6 matches
-
pe care ea ni le oferă, a unui microcosm în care să poată locui și să se producă visele, senzațiile și ideile pe care ni le inspiră aspectul lumii.” în 1865, Leconte de Lisle, ”pe care depărtarea de Hugo și insociabilitatea lui Baudelaire îl facuseră regele poeziei”, dar poate și prestigiul personal, construcția teoretică solidă și creația de o exigență artistică rară, devine centrul unei strălucitoare și impunătoare grupări de poeți. Cu toate constatările ulterioare, rolul său în pregătirea celui dintâi
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Rousseau, pentru care starea naturală nu este în mod originar una de război, dar devine astfel o dată cu inventarea proprietății private. Așa cum știm, Rousseau se situează între Hobbes și Locke, în sensul că introduce în definiția individului natural atât egoismul și insociabilitatea, cât și comportamentul rezonabil și lipsit de agresivitate. Dacă ținem cont că toate teoriile contractului social sunt versiuni ale modelelor propuse de Hobbes, Locke sau Rousseau, nu putem decât să admitem observația lui Pierre Manent că "orice doctrină a stării
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
omului"158. Cu cât mai stăruitoare este împotrivirea pe care trebuie să o înfrunte, cu atat mai fermă este dispoziția lui de a o învinge. Cu cât mai puternic obstacolul, cu atat mai neclintita vrerea lui de a-l înlătura. Insociabilitatea este de fapt o formă de sociabilitate, un alt chip al ei. Iar realizările individuale sunt, într-o anumită măsură, roadele acesteia, cresc din pornirea naturală a omului de a depăși dificultățile și, daca este nevoie, de a-și afirmă
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
astfel frumoși și drepți, în timp ce aceia care cresc în libertate și separați de ceilalți își întind ramurile capricios, sfârșind atrofiați, strâmbi și încovoiați, tot astfel cultură și arta care împodobesc omenirea, ca și cea mai frumoasă ordine socială, sunt roadele insociabilității 159. În general, se vede în acest agonism existențial al subiectului o atitudine de egoism. Prin înclinația lui înnăscuta spre moralitate, crede însă Kant în ton cu spiritul Secolului Luminilor (al carui model de artist este susținut de ideea de
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
lor este convențională." (p. 23) Dintre motivele convenționale născocite tocmai pentru a da minții ceva de făcut, Schopenhauer enumeră: distracțiile, întrunirile lumii mondene, cursele de cai, jocurile de cărți etc. Concluzia lui Schopenhauer e una singură: "eminența spiritului conduce la insociabilitate" (p. 22), iar în fața acestui verdict fiecare reacționăm după cît urît ne poate răbda ființa.
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
euforică, cel psihologic, mai evoluat, al amorului propriu satisfăcut, cel patologic, nervos, disperat, spasmodic, isteric etc. precum și râsul social, convențional, politicos, de primire sau de excludere. În legătură cu acest aspect, reținem că Bergson absolutiza importanța complicității în comic și sublinia că insociabilitatea poate fi plasată pe o treaptă superioară a cauzelor rizibilului, chiar înaintea imoralității. În plus, s-a observat că se poate distinge comicul social, cel de sancționare a abaterii de la norma de conduită socială, de râsul antisocial, de sancționare a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]