112 matches
-
trupește și sufletește semnele unei înalte stirpe în cădere: portul semeț și înfățișarea nobilă, trufia, cerbicia și cruzimea, lenea, sila de viață, setea de răzbunare și puterea de ură...". Știm deja că primul și ultimul dintre Măgureni seamănă pînă la indistincție. Mai înainte de a vedea aceasta în salonul casei lui Pașadia, către sfîrșitul romanului, cititorul are șansa de a întrezări asemănarea în aceste două portrete, ale căror semne par a trăda aceeași fire. Și totuși. O mare parte a portretului lui
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
sau între acelea petrecute în vreo așezare de pe Valea Bistrei, în Banat, și cele din nordul îndepărtat al Europei, la Narvik. Este, de altfel, o temă a cărții, poate principala temă, această dispersare și fărămițare a vieții, această învălmășire până la indistincție a celor trăite, astfel cum îi apar Sidei, eroina proeminentă a romanului, atunci când, în pragul sfârșitului apropiat, își amintește trecutul: Când deschise ochii, timpul nu mai avea măsură; era fără opreliște și se lăsa tot văzut parcă de foarte sus
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
paginilor în care Soarele bunul el însuși se bronzează la Soare niciun vis în afara paginilor în care Luna se străduiește din răsputerile ei femeiești să devină asemenea Lunii nimic în afara paginilor în care Soarele și Luna se-amestecă pînă la indistincție aidoma vorbelor unei conversații familiare la un capăt al plajei celei fără de capăt.
Poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/3759_a_5084]
-
ai Noului Roman Francez. Sunt, astfel, cumulate, nu întotdeauna într-un mod adecvat și convingător, tehnicile de simultaneizare temporală, de captarea fluxului conștiinței, obiectualismul, proliferarea punctelor de vedere, glisarea focalizării narative. Fragmentarismul, o nouă proximitate a modurilor de expunere omogenizate (indistincția între monolog, dialog, relatare, descriere), elipsa unor categorii ale narațiunii realiste (intrigă), ilustrarea unui realism fenomenologic, al esențelor, reconfigurarea tipologică (personajul ca ființă retorică, definit așadar prin ce exprimă și nu prin ce este), osmoza document-ficțiune, într-o teleologie narativă
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
Ardere de tot (1976), Peste zona interzisă (1979), Sora mea de dincolo (1980), Urcarea muntelui (1986) pun în pagină obsesia unei conștiințe scindate între dorința de claritate interioară și dizarmoniile unui real ieșit din matcă, marcat de anomie și de indistincție. Tocmai de aceea, atitudinea lirică predilectă a poetei este aceea a retragerii în sine, a recluziunii în imaginarul propriei ființări, a retranșării în limitele făpturii proprii. Singurătatea își pune, așadar, pecetea pe versul acesta translucid și agonic, iluminat de palorile
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
transpuse în muzică cu o încărcătură poetică și cu o precizie uimitoare: apariția, insinuarea în real a unei noi ființe (Apparitions), amenințătoarea apăsare a presiunii - imaginați-vă că faceți scufundări, ce senzație aveți la schimbarea de presiune? (Athmospheres)-, aburul și indistincția depărtării spațiale și temporale surprinsă fără nostalgiile și regretele ei (Lontano), panica pe care ne-o stârnesc spațiile inumane (Lux aeterna) sau inevitabilul inacceptabil al morții (Requiem). Cum se realizează acestea? Prin mase mari de sunete, prin volume asemenea unor
"Ligeti is dead!" by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10334_a_11659]
-
iresponsabil, presa. Iar presa nu mai poate fi judecată critic, întrucat și-a constituit o insolita formă de imunitate: orice observație la adresa sa este considerată un atentat la libertatea de exprimare. Activitatea unor autentici profesioniști ai gazetăriei se amestecă până la indistincție cu activitatea unor pseudogazetari, lipsiți de pregătire, care n-ar putea trece nici măcar un examen de capacitate. Drept urmare, din presa noastră se poate afla că fete moarte, violate la morga, au înviat, ca deasupra munților Făgărasi au trecut nave cosmice
AFLU DESPRE MINE... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17825_a_19150]
-
80, nu-l poate separă în evocare de Marină, soția cu care forma un cuplu perfect: "Se țesuse între ei acel tip de relație rară care unește doi oameni definitiv, pînă la înțelegerea fără cuvinte, pînă la inseparabil, pînă la indistincție. Cum a încercat Dimov să spună undeva: ăEa este conlocutorul meu în acea odaie misterioasă care se cheamă poezie. Întreaga mea incercare poetica i se datorește aproape la propriu dacă ne dam seama că n-avem de ce să aruncăm o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17940_a_19265]
-
progresive/ an care se lăfăie un urlet ănghetat./ El, - afli -/ stă de-acum ăncolo la baza/ oricăror simțuri (Puntea măgarilor, podul minciunilor). Efectul acestei demonice absorbții a Râului exterior al reprezintă dorința exasperata a accentuării fenomenului. O masochista aspirație către indistincția "buimaca" a existenței, catre conglomeratul sau amoral, catre universul dereglat, prin asumarea Râului sau intrinsec. Discursul liric, patetic an diformitatea lui secret-miloasă, functioneaza precum un filtru, reținând impuritățile spre a le neutraliză: "De-as avea și eu o traumă că
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
mă clatin spre el, îi caut gâtlejul,/ mă-mpleticesc și-ngenunchi.” Indiferent la convenționalismul clasicist și la tiparele consacrate de o lungă tradiție, autorul „nouăzecist” desființează barierele dintre genurile literare, făcând ca discursul liric și cel epic să se amestece până la indistincție. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obținând din registrele comunicării obișnuite și din piesele uzate ale limbajului „de zi” o lirică aparent brută; de fapt, mai subtilă, ascunzându-și sau chiar anulându-și retorica. Cu două
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Totul pus acum sub semnul diferenței, concept de bază care în utilizarea ce-i dă prefațatorul (Cezar Baltag) semnifică lupta cu "robia babiloniană a generalului", a "indiferențialului". Exemplele date și nu numai ele confirmă victoria repurtată de poet asupra "coșmarului indistincției", a "pustiei generalului", adică exact asupra abuzului de conceptualism de care suferise lirica sa. Cîteva astfel de haiku-uri au respirația viului delicat și pur, dar și o urmă din bacoviana trăire dramatică a fiecărei secvențe (...). Alte dăți - expresia apropiindu
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
de asfalt). Evident, amoralitatea își pune pecetea pe această rezervație a zădărniciei care e universul transpus în "limbajul spaimei", în "dialectul groazei", inspirate de el însuși. "Efigiile Binelui și Răului s-au șters de pe monezile date la topit" (ibidem). Or, indistincția dintre Bine și Rău ce înseamnă altceva decît o biruință a Răului? Dan Damaschin: Cartea expierilor, Poeme (1975-1995), Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București, 1996, 176 pag., preț 5500 lei.
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
ca dinamică pură, incapabilă de orice fixare, ori pur și simplu ca potențialitate: "ce este aici. aici nu este pomul. aici este ceva care încearcă să se nască. este mișcarea buzelor" (mișcarea buzelor). Sau notificarea amestecului ficțiunii cu viața, a indistincției în care se tînguie un sincretism primordial: "scriu cu limbi de aer și de sînge ale plămînului, cu o creangă sub formă de trei degete/ moartea îmi tot dă tîrcoale, își zburlește coama/ scriu cu limbile plînsului de nou-născut" (ibidem
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
în ea salutăm poate întîia licărire de conștiință a materiei ce se însuflețește". Ea este acompaniată de alte opinii relevante, ale lui Șerban Cioculescu ("nesfîrșita ploaie autumnală" și "troienele de zăpadă materializează universul îndărăt, către neființa originară, către starea de indistincție a elementelor"), Perpessicius ("suflet nedezlipit de placenta haosului originar", înfiorat "de toate ecourile atavice"), Vladimir Streinu ("traiul orb al materiei, al primordialității concrete"), N. Davidescu, acesta din urmă cu o memorabilă asociere preistorică: "poezia d-lui Bacovia are, în ciuda scurtimii
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
erudiția în sensibilitate și face din aceasta cutia de rezonanță a lecturilor proprii și a gândirii în context. Nu zice el "interpretări libere după realități americane"? "Libere", adică atât cât asigură declicul reflexiv, în afara acestuia nefiind decât pășire oarbă și indistincție a metaforizării. Tentația de a recupera individualul, chiar în cazul în care actele gândirii l-au pierdut, se vede în acțiunea de a aduce gândirea pe calea simțurilor, să-i dea aura caldă a sentimentului. În poezia analitică ochii poetului
MARIAN BARBU ŞI POEZIA ANALITICĂ. In: Editura Destine Literare by Dumitru Velea () [Corola-journal/Journalistic/90_a_417]
-
în Ieudul fără ieșire, o rotire în cercul propriei condiții, prin abolirea punctelor cardinale și confuzia sus/ jos. Perechile de termeni antinomici (intrare/ ieșire, închidere/ deschidere, interior/ exterior, viață/ moarte) nu mai funcționează, opozițiile configuratoare topindu-și semantismul într-o indistincție, la rîndul ei, „blestemată”. Eroul liric trăiește într-un univers bolnav, dezarticulat logic, cu sensurile sparte: „își sărbătorește ziua. e fericit. pe/ masă lumînări, farfurii, pahare./ e fericit. are treizeci de ani de/ moarte de la naștere încoace”. Lumea e o
Florile răului by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2636_a_3961]
-
amicale. Statutul lor ni se clarifică imediat, chiar dacă autorul încearcă să le înșurubeze în acea problematică a eului pe care, mizând, o evidențiază la tot pasul. Și iarăși, ce este valabil la un poet e valabil la toți, într-o indistincție frapantă la un critic de gust și expresie ca Dan Cristea. Eul care scrie, eul ca "nomenclator", ca "declinare de euri" și ca "multiplicitate de existențe", eul multifațetat devine cheia franceză cu care criticul îi operează pe Ștefan Aug. Doinaș
Eul care tot scrie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8575_a_9900]
-
ceilalți se fac ecoul lui. Este vorba despre "alterarea conștiinței", Rimbaud ar fi spus "dereglarea sistematică a simțurilor", sau despre teoria philetonilor desprinsă dintr-o carte S.F., particule minuscule care produc o rețea emaptică permițând dizolvarea unuia în celălalt până la indistincție, o frumoasă definiție dată prieteniei. Ca și cum n-ar fi de ajuns, cei patru organizează mici scenarii, un fel de dicteuri automate nu pe hârtie, ci dialogate precum "câmpurile magnetice" ale lui André Breton și Philippe Soupault. Aceste câmpuri magnetice îi
Călătorii într-o curte interioară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7047_a_8372]
-
Gheorghe Grigurcu Sumbră cît încape, frisonată de stări halucinatorii și agonice, apăsătoare în aparenta- i indistincție panicată, poezia lui Aurel Pantea poate da inițial impresia unei încă peri cufundate în întuneric, însă în care, dacă zăboveș ti puțin, începi să vezi, cu ajutorul cîtorva raze ce s-au furișat în spațiul său, contururile unor obiecte, aspectele unui
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
Ro Image 2000, Transilvania Film. Filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci, poate fi luat drept o comedie și atât, însă ceea ce-i conferă comediei forță nu vine exclusiv din partea comicului, ci din cea a tragicului, unul topit până la indistincție în râsul sonor și sănătos pe care-l degajă situațiile și replicile din film. Senzația de confort pe care ți-o dă happy-end-ul, rezolvările în cheie melo a conflictelor, pacificarea zavergiilor disponibilizați cu o reconvertire a lor la o idilică
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
capabilă să facă față - pentru o vreme - golului și absenței. Practic trama epică este ca și inexistentă, dar lipsa ei e suplinită de o extraordinară consistență romanescă a imaginarului, de organizarea epică a trăirilor, a obsesiilor și halucinațiilor, amestecate până la indistincție cu banalul cotidian. De aceea romanul se citește cu pasiune, pentru că "întâmplările" se detașează într-o asemenea măsură de personalitatea eroului-povestitor, încât eșecul existențial afirmat aici devine o parabolă a condiției umane în genere. Omul pierdut se confundă, paradoxal, cu
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
artistic și linia stilistică a fiecărui poet în parte. Mă refer la poeții adevărați, nu la autorii fără un centru de greutate, cu conduită mimetică. Textualismul îi făcea pe mulți autori din generația '80 să semene unii cu alții până la indistincție. ul îi strânge pe tinerii ultimei generații pentru a-i dispersa, apoi, pe centrifuga propriilor fantasme devoratoare. Această desfășurare în doi timpi poate fi urmărită și la "nouăzeciști", antecesorii imediați. Și atunci, la începutul anilor '90, ca și acum, libertatea
Milenarism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9376_a_10701]
-
Asta e). Ca și: „ea era singură / precum bătrîna barză / de pe acoperișul primăriei" (dus-întors). E pusă la contribuție și o licantropie decorativă: „încet îi crescuseră solzi pe dinăuntru / îi înmuguriseră colți aspri de lup / în loc de inimă" (iarna plecase). Caracteristică e indistincția morală, o confuzie între bine și rău, între suferință și jubilație, între înfrîngere și victorie, ca expresie a unei primordialități iterative, deschizînd o salutară perspectivă. Deșeurile insinuează candoarea unui nou început: „chiar viața noastră / un maidan nenorocit unde printre gunoaie
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
impecabile sunt capitolele în care e analizată chirurgical - printr-o chirurgie invazivă a interpretării! - pulsiunile regresive ale lui Cioran, manifestate din copilărie pînă la moarte. Chiar Alzheimer-ul final este înțeles ca „întoarcere acasă” din „exilul” existenței, în „paradisul pierdut” al indistincției prenatale... Spun „aproape impecabile” pentru că la întrebarea „de ce nu s-a sinucis Cioran” n-aș merge, precum Ion Vartic, pe argumentul unei „regresiuni finale reușite”. Și asta pentru simplul motiv că filozoful nu și-a dorit-o, ci a căzut
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
preopinenții: pur și simplu le-a insuflat credința că opinia lor e importantă, detaliu esențial în reușita unei discuții. Laitmotivul cărții nu sună defel spectaculos: tranziția societății românești de la comunism la democrație, la sfîrșitul mileniului doi. Subiectul, bătătorit pînă la indistincție și exploatat pînă la netezire, are totuși parte aici, în paginile volumului, de o tratare „după persoană“: fiecare vorbește despre tranziție dinlăuntrul experienței sale și, din acest motiv, acolo unde există un farmec al protagonistului, acolo tema iese din șablon
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]