335 matches
-
cu oameni și cu fapte reale, iar ceea ce spui, ceea ce încerci să arăți nu se poate face decât printr-un acord cu evidența realului și abia pe urmă prin construirea unor raționamente, argumente logice. Astfel, argumentele în istoria scrisă sunt inextricabil legate de perspectiva faptelor comise, a evenimentelor, nu de limbaj, ci de acțiune. Argumentele în istorie nu se pot construi decât pe baza evidenței realului, a istoriei. Tot ceea ce ni se înfățișează într-o carte de istorie drept argumentare impecabilă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
puterii-cunoașterii, strategii ale războiului de la Clausewitz la Foucault. Toată această funcționalitate a științelor moderne s-a făcut prin norme și reguli de cunoaștere și "de etică". Această pozitivitate stă la originea elaborării doctrinelor, a ideologiilor. Formarea științelor umane moderne este inextricabil legată de ideologii și de transformarea limbajului în reprezentare-în-sine. Prin aceste procese epistemice, socio-umanele noastre sunt animate de o conștiință a reprezentării, fie ea lingvistică sau plastică, fără de care existența lor nu ar fi posibilă. A spune și a desena
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spus cândva Popper și Feyerabend, și anume că erorile sunt vitale pentru noi abordări ale științei. Vom spune că există o lege nespusă, nescrisă, conform căreia orice cunoaștere lasă în urma sa un spațiu vid al negânditului sau al necunoașterii, condiție inextricabilă oricărei cunoașteri. A gândi și a spune reprezintă moduri figurate de a fi în cunoaștere. Cunoașterea e limitată și nu poate viza totalitatea sau întregul unui subiect. Întotdeauna vor exista relații multiple de a gândi și de a spune despre
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
un alt simbol al imaginarului istoriografic (românesc). Realitatea, istoria scrisă și ficțiunea actului de a spune se intercondiționează atunci când ne exprimăm. În epoca contemporană, există foarte "multă istorie" pentru că există foarte multă ficțiune; pentru că omul modern a dezvoltat o dorință inextricabilă de ficțiune. Această dorință de ficțiune poate fi înțeleasă drept o compensație psihologică la acțiunile Realpolitik-ului. Istoriile lui Foucault sunt deopotrivă artă în sine și comunicare a unor evidențe. Artă în sine, atunci când prezintă tablouri scriptice, atunci când descriu și constată
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
foucauldiană ar fi de problematizat: 1) ficțiunea și transfigurarea nu implică anularea realului; 2) istoria (trăită și scrisă) nu are sens, decât unul inventat prin interpretări, în esență, fiind un construct intelectual al criticilor. Din moment ce scrisul are o funcție figurativă inextricabilă, ducându-ne spre reprezentare, iar menirea unui text este aceea de a ne duce în afara lui, în exteriorul spuselor sale, istoria nu poate deveni mai reală decât este. Ea nu se află între adevăr și ficțiune, cum spune profesorul Lucian
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
la stânga, nici la dreapta, nici aproape, nici departe de științele umane și de cele fizico-matematice. Din aceste considerente de ordin epistemic, fiecare secol și fiecare epocă se înscriu într-o ordine obiectivă 214, aflată dincolo de acțiunea umană subiectivă, dincolo de un inextricabil subiectivism al ființei. Această ordine cronologică obiectivă dă "măsura" secolelor. În mod esențial, istoria este dincolo de parti-pris-uri. Ordinea obiectivă spulberă pedagogia modelor din trecut și iluzia că ceea ce a fost posibil cândva este posibil în oricare alt timp istoric. Iluzia
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
al producțiilor științifice dominate. Știința, ideologia și istoria scrisă servesc drept surse de inspirație pentru anumite idei și practici politice. Știința și ideologia nu sunt decât figuri discursive ale unor utilizări politice pentru istoricul de mâine. Argumentul că narativitatea este inextricabil legată de o anume poziție ideologică a unui autor al unor postmoderni (Barthes, S. Cohen, J. Kristeva, J. Fr. Lyotard) nu se poate susține pentru fiecare autor în parte. De multe ori, se face confuzie între o atitudine angajantă față de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acțiuni concrete ce detaliau obiective asumate 1. Statul și conducerile orașelor au vegheat asupra coerenței acțiunilor întreprinse în cele mai diverse domenii: producție, ocupare, locuire, educație, sănătate, prevenirea violenței și asigurarea securității urbane, principiile acestor acțiuni fiind: globalitatea, transversalitatea (legătura inextricabilă dintre urban, social și economic), teritorialitatea (trecerea de la scara cartierului la cea a orașului și la interco-munalitate), contractualizarea (statul își păstrează mari prerogative, dar asociază și colectivitățile teritoriale), discriminarea pozitivă (politici de exceptare în favoarea unor teritorii prioritare)2. Istoricii au
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mitei”) din 1992, declanșat de investigațiile privind administrarea orașului Milano. Partidul a căzut În dizgrație, iar liderul său, fostul premier Bettino Craxi, a fost nevoit să se exileze pe celălalt țărm al Mediteranei, În Tunisia. Dar afacerile socialiștilor erau legate inextricabil de cele ale creștin-democraților, vechii lor parteneri de coaliție. A urmat un val de arestări și acuzații care au discreditat și mai mult ambele partide; În cădere, ele au antrenat tot sistemul de pacte și combinații politice care definise politica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Alte diferențe cruciale țin de elementele mitice instituționalizate ca parte integrantă a modelului răsăritean al societății naționale. În loc de individualismul prevalent în imaginarul politic apusean, naționalismul est-european a accentuat idealul colectivist al poporului ca realitate organică trans-personală de care individul aparține inextricabil. Postulând interesul suprem al colectivității ca tronând suveran deasupra intereselor egoiste ale indivizilor, ethosul colectivist reclama din partea individului, dacă nu sacrificarea abnegantă a propriilor interese, atunci cel puțin punerea intereselor personale în consonanță armonică cu cele ale națiunii. Din această
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]