteza mea este că așa-numita criză a lui Eminescu la Berlin - dacă nu refuzăm acest termen tare înainte de a-i fi dovedit inadecvarea - are la rădăcina ei (și) un "rău" de natură intelectuală - analizabil ca atare, dacă nu chiar elucidabil. E vorba de un criticism de tip scientist care s-a impus în gîndirea sa, atacîndu-i unele dintre presupozițiile cele mai prețioase. Cum
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
este conduita cu totul remarcabilă a eu-lui poetic care preferă postura păianjenului captiv în însingurarea pînzei sale (destul de transparent în acest sens este, de altfel, și titlul noului volum); pornind de la asumarea unei asemenea ipostaze - care trădează, desigur, o anume inadecvare la spațiul din jur și reserve progresive la ambient - Constantin Abăluță construiește edificii a căror geometrie visătoare amintește farmecul straniu al orașelor dispărute; geometrie mentală, bineînțeles, ca aceea a labirinturilor, ca textura melancolică a pînzei de păianjen și caligrafia spectrală
Geometria visătoare by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15365_a_16690]
-
urmă, familia trăiește sub zodia efemerului și a inconsistenței, structurile de autoritate se află în criză, polemicile și arguția decid opțiunile politice." Concluzia la care ajunge Daniel Barbu o confirmă pe cea a criticului de la Junimea - există într-adevăr o inadecvare profundă între normele juridice impuse de stat și practicile sociale remanente, între legea spusă și legea pusă, chiar dacă problema nu mai e pusă în termeni de bun și rău; rezultatul însă nu este deloc încurajator: o societate care "nu va
Lege pusă, lege spusă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15366_a_16691]
-
de planuri descalificantă pentru un intelectual (G. Călinescu spunea, pe bună dreptate, că intelectual este acela care, într-o discuție, nu confundă planurile). Mai rămâne ca Emil Cioran să fie judecat din perspectiva Codului eticii și echității socialiste, pentru ca tabloul inadecvărilor să fie complet. Și mai reprobabil este însă faptul că detractorii lui H.-R. Patapievici își desfășoară atacurile după ritualul represaliilor la care erau supuși intelectualii cu o gândire independentă în regimul comunist. De incapacitatea lor de a se ridica
Poliție culturală by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15512_a_16837]
-
-R. Patapievici ar fi "reacționar") și la minimalizări stupefiante, de genul celor practicate pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de Sorin Toma sau Nicolae Moraru: "îl citesc pe Patapievici... Toată cartea este o înșiruire când de banalități, când de interpretări de o inadecvare totală asezonate cu o mulțime de metaforizări simandicoase." în plus, Gabriel Andreescu are și veleități de scriitor, încheindu-și de exemplu articolul cu o suită de "metaforizări" care sunt nu "simandicoase", ci caraghioase: "șcartea în discuțieț funcționează ca o veritabilă
Poliție culturală by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15512_a_16837]
-
Gabriel Andreescu o specialitate și o performanță dinăuntrul căreia să judece performanța lui Horia Patapievici. Ironia soartei face că dl. Andreescu a devenit, în epoca noastră, un fel de "centru universitar de partid" redivivus, un cenzor al derapajelor ideologice. Această inadecvare între severitatea tonului și incompetența celui care îl adoptă este un lucru neplăcut. Dar și mai grav, din punctul meu de vedere, este altceva. Am simțit că unul dintre lucrurile care au deranjat cel mai tare în cartea lui Patapievici
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
ciob din uriașa sa oglindă. Poate percepem cum se cuvine măcar acest mesaj plin de întrebări și de avertismente, dacă pe acela salvator și confortabil al lui Brâncuși am reușit să-l devalorizăm prin abuz și să-l schilodim prin inadecvare. Ilustrațiile sînt reproduse după catalogul Victor Brauner, desene din 1925-1962 din colecția Muzeului de Artă Modernă din Saint Etienne
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
o mărturie nu doar a dificultății de a surprinde verbal misterul feminin, ci și o confirmare binevenită a ipotezei enunțate inițial, în sensul asocierii paradoxale, la nivelul descrierii psiho-morale, de spirit analitic masculin exersat pe o realitate feminină. Riscul unei inadecvări flagrante între dimensiunea estetică a operei literare și identitatea sexuală, sublimată simbolic în plan cultural poate fi surmontat într-o manieră rezonabilă, și nu prin invocarea relativismului specific așa-numitei "postmodernități" - căci aceasta are o evidentă coloratură ideologică -, dar prin
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
indivizi - determină de fapt absența sau prezența conotațiilor peiorative: de obicei, desemnarea categoriei e obiectivă (nobilime, boierime, țărănime), în vreme ce considerarea unui număr mare (implicație: excesiv de mare) implică o judecată negativă (e cazul lui funcționărime); ironia poate fi determinată și de inadecvarea ideii de "clasă" sau "colectivitate" la o categorie umană definibilă mai greu și mai subtil (poețime). Evident, în cuvinte ca mitocănime, ștăbime, hoțime, valoarea negativă e clar determinată de sensul bazei de derivare (în DEX se indică în mod excepțional
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
unui individ condamnat să rătăcească în așteptarea unei odihne din ce în ce mai problematice a cărei formă supremă ar fi neantizarea", la Samuel Beckett, experiențele-limită ale drogatului Michaux, "cruzimea" teatrului lui Artaud, dificilul "caz Céline",- mare scriitor semnalând, ca Poe ori Baudelaire, "o inadecvare totală la lumea care se face pentru noi, o dezadaptare funciară la viața ’modernă’, nostalgie a inocenței și iresponsabilității", dar "vinovat pentru că a crezut în personajul său până la a se identifica cu el, pentru că și-a confundat sentimentele personale cu
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
unei realități... Apoi, în rolul lui Dumitru Tinu, regizorul îl vede pe Mircea Diaconu, iar în rolul lui Cristian Tudor Popescu pe Horațiu Mălăele! Reiese, pînă și din această propunere de distribuție, o teribilă lipsă de priză la realitate, o inadecvare șocantă! În fine, importante nu sînt aceste mărunțișuri, ci siguranța copleșitoare a celui pornit să ne aducă pe ecran "cazul Tinu": "Eu cred că acest caz poate genera o capodoperă cinematografică. De ce nu?" De ce nu? Răspunsul e simplu. Orice "caz
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
fizionomia spirituală a poetului și treptele devenirii sale încă de pe primele pagini, Vasile Spiridon - îmbrăcat „în frac” și cu o retorică „la patru ace” - cedează destul de des ispitei limbajului ușor academizant și suprasolicita vocabularul în raport cu simplitatea referentului, păcătuind astfel prin inadecvarea față de pretențiile (nivelul) tinerilor cititori. Demersul critic necesită, pe alocuri, o zonă prea consistentă a implicitului informațional. Presupunând că monografia se adresează cu precădere elevilor de liceu (mai greu de crezut că se va regăsi în bibliografiile universitare), atunci este
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
candizi îi duci cu bani nemergători/ și cu retorica de turtă dulce” (Maratonul - Cartea a șasea). Iar fastuoasa adeziune la materia înveselită de prefacerile ei burlesc reproductive, de poftele ei multiple de asociere și continuitate, apare însoțită de mărturia unei inadecvări ce-i relativizează rețeta consolatoare: „Cum să pilotez vîntul prin ținutul acesta/ cînd abia auzi rîsul unei furnici, cînd abia te chinui/ să grăiești cu o frunză? Un fir de pulbere violent/ poate să rîdă de taina ta. La o
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
puterii apolinice” care ne salvează de „autonimicirea orgiastică”, la antipodul ridicolului ce ne umple de dezgust și de absurd. Spre deosebire de omul tragic, omul ridicol nu e capabil de eliberarea cathartică, aflîndu-se permanent în criză. În situația sa se constată o inadecvare între interior și exterior, o neconcordanță între fond și formă, pe cînd sublimul revelă depășirea formei de către fond, exteriorizarea plinătății de sine, „modul de-a fi în afară”. Ceea ce nu înseamnă că individul ridicol nu-și poate adînci complexul pînă
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
sale critic e mai pregnant pe palierul "hasdeenilor din categoria a doua, cea a exegeților cărora nu li s-ar putea atribui anvergură unor N. Iorga, G. Călinescu, M. Eliade. Aceștia sînt amendați prin prisma mai lesnicioasa a constatării unor inadecvări factologice, a unor inadvertente ale comprehensiunii istorice propriu-zise. Pasînd cu delicatețe așa cum se și cuvine, pe tărîmul ideilor generale ale filosofiei hasdeene, autorul e mai ferm în planul aprecierii unor relații ale contextului politic și publicistic, ale "strategiilor publice. Astfel
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
Într-un alt interviu simulat, întrebarea "De ce crezi că îți va plăcea această muncă?" primește răspunsul stereotip ( și, bineînțeles, recomandat) "Știu că va fi o provocare reală și că îmi va permite să cresc profesional" ( jobsite.ro). Cea mai teribilă inadecvare stilistică mi se pare însă cea produsă de pătrunderea nestingherită a cuvîntului-clișeu în limbajul bisericesc. Cel puțin în cîteva texte noi arhivate în Internet putem citi fraze de genul: "Proximitatea Părintelui Teofil este o provocare și un îndemn. Părintele Teofil
Provocare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13771_a_15096]
-
nou comuniștii lui Voronin, surprinși de epuizarea unor termene de așteptare la poarta unor organizații internaționale, este aceeași bălăceală în ape murdare și o tentativă, a câta!, de a compromite o direcție speculată de partidele democratice, dar subminată printr-o inadecvare a faptei la slogan, a idealului unionist sau european la calitatea umană a celor care se ofereau să le fie vehicul." Cu mici modificări, o asemenea pledoarie este valabilă și pentru România. l Ziariștii au o revistă profesională, JURNALISM & COMUNICARE
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13858_a_15183]
-
scrierea lui cu oficierea unui ritual sunt "rătăciți" de la calea dreaptă, eretici voluntari ori păcătoși neștiutori ce trebuie readuși la matcă. E motivul pentru care Ion Mircea încalcă, uneori, grosolan marginile diferitelor poetici aflate în joc, făcând translații uimitoare prin inadecvare. Comentând un poem de Angela Marinescu, ajunge să susțină că autoarea "a descoperit existența Sensului divin al lumii noastre și că numai obstinatul ei refuz de până astăzi al acestui Sens a putut determina convulsiile, coșmarul și frigul care i-
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]
-
ca-ntre patru scânduri sub prapurii Cuvântului Înainte convingătoare definitivă îmbrăcată cu gust în sfârșit normală ușor de înțeles parcă la locul meu spre mirarea unora care mă crezuseră până atunci prea complicată plină de ciudățenii și atinsă de ciuperca inadecvării pe lumea cealaltă era vremea cireșelor vecinii mei fuseseră troțkiști maoiști activiști ai egalității în drepturi ai libertății bine plătite nostalgici după dictatura de care n-avuseseră parte plictisiți de ei înșiși dar gata să se prezinte drept frați vitregi
Nous, la multitude by Elena Ștefoi () [Corola-journal/Imaginative/5735_a_7060]
-
este forma spirituală de relief cea mai apropiată. în măsura în care se poate spune că România comunistă a fost un veritabil "deșert roșu" - afirmație discutabilă -, atunci el apare în romanul lui Daniel Dragomirescu doar sub semnul fatalității, al unei iminente proximități. Parțiala inadecvare dintre titlu și narațiune s-ar putea scuza doar dacă acesta ar fi un element premonitoriu pentru ultima parte a trilogiei, un fel de liant cu ce va urma. Dar până la apariția celui de-al treilea segment, observația rămâne ca
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
referință pentru acel "student way of life" (chiul, chefuri, băutură, nopți albe, sex) ar fi trebuit să depășească totuși imaginea primară care poate fi redusă la cea mai simplă frază rostită de cel mai simplu student. Încă un exemplu de inadecvare în genul celor care nu știu prea bine cum e cu hip-hop-ul și cu grunge-ul, dar scriu despre muzică și culturi alternative sau underground. Deficitul de proză pe această zonă se cere rezolvat, dar nu oricum. Altfel se compromite însăși
Hoinăreli, trăncăneli and îmbrâceli by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12618_a_13943]
-
mult mai ancorată în concret, în oameni în carne și oase, animale politice capabile de autoguvernare rațională cu sau fără tichia de filozof. Dar la o analiză mai atentă iese la iveală că-l putem "acuza" și pe Aristotel de inadecvare la realitate în viziunea polis-ului perfect pe care îl descrie în Politica sa, un oraș-stat întrupat din însumarea unor potențialități ale membrilor săi, mai curînd decît din comportamente sau decizii concrete. Aplicarea calificativului "utopic" - ca argument de respingere a
" Cafeaua asta intelectuală..." by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/12641_a_13966]
-
înseamnă însă că structuralismul este în sine condamnabil. Doar că, pentru a nu eșua în desuetudine, trebuie să-și aclimatizeze finalitățile la criteriile ce orânduiesc substanța sonoră. De-structuralismul va emite însă de cele mai multe ori un rest produs de însăși inadecvarea bornelor de pe traseu la un determinism transcendental și teologic. Cu alte cuvinte, asistența divină este singura care permite, până la urmă, compozitorului să se descurce în deșertul pre-formalizărilor și al controlului sever asupra operei, girând totodată reprezentările unui sens și a
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]