336 matches
-
trebuiau să insiste cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
cale ferată, un spital de stat, un orfelinat și un azil de bătrâni . Aici a existat și Fabrica de mașini agricole “Iacob Staib”. În anul 1924, localitatea Sărata (aflată la 24 km nord de Tatarbunar) nu a fost ocupată de insurgenții bolșevici care declanșaseră o acțiune teroristă, cunoscută ca Răscoala de la Tatarbunar. Rebeliunea lor nu a fost susținută de țăranii români din Basarabia și de coloniștii germani. În noaptea de 15/16 septembrie, comandantul postului de jandarmi din Achmanghit a reușit
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
Insurgenții au continuat să păstreze controlul asupra unor puncte fortificate plasate strategic (Tripolitza și Mystras) și a unei bunei părți a Peninsulei Mani. Principala cauză a eșecului expediției a fost subestimiarea de către liderii ruși a forței turcilor si supraestimarea puterii insurgenților gerci. Insurgenții, în ciuda efectivelor numeroase pe care le-au mobilizat, au fost prost înarmați și organizați. Armata rusă nu a reușit să organizeze aprovizionarea insurgenților greci cu arme, muniție și nu a putut să asigure pregătirea lor militară. Mai mult
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
a eșecului expediției a fost subestimiarea de către liderii ruși a forței turcilor si supraestimarea puterii insurgenților gerci. Insurgenții, în ciuda efectivelor numeroase pe care le-au mobilizat, au fost prost înarmați și organizați. Armata rusă nu a reușit să organizeze aprovizionarea insurgenților greci cu arme, muniție și nu a putut să asigure pregătirea lor militară. Mai mult, comandanții ruși nu au fost capabili să-și folosească în mod eficient forțele. În loc să sprijine forțele rebelilor care acționau în interiorul Moreei, trupele ruse și rebelii
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
întâmpinat pe francezi ca pe niște eliberatori. În schimb, francezii au trebuit să facă față unei rezistențe puternice atunci când au intrat în Siria. Francezii au avut nevoie de trei ani pentru ca să câștige controlul asupra teritoriului sirian și să înfrângă mișcările insurgente. După încheierea Conferinței de la San Remo și înfrângerea efemerei monarhii siriene, generalul francez Henri Gouraud a împărțit Siria în șase state: Damasc, Aleppo, Alewit, Jabal Druze, Hatay (Alexandretta) și Libanul Mare (care avea să devină Libanul zilelor noastre). În 1922
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
masiv al blindatelor germane. În plus și stocurile de muniție a insurgenților erau pe terminate. În acest moment critic, rușii anticomuniști ai Armatei Ruse de Eliberare, așa-numita "armată vlasovistă", au întors armele împotriva germanilor și i-au ajutat pe insurgenții cehi care luptau împotriva "Waffen SS". Spre deosebire de insurgenți, forțele vlasoviste erau relativ bine echipate și antrenate. În scurtă vreme a devenit clar că rușii nu aveau de gând să rămână în Praga pe întreaga durată a insurecției. Rușii anticomuniști nu
Insurecția din Praga () [Corola-website/Science/306982_a_308311]
-
greaca și - posibil - alte limbi din Orientul Apropiat. În "„Autobiografia”" sa Iosephus menționează că la 13 ani era deja investit ca preot în Ierusalim, s-a izolat în deșert pentru o perioadă de sihăstrie, apoi s-a înrolat în armata insurgenților evrei și la 16 ani a primit comanda unui detașament militar din Galileea. În anul 64 a fost trimis la Roma pentru a negocia cu reprezentanții lui Nero eliberarea unui preot evreu prizonier. Dominația romană, începută de prin anul 103
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
fost prădată în 1275. O mare revoltă în Sicilia, denumită a urmat după aceste atacuri, care au dus la separarea peninsulei în Regatul Neapolelui. Malta a fost guvernată de , o dinastie aragoneză, de la 1282 la 1409, aragonezii ajutându-i pe insurgenții maltezi cu ocazia într-. Rude ale regilor Aragonului au condus insula până în 1409, când ea a trecut în mod oficial la . De timpuriu, în dinastia Aragoneză, fiii monarhului primeau titlul de „conte de Malta”. În această perioadă s-a format
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
unor regiuni (Pogórze Przemyskie, Bieszczady și Beskid Niski). Relocarea populației de origine ucraineană a schimbat în mod radical situația forțelor rebele UPA, care au fost lipsite de sprijinul material și uman necesar continuării luptei cu autoritățile comuniste. În ciuda acestui fapt, insurgenții ucraineni au continuat lupta cu autoritățile poloneze pentru o perioadă de timp. Unii dintre rebeli au reușit să fugă în străinătate, în special în [[Germania de Vest]] și [[SUA]]. Deportările au avut loc în trei faze distincte. Prima fază a
Operațiunea Vistula () [Corola-website/Science/329209_a_330538]
-
își manifestase fățiș simpatiile promonarhiste, a fost întemnițat în timpul terorii iacobine, dar a scăpat de ghilotinare. În 1795 a fost înrolat din nou în armata revoluționară fiind trimis la Brest sub comanda generalului Hoche. A luat parte la luptele împotriva insurgenților contrarevoluționari ("șuani") din Bretania. A demisionat din armată în 1796, revenind la Lons-le-Saunier, unde a trăit în condiții modeste. S-a manifestat ostil față de instaurarea imperiului, îndrăznind să-i scrie lui Napoleon: "Bonaparte, vous vous perdez, et ce qu'il
Rouget de Lisle () [Corola-website/Science/333062_a_334391]
-
atunci purtată de soldații polonezi în Revolta din Noiembrie, dar și de participanții la Revolta din Cracovia din 1846, luptătorii pentru eliberarea națională poloneză din Marele Ducat al Posenului și din Imperiul Austriac în timpul Primăverii Națiunilor din 1848, precum și de insurgenții polonezi în timpul Revoltei din Ianuarie, 1863-1864. Culorile alb și roșu au fost utilizate și de civili pentru a protesta împotriva dominației rusești, dar și de cei din Franța, Marea Britanie-Irlanda, Germania, Belgia și din alte țări în semn de simpatie
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
stema s-a modificat doar pentru a ajusta schimbările asupra stemei. Între principalele modificări se numără modificarea stilizării pajurii de la modelul clasicist la cel baroc în 1927 și înlăturarea coroanei de pe capul pajurii în timpul regimului comunist între 1944 și 1990. Insurgenții polonezi din secolul al XX-lea purtau brasarde alb-roșii ce jucau același rol ca cel al cocardelor din secolele anterioare. Aceste brasarde au fost purtate de luptătorii polonezi în timpul Insurecției din Polonia Mare (1918-1919) și în timpul celor din Silezia (1919-1921
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
Varșoviei. Pawiak, de exemplu, este o pușcărie infamă a gestapo-ului german unde se află în prezent un monumet funerar. Citadela Varșoviei, este o fortificație din secolul XIX construită dup înfrângerea Revolta din Noiembrie. Un alt monument important, statuia Micului Insurgent, localizată la meterezele orașului vechi, comemorează copii ce au ajutat la transmiterea mesajelor în timpul Revoltei Varșoviei, în timp ce monumentul impresionant Revolta din Varșovia construit de Wincenty Kućma a fost ridicat în memoria marii insurecții din timpul celui de al Doilea Război
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
au rechiziționat mari cantități de alimente și au recrutat și trimis la muncă forțată în Germania numeroși localnici tineri. Dacă evreii și activiștii de partid aveau motive întemeiate să se simtă mai în siguranță în rândul unităților de partizani, rândurile insurgenților au fost sporite brusc odată cu venirea unui val de foști prizonieri de război sovietici, care fuseseră eliberați și lăsați la vatră în toamna anului 1941, dar care primiseră ordin să se prezinte în lagărele de concentrare în martie 1942. În
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
sovietici. Ca o consecință a înțelegerii tactice temporare clandestine dintre conducătorii polonezi și comandanții germani locali, mai multe unități AK au fost ajutate cu arme și provizii din depozitele germane. Partizanii polonezi au „curățat” foarte eficient zona Vilnius/Navahrudak de insurgenții sovietici. Totuși, nu există dovezi pentru executarea unor acțiuni comune polono-germane, naziștii nereușind de altfel nici să-i convingă pe polonezi să-și îndrepte eforturile de luptă exclusiv împotriva sovieticilor. Cooperarea la nivel local dintre comandanții AK și germani a
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
în legislatura statului New York. În mod surprinzător, o campanie electorală eficientă, sprijinul Partidului Democrat și influența acestuia în Hudson Valley l-au lăsat să câștige alegerile cu ușurință. Începând cu 1911, acesta a devenit unul dintre cei mai aroganți și insurgenți lideri oponenți ai „autocrației” lui Tammany, care se voia „dominant” al partidului. O adevarată lupta a început la data de 16 ianuarie a aceluiași an între amândouă tabere de facțiune, la alegerea senatului SUA, când, timp de 74 de zile
Franklin Delano Roosevelt () [Corola-website/Science/298390_a_299719]
-
mult superioare din punct de vedere numeric și al dotării. Luptătorii de guerilă, de multe ori prost echipați, mai trebuiau să facă față și condițiilor grele de trai din munții Greciei. Existau riscuri mari și pentru grecii de rând. Atacurile insurgenților erau urmate de represaliile forțelor germane de ocupație. Numeroase sate au fost arse iar locuitorii lor masacrați. Germanii au reluat politica luării de ostatici și au stabilit „cote” prin care era determinat numărul de civili sau ostatici care urmau să
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
(în croată "ustaša" înseamnă răsculat, insurgent) a fost mișcare naționalistă și separatistă croată înfințată în 1929 de avocatul Ante Pavelić, cu puțin timp înainte de instaurarea de către regele Alexandru I în Iugoslavia a unui regim forte, ce accentua dominația sârbă. Numele original al organizației a apărut în
Ustașa () [Corola-website/Science/317775_a_319104]
-
căror idealuri au inclus îmbunătățirea situației țăranilor.[ 17] În schimb, cei mai mulți țărani aveau încredere în oficialitățile austriece, dintre care unii au promis țăranilor că vor pune capăt iobăgiei și vor fi plătiți pentru participarea lor la lupta care viza desființarea insurgenților nobili polonezi. [9] Se estimează că aproximativ 1.000 - 2.000 nobili polonezi care au sprijinit revolta au murit în conflict. Potrivit lui Lerski, Dembowski a fost arestat și executat de către austrieci. Alții, cum ar fi Nance, Davies și Zamoyski explică
Revolta din Cracovia () [Corola-website/Science/329301_a_330630]
-
la regiunea Plovdiv, Macedonia, precum și la Sliven. Revolta a fost zdrobită brutal de către otomani, care au adus trupele neregulate otomane din afara zonei. Multe sate au fost jefuite și aproximativ douăsprezece mii de oameni au fost masacrați, majoritatea lor în orașele insurgente Batak, Perushtitza și Bratzigovo și în zona Plovdivului. Masacrele au stârnit o reacție publică de amploare condusă de liberalii europeni, cum ar fi William Ewart Gladstone, care a lansat o campanie vizavi de "ororile bulgare". Campania a fost susținută de
Redeșteptarea națională a bulgarilor () [Corola-website/Science/323314_a_324643]
-
a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv pentru respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria. Între timp, reprezentanții guvernelor europene
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
prima oară "Beregzaza", devenind centrul de reședință al comitatului de "Bereg". Din 1342, a devenit oraș regal liber. În anul 1566, orașul a fost din nou devastat de mongoli, în anul 1657 de polonezi, iar în anul 1686 de către maghiarii insurgenți ridicați contra habsburgilor. Până la sfârșitul Primului Război Mondial, orașul a fost capitală a comitatului de Bereg, apoi a făcut parte din Cehoslovacia, dar în urma primului Dictat de la Viena din 2 noiembrie 1938, a intrat în componența Ungariei. După Paștile evreiești din anul
Bereg () [Corola-website/Science/309320_a_310649]
-
pescari, negustori și proprietari de pământ au devenit „raiah” (membrii ai claselor inferioare plătitori de taxe). Criza Siciului Dunărean a început în 1825, când atamanul de tabără Litvin, după ce și-a luat angajamentul că va organiza o nouă expediție împotriva insurgenților greci, a dispărut fără urmă. Războiul ruso-turc din 1828 - 1829 a produs o nouă scindare în cadrul Siciului, unii dintre cazaci dorind să se alăture rușilor, alții rămânând loiali turcilor. Pro-rușii doreau reîntoarcerea în Rusia, cu condiția ca să primească amnistia imperială
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
locul, după tradiție, al Templului evreiesc din Ierusalim, pe care au fost construite mai târziu sanctuarul musulman alcătuit din Moscheea Al-Aqsa și Domul Stâncii. 3 decembrie 2001 - deși - prin convenția de la Oslo - Arafat s-a obligat să înceteze total actele insurgente și teroriste contra populației israeliene, el a continuat aceste activități, prin intermediul unor grupări paramilitare, paraoficiale și cu denumiri diverse, „Tanzim”, „Jihad ” (război sfănt), Brigăzile Al Aksa, Brigăzile „Iz-a-Din-el-Kasam” ș.a. Guvernul israelian a decis un fel de domiciliu forțat pentru Arafat
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
de la Conghua, China din aprilie 1970, avea să crească de la 12-15.000 de oameni în 1970 la 35-40.000 până în 1972, când a avut loc așa-numita „khmerizare” a conflictului și operațiunile militare împotriva Republicii au fost predate în întregime insurgenților. Dezvoltarea acestor forțe a avut loc în trei etape. Perioada 1970-1972 a fost una de organizare și recrutare, în timpul căreia unitățile Khmerilor Roșii au servit ca trupe auxiliare ale APV. Din 1972 până la jumătatea lui 1974, insurgenții au format unități
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]