258 matches
-
care Baudelaire o consideră ca existînd simultan în orice suflet omenesc și pe care o putem găsi, între alții, la Rimbaud și Mallarmé. Conceptele ambivalenței sale sînt ordinea și aorgicul. Dacă ordinea e cea a creației dumnezeiești, aorgicul este lumea increatului, lumea haotică, inumană, ce a precedat ordonarea prin lumina Logosului. Claudel e sedus pînă la un punct de "farmecul monstruos" al dezordinii primordiale: "Orgiasticul în care se complace privirea poetului cuprins de beția divină, e sete după aorgicul nocturn". Însă
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
livra cititorului de astăzi. Într-o recenzie din revista basarabeană Semn, nr. 1-2 / 2002, ni se spune că autoarea este "o poetă a purității, a liniștii și a singurătății". Așa o fi, dar à quoi bon? Atâția poeți scriu despre increat, angoasă, stări contradictorii, moarte, purificare, încât unul în plus chiar nu mai înseamnă nimic. Felul în care o face este însă totul. Cum Editura Semne se pare că s-a specializat în publicarea de rebuturi ( probabil pe banii autorilor), să
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
ochi/ de pretutindeni și de nicăieri". S-a remarcat, pe bună dreptate, că poetul "echinoxist" reușește o uimitoare captare a tremurului primordial al ființelor și lucrurilor, a palpitului de la începuturile nebuloase ale lumii, când făptura crapă coaja de ou a increatului. Dar o esențială adăugire trebuie făcută. Această rumoare din adâncurile ființei n-ar exista fără căldura vie a Celui în care Ion Mircea crede cu toată fibra lui de om și poet religios. O ultimă mostră, primind și radiind lumină
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
făptură zămislită de Divinitate după chipul și asemănarea acesteia, este de-a crea pentru a umple golul, plecînd de la punctul zero. Paradigma autorului devine chiar "Duhul Domnului plutind peste ape", doldora de virtualități. Traiectul d-sale este, evident, cel de la increat la creatul la care aspiră trudind "toată noaptea-n scriptorium": "Fac lumea de la capăt!/ Fac lumea de la capăt, Doamne,/ așa încît, atunci cînd te trezești dimineața,/ să-ți găsești repede lucrurile unde le-ai lăsat de cu seară/ și nici
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
Mincu). Poezia devine terapie (soteriologie), Îmblînzind spaimă de moarte: „Vorbind despre moarte mă simt mai puternic și mai viu”, simțea nevoia să (se) mărturisească poetul. Artistul (tînăr, de regulă), iubindu-si artă și Indurînd „groază”, contemplă rodul pieritor (deci nu increatul), descompunerea, degradarea etc., vegheat de trupul bănuielnic. Metamorfozele trup/ suflet În variantele Doinei, moartea (ritualizata) că „rod perfect”, prezența ei (familiară, senzuala) par a Întreține - accentua N. Manolescu - un manierism fundamental, nutrind „o poezie monocorda”, condamnată: „suferințele mari se făcură
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
explică cele două părți ale Întregului poetic rezultat astfel : „De observat că În diversele poezii evocarea luceafărului este aproape constant asociată cu evocarea mării, aceasta simbolizând agitata lume a omului, furtuna de patimi a eului intramundan al poetului, În raport cu imuabilitatea increatului, cu sinele transmundan”. La spiritele creatoare se observă influența arheilor, concepuți de Eminescu nu pe linia lui Platon, ci pe o alta, identificată mai târziu de Constantin Noica În Sentimentul românesc al ființei (1978) ca esență, sublimat al sinelui cel
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
și mai tare taina nopții, / așa îmbogățesc și eu întunecata zare / cu largi fiori de sfînt mister" (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii). Pentru Ion Barbu se poate face un lesne apel la comentariul lui N. Manolescu asupra "increatului" din Oul dogmatic. "E una din puținele încercări, după Eminescu, de a exprima inexistența, locul fără "hotar" unde vremea încearcă în zadar să se nască din nimic". Și încă: "Eminesciană e și tema din Riga Crypto și lapona Enigel, care
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
lui, ca stigma, strămutat.... Ca dăruite spre a fi prădate Din Arborul cel veșnic umblător Alburnul a orbit nocturn și poate Se vindecă spre centrul zburător Visați a ne înoarce jumătate Din Unul cel de sine doritor Ca daimonul din increatul Dor Femeia știe, carnea ei se zbate Pe-atlazuri de dorință și păcate... Gelos pe cheruvimi eu te voi scoate Din zăbrelitul paradis, ghimpat Că trandafirii-n brize rourate Mi-s Cântecul și Verbul întrupat. Tu, adormită-n veacul de
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
deajuns îți este acel văd" (Cîntecul acesta). Temperatura este scăzută în sufletul acestui elegiac septentrional: "Fumega iarnă pe spinări de miei" (O vrabie tresare...). Sau:"Iarbă crește că un frig" (Lied). Simțindu-se "osîndit de praf și stele", poetul cîntă increatul, "pădurea ce nu s-a nascut", ori visează o lepădare de teluric, o contopire cu lumina Logosului: " Dar nu-i mai mult decît cuvînt/ Eu simt lumină cum se naște/ Și mă dezbrăca de pămînt" (Cine-a strigat). Neîndoios, fundalul
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
doar să scriu pur și simplu), dar mi-am dat seama că nu am condiții: n-aveam lumină, creion, planșetă la-ndemînă, și-n plus mi-ar fi fost și frig doar în pijama". Situația limită a scrisului e nefăcutul, golul increatului în variantă estetică. Adică un neant egal, precum la Mallarmé, cu amețitoarea sumă inepuizabilă a potențialităților: " Niciodată nu vom ști ce-am fi scris atunci cînd nu scriem. E un gol misterios care mă atrage dintotdeauna. Și acum chiar scriind
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
Tău crucificat,/ de-aceea laudă-ți aduc eu Ție, în vecii vecilor fii lăudat") și un patetic scepticism ("!la margine de lume unde Tatăl, Părintele din ceriuri ne-a uitat,/ și unde Maica noastră cea Fecioară, cu zîmbet de lumină increat,/ nu îmi mai miruiește trupu-n lacrimi, de două mii de ani crucificat,/ acolo unde nu te-ajută nimeni, acolo toată viața mea am stat"), însă pe un fond de pietate solemnă, ireductibilă, ce ne duce gîndul mai curînd la catolicul Baudelaire
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
sensul acordat de Paul Ricoeur ființei-afectate-de-trecut, adică de modificare prin îmbogățirea mental-emoțională), ca în Dulce așteptare; prin contopirea cu Principiul (Monada); prin experiența iubirii "sfielnice" (Doarme fecioara); prin absorbirea eului în eternitate (Lava de ghiață); apoi prin contestarea eternității și Increatului, care ar fi decis armonizarea haosului, din Alegerea lemnului și, în fine, prin acceptarea ideii că mai este o cale, "numită din greșeală cea din urmă,/ de fapt cea dintîi"... Al doilea ciclu de lieduri - în ordinea stabilită de către autor
Pascal Bentoiu, căutător al esențelor poetice în lied by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17284_a_18609]
-
mai fi cu putință decît un viitor luminos și perpetuu,/ căci tot ce e departe luminează". Prăbușindu-se utopia, ar rămîne reperul limbii. Dar și limba nu face decît a rememora trecutul, constituind o organicitate nesigură, o cumpănă șovăielnică între increat și un creat coruptibil. Marele salt ar fi doar în trăirea sacrificială în sine, deverbalizată: "Numai cuvintele noastre ne vor lega de trecut/ ca ombilicul copilului de pîntecele mamei./ Astfel stăm toți înăuntrul limbii materne/ niște copii nenăscuți/ cărora cineva
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
predomină (Crochiu). Nemaiferindu-se de gol, poetul își îndreaptă uimirea asupra acestuia, plonjînd în incognoscibil: „Necunoscuți în juru-mi, eu însumi necunoscutul,/ În asfințit îmi caut, scăpat în unde, scutul” (Hălăduiri). Un punct zero al poeziei, echivalînd cu o premisă a increatului.
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
de Al.Ciorănescu într-un articol apărut în 1990 în Synthesis, defuncta azi revistă a Academiei. În profunzimea textului micului roman, lectura antropologică - în linia lui Gilbert Durand - și repetarea paradigmatică a conflictului erotic irezolvabil dintre o pământeană și un increat, un nemuritor deci, duce nu doar la semnalarea câtorva paralele izbitoare, ci chiar la o cheie de interpretare a însuși poemului eminescian. „Împrăștiind aluzii intertextuale la Luceafărul în tot romanul său, Mircea Eliade revelă latura tenebroasă pe care poetul a
Eminescu în lecturi Contemporane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2408_a_3733]
-
deschizi încet portița grădinii/ E toamnă plină de gesturi// Șters dintre noi/ Aerul povestește mai bine decît Șeherezada/ Cine acum se tulbură, acum se ascunde// Uimirea unui cîine/ Privind rîmele -/ Ajungă-i zilei atîta poezie!" (Colaj). Din adînc străbate năzuința increatului al cărei echivalent acustic e tăcerea. Pe fundalul tăcerii, elementele peisajului își divulgă artificiul: "Cel mai curat lucru de aici e tăcerea/ adevărata, marea paiață -/ un bătrîn arbore de camfor exilat/ o linie verde sosind mereu și prăbușindu-se lîngă
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
golurilor, al abisurilor și înălțimilor pe care îl conțin plăsmuirile spiritului uman? Deoarece ne-ar fi greu a recunoaște exclusiv un Dumnezeu ecleziastic, cînd misterul caracteristic al artei îl oglindește de asemenea, transfigurîndu-ne precum o spovedanie și o revelație. Între increat și creat, esteticul e una din chezășiile naturii divine a omului: "Credința în misterul lui Dumnezeu înseamnă de fapt și acceptarea marelui Risc nu de-a crede de pomană cum ar zice unii, ci de-a te lăsa dominat și
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
drum ce i se deschide în față e drumul Neantului. Îl atrage magnetic și-l îmbrățișează în cele din urmă eposul Absenței, capabil a sparge, doar el, "tiparele suferinței", a îndepărta iluzoriile soluții mîntuitoare ale originarului. Post-creatul este echivalent cu increatul: "Mereu reînsuflețite tiparele suferinței: leagăne, paturi nupțiale. O, de-ar putea aducerea-ți aminte să reînvie chipul în care Firea te-a îmbiat în luminișul strălucirii sale. Icoana constelațiilor apăsa în somn pieptul nou-născutului. Prea grave rosturi iscodea copilul. Fragedă
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
de tragism. Trecutul e în sine o ficțiune tragică. * A gîndi la rigoare precum Celălalt, a simți fatalmente ca tine însuți. * Lirismul: conștiință în stare de ebuliție, degajînd imagini. * Tot ce e delimitat prin organizare (structură) presupune un procustianism. Numai increatul sau haosul beneficiază de o deschidere infinită. * Talentul conține și puterea de-a jertfi o exactitate minoră, de tipul fișei statistice sau al imaginii fotografice. * Omenirea a ajuns a spori alarmant, asemenea unui virus. * Desconsiderarea istoriei este măcar atît: o
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
a probat faptul că în sfera creativă a umanității, singură capodopera tinde spre veșnica prospețime a icoanei. Ceva însă le deosebește semnificația: în vreme ce la facerea icoanei, alături de mâna omului, lucrează efectiv și "mâna" energiilor divine increate, la facerea capodoperei harul increat se mulțumește doar să asiste. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt inspiră capodopera, dar "pune la propriu mâna" în facerea unei icoane. De aceea este o mare eroare să se vorbească despre icoană în termenii capodoperei. În domeniul imaginii, atât de
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
este lent și i se refuză bucuria așteptării, unicul suspans vine din ordinea în care se narează trecutul. Joyce silea inteligența să se autoanalizeze în clipa prezentă. Leopold Bloom (Ulysses) diseca prezentul gândului în vreme ce acesta trecea de la pre-verbal (starea de increat, într-un fel) la verbalizare. Joyce asistă la nașterea ideii, la întruparea ei din aglomerări de asociații lingvistice, afective - pe scurt, el sapă în mintea creatorului până la rădăcinile freudiene ale creației, și le exprimă prin debusolarea, descompunerea limbajului. El reușește
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica universală, culminând cu zborul lui Hyperion către demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică, la care se adaugă mișcarea ideatică de la teluric la astral, de la creat la increat, de la posibilul uman, teluric, la transposibilul metafizic. Citind Luceafărul, încercăm o plutire, o încântare înalt eliberatoare una din cele mai înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și iluminarea sufletească a Cătălinei, urmează întunericul fizic al nopților și opacitatea psihică a fetei de împărat refuzând iubirea de sus, pentru a se transcende în final către strălumina zborului spre Demiurg din care Hyperion renaște în hipostaza sa de increat. Fenomenologia tristadială eminesciană este de model zamolxic, și nu de tipul formulei dialectice hegeliene existență-viață-devenire, pentru că la Eminescu termenul final nu este sinteza dintre teză și antiteză, termenul antitetic nu este inclus în al treilea moment, acesta nefiind o sinteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevărat compendiu de deschideri și dinamici cosmice: zborul astrului către lumea umană, zborul lui Hyperion către demiurg, mările de lumină din jurul acestui zbor, totul polarizând în jurul celor trei dialoguri de amplitudine de asemenea cosmică: Cătălina luceafăr: înfruntarea dintre creat și increat, noroc-moarte și nenoroc-nemoarte; Cătălina-Cătălin: confruntarea dintre aspirația uranică și cea telurică; Demiurg-Hyperion: eonul cere norocul omenesc al iubirii, dar demiurgul refuză, din două motive: pe de o parte, nimicnicia lumii umane, pe de altă parte, urmarea posibil funestă pentru increat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
increat, noroc-moarte și nenoroc-nemoarte; Cătălina-Cătălin: confruntarea dintre aspirația uranică și cea telurică; Demiurg-Hyperion: eonul cere norocul omenesc al iubirii, dar demiurgul refuză, din două motive: pe de o parte, nimicnicia lumii umane, pe de altă parte, urmarea posibil funestă pentru increat de a abdica de la statutul său. Finalmente, are loc punerea de acord a făpturilor muritoare și, paralel, punerea de acord a între cele două entități cerești, Hyperion-Demiurg, și astfel, redistanțarea spațio-temporală dintre cele două lumi. Și iată conștiința poetului privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]