43 matches
-
și prin distanțarea de contextul însuși al exilului, printr-un efort de ,scuturare" de ruinele proprii și ale celorlalți, printr-un act de insubordonare lustrală, de ,neascultare" nici de veac și nici de oameni. Cu privirea înălțată pe un orizont intemporal, Vintilă Horia blamează ,timpul istrionului devenit zeu al mulțimii", timpul ,sîngeros și fără vlagă" ce l-a circumscris: , Tot ceea ce mă înconjoară, în afară de soția și de copiii mei, de cîțiva prieteni, de amintirea alor mei, de aceea a }ării și
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
e, de altfel, cu putință decît în limitele ludicului". O "continuitate" nu doar față de modernismul de care postmodernismul nu s-a separat de facto niciodată, lucrînd în interiorul acestuia, decantîndu-l, "perfecționîndu-l", ci și, cutezăm a zice, față de clasicismul al cărui calapod intemporal reapare, mutatis mutandis, în materia "totalității recuperatoare", a "dereglărilor integrate ( însumate)".
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
un "mixt psihologic memorie-imaginație". Din repertoriul căruia face parte și "oniro-patria", patria din vis redobândită, maramureșeană și deopotrivă sibiană, balsam sufletesc generator de reminiscențe livrești, dar și de dor de un loc fără nume, de un timp ireversibil, "spre zona intemporală sau imemorială a ființei". (V.P. face trimitere spre Kant, dar mai ales spre Starobinski cu al său "Concept de nostalgie".) Abordând personalitatea marelui său mentor, eseistul reușește să se comporte ca un hermeneut postmodern tip Vattimo sau Rorty ce cultivă
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
de integrare în univers, spre deosebire de dezintegrarea atît de frecventă în poezia mdoernă, încît postura în cauză e subiacent polemică. Neîndoios transpare aci o "nostalgie a Paradisului". Pretutindeni pulsează urmele unei vîrste de aur ale armonizării ființei cu mediul său, vîrstă intemporală, absolută, pe care poezia încearcă a o "actualiza" grație limbajului liric: "Nici nu m-am scuturat bine de glasurile nopții,/ de glasurile și chipurile din vis ale nopții,/ că dimineața îmi bate la ușă. Mai întîi, timid,/ cu cîteva frunze
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
anii aceia când " cu totul împotriva vederilor lui Blaga " descopeream cu entuziasm fenomenologia, aș fi numit acea comuniune în viziune cu magistrul meu de filosofia culturii, folosind cuvintele lui Husserl, drept o împărtășire "im unzeitlichen Reiche der Ideen" " în imperiul intemporal al ideilor. Dar istoria, plină de larmă și furie, bântuia în timp ce noi contemplam ideile. În curând, timpul reușea să tulbure, dacă nu chiar să spulbere acel imperiu intemporal al Ideii. Universitatea noastră din Cluj intra în 1948 într-o zonă
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
lui Husserl, drept o împărtășire "im unzeitlichen Reiche der Ideen" " în imperiul intemporal al ideilor. Dar istoria, plină de larmă și furie, bântuia în timp ce noi contemplam ideile. În curând, timpul reușea să tulbure, dacă nu chiar să spulbere acel imperiu intemporal al Ideii. Universitatea noastră din Cluj intra în 1948 într-o zonă a turbulențelor anunțând distrugerea sa. Îmi amintesc cuvintele rostite cu un calm amenințător chiar în această sală, în fața cadrelor didactice de la Facultatea de Litere și Filosofie, a profesorilor
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
tu, Daniel, Daniel, grămadă de fulgere/ dansînd pe acoperișul secundei./ Lasă vor veni destui să atingă/ corpustii curajului peticitele drumuri ale gloriei/ Daniel, Daniel, moartea foșnește în groapă/ cu lei?"(Groapă cu lei). Dar Daniel Corbu nu rămîne în preajma oricum intemporalelor "vetre", a "stelelor umflate de plîns", a "speranței care bate că un clopot", îndreptîndu-se spre derivațiile mai recente ale romantismului, pe care le reprezintă pozele insurgentei plebeiene, ale încrîncenării fantaste, ale sfidătoarei reverii exotice. Dacă Baudelaire definea romantismul drept "o
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
prin aportul decisiv al Sfîntului Toma din Aquino. Astfel discursul comunist, creat în Rusia, în primii ani ai puterii sovietice, care a trecut țel quel în țările captive, apare stăpînit de universalia. Fiecare întrupare verbală particulară descinde din discursul tutelar, intemporal, care se revendică de la o autoritate ideologică, substitut al celei metafizice. Autoritate dată de textele "clasicilor marxism-leninismului", asociate cu documentele esențiale ale partidului în chestiune, la care se adaugă citatele din secretarul general al partidului aflat în funcție: "Citarea acestuia
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
doar ca extensie temporală. Șirul termenilor din partea de jos a tabloului sunt referiți aspectului de timp, în raport cu faza percepției sonorității. Formal, timpul se articulează prin/odată cu evenimentul de sonoritate, de al cărui inedit conștiința este surprinsă, trăindu-l ca imedialitate intemporală (fără nici o perspectivă formală), ca și cum timpul ar fi punctual-încremenit într-o clipă. Odată percepută rarefierea sonoră, conștiința poate contempla detensia energetică a acesteia într-o expresie de melocluster, adică a unor schimbări și succesive (figurate sintetic printr-un profil de
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
Gheorghe Grigurcu E vădit din capul locului aerul intemporal al poeziei lui Ștefan Ioanid, așezat sub patronajul prelatului benedictin Anselmus, devenit arhiepiscop de Canterbury în 1033, care, "a interpretat mîntuirea în termenii umilinței pe care o datorăm măreției insultate a lui Dumnezeu". Dar n-avem a face cu o
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
pentru propria lor obiectivitate, în ce fel ceea ce se sustrage din principiu luminii ek-stazei poate, dimpotrivă, să intre în ea și să se pro-pună acolo în calitate de obiect? Prin opera acestui proces de obiectivare care este auto-obiectivarea vieții și ca efect intemporal al acestuia. Pe de o parte, viața transcendentală însăși se obiectivează, furnizându-i oricărui fenomen "uman" nucleul său concret și mai întâi omul însuși, individul empiric. O asemenea obiectivare nu este poate posibil de conceput fără o determinare naturală care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adăugăm că această contemporaneitate își are propria temporalitate și propria omnitemporalitate. Omnitemporalitatea sa, de vreme ce este posibil a deveni contemporan al unui eveniment care a avut loc acum douăzeci de secole și, a fortiori, al oricărui adevăr rațional și ca atare intemporal. "A deveni contemporan" înseamnă totuși: a intra în procesul care conduce la acel lucru al cărui contemporan dorești să fii și la contemporaneitatea căruia nu ajungi decât la capătul acestui proces. Temporalitatea acestuia din urmă este cea a ek-stazei, dacă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
-ului schillerogoethean." Revendicînd reabilitarea baladei și declarîndu-și atașamentul la linia Mallarmé-Valéry, ei refuzau literatura căzută în robia actualității și modelor. Nicolae Balotă întrezărește în lumea începutului de secol XXI condițiile "ce fac și vor face tot mai posibilă creația în intemporal, condiții favorabile inițiativelor creatoare în regimul acelui atemporalism antiistoric ce se preconiza cu o jumătate de secol în urmă în Cercul Literar". Privirea Cronicarului miop nu bate atît de departe, dar oricum e un subiect interesant de discutat. Alte determinante
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7307_a_8632]
-
vremuri interzise iar voluptatea vocabularului lubrifiază sacra voluptate. Iată cum profită amorul de impactul anumitor foneme în anumite momente, între urlete și țipete liturgice, când limba e falus și verbul vulva, iar găurile corpului, abise lexicale unde se restaurează fața intemporală a lui Eros, cu exaltarea erectei divinități în templele sale cavernale de dinainte de începutul veacurilor când rușinea și cenușa încă nu corodaseră inocența de a trăi. Nu vreau să fiu ultimul care te halește Nu vreau să fiu ultimul care
Carlos Drummond de Andrade - Amorul natural by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/7653_a_8978]
-
mărturisește că a „scîncit scurt ca sfîrșitul lumii lui T.S.Eliot". Dar marea noastră speranță e de ordin transcendent. Ea vizează o relaxare a timpului, pînă cînd acesta atinge absolutul, cînd prezentul trecutul și viitorul se mistuie în fiorul mistic, intemporal. Răul biologic poate fi cu adevărat învins doar de credință, nu de una exterioară ființei, abstractă, ci de o credință contopită cu ființa însăși, imanentă acesteia. Providența se pronunță aici din interiorul verbelor literare, „din miezul lor cel mai adînc
O carte tulburătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6185_a_7510]
-
la modelul rilkean decît, de pildă, la cel al Sfîntului Ioan al Crucii. Dimensiunea temporală a ființării umane apare deranjantă, deoarece, împreună cu cea spațială, conturează captivitatea noastră în materie. E o piedică în calea absolutului care nu poate fi decît intemporal: „deosebirea dintre nesfîrșire și eternitate / în cea din urmă nu mai există timpul" (și ce putem face). Altfel zis, „bucuria și timpul nu pot coexista. // unde nu e gînd, nefiind / nici timp, nu-i așa?" (bucuria și timpul). Din cele
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
care mai curînd sau mai tîrziu va înlocui patria care se stinge". Dacă Cioran publica în Luceafărul un șir de Fragmente și Razne, semnate Z.P., probabil ultimele pagini pe care le-a așternut în limba română, cu o dispoziție intemporală, de abstragere din calamitățile timpului (li se poate totuși desluși o notă de protest implicit față de producția obligatoriu ideologizată, la modul grosolan, a condeierilor care au acceptat slujirea regimului comunist), alți colaboratori adoptă o tematică la zi și un limbaj
Luceafărul diasporei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6499_a_7824]
-
cărnii clipocește-n beznă”. Treptat orizontul se lărgește spre violențele care, marcînd ființa noastră de carne, nu par a cruța nimic. Eul se deschide către lume pentru a-și corobora dezamăgirea individuală cu una universală. Și nu doar spre situații intemporale, spre o cazuistică a generalului, ci și spre proximitatea istorică, dotată cu un absurd casant (Tatăl Nostru Biroul Politic). Sau într-un poem închinat lui Paul Goma, referința la un coșmar datatlocalizat fără greș (VorbaIago). Un alt procedeu al lui
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
noastră și înăuntrul nostru, în intimitatea vieților noastre? Nu cumva este și ea o imagine pe cît de schematică, pe atît de parțială, și poate chiar afectată de o carență fundamentală? Gîndirea conceptuală ține, în fond, de generalitate, ține de intemporal; prin urmare, ea nu poate percepe în noi această experiență a timpului care, așa cum spuneam, este chiar ființa noastră. Nu cumva cuvintele ne trădează? Să ascultăm însă cîteva dintre ele, să le ascultăm în ele însele, fără vreun efort de
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
și puternică a versurilor lor. Cred că porțile țărănești, iile, balaurii, feții-frumoși, mozaicurile și zugrăvelile bizantine, conduc poezia la un stil pastiș ori pestriț. Stilul poeziei d-lui Blaga nu trebuie să fie universal, în sensul imperial al catolicismului, ci intemporal și ceresc, ca Ierusalimul ortodoxiei, care - în nici un caz - nu s-a refugiat în fundațiile Gândirii. Dar ce ne pasă! D-l Blaga ne-a dăruit o poezie mândră și rară. Salutăm această calmă, binefăcătoare stea. Peste orgiile materialității ortodoxe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ca un pustiu înflorit gustului mortal de nesfârșire. De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindcă în preajma femeii nu mai există timp. Și tulburarea noastră crește, din cauză că atingem în lume o stare care depășește lumea. Iubirea este o aparență intemporală; căci nu se suspendă devenirea în mijlocul vieții? Sânt îmbrățișări, în care timpul e mai absent decât într-un astru mort. Dragostea fiind o întîlnire dureroasă și paradoxală a fericirii cu disperarea, el e prea neîncăpător excesului ei inuman. De aceea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a avut gânditori mesianici; căci toți vizionarii ei n-au depășit o profeție locală și mărginirea unei clipe istorice. Profetismul național românesc, care n-a întrecut limitele și problemele etnicului, a fost un profetism pe evenimente, iar nu pe dimensiuni intemporale. Eminescu a fost un profet național à rebours. Bălcescu însuși, care a cunoscut atmosfera mesianismului polonez - atât de promițător altădată și atât de compromis practic -, n-a fost mai mult de un profet al trecutului. Față de acest exces romantic, un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
transistoric și este servită de o forță echivalentă valorii ei. Dintr-o epocă moare tot, afară de ce e transistoric. Renașterea sau Evul Mediu nu ne interesează decât pentru ceea ce mai pot spune și astăzi; pentru valabilitatea tipologică și sensul lor intemporal. Transistoria include tot ce e actual în istorie. Dacă perioada romantică nu ne-ar mai fi în nici un fel o întîlnire neindiferentă, ea ar fi un produs pur istoric, lipsit de un germen fecund. Suma de prezențe a trecutului alcătuiește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai îmbucurătoare ale vieții noastre. Frenezia imitației, care a dominat tot secolul al XIX-lea, își are rădăcini atât de adânci, că sânt nemângâiat de a fi rămas atât de neînțeleasă lui Eminescu, care a priceput cum nimeni o Românie intemporală, pentru a o refuza în contingențele ei. Dacă secolul trecut nu era dominat de o sete oarbă de imitație, de superstiția modei, a arderii etapelor, a "ajungerii" celorlalte neamuri, am fi rămas poporul obscur și lamentabil care a înțeles universul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-am vrut să ne mulțumim în această carte cu abstracția unei violențe universale. Riscul unor asemenea generalități antropologice este de a determina o viziune naturalizată asupra fenomenului, care descurajează făcându-l fatal, co-esențial omului. De aceea, dincolo de o disertație intemporală despre violență, ni s-a părut necesar să ne bazăm pe o reflecție actuală, care nu a ezitat în fața strategiilor de intervenție și a condițiilor sociologice și politice în care se construiește această violență. Violența este un fenomen: ea este
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]