334 matches
-
10, pag. 63-79). În timpul studiilor la doctorantura Academiei de Științe Sociale din Moscova (aa. 1970-1973) I.Ustian, la sfatul doctorului în științe economice, profesorului, pușkinistului-economist A.V.Anikin, I.Ustian a îmbrățișat o nouă temă de cercetare economico-teoretică de abordare instituționalistă pentru obținerea titlului de doctor habilitat în științe economice cu titlul: „Evoluția concepțiilor teoretice ale școlii liberalismului economic clasic, văzută prin prizma operelor poeților geniali ai lumii: Byron, Pușkin și Eminescu”. Teza a fost susținută la 23 noiembrie a. 2009
Ion Ustian () [Corola-website/Science/309962_a_311291]
-
cadre pentru construcția noului tip de reflecție. Prima parte a lucrării este menită să formuleze, printr-un gen de hermeneutică sociologică, temeiurile pentru o nouă abordare, de tip comprehensiv, ce va fi concretizată în partea a doua printr-o analiză instituționalistă a mesajelor lumii pe care o trăim. Trebuie să spun că analiza tranziției postcomuniste din perspectiva principiilor și structurilor instituționale specifice modernității mi s-a părut cea mai dificilă. Și aceasta nu neapărat datorită contemporaneității trăitorilor și cititorilor, ci mai
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
o poate bloca. Conștiință a modernității reflexive, noua știință socială este chemată să potențeze o astfel de construcție. În partea a doua a lucrării, voi încerca să dau mai multă substanță acestei afirmații, încă prea generale, din perspectiva unei sociologii instituționaliste și de tip constructivist. Partea a doua. Configurări ale modernității reflexive în societatea individualizată Una dintre tezele derivate din cele avansate în prima parte a acestei lucrări și contextualizate pentru spațiul nostru național ar fi că noi, românii, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
care pun accentul pe decalaje diverse (economice, sociale, politice, culturale) între România de astăzi și țările occidentale europene și nord-atlantice, le consider ca fiind nu doar substanțialiste - sau, dacă vreți, esențialiste - ci mai degrabă prea puțin aprofundate de o analiză instituționalistă care să țină cont de mișcarea socială efectivă și mai ales de ceea ce se întâmplă la nivel individual. Ele nu dau și nu pot da seamă în mod analitic de modul în care noi, persoanele individuale, ne construim viața astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
acestor procese ignoră, totuși, un fapt esențial: schimbarea de sistem înseamnă transformarea unei formațiuni istorice socialiste într-una capitalistă. Teoriile reflexive, inspirate de analize marxiste și weberiene de economie politică clasică, sugerează că, dincolo de schimbările instituționale care fac subiectul analizelor instituționaliste, este necesară și o analiză propriu-zis sistemică a schimbării. Deși această interpretare rămâne în curs de elaborare, există, în momentul de față, o sumă de rezultate inițiale și sugestii în interiorul unor discipline precum sociologia economică, și analizele politice care țin
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
de sistem, de la socialism la capitalism), ca domeniu de graniță între economie, sociologie și politologie. Tranzitologia nu poate fi redusă o tratare uniformă, ea cunoscând o largă varietate de abordări, conform diverselor curente teoretice din științele sociale, fie ele neoliberale, instituționaliste ori structuraliste. De asemenea, se pot distinge diferențe sensibile de abordare, din pricina perspectivei diferite față de procesul de schimbare socială, între cercetători nord-americani sau vest-europeni și cei din ECE. Tranzitologia include și evaluări ale tranziției instituțiilor implicate în proces (vezi cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
voință de finalizare la o supunere ideală față de decupajele și modelajele obiectelor de către organismele de finanțare, în pofida calității anumitor lucrări ce reintroduc instituțiile de dezvoltare ca pe unul din actorii dinamicii raporturilor sociale. Să observăm în paralel că în orientările instituționaliste ale științelor economice, precum și în anumite curente ale sociologiei economice care renaște astăzi sub impulsul lui Mark Granovetter 27, economia este privită ca un spațiu de interacțiuni și de tranzacții care-i egalizează fictiv pe agenții unui joc în care
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
Practici restrictive 100 4.4. Politica antitrust 103 Capitolul 5. Corporația și statul: cine e șoarecele, cine e pisica? 117 5.1. Conflict și complementaritate 117 5.2. Diamantul lui Porter 119 5.3. Teoria neoclasică 121 5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistă 129 5.5. Paradigma eclectică 135 Capitolul 6. O dezvoltare proprie a paradigmei eclectice 143 6.1. Matricea politicilor statuluigazdă 143 6.2. Transformarea avantajelor de locație în avantaje de proprietate 146 Capitolul 7. Impactul corporațiilor transnaționale asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
economiștilor neoclasici care neagă abilitatea statelor-națiune de a reglementa activitatea piețelor. Situația nu este deloc surprinzătoare, din moment ce teoria neoclasică este, în definitiv, una pro-corporatistă, iar Caves (1982) admite faptul că însăși corporația profită de propriul caracter oportunist. 5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistătc "5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistă" Abordarea instituționalistă oferă fundamentarea teoretică pentru intervenția sporită a statului în economie (Jenkins, 1994). Ea explică politicile adoptate de stat ca fiind determinate de instituțiile statului (deci nu de elite). Vogel (1997
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
de a reglementa activitatea piețelor. Situația nu este deloc surprinzătoare, din moment ce teoria neoclasică este, în definitiv, una pro-corporatistă, iar Caves (1982) admite faptul că însăși corporația profită de propriul caracter oportunist. 5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistătc "5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistă" Abordarea instituționalistă oferă fundamentarea teoretică pentru intervenția sporită a statului în economie (Jenkins, 1994). Ea explică politicile adoptate de stat ca fiind determinate de instituțiile statului (deci nu de elite). Vogel (1997) compară într-un studiu recent birocrația
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
piețelor. Situația nu este deloc surprinzătoare, din moment ce teoria neoclasică este, în definitiv, una pro-corporatistă, iar Caves (1982) admite faptul că însăși corporația profită de propriul caracter oportunist. 5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistătc "5.4. Teoria instituționalistă și neoinstituționalistă" Abordarea instituționalistă oferă fundamentarea teoretică pentru intervenția sporită a statului în economie (Jenkins, 1994). Ea explică politicile adoptate de stat ca fiind determinate de instituțiile statului (deci nu de elite). Vogel (1997) compară într-un studiu recent birocrația japoneză cu cea britanică
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
ca fiind determinate de instituțiile statului (deci nu de elite). Vogel (1997) compară într-un studiu recent birocrația japoneză cu cea britanică, pentru a extrage de aici explicația strategiilor diferite aplicate de Japonia, respectiv de Marea Britanie, cu privire la CTN-uri. Abordarea instituționalistă afirmă că statele-națiune sunt suficient de puternice atât pentru a liberaliza (de-regulate), cât și pentru a restrânge din nou (re-regulate) activitatea piețelor și, ca urmare, sunt capabile să creeze un climat competițional specific la care CTN-urile trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
pentru protejarea interesului național. În afară de politicile adoptate de țările industrializate, țările mai puțin dezvoltate pot fi tentate să adopte reglementări mai dure. Forma extremă pe care asemenea reglementări o pot lua constă din naționalizarea filialelor corporațiilor transnaționale (Kobrin, 1980). Economiștii instituționaliști au tendința de a evidenția avantajele naționalizării, cum ar fi: atragerea către stat a profiturilor care altfel ar fi fost obținute de investitorii străini, evitarea scoaterii din țară a acestor profituri, dezvoltarea coerentă și integrată a industriei naționale, creșterea nivelului
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
O trăsătură interesantă a studiilor lui Vogel și Bailey, Harte și Sugden este faptul că ambele sunt studii longitudinale 14. Studierea politicilor adoptate de statele-gazdă de-a lungul timpului, pe lângă faptul că dovedește secvențialitatea fiecărei politici, este probabil favorabilă abordării instituționaliste, din două motive. În primul rând, stă mărturie liniei relativ unitare a politicilor adoptate într-un interval mai mare de timp, susținând caracterul coerent al luării deciziilor de către autoritățile statale. În al doilea rând, arată disponibilitatea statului de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
autoritățile statale. În al doilea rând, arată disponibilitatea statului de a-și modifica optica de abordare a relațiilor cu CTN-urile, deci și capacitatea de adaptare și de regenerare a funcțiilor statului. Abordarea neoinstituționalistă este o versiune interesantă a abordării instituționaliste. Kang (1997) refuză atât grupurilor de interese, cât și instituțiilor birocratice rolul de explicații adecvate ale formării deciziilor politice și avansează, în schimb, rolul esențial al stimulentului electoral. Liderii de opinie aleși urmăresc anumite direcții de acțiune politică cu scopul
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
își trage seva dintr-o varietate de tradiții teoretice. Ea recunoaște presupunerea neoclasicilor conform căreia imperfecțiunile pieței sunt speculate de CTN-uri, dar respinge în același timp ipoteza că toate aceste imperfecțiuni ar fi exogene corporației. Paradigma susține și perspectiva instituționalistă asupra puterii de care dispun guvernele statelor-gazdă în reglementarea activității piețelor. Dunning (1993) și Caves (1982) împărtășesc aceeași analiză cost/beneficiu a politicilor de impozitare aplicate de statele-gazdă filialelor CTN-urilor. Dunning (1995) și Vogel (1997) sunt de acord că
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
severe, dar a fost și reconsiderată din perspectiva unor noi teme de interes în analiza organizațională. 10. 2. 3. Teoria instituțională a lui Philip Selznick Lucrarea lui Philip Selznick „Leadership in Administration”, apărută în 1957, este considerată astăzi fundamentul abordării instituționaliste a organizațiilor (Vlăsceanu, 1999). În elaborarea teoriei sale, Selznick pornește de la acceptarea ideii că organizațiile sunt instrumente proiectate deliberat pentru atingerea unor scopuri. Organizația este însă alcătuită din oameni care, prin simpla lor prezență, colorează viața organizațională cu accente nonraționale
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
și promovează pacea. Mă voi concentra asupra evaluării principalelor teorii ale relațiilor internaționale care folosesc instituțiile drept concept central: instituționalismul liberal, securitatea colectivă și teoria critică 1. Voi începe însă cu o scurtă trecere în revistă a realismului, deoarece teoriile „instituționaliste” sunt în mare măsură reacții la acest curent și fiecare contestă direct logica de la baza lui2. Realiștii și instituționaliștii au păreri diferite mai ales când se pune problema dacă instituțiile influențează serios șansele stabilității internaționale. Realiștii spun nu, ceilalți răspund
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
instituționalismul liberal, securitatea colectivă și teoria critică 1. Voi începe însă cu o scurtă trecere în revistă a realismului, deoarece teoriile „instituționaliste” sunt în mare măsură reacții la acest curent și fiecare contestă direct logica de la baza lui2. Realiștii și instituționaliștii au păreri diferite mai ales când se pune problema dacă instituțiile influențează serios șansele stabilității internaționale. Realiștii spun nu, ceilalți răspund da. Primii consideră că instituțiile sunt în esență o reflectare a distribuției puterii pe plan mondial. Ele au la
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pe plan mondial. Ele au la bază calculele interesate ale marilor puteri și nu au un efect independent asupra comportamentului actorilor. În consecință, realiștii consideră că instituțiile nu constituie o cauză importantă a păcii. Ele au doar un rol marginal. Instituționaliștii refuză, în genere, această conceptualizare, argumentând, în schimb, că instituțiile pot să modifice preferințele statelor și deci să le modifice comportamentul. Ele pot descuraja statele să-și calculeze interesele egoiste pornind de la modul în care acțiunile întreprinse le influențează pozițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
le modifice comportamentul. Ele pot descuraja statele să-și calculeze interesele egoiste pornind de la modul în care acțiunile întreprinse le influențează pozițiile de putere. Instituțiile sunt variabile independente și au capacitatea de a inhiba tendințele războinice ale statelor. Deși toți instituționaliștii au în comun opoziția față de afirmațiile realiștilor despre acest subiect, fiecare teorie argumentează diferit modul în care instituțiile afectează comportamentul statelor. Scopul meu este de a evalua cele trei teorii pentru a stabili dacă afirmația conform căreia instituțiile determină pacea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
probleme în logica sa cauzală și nici una dintre ele nu-și găsește prea multă susținere în documentele istorice. Articolul este organizat după cum urmează. Voi începe cu o scurtă descriere a instituțiilor și cu o discuție despre realism, deoarece fiecare teorie instituționalistă îl critică. În continuare, voi prezenta și voi evalua instituționalismul liberal, securitatea colectivă și teoria critică. Secțiunea finală analizează motivele pentru care instituțiile sunt atât de bine văzute de strategi și cercetători, când există atât de puține dovezi că ele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de activitate între state, de la războaie la tarifele negociate sub egida Acordului General pentru Tarife Vamale și Comerț (GATT), devenind astfel aproape fără sens5. Însă este posibil să concepem o definiție utilă, consecventă cu modul în care îl utilizează majoritatea instituționaliștilor. Eu aș defini instituțiile drept un set de reguli ce stipulează modalitățile prin care statele ar trebui să coopereze și să concureze între ele6. Ele prescriu formele acceptabile de comportament al statului și interzic altele. Aceste reguli sunt negociate de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
le-au creat. Pe scurt, instituțiile necesită „cooperarea descentralizată a statelor suverane individuale, fără un mecanism eficient de comandă”9. Pentru a răspunde la celelalte trei întrebări privind modul cum funcționează sau nu instituțiile, trebuie să examinăm separat diferitele teorii instituționaliste. Mai întâi este necesară o scurtă discuție despre realism. Realismul Realismul prezintă mai curând o imagine gri a politicii mondiale 10. Sistemul internațional este descris ca o arenă brutală unde statele caută ocazii de a profita unul de celălalt și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
puterii în fața amenințării sovietice. Acum, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, realiștii argumentează fie că NATO va dispărea, fie că va fi reconfigurată în funcție de noua distribuție a puterii 24. Alianța nu poate rămâne la fel ca în timpul Războiului Rece. Variante ale teoriilor instituționaliste Există trei teorii instituționaliste, fiecare oferind argumente despre modul în care instituțiile reduc riscul războiului și favorizează pacea 25. Cea mai puțin ambițioasă teorie este instituționalismul liberal. Nu abordează direct importanta problemă a modalităților de a împiedica declanșarea unui război
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]