702 matches
-
de Cartagina după negocierile grele purtate cu Roma. El avea să instruiască trupele cartagineze că să lupte în câmp deschis cu romanii. Armata romană condusă de Regulus a staționat la Tunis. Xanthipupus a așezat falanga de civili în cnetru, mercenarii infanteriști în dreapta și rândul de elefanți în față infanteriei, cu elită de călăreți cartaginezi împărțită în două flancuri. Romanii erau organizați într-o formație normală, cu infanteria legionară în centru și cu cavaleria în ambele flancuri. Cartaginezii au trimis elefanții ce
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
împărțită în două flancuri. Romanii erau organizați într-o formație normală, cu infanteria legionară în centru și cu cavaleria în ambele flancuri. Cartaginezii au trimis elefanții ce au zdrobit forțele de infanterie română. Cavaleria romană a fost repede răpusă. Câțiva infanteriști români au putut evita elefanții și au atacat falanga, dar au fost uciși. În final, cavaleria cartagineză a nimicit armata romană din două părți. DOar 2000 de soldați au scăpat și au fost salvați de flota romană. Regulus însuși a
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
de altfel a demonstrat rezultatul celei mai mari bătălii de tancuri a campaniei, bătălia de la Hannut. Capacitatea de luptă a unităților terestre franceze varia foarte mult. În componența lor intrau niște unități formidabile, în special cele blindate și cele ale infanteriștilor profesioniști. Existau însă și divizii formate din soldați de rezervă, cu vârste de peste 30 de ani, slab echipați. O problemă majoră o reprezenta lipsa armamentului mobil antitanc, a artileriei antiaeriene și a lipsei unui sistem radio de comunicații, și aceasta
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
sens a noi orașe. Capitularea a fost semnată pe 15 mai. Forțele olandeze au mai continuat în Zeelanda și în colonii, iar regina Wilhelmina a format un guvern în exil în Anglia. Olandezii au pierdut în timpul luptelor 2.157 de infanteriști, 75 aviatori, 125 de marinari și 2.559 de civili. Germanii și-au asigurat superioritatea aeriană și deasupra Belgiei. După ce au executat o serie de misiuni de recunoaștere cuprinzătoare, germanii au distrus 83 din cele 179 de avioane ale "Aeronautique
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
din spatele primei linii a fost puternic zdruncinat de bombardamentele de aviație. Echipajele bateriilor de artilerie franceză au fugit panicate. Infanteria germană a reușit până la miezul nopții să deschidă o străpungere de aproximativ 8 km în liniile franceze. Chiar așa, majoritatea infanteriștilor germani nu reușiseră să traverseze râul, singurele care asigurau succesul fiind doar șase plutoane de geniști de asalt. Debandada apărută la Sean a început să se răspândească rapid de-a lungul liniilor franceze. Pe 13 mai la ora 19:00
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
prin Canalul Jomard din Arhipelagul Louisiade, să ocolească extermitatea sudică a Noii Guinee și să ajungă la Port Moresby pe 10 mai. Garnizoana aliată din Port Moresby era formată din 5.333 de soldați, dar numai jumătate dintre aceștia erau infanteriști și nici unul nu era bine echipat și antrenat. Forța conducătoare a invaziei din Tulagi a fost detașamentul numit "Armata de Invazie din Tulagi", comandată de contraamiralul Kiyohide Shima, detașamentul constând în două puitoare de mine, două distrugătoare, șase dragoare, două
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
a avut loc pe țărmul de nord al Franței pe 19 august 1942. Atacul a început la ora 5:00, iar la 10:50 comandourile aliate au fost forțate să înceapă retragerea. La atac au participat peste 6.000 de infanteriști, în cea mai mare parte canadieni, sprijiniți de un regiment canadian de blindate, un corp al infanteriștilor marini britanici și câteva grupuri de debarcare ale Royal Air Force. Obiectivele atacului vizau demonstrarea capacității de cucerire și păstrare a controlului asupra unui
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
ora 5:00, iar la 10:50 comandourile aliate au fost forțate să înceapă retragerea. La atac au participat peste 6.000 de infanteriști, în cea mai mare parte canadieni, sprijiniți de un regiment canadian de blindate, un corp al infanteriștilor marini britanici și câteva grupuri de debarcare ale Royal Air Force. Obiectivele atacului vizau demonstrarea capacității de cucerire și păstrare a controlului asupra unui port inamic pentru o scurtă perioadă de timp, dar și culegerea de informații despre inamic - prin interogarea
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
South Saskatchewan” și „Queen's Own Cameron Highlanders of Canada” urmau să debarce pe plaja Green. Forța principală de atac - „Regimentul Regal de Infanterie Ușoară Hamilton”, „Regimentul Scoțian Essex”, „Les Fusiliers Mont-Royal”, „Regimentul de Tancuri Calgary” și un comando al infanteriștilor marini - urma să debarce pe plajele Red și White. Regimentul al 14-lea de tancuri Calgary asigura sprijinul infanteriei cu 58 de blindate noi „Churchill”, care trebuiau debarcate cu ajutorul ultimei invenții în domeniu, vasul de debarcare (Landing Craft Tank). Tancurile
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
fie capturate de germani. Generalul Roberts, în lipsa informațiilor de pe plajă și în condițiile în care vizibilitatea era împiedicată încă de perdeaua de fum pentru protejarea infanteriei, a hotărât să mai trimită pe plajă două unități de rezervă: "Fusiliers Mont-Royal" și infanteriștii marini. La ora 7:00, fusilierii de sub comanda locotenent-colonelului Dollard Ménard îmbarcați în 26 de vase de debarcare au pornit spre plajă. Acest val de debarcare a fost lovit din greu de focul mitralierelor grele, mortierelor și grenadelor. Doar o
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
Izvorului). Construcția fortăreței a distrus în mare măsură straturile antice ale așezării. Ea era destinată apărării unei porțiuni vulnerabile din drumul principal dintre Cairo și Damasc (Via Maris) și era prevăzută la vremea respectivă cu o forță compusă din 30 infanteriști și 100 de călăreți. O altă funcție a fortăreței era protejarea drumului de pelerinaj musulman spre Mecca. Fortăreața are o incintă dreptunghiulară cu patru turnuri la colțuri și o poartă în mijlocul laturii de vest. Turnul de sud-vest este octogonal, în timp ce
Tel Afek (Antipatris) () [Corola-website/Science/328920_a_330249]
-
garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat Ierusalimul cu o armată de 1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli), Tancred de Taranto (cavaler normand, Principe de Galileea și regent al Antiohiei), Robert al
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
mulți dintre ei, aceasta avea să fie bătălia finală. Confruntându-se cu situația disperată, regele, împreună cu experimentatul Iancu de Hunedoara, au rupt cavaleria de spahii, fiind deciși să-l atace chiar pe sultan, care era protejat de cavalerie și de infanteriști formidabili. Tânărul rege a fost omorât în timp ce lansase un atac fără să-l mai aștepte pe Iancu de Hunedoara și pe forțele acestuia să-l ajute. Infanteriștii otomani l-au decapitat pe Vladislav și i-au înfipt capul într-o
Vladislav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/307535_a_308864]
-
să-l atace chiar pe sultan, care era protejat de cavalerie și de infanteriști formidabili. Tânărul rege a fost omorât în timp ce lansase un atac fără să-l mai aștepte pe Iancu de Hunedoara și pe forțele acestuia să-l ajute. Infanteriștii otomani l-au decapitat pe Vladislav și i-au înfipt capul într-o țepușă. Descurajați de moartea regelui lor, armata maghiară a fugit de pe câmpul de luptă. Nici trupul regelui și nici armura sa nu au mai fost găsite vreodată
Vladislav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/307535_a_308864]
-
au reîntors în Italia. Soldații britanici din Africa de Est erau puțin numeroși, în rândurile trupelor aliate cea mai importantă contribuție aducând-o Africa de Sud și India Britanică. Sud-africanii asigurau forța aeriană atât de necesară aliaților și un important contingent de infanteriști. Armata indiană asigura cea mai mare parte a efectivelor terestre aliate din regiune. Astfel, în Etiopia au luptat două divizii indiene. Milițiile etiopiene și-au adus la rândul lor o contribuție de primă importanță la campania pentru eliberarea Etiopiei. Maiorul
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
în valea Bistriței Aurii. Odată ocupată Cârlibaba, rușii își trimeseseră patrulele până la Ciocănești. Coborând din Prislop, trupele poloneze s-au dispus pentru a forma o linie de bătălie, în 4 coloane: Cavaleriștii, au fost destinați să lupte pe jos, ca infanteriști. Luptele, care au fost purtate în zona Cârlibabei (, "Ludwigsdorf", , ) și a cătunului Fluturica (), s-au dus în condiții climatice deosebite: viscol, temperaturi care au ajuns până la -30 grade Celsius și zăpadă înaltă până la 2 m. Trupele poloneze au luat contact
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
precedați de un pluton de combatanți camuflaț cu cuverturi albe, care a deschis drumul prin zăpadă. Protecția unităților de artilerie a fost asigurată de un escadron de cavaleriști, în timp ce un al doilea escadron a asigurat momentul crucial de ascensiune de către infanteriști, a măgurii. Ascensiunea grupului de atac a durat 5 ore și s-a făcut prin peste 2 m de zăpadă, printr-o pădure deasă, printre copaci căzuți și râpe. În jurul orei 12 după ce a trecut de vârf neobservată, gruparea de
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
de la Chungju de la începutul războiului. În această bătălie, cavaleria coreeană a fost depășită numeric și distrusă de infanteria japoneză. Și japonezii au folosit divizii de cavalerie pe câmpuri. Cu toate acestea, ei au descălecat în acțiune și au luptat ca infanteriști. Cavaleria japoneză specializată folosea arme de foc din goana calului deși majoritatea cavaleriștilor preferau sulița convențională yari. Utilizarea acestora a fost redusă din cauza creșterii dificultăților logistice și utilizării în creștere a armelor de foc de către coreeni și chinezi. Japonia era
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
efect devastator asupra moralului cavaleriștilor coreeni. Ca și aproape toți soldații coreeni, cavaleria nordică nu avea experiență în privința armelor de foc. Caii au intrat în panică trântindu-i pe mulți dintre soldați jos. Când coreenii se aflau în confuzie, samuraii infanteriști ascunși au atacat. Cavaleria coreeană a suferit multe pierderi. Cei care au încercat să se retragă trecând râul înapoi spre nord s-au înecat în părțile mai adânci ale râului. Generalii Yu Geuk-ryang și Sin Hal au fost uciși. Înfrângerea
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
aterizeze în siguranță. Deși o mașină blindată a fost grav avariată de o bombă, restul de cinci Landsverks, sprijinite de mitralierele din adăposturile întărite, au distrus 18 Junkers ale primelor două valuri de desantare și au ucis pe numeroși dintre infanteriști. După ce pista a fost blocată de resturile avioanelor distruse, piloții aparatelor funcționale au căutat locuri alternative de aterizare. Unele dintre acestea au fost câmpii sau plaje aflate la distanță mare de obiectivele inițiale. Micul aeroport auxiliar de la Ockenburg a fost
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
bordul unor bărci a avut ca rezultat doar cucerirea unor capete de pod izolate. La 10:15, divizia de infanterie ușoară a primit ordinul să renunțe la forțarea cursului râului și să se deplaseze la Dordrecht, în sprijinul garnizoanei locale. Infanteriștii au ajuns aici în aceeași noapte. După ce au curățat Dordrecht de trupele inamice, divizia de infanterie ușoară a primit ordinul să traverseze podul care lega orașul de IJsselmonde și să se deplaseze spre Rotterdam. Dimineața devreme, batalioanele olandeze au încercat
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
au eșuat în încercarea de distrugere a podului "Willemsbrug". Și germanii care debarcaseră la Haga cu o zi mai înainte au reușit să își mențină pozițiile. Niciuna dintre atacurile olandezilor, care au încercat să elimine grupurile izolate ale parașutiștilor și infanteriștilor germani (în total aproximativ 1.600 de oameni), nu au fost încununate de succes. În Brabantul de Nord, situația s-a deteriorat rapid. Comandantul Armatei a 7-a franceze considerase că rezistența forțele olandeze care apăra frontul de pe linia Meuse
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
batalionului al 2-lea al gărzilor irlandeze din Hoek van Holland aflat la 32 km vest a refuzat să participe la aceasta tentativă, afirmând că nu are ordine în această privință. Două companii olandeze, în rândul cărora luptau în principal infanteriști marini, au luat cu asalt podul. Olandezii au reușit să ajungă pe pod, iar ultimii 50 de germani din clădirea din fața sa au fost pe punctul să se predea, când atacul a fost abandonat datorită focului puternic al germanilor de pe
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
piese de artilerie fusese blocat pe calea ferată pe 10 mai după aruncarea în aer a podului feroviar de la Winschoten. Atacuril aeriene de pe 13 mai nu au reușit să distrugă puternica poziție defensivă olandeză. În după-amiaza zilei, cinci grupuri de infanteriști pe biciclete au încercat să se apropie de pozițiile olandezilor sub acoperirea bombardamentelor de artilerie, dar au fost respinse și nevoite să se retragă. Primul dintre aceste grupuri nu a reușit să se retragă decât la adopostul întunericului, lăsând în
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
Ambele părți aveau câte aproximativ 40.000 de călăreți. Slăbiciunea cavaleriei cazacilor era compensată de pedestrașii excelenți, și astfel lupta a fost una echilibrată. La 19 iunie, armata polonă totaliza 14.844 cavaleri poloni, 2.250 cavaleri germani, 11.900 infanteriști și dragoni germani, 2.950 pedestrași unguri, 1.550 voluntari lituanieni, 960 tătari și 30.000 de oameni "pospolite ruszenie". Comandanții poloni sperau să rupă rândurile cazacilor cu o șarjă impetuoasă a celebrilor "husari înaripați" poloni — tactică utilizată cu succes
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]