74 matches
-
industriale, ce corespunde unui mod patriarhal de poziționare a familiei în organizarea socială. Logica acestui conflict de gen se constituie astfel la intersecția modernității societății industriale cu tradiția societății ce a precedat-o. Tradiției în recesiune i-a corespuns ascensiunea industrialismului și a corporatizării continue și extinse a societății. Dintr-o astfel de dinamică a rezultat explozia conflictelor de gen abia în stadiile avansate ale modernității. Altfel spus, schimbările din structura socială ce corespund modernității târzii nu se mai opresc în
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
materialiste la cele postmaterialiste. Totuși, așa cum vom vedea, el consideră că valorile postmaterialiste corespund postmodernității, pe când cele materialiste sunt tipice modernității. De aceea, cuplul materialist-postmaterialist este sinonim cu modernitate-postmodernitate. Pentru alții, cum ar fi D. Bell, esențială este trecerea de la industrialism la acel postindustrialism în care cunoașterea și informația sunt factori importanți ai producției. Pe când Inglehart accentua transformările culturale, Bell consideră că cele economice, din factorii de producție, sunt esențiale. Totuși, Bell a caracterizat societatea postindustrială nu doar în termeni economici
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
factorii de producție, sunt esențiale. Totuși, Bell a caracterizat societatea postindustrială nu doar în termeni economici, ci și culturali sau politici, astfel că expresia societatea postindustrială este tacit sinonimă cu cea de societate postmodernă. În orice caz, tranziția de la modernitate (industrialism, materialism) la postmodernitate (postindustrialism, postmaterialism) nu presupune excluderea primeia de către a doua. Mai degrabă, este vorba doar despre o tranziție istorică, în care coexistența și confruntarea au propria dinamică. Mai mult, se poate chiar admite filosofic că postmodernitatea nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
adaptate vieții de vânător decât vieții civilizate. Dacă multe dintre trăsăturile civilizației ne par artificiale sau nesănătoase, aceasta trebuie să fi fost senzația omului încă de când a trecut la viața urbană, adică de la începutul civilizației. Toate acele cunoscute lamentații împotriva industrialismului, capitalismului sau rafinamentului excesiv sunt în mare măsură proteste împotriva unui nou mod de viață, pe care omul l-a adoptat cu puțin timp în urmă, după o existență de cinci sute de mii de ani ca vânător nomad, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
acestui gen de abordare, Lazăr Vlăsceanu, consideră că: "Iluminismul și întreg proiectul social și cultural pe care acesta l-a conturat în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au inițiat modernitatea, iar ceea ce s-a produs în economie (industrialismul), în organizarea socială (birocrația raționalizării), în politică (statul național, partidele politice etc.) sau în cultură (individualizarea și identitatea cetățenească), de fapt în toate sectoarele societății, au consacrat în secolele al XIX-lea și XX acea modernitate al cărei țel central
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
în care costurile tranziției către modelul democrației liberale sînt mai dureroase decît în alte arii culturale, fiind însoțite și de o revenire mai pronunțată către valorile subzistenței. Așadar, modernizarea nu este un fenomen liniar: cînd o societate a integrat exigențele industrialismului și a "consumat" această experiență, începînd să se deplaseze către o societate a cunoașterii, rațional întemeiată, atunci societatea evocată se deplasează natural către o nouă direcție, dinspre valorile supraviețuirii înspre valorile exprimării de sine. O componentă centrală a ansamblului teoretic
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
și mort o dată pentru totdeauna. Spengler are deci numai parțial dreptate când teoretizează moartea unei culturi o dată cu a poporului care a produs-o. Și tot astfel e în deosebirea pe care o face între civilizație și cultură. Dezvoltarea monstruoasă a industrialismului modern a creat un mod de viață artificială, care nu corespunde nici vechiului concept de civilizație și nici culturii. În industrialism, omul e victima excesului de tehnică mecanică. Atmosfera dură și metalică îl depărtează deopotrivă și de natură și de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
produs-o. Și tot astfel e în deosebirea pe care o face între civilizație și cultură. Dezvoltarea monstruoasă a industrialismului modern a creat un mod de viață artificială, care nu corespunde nici vechiului concept de civilizație și nici culturii. În industrialism, omul e victima excesului de tehnică mecanică. Atmosfera dură și metalică îl depărtează deopotrivă și de natură și de cultură și-i împrumută o armură de sălbăticie, ce ne dă dreptul să vorbim de o civilizație care rebarbarizează. S-a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Vianu actualizează marea problemă dezbătută de romanticii germani, a mitologiei ca izvor al artei. Dezbaterea pleacă de la un punct oarecum comun cu cel francez și anume că epoca modernă cu spiritul practic, pe care îl necesită lupta pentru trai, cu industrialismul care sufocă viața în forme tot mai dure și mai prozaice, cu sincretismul neoalexandrin, tot mai confuz și mai haotic al culturii moderne, lipsită de o directivă supremă, nimicește necontenit condițiile prielnice marii arte. Arta nu e o adaptare la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se realizeze pe două direcții corelate: a) În extensiune și b) În intensiune. Procesul de „extindere” a sensului activității economice are loc prin tot mai larga transformare a „economiei” de către noi și noi tipuri de activități societale. Dacă În epoca „industrialismului clasic”, producția și, În general, economia (serviciile legate de producție sau din afara acesteia) erau slab corelate de cercetarea și creația științifico-tehnologică, prin trecerea spre modelele economice de tip „postindustrial”, știința și tehnologia științifică devin elementele centrale, modelatoare ale economiei. „Produsul
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
acolo încât să-și recunoască public greșeala, deplasându-se la Belgrad, în 26 mai 1955. De atunci, Tito revine în mișcarea comunistă și va subscrie, de pildă, intervenției sovietice în Ungaria, în noiembrie 1956. TOTALITARISM ALIANȚA MONSTRUOASĂ îNTRE IDEOLOGIE șI INDUSTRIALISM Totalitarism! Rare sunt conceptele mai parazitate de ideologie și care, în consecință, să pătimească mai mult în a-și proba prolixitatea de explicații. Trebuie, în primul rând, să respingem fără ocolișuri ipoteza larg-agreată, conform căreia noțiunea de „totalitarism” s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Stalin, cu „deschiaburirea”, odată cu colectivizarea*, Marea Foamete*, Marea Teroare* și deportările în masă sau, în Cambodgia khmerilor roșii*, exterminarea progresivă a „poporului nou”. Se mai poate întrezări aici ceea ce distinge totalitarismele moderne de dictaturile clasice: alianța monstruoasă între ideologie și industrialism, mobilizarea unei rațiuni strict instrumentale în scopul fabricării masive și demențiale de cadavre, birocratizarea Terorii. Un proiect care va repurta cu atât mai mult succes, cu cât va fi precedat de un efort fantastic de înjosire prealabilă a viitoarelor victime
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sub nici o formă de despotism statal sau într-o comunitate cu tendințe tradiționale. Această dorință este o manifestare, complexă, a apariției capitalismului industrial. "Societatea civilă.... pare legată de destinul nostru" scrie Gellner. "Întoarcerea la societatea tradițional-agrară stagnantă nu este posibilă; industrialismul fiind destinul nostru manifest, acceptăm și corolariile sale sociale". Ideea lui Gellner, exprimată în acest pasaj, este că societatea civilă poate fi cel mai bine considerată ca un produs funcțional al economiilor în curs de modernizare. De aceea, autorul preferă
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
Roland Robertson punctează alți factori importanți care ar determina evoluția procesului globalizării. Globalizarea, ca proces socio-istoric, urmează o logică multicauzală. În acest sens, pentru Giddens, factorii care intersectează și converg, în final, spre globalizare sunt capitalismul, sistemul interstatal, militarismul și industrialismul 502. De aceea, globalizarea înseamnă "intensificarea relațiilor sociale la nivel mondial, intensificare ce leagă localități îndepărtate într-un asemenea mod încât evenimentele locale sunt modelate de evenimente care se petrec la mare distanță și invers. Acesta este un proces dialectic
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
gestiunii publice din România este o realitate locală cu reverberații globale și multidimensionale; ea este o configurare specifică, dar în același timp se înscrie în tranziția tendențială (Vlăsceanu, 2007, p. 80), caracteristică democrațiilor occidentale, trecerea de la modernitate la postmodernitate, de la industrialism la postindustrialism. Caracterizând întreaga societate, astfel de transformări implică, firește, și statul și mai ales guvernarea, tipurile de gestiune a afacerilor publice. Administrație și managementtc "Administrație Și management" Administrația caracterizează nivelul macrosocial: ea aparține statului; este administrarea bunurilor și treburilor
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
se luptă pentru a obține condiții cât mai favorabile pentru dezvoltarea economică și bunăstarea cetățenilor lor în plan material și cultural. Trăim într-o lume în care revoluția tehnologică modernă, în particular globalizarea comunicațiilor, transporturile supersonice și interdependența crescândă a industrialismului, impulsionează statele naționale spre uniuni mai largi, reflectând stadii diferite de integrare supranațională. România postdecembristă, ca stat european, a desfășurat o politică externă menită să-i înlesnească o integrare cât mai rapidă în NATO și în Uniunea Europeană. Idealismul acestei politici
[Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
Când pământul din care țâșnește buna stare a orașelor va fi secătuit și când populația care trăiește pe el va fi sărăcită, orașele vor pieri. Viitorul orașelor americane depinde de excedentul populației din ferme. Etapa de azi a urbanismului și industrialismului, cu toate realizările sale extraordinare, pare că conține germenii morții, dacă neglijăm viața de țară”. H. Wallace a fost pionierul noii politici agrare, cu care a pornit la drum F. D. Roosevelt. El a fost consultantul principal al președintelui În reformele
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
și producători. Deci, ar exista o elită statornică, parazitară și una nerecunoscută ca atare, dar, revendicând totuși mai multe drepturi la excelență. Primul care a văzut astfel lucrurile a fost Claude-Henri de Saint-Simon (1760-1825), precursor al sociologiei și teoretician al industrialismului, a cărui operă a fost analizată în detaliu de către Émile Durkheim în Le Socialisme și căruia Pierre-Jean Simon (1991, pp. 191-206) i-a consacrat câteva pagini inspirate. Pentru Saint-Simon, ceea ce subzistă din elitele conducătoare ale Vechiului Regim la începutul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
clasei superioare” (Mills, în Veblen, 1953, p. XVI). De altfel, acest fapt l-a incitat pe Mills să acorde o anumită importanță sentimentului de conivență dintre diferitele sectoare ale elitei, contribuind astfel la statuarea unei singure „elite a puterii”. De la industrialism la ideologia tehnocratică Teoria „clasei timpului liber” completează concepțiile lui Saint-Simon despre elitele trândave sau neproductive. Un alt curent de gândire ce s-ar putea reclama din teoriile sale este „industrialismul”, ce corespunde unuia dintre aspectele majore ale doctrinelor saintsimoniene
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
astfel la statuarea unei singure „elite a puterii”. De la industrialism la ideologia tehnocratică Teoria „clasei timpului liber” completează concepțiile lui Saint-Simon despre elitele trândave sau neproductive. Un alt curent de gândire ce s-ar putea reclama din teoriile sale este „industrialismul”, ce corespunde unuia dintre aspectele majore ale doctrinelor saintsimoniene - cealaltă fiind socialismul - și care a furnizat o bază intelectuală adepților ideologiei tehnocratice. În această perspectivă, care se prelungește până la Comte și Cournot, politica este menită să se transforme într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Verzilor francezi, în ciuda unei conjuncturi favorabile. II. Spre o reacție productivistă? Corespondentul laturii "urbane" a clivajului sector primar / sector secundar și terțiar a rămas mult timp neocupat. Totuși, teoria productivistă există; ea are și un tată: Saint-Simon, și numeroase prenume: industrialism, tehnocrație etc. Pe deasupra, mai putem adăuga faptul că, fără concursul oamenilor de stat de talia lui Jean Monnet sau George Pompidou, acestea ar fi rămas inclasabile. Configurația istorică a vrut ca proprietarii productivismului să fie întotdeauna recrutați fie de partidele
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
bază de egalitate, ci ca o hegemonie a Nordului asupra Sudului, în cadrul raportului teritorial oraș-sat, mai exact 8. Pentru a demonstra existența dualismului Nord-Sud, teoreticianul sard a introdus conceptul de hegemonie. "Hegemonia Nordului ar fi fost "normală" și benefică dacă industrialismul ar fi avut capacitatea de a-și dezvolta, într-un ritm accelerat, granițele, incorporând noi zone economice și asimilându-le. În acest caz, hegemonia Nordului ar fi însemnat expresia luptei dintre nou și vechi între progres și înapoiere, între cel
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
un breve saggio. Tuttavia, la ricostruzione delle tappe principali di questo percorso a tre, potrebbe illuminare alcuni aspetti interessanti di questo sodalizio intellettuale. Gramsci e Sraffa: 1920-1924 Piero Sraffa conosce Gramsci nel 1919 în una Torino divenuta îl centro dell'industrialismo italiano ed anche, conseguentemente, del movimento operaio nazionale. Molto attivo nel movimento studentesco socialistă promosso da Gramsci, Sraffa collabora anche con la redazione dell'Ordine Nuovo, di cui diventa, sin dal 1921, corrispondente dall'Inghilterra în concomitanza con îl suo
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
ale acestui model industrial-tehnocratic (to soften or humanize the harsher aspects of this industrial-technocratic model). Într-un final, se va putea vedea ce conținut trebuie sădit pentru creșterea unui nou model educațional, un model capabil să înflorească nu numai sub industrialism, ci și sub postindustrialism, un model care să abordeze formarea umană nu în termeni mecanici, ci în termeni biologici, ai organismului viu, ai individului ce trăiește 172. Schimbarea de optică din 1993 a însemnat pentru Doll o abordare directă a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
contradicțiile inerente capitalismului, sau de dezv)luirea secretelor naturii, de transformarea științei în tehnologie, si de organizarea forțelor tehnologice la scal) național)? Este imperialismul stadiul cel mai înalt al capitalismului, sau capitalismul și imperialismul sunt cele mai avansate stadii ale industrialismului? Pentru orice teorie care aspir) s) ofere o explicație coerent) imperialismului, r)spunsurile la aceste întreb)ri sunt stringențe*. Unii vor r)spunde, spunând c) izbucnirea activit)ții imperialiste la sfârșitul secolului al XIX-lea poate fi explicat) doar prin
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]