83 matches
-
acum paradigme), cum ar fi realismul sau marxismul, a fost considerată imposibilă, datorită imposibilității separării analistului de obiectul său de analiză și a valorilor intruse, care fac analizele incompatibile între ele. Așa cum am discutat deja în interludiu, această deducere a incomensurabilității din incompatibilitatea valorilor pare a fi mai degrabă luată de-a gata decît analizată. Cea mai spectaculoasă formă a acestei confuzii ar putea fi găsită în lucrarea lui Ferguson și Mansbach, Elusive Quest (1988). Ei derivă din inevitabilul conținut de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
referirea la Kuhn în domeniul relațiilor internaționale nu mai presupunea nici măcar o privire fugară asupra operei sale, nemaivorbind de cea mai celebră lucrare a lui, al cărei titlu nu vorbea de cumulare, ci de revoluție științifică. În orice caz, odată ce incomensurabilitatea a fost redusă la ideologie, s-au considerat inevitabile trei dintre acestea, din cauză că lumea anglo-americană, unde disciplina relațiilor internaționale este, după cum știm, predată și cercetată cu precădere, distinge între conservatorism, liberalism și radicalism. Cu toate acestea, aplicarea acestei triade la
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
publicată în International Organization, a făcut doar de foarte puține ori obiectul unor răspunsuri, în cadrul literaturii regimurilor (pentru o excepție, vezi Kohler-Koch 1989). Pe lîngă faptul că ea contribuie la clarificarea dezbaterii teoretice, matricea metateoretică se poate folosi de chestiunea incomensurabilității într-un mod mult mai subtil, așa încît să cuprindă mai bine discuțiile teoretice din domeniul relațiilor internaționale. Al doilea avantaj al acestei matrici este că ea pune în evidență apropieri și agende paralele de cercetare, acolo unde disputa mai
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ca Rorty) că este posibil să suspenzi marile povestiri fără ca acest lucru să conducă la injustiție 126 (consecință pe care Habermas o reclamă din abolirea principiilor tari). Intervenind în această triadă discursivă, Hassan afirmă că accentul lyotardian pe diferend și incomensurabilitate în domeniul discursurilor noastre, precum și inserarea metaforei, ludicului, dorinței sau puterii în interiorul raționalității postmoderne sunt în concordanță cu propriile sale opinii în legătură cu postmodernitatea și cu discursivitatea sa proprie. Cu toate acestea, consideră că Lyotard nu a dus până la ultimele consecințe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
totală a sensului și a înțelegerii. Bineînțeles, cei mai mulți critici au catalogat această opțiune ca fiind extremă, iar reprezentații teoriei continuității au argumentat chiar că multe dintre ideile postmoderne își au originea în modernism, astfel încât diferențele nu se pot transforma în incomensurabilități. Aceștia din urmă pot recunoaște un set de transformări importante în societate, cultură, discurs, dar le consideră drept o radicalizare a modernismului sau chiar drept expresia unui moment de criză. Cu toate acestea, nu există în această perspectivă depășire sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în care relația dintre semnificat (mesaj) și semnificant (mijlocul de exprimare) este destabilizată în mod constant. Disoluția teoriilor moderne ale semnificației și referinței a dus la preocuparea accentuată pentru pluralitatea vocabularelor, a jocurilor de limbaj, a practicilor discursive, la paralogie, incomensurabilitate, diferend. Crizele reprezentării și ale referinței impun limbajului statutul unui joc liber al semnificanților care a încetat să se mai refere la un înțeles exterior. Limbajul nu mai surprinde semnificația lumii și, cum se observă la Derrida, discursul se reflectă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
celei mai cotidiene ca ideologie"321. Logos-ul disprețuit este, astfel, un motiv determinant al "dispariției" filosofiei în postmodernism; patosul pentru rațiune, înscris în "fizionomia" filosofiei încă de la Socrate, este oarecum discreditat în discursul postmodern, care își afirmă preferința pentru incomensurabilitate, diferend, pluralitate și diferență. Dincolo de această privire generală asupra subiectului, care poate conduce spre o concluzie "apocaliptică", lucrurile au fost mult nuanțate chiar de către filosofii postmoderni. Astfel, ocupându-se de problematica metaforei, Derrida, care a atacat dur conceptul de rațiune
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stratul profund al organizării discursive. În contextul în care deplasarea către problematica limbajului devine vizibilă în foarte multe domenii, iar disoluția teoriilor moderne ale semnificației și referinței a produs o preocupare accentuată pentru pluralitatea vocabularelor, a jocurilor de limbaj, paralogie, incomensurabilitate, diferend, postmodernismul poate fi înțeles ca o "funcție discursivă", ca un set de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu neapărat ca un sistem rigid de idei. Această abordare centrală nu a însemnat pierderea din vedere a trăsăturilor fenomenului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]