94 matches
-
și frivol. Oricărui cititor care, citind un roman, e preocupat să știe cum vor sfâși personajele lui fără a fi preocupat să știe cum va sfârși el însuși, nu merită să-i fie satisfăcută curiozitatea. Cât despre durerile mele, poate incomunicabile, spun ceea ce-i scria Mazzini din Grenchen, la 15 iulie 1835, Judithei sale: „Azi trebuie să-ți spun ca să nu spui, dat fiind că durerile mele țin de poezie cum o numești tu, că sunt așa cu adevărat de câtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
conștiință valorizantă propria natura naturata și creează pe aleșii pentru o nouă zidire. Omul se eliberează metafizic atunci când se află în starea de har al actului creator. Liber să fie co-dumnezeiesc. Poezia, crearea sa, este o experiență solitară, unică, intransmisibilă, incomunicabilă. Nici poetul nu o poate trăi coincident a doua oară. Unde se înscrie ea în totalitatea spirituală cosmică ? Ne vom reîntâlni cu ea vreodată în istoria veșniciei ? Ochiul transcendental Trebuie să mergem din creastă în creastă. Empedocle Eminescu consideră geniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezie. Poemul este un act unic al unei sensibilități metafizice unice surprinsă într-un moment al grației unic de un dicteu unic, exprimând o deschidere ontopoetică unică. Și fiind o experiență solitară, absolut singulară, ea este irepetabilă și astfel, intransmisibilă, incomunicabilă în adevărul ei originar. Așa fiind, aceste multiple unicități sunt chemate să instituie un nou prim moment al Creației. Momentul inspirației este o stare-limită a spiritului, constând din deschidere absolută și înțelegere nemijlocită, unite cu enstatica ascultării unei insuflări, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o ață subțire, în care ajunsesem să aflu tot mai multe lucruri dintre cele care nu pot fi spuse în cuvinte. (Regele... p. 116) Aceasta pare a fi marea provocare a prozei Hertei Müller, transpunerea în limbaj a unei experiențe incomunicabile, natura ei fiind una periferică umanului. Frica, umilința, marginalizarea, toate sunt noțiuni cunoscute, comprehensibile, ceea ce nu poate fi exprimat este forma particulară în care acestea se manifestă în raport cu individul. Acesta este motivul pentru care experiențele ultime sunt în mod necesar
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
aspect exterior, comunicabil și, prin urmare, transmisibil, putând a fi Înțeles de ceilalți, manifestat printr-o stare de dezolare, tristețe, inactivitate, mimică ștearsă, privire abătută, voce stinsă, verbalism tematic legat de acțiunea care a declanșat regretul. bă Un aspect interior, incomunicabil și, implicit, netransmisibil, care rămâne de neînțeles pentru ceilalți, Întrucât este o experiență sufletească strict personală și interioară a individului respectiv, care este trăită de către acesta În planul intrapsihic al conștiinței sale morale. În cazul regretului, atenția individului este dominată
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
următoarele aspecte: este ființă independentă, dar legată totuși de sursa supremă din care provine; este unitate, dar și complexitate; este temporală, supusă perisabilului, dar aspiră permanent la eternitate; este trup, dar și suflet; este ființă care comunică, dar este și incomunicabilă; deși toate personale sunt la fel constituite, suntem diferiți unul de celălalt; sufăr, dar celălalt nu poate Înțelege suferința mea, după cum nici eu nu pot simți și Înțelege suferința celuilalt, decât așa cum mi-o spune el; mă bucur Împreună cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
holul Societății Scriitorilor Romîni și altă dată la Căminul Scriitorilor de la Bușteni. Bacovia stătea tăcut, cu un braț atîrnînd în gol pe lîngă fotoliu. „Liniște, nu-l tulburați!’’, părea a spune Agatha, gardianca lui, care îl însoțea pretutindeni. Bacovia era incomunicabil, absent, chiar și cînd era de față. Poemul „Stanță la Bacovia” conține un singur element geografic: „Și glasuri/în văi răsunau...” Restul versurilor evocă un peisaj moral, a cărui notă dominantă o constituie buna conviețuire: „Bacovia,/Țară de încîntări/ Și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acesteia”; 2) o structură internă, inaccesibilă abordării științifice, care nu poate fi studiată în mod direct, cu o dinamică proprie, strict individuală și personală pe care trebuie să o considerăm ca reprezentând „experiența sufletească interioară”, proprie și specifică fiecărei persoane, incomunicabilă și incomprehensibilă celorlalți. Pe baza celor de mai sus G.W. Allport conchide că personalitatea este „un construct”, ceva gândit, dar care nu există realmente. Ea este un „concept operațional” al psihologiei și al psihopatologiei. Pentru psihiatrie, ceea ce are importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
casa unde stătea: Napoleon ubicumque felix, Napoleon este fericit oriunde. Ca și Noica. Sau invers. Astfel de confesiuni au mai fost făcute și de alții. Reacțiune de altfel clasată, studiată 9. Ce poate fi, în definitiv, mai personal, subiectiv și incomunicabil decât fericirea? Dar echivocul rămâne. înțelegem și mai bine astfel de atitudini, inclusiv verbale, citind încă o confesiune 10: Ce limpede mi-e că limitele sunt lăuntrice. Ori de câte ori mi se plânge câte cineva de limitele exterioare, îl plâng că nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
referă la o lume pe care pretinde să o descrie, o exprimă ori o reprezintă.” (P. Ricoeur, 1999:98). În opoziție cu cele afirmate mai sus, un autor italian (Pagliaro) va afirma că „realitatea în complexitatea ei este în esență incomunicabilă. Fapt este că semnul lingvistic este doar o trimitere, o aluzie...” (apud Tullio de Mauro, 1978:197). Spre această idee va tinde și concepția wittgenseiniană în a doua parte a reflecțiilor gânditorului vienez, obiectivată în Cercetări filosofice. Cu toate acestea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
-ntreagă-o uitau!...” Alecsandri amintește, aici, de un străin, un ursit, În alte poeme e vorba de mitul sburătorului și de dorul nemărginit... SÎnt miturile, conceptele, imaginile cu care el operează voind să prindă Într-o definiție acceptabilă o stare incomunicabilă. Baba Cloanța recomandă Zamfirei să fugă de străinul mîndru cu glasul dulce, dar fata nu ține seama de avertisment și iese În calea străinului (Crainou). Străinul e Sburătorul, cel care fură mințile fetelor și dispare. Sentimentul de lîncezeală și așteptare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un argument în plus pentru ipoteza mea. Cît de nobil ne apare puternicul și cețosul monstru, cînd îl vedem plutind solemn pe o mare calmă, tropicală, cu uriașu-i cap străjuit de un baldachin de aburi, țesut parcă de meditațiile sale incomunicabile, aburi prin care vezi uneori arcuindu-se curcubeul, ca și cum însuși Cerul și-ar pune pecetea pe gîndurile monstrului! Căci, vedeți dumneavoastră, curcubeiele nu vizitează văzduhul pur, ci strălucesc doar prin aburi. Tot astfel, prin cețurile dese ale minții mele năpădite
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
veșnicia ta nu e decît timp și întreaga ta forță creatoare nu-i decît forță mecanică. Prin tine, prin sufletul tău de flacără, ochii mei arși îl întrezăresc vag. O, focule orfan, schivnic etern, îți ai și tu enigma ta incomunicabilă, durerea ta de neîmpărtășit. în agonia mea trufașă îmi descifrez tatăl și stăpînul. Sări, sări și linge cerul! Eu sar cu tine-odată, ard cu tine, m-aș contopi cu tine! Te sfidez și mă închin ție! Ă Ambarcațiunea, ambarcațiunea! strigă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în seara asta... Acolo arde stepa, uită-te! Nu, e un nor... Am să mai fac un ceai... Astăzi, la piață, se vindeau pepeni verzi din Uzbekistan...” Indicibilul! Era tainic legat, înțelegeam acuma, de ceea ce e esențial. Esențialul era indicibil. Incomunicabil. Și tot ce, în lumea asta, mă tortura cu frumusețea sa mută, tot ce se putea lipsi de vorbe îmi părea esențial. Indicibilul era esențial. Ecuația aceasta a creat în mintea mea fragedă un fel de scurtcircuit intelectual. Și, grație
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
h”, enumeră 31 de nume cu referințe la textul coranic sau doar cu mențiunea „frecvent” sau „foarte frecvent”. Această enumerare este urmată de o concluzie, formulată în termeni teologici: dumnezeirea în esență sa rămâne învăluita în mister, este una și incomunicabila, iar numele ei propriu este All"h; atributele de atotștiința și atotputernicie privesc știință și puterea lui Dumnezeu ad extra. În continuare, articolul prezintă elaborarea teologiei sunnite, cu izvoarele ei: Coran, ≤adÖ și tafsr (exegeza), cu cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Apocalipsului Cristos - Mielul lui Dumnezeu - în centrul istoriei mântuirii. În partea a doua a Cărții Apocalipsului (cap. 4) este prezentată interpretarea profetică a istoriei, conform planului lui Dumnezeu. Dumnezeu este descris ca Stăpânul absolut al istoriei „șezut pe tron”, Dumnezeul incomunicabil care vrea să se descopere prin Duhul său (candelabrul cu șapte brațe care stă înaintea tronului - simbolul celor șapte spirite ale lui Dumnezeu - 4,5) și prin Isus Cristos „Mielul”, care prin victoria sa asupra celui rău este unicul în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Naum și Virgil Teodorescu. La acești poeți, discursul teoretic nu se mai axează pe conceptul de dicteu, ci pe cel de suprarealitate, definită ca „punct al spiritului în care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și prezentul, comunicabilul și incomunicabilul, ceea ce este sus și ceea ce este jos încetează să mai fie percepute contradictoriu.” Sunt puse în discuție condiția creatorului și existența poeziei, se proclamă atotputernicia visului, virtuțile automatismului psihic pur, supremația hazardului obiectiv și libertatea absolută a eului. Modul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
și atenția obsesivă asupra unui prezent din ce În ce mai lipsit de rădăcini comportă riscul de a pierde din vedere nu doar profilul de ansamblu al tradițiilor religioase specifice, ci și afinitățile care există și care apropie moduri de viață la prima vedere incomunicabile. A cultiva propriile idei În interiorul unei diviziuni a muncii, potrivit căreia Înțelegerea noastră complexă a lucrurilor ar crește În virtutea unei acumulări progresive de date, este un lux, o iluzie de neconceput. Orice istorie a religiilor, dezvoltată din interior, oricât de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celor două figuri spectrale Das Wissen și Hygeia fără a oferi câtuși de puțin o rezolvare cathartică a tragediei umane. Geniul se află într-o insolitare nietzscheană deasupra a tot ceea ce este omenesc, natura sa ne tulbură pentru că ea este incomunicabilă, misterioasă, "rece". De remarcat faptul că două dintre cele trei figuri din piedestal, cele masculine, își ascund chipul. Ele nu au nimic din detașarea, echilibrul, compactul figurii rodiniene a Gânditorului, iar cea de-a treia, probabil o figură feminină, schițează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]