465 matches
-
Adina Darian a lăudat ideea originală a regizorului de a privi lumea din perspectiva unui câine, criticând în același timp acțiunea cam banală și inexpresivitatea patrupedului. Ea a afirmat: "„Rar am văzut pe ecran un patruped mai anost și mai inexpresiv, în ciuda pedigree-ului său pur sânge, de care nu mă îndoiesc. Nimic original în derularea incidentelor ce se pot derula la tot pasul, doar că filmul este scos din sfera banalității de un regizor care știe valoarea faptului mărunt redându
Mihail, cîine de circ (film) () [Corola-website/Science/312745_a_314074]
-
nici nu puteam participa și pe care nici nu o puteam controla. Iar întrebarea pe care o uram cel mai mult - și care se făceau auzită când devenea frustrată că nu vorbesc prea mult - era aceea pe care o rostea inexpresiv, aplecându-se peste măsuță: Ce aștepți de la întâlnirea noastră? Am răbufnit: Sunt obligat de hotărârea instanței să fiu aici! Aș prefera să nu fiu aici, dar când m-au găsit atârnând de o frânghie încolăcită de ramura unui copac, unul
Rawi Hage (Canada) - Gândacul by Irina Vainovski-Mihai () [Corola-journal/Journalistic/6283_a_7608]
-
Așa, pur și simplu? — Nu înțeleg ce vreți să spuneți. — Fără programare? Aici se așteaptă și un an. Mulți, până să le vină rândul... Și-a dat seama că a făcut o gafă și, atunci, cu o voce scăzută și inexpresivă, reluând consultarea dosarului, mi-a spus: — Vorbiți, totuși, cu domnul doctor. — Unde este acceleratorul? — După ce ieșiți de aici, faceți la dreapta, apoi la stânga și, la capătul holului, iarăși la dreapta. Succes! Culoarul care ducea la accelerator era circular, în pantă
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
scuză. Abia acum îmi înțeleg nesocotința și superficialitatea. Ar trebui să mă legi, de învățătură, și să te grăbești cu construcția asta, spre binele provinciei. Cu capul plecat, bătrânul tremura în timp ce vorbea. La început, Tokichiro îl privi cu o uimire inexpresivă, dar apoi dădu ușor din cap și spuse: — Hm. Yamabuchi Ukon ți-a spus să faci asta, așa e? — Ai știut-o tot timpul, Domnule Kinoshita. — Cum aș fi putut să nu știu? Și tot Ukon ți-a spus, dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ne privesc direct și noi nu putem fi la Marea Neagră o absență, pentru că suntem concentrați strict asupra Bruxelles-ului. Fapta noastră în direcția Bruxelles-ului trebuie să fie continuă și fără breșă, dar nu putem să fim în rest palizi, inexpresivi și momâi. Când ai ca obiectiv să te însori, nu înseamnă că nu mai mergi la facultate, nu înseamnă că nu mai ai prieteni, nu înseamnă că nu te mai îmbeți, viața are paliere diverse, ideea că stai legat de
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
cărți... Vrea să se ducă la București după ele..." Și spunîndu-mi asta își arătă deodată chipul, pe care până atunci nu-l văzusem bine și rămăsei împietrit pe canapea. Ceea ce luasem eu drept frumusețe la Căprioara era ceva palid, șters, inexpresiv, față de bogăția strălucitoare a chipului acestei femei. Există chipuri într-adevăr frumoase care nu exprimă decât atât, adică ceea ce a făcut natura fizic, dar un chip frumos prin care să izbucnească dinlăuntru o lumină a unei vieți a gândirii și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
el pe ușă, mă așteptam să văd un bărbat normal, nici frumos, nici urât (Tasia spusese: da' ce, el e urît?), când colo văzui un ins pipernicit, îmbrăcat într-o uniformă de pădurar, urât așa cum sânt proștii, adică atât de inexpresiv încît nu se mai putea ghici pe chipul lui nici o altă calitate. "O fi sensibil, gândii cu ironie, te pomenești." După el intră imediat numita Tamara, care mă făcu să întorc deodată capul uluit. Mă uitai în farfurie să-mi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
întîi du-te și te culcă." Intrai în bibliotecă, închisei ușa și mă așezai la birou cu capul pe brațe. Glasul Silviei mă picnise, când spusese ta-taaa, căci astfel îi ieșea ei acest cuvânt din gură, nu scurt, tata, nici inexpresiv, nici alintat, nici râzgâiat ci ca o mică notă muzicală, pură ca un izvor în care chemarea era cântată și legănată și învăluită într-o tandrețe celestă. Și parcă ar fi fost pe deplin conștientă de magia cuvîntului-melodie, fiindcă întîi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de rechizite e și el inclus în preț, a adăugat el. Gândește-te câte petreceri cu tema Biroul o să poți să dai! Avocatul a dat din cap. — Biroul, a repetat el fără nici o intonație. Da! Super! Fața îi era perfect inexpresivă. —Și uită-te la pereți! Uită-te la toate resturile astea de etichete rămase de la decorațiunile de la Crăciunul de anul trecut. Uită-te cum au fost lipite cu scotch - kitsch-ironic, nu altceva, așa-i?! Hugo se simțea din ce în ce mai inspirat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și În sufletul lui Îl copleșea. Încălecă. Pipăi mânerul buzduganului din dreapta șeii. Se asigură că are spada la centură. Calul fornăi, lovind pământul cu copita dreaptă din față. Se uită spre fratele lui. Chipul lui Ștefănel era de nerecunoscut. Alb. Inexpresiv. De marmură. Marmura morții. Departe, În locul unde se afla voievodul, se vedea cu greu o mantie albă. Tatăl lor. Trupele intrau În noul dispozitiv. * Voievodul privi cu Îngrijorare umărul drept al lui Cosmin Oană. În mod vizibil, căpitanul avea dureri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
care măturase o clipă cu privirea tot ce mișca În pădure. Era un chip tânăr, Încadrat de plete castanii, așa cum fusese chipul căpitanului Oană În tinerețe. Un chip luminat de ochi mari, albaștri, care puteau fi blânzi sau necruțători sau inexpresivi. Ochii aceia Îl căutară Întâi pe Alexandru. Buzele rostiră câteva cuvinte. Alexandru Întoarse și el calul și Îl urmă pe tânărul luptător. Apoi ochii albaștri se rotiră asupra pădurii, Întâlnind ochii albaștri ai lui Oană. Căpitanul fu cutremurat. Era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
contrastul dintre cele două. Este o soluție artistică subtilă. Ce rol are liniștea în film? Liniștea este unul din elementele fundamentale, la care se apelează frecvent. Când auzi continuu muzică, fără nicio întrerupere, fără nico pauză, limbajul devine monoton și inexpresiv. Linștea este capabilă să potențeze valențele limbajului. Liniștea în film poate fi de două categorii, una tehnică, lipsită de interes din punct de vedere estetic. Liniștea fizică, liniștea totală nu e creatoare de stare și de emoție. În schimb, liniștea
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
sunt mult mai detașați de material, îl văd atunci pentru prima oară, fără să aibă în spate așteptările regizorului de dinainte de filmare. Ca regizor, poți să crezi că un material exprimă un anumit lucru, dar el, de fapt, să fie inexpresiv sau să n-aibă expresia pe care ți-ai imaginat-o tu. Monteurul îți dă distanța asta. La noi e mai greu, pentru că monteurii nu au avut unde să-și facă mâna în documentar, care este un exercițiu deosebit față de
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
respect, În general... Moldovenii mai puțin... Cum era figura lui Stoian? O figură de..., de nicicum. O figură care nu spunea multe, o figură care nu arăta nici inteligență, nici bună dispoziție, nici bonomie, nu arăta nimic. O figură brută, inexpresivă. De statură mijlocie, bine legat... La Târgșor, mâncarea fiind mai bună, s-a Îndreptat, nu era slăbit... Dar avea o figură de brută, care nu știa nimic, decât ce-a zis Partidul Comunist. Rău. Era crispat, gata oricând să Înjure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aceeași? Aceeași cu cea pe care o aveam când am plecat din fabrică. Pentru ce să mă chinui la țară și să-mi nenorocesc familia? Primul secretar m-a ascultat tăcut, iar când am terminat m-a privit lung. Figura inexpresivă a căpătat puțină culoare. Începuse să semene a om. Așteaptă puțin în anticameră, mi-a spus cu telefonul în mână și mi-a făcut semn să ies din încăpere. În anticameră, consilierul zâmbitor m-a întrebat: Vă servesc cu o
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
croială orientală. „Oameni de peste mare” scria În jurnalul de bord al galerei. Oare omul care zăcea acum dinaintea lui putea fi cel care lipsea? Dante se răsuci spre prietenul său, care se apropiase ca să vadă mai bine, cu o față inexpresivă. - Cecco, ce ai venit să faci la Florența? Vreau să spun... adevăratul motiv. Celălalt Îl privi fix În ochi. - Să Îmi reîmprospătez cunoștințele despre iubire, exclamă el cu obișnuitul său aer zeflemitor. Dante ridică din umeri cu un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o masă și niște scaune, iar în alta nimic altceva decât o saltea pusă direct pe podele. Bătrânele își petreceau vremea la bucătărie gătind, pe un foc de cărbuni, niște femei bătute de vreme, îngreuiate de grăsime, lente, cu fețe inexpresive și împietrite, cărora nici măcar nu le adresa cuvântul. Am mâncat supă cu carne tocată pe fundul castronului și tortilla pe care ne-au adus-o învelită într-un șervet. Terminându-și porția în doi timpi și trei mișcări, Padilla m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
îi șoptește profesorul, pe un ton rugător, în care se mai ghicește cu greu iritarea spune odată ce vrei! Prins de braț, Lazăr se oprește și-și întoarce cu calm privirea spre mîna profesorului, apoi se uită în ochii lui, rece, inexpresiv, întrebîndu-se dacă acest bărbat, cu barba țepoasă deja, ochii obosiți, pielea obosită și ea, nicidecum întinsă, proaspătă, cum era ieri, cînd a urcat în cursă, așa cum o știa și din vremea studenției, este unul și același cu Teofănescu, cel temut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Palmer. Mă așteptam să apară încă de când venise Antonia, iar acum, stând față în față cu silueta lui impunătoare, mă cuprinse o stare de euforie extraordinară. Nu-i vedeam bine fața, dar am simțit cum chipul meu devine gol și inexpresiv. Eram bucuros că venise. — Antonia e aici? întrebă Palmer. Vorbea pe un ton scăzut, glasul lui era aspru și trăda emoție. — Da, vrei să o vezi? am întrebat. — Am venit să o iau, spuse Palmer. — Nu zău?! Și dacă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Și acum, ieși afară. În aceeași clipă fiecare dintre noi își dădu seama că sunt pe punctul să-l pocnesc pe Palmer. Antonia simți nevoia să-și umezească buzele, iar trăsăturile lui Palmer se destinseră, revenind la acea privire goală, inexpresivă de la Cambridge. Încetă să o mai privească pe Antonia, se întoarse spre mine și spuse: — Ești un tip distrugător. Apoi către Antonia: Fii rațională, vreau să vorbesc cu tine, și nu aici. — Pentru numele lui Dumnezeu, pleacă odată, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ridicat pe jumătate și am spus: — Ambulanța este pe drum. — Mă temeam că va face asta, spuse Honor. Mi-a trimis o scrisoare tare ciudată. — Mie mi-a trimis părul ei, am spus. Honor mă privi. Avea fața imobilă și inexpresivă. Apoi se uită la Georgie și spuse: Ah, acum îmi dau seama. Mi s-a părut mie că arată cam straniu. Vorbea cu precizie și detașare. „N-are pic de milă”, mi-am spus. Apoi am continuat în gând: nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
continuat în mod ostentativ gestul de a-și aprinde țigara. Când a terminat s-a întors spre mine, cu mâinile atârnate în jos pe lângă corp, ținând într-una din mâini țigara aprinsă. Fața ei gravă de înger ebraic mă privea inexpresivă, pregătită. Dar n-aș fi putut să o ating nici dacă ar fi fost însuși Chivotul Legii. Când am ajuns lângă ea, am căzut în genunchi și m-am întins cu tot trupul pe podea. Gestul a fost complet spontan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
zis, deși nu înțelegeam nimic. Ea se așeză în fața mea, pe celălalt scaun. Am dat din cap de câteva ori. Nu îndrăzneam să simt nimic altceva decât teamă și nedumerire. — Bun, și ce cauți aici? am zis pe un ton inexpresiv. Atunci mi-am îngăduit să mă uit cu adevărat la ea și, când ea îmi întoarse privirea, n-am putut să nu trăiesc într-un adevărat extaz sentimentul că ea este conștientă de prezența mea. — Am venit să te văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mă străpung în buci!" Jucăm hoții și vardiștii! Ulii și porumbeii! Leapșa! "Va, pensiero, sull'ali dorate...!" Merită să fim băieți buni, uneori. Iute! Vă explică mandea ce și cum, din mers! Nenea Sandu stă și se uită și dumnealui, inexpresiv, cum oaspeții, îndrumați de către Poet, iau pe brațe corpurile-delicte, ridicate de la muzeu pentru a fi fotografiate, numerotate și menționate pe proces-verbal constatator, înfundându-le precipitați, pe post de șrapnele, în gura largă a șemineului. Mut, polițistul se urnește la rând
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Roți de cauciuc pe pardoseala de marmoră: X. Privi în jurul lui cu hotărârea fermă a celui pregătit la orice. Înghețat, îl contemplă pe monstrul de plastic. Apoi își îndreptă atenția asupra celor care intraseră în laborator, odată cu . Cu o figură inexpresivă. Îi fixă cu ochii pe frumosul Hardie. Apoi privirea îi alunecă către zâmbetul gigantului Thorson și în sfârșit către Patricia Hardie, care, distantă, dar interesată, aproape mascată de silueta celor doi bărbați, îl urmărea cu ochii ei luminoși. ― Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]