30 matches
-
care are pe k că în engleză față de g, ngu „șarpe“ în lao și thai, long „dragon“ în chineză. Tot aici ebr. nahash cu g > h. 3) În relație cu nahash ebraic poate fi nash „femeia“ în aramaica cu h intervocalic dispărut (limba semitica care, se pare, era idiomul matern al lui Iisus). 4) măr „șarpe“ în persana, pashto (Afganistan), curdă, dar mara „femeie“ în malteza, arabă libaneză și egipteană. Cf. mara „șarpe“ în limba araki din Rep. Vanuatu, la 1750
SNAKE, VIPER de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 by http://confluente.ro/ion_carstoiu_1448531693.html [Corola-blog/BlogPost/369862_a_371191]
-
care are pe k că în engleză față de g, ngu „șarpe“ în lao și thai, long „dragon“ în chineză. Tot aici ebr. nahash cu g > h. 3) În relație cu nahash ebraic poate fi nash „femeia“ în aramaica cu h intervocalic dispărut (limba semitica care, se pare, era idiomul matern al ... Citește mai mult To Prof. Anatoly Libermanîn Dicționar Etimologic, 2004 am scris că wife ar proveni din lat. vipera cu p>f, fenomen cunoscut, si cu finalul era eliminat prin
CANAL DE AUTOR by http://confluente.ro/articole/ion_c%C3%A2rstoiu/canal [Corola-blog/BlogPost/369930_a_371259]
-
care are pe k că în engleză față de g, ngu „șarpe“ în lao și thai, long „dragon“ în chineză. Tot aici ebr. nahash cu g > h.3) În relație cu nahash ebraic poate fi nash „femeia“ în aramaica cu h intervocalic dispărut (limba semitica care, se pare, era idiomul matern al ... XVI. ORIGINEA LIMBAJULUI. A SĂRI/THE ORIGIN OF LANGUAGE.TO JUMP, de Ion Cârstoiu, publicat în Ediția nr. 1719 din 15 septembrie 2015. Și acest verb e în legătură cu soarele, acum
CANAL DE AUTOR by http://confluente.ro/articole/ion_c%C3%A2rstoiu/canal [Corola-blog/BlogPost/369930_a_371259]
-
două teorii dominante. Conform celei a lui Ovid Densusianu, istroromânii ar fi originari din sud-vestul Transilvaniei și din Banat, de unde ar fi plecat în secolul al X-lea. Își bazează teoria pe trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine latină, ca în graiul moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători. De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând locul desprinderii lor de ceilalți români în
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
vinea" non "vinia" 3) Asimilarea vocalica totală regresiva la distanță după formula "a"-"e" > "e"-"e" : "passer" non "passar" (va da "pasăre" în Română) 4) Betacismul sau confuzia dintre "v" și "b" : alveus" non "albeus" ( Rom. "albie") 5) Dispariția consoanelor intervocalice "v" și "b" : "rivus" non "rius" Schimbare de declinare la substantive: -trecerea de la declinarea a IV-a la declinarea I : "nurus" non nura" (rom. "nora") Construcția cu genitivul apozitiv preferabila: "vico capitis Africae" (pe strada capului Africii) non "vico caput
Appendix Probi () [Corola-website/Science/323074_a_324403]
-
scurt, ŏ scurt > [ɔ] semideschis, iar ō lung > [o] semiînchis. Unele vocale scurte cad: > > franceza modernă "chaud" „cald”. Unii diftongi se reduc: > > fr. mod. "or" „aur”. Apare consoana [v]: (pronunțat în latina clasică [wiwere]) > [vivere] „a trăi”. Consoana [s] (surdă) intervocalică se sonorizează, apărând astfel consoana [z]: [rosa] > [roza]. Apar și consoanele africate, de exemplu [k] înaintea lui [e] și [i] mai întâi se palatalizează, devenind [k] sau [t], apoi [t͡s] în Galia, unde între două vocale, aceasta se
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Vocalele nazale s-au format înaintea consoanelor nazale [n] și [m], acestea din urmă fiind și ele articulate, spre deosebire de pronunțarea modernă: "bon" [bõn], "bonne" [bõnə] „bun, bună”; "mont" [mõnt] „munte”. Exista o singură semiconsoană, [j], provenită din [k] sau [ɡ] intervocalic: > "paiier" > fr. mod. "payer" „a plăti”. Deja în secolul al XII-lea, majoritatea diftongilor devin ascendenți prin deplasarea accentului de pe primul element pe al doilea, după care primul element devine semiconsoană, iar al doilea - vocală silabică. De exemplu, evoluția cuvântului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
respectiv cf. rom. "mazăre" nu "*mazăle" (alb. modhullë)"," rom. "măgură" nu "*măgulă" (alb.magulë)"," rom. "viezure" nu "*viezule" (alb. vjedhullë) etc"." Deci, cuvintele românești provenite din substratul tracic/preroman (ca și cele ale stratului latin) nu au păstrat sunetul l intervocalic, ca în cazul cuvintelor din adstratul slav (postroman) precum "milă" (< sl. "mila")", silă" (< sl. "sila")", pilă" (< sl. "pila"), nu *"miră, *siră, *piră." Demonstrarea apartenenței cuvintelor românești comune cu cele albaneze la substratul autohton desființează în mod irefutabil ipoteza Roesleriană a
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
cel din alte regiuni, de exemplu existența lui [e] închis scurt ca în mai multe alte regiuni, sau trecerea de la [o] la [ɒ], ca în Câmpia Transilvaniei. Se găsește și aici realizarea lui /v/ ca [β], dar și în poziție intervocalică: "nem βot" vs. "nem volt" „n-a fost”, "kicsi βultál" vs. "kicsi voltál" „erai mic(ă)”. În grupul nordic, [t͡ʃ] înlocuiește pe [c], [d͡ʒ] pe [ɟ] și [ε] pe [ø] neaccentuat, ca în insulele dialectale arhaice
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
teorii dominante. Conform teoriei lui Ovid Densusianu, istroromânii ar fi originari din sud-vestul Transilvaniei și din Banat, și ar fi plecat de acolo în secolul al X-lea. Își bazează teoria pe trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine latină, ca în graiul moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători. De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând-o în Serbia actuală, dar admițând că
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Într-adevăr, acest cuvânt reflectă schimbări fonetice produse în evoluția de la limba latină la limbile romanice de est în general ([o] neaccentuat > [u], [a] accentuat urmat de [n] + vocală > [ɨ], redată în italiană prin e) și una specifică istroromânei: [n] intervocalic simplu > [r]. Autorul dă și 13 substantive singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. Aceasta este prima atestare a limbii în afară de toponime și nume de persoană, dintre care apăruseră și mai înainte
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
pe calea culturii. În prima perioadă este vorba de latina medievală în varianta practicată de misionarii germani și cei din Italia de nord. La cuvintele latine intrate în prima perioadă se observă schimbări fonetice specifice limbii maghiare, de exemplu [s] intervocalic > [ʒ] ("basalicum" > "bazsalikom" „busuioc”, "musica" > "muzsika"), [s] în altă poziție > [ʃ] ("aprilis" > "április", "sacristia" > "sekrestye"), [g] + [e] sau [i] > [ɟ] ("angelus" > "angyal" „înger”, "gingiber" > "gyömbér" „ghimbir”). La împrumuturile din secolul al XVI-lea și ulterioare se simte pronunțarea așa-zis
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
Italiei, iar muncitori italieni au mers în Ungaria. Cuvintele de origine italiană provin mai ales din dialectele nordice, ceea ce se reflectă în forma cu care au fost preluate, de exemplu tratarea lui [s] ca ("castello" > "kastély" „castel”), tratarea lui [z] intervocalic ca ("riso" > "rizs" „orez”) și căderea lui [o] și [e] finale de cuvânt: "spagnuolo" > "spanyol" „spaniol”, "doge" > "dús" „des” (adjectiv referitor, de exemplu, la păr). Deși nu mai supraviețuiesc în limba comună decât circa 50 de cuvinte, ele aparțin unor
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
din antichitate. În Teoria valului, definită de Johannes Schmidt în 1872, Dialectele greacăi vechi erau, în principal, fonemice și vocalice; adică, dialectele erau recunoscute, în special, prin diferențele lor vocalice. Aceste diferențe au apărut ca rezultat al pierderii lui "s" intervocalic și pierderii lui "i" și "w" din protogreacă. O astfel de pierdere a adus două foneme vocalice în juxtapunere, situație numită, deseori, "ciocnire vocalică". Pentru motive necunoscute, vorbitorii de greacă priveau două vocale consecutive ca fiind necorespunzătoare și, în timp
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
în care s-au făcut aceste schimbări a determinat dialectul. De exemplu, cuvântul pentru zeul mării (indiferent de cultura și limba de unde provine) a fost, într-o formă preistorică, Poseidăwōn, la genitiv Poseidăwonos, la dativ Poseidăwoni, etc. Pierderea lui w intervocalic a dat Poseidăōn, găsit in miceniană și greaca epică. Ionicul a schimbat "a" în "e": Poseideōn, în timp ce aticul a contras cuvântul la Poseidōn. La alte dialecte: corintineanul Potedăwoni, a devenit Potedăni și Potedăn; boioticul Poteidăoni; în cretană, rhodiană și delfică
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
amănunțit și publicat de I. G. Sbiera, care i-a dat și titlul sub care s-a făcut apoi cunoscut (1885). Cercetătorii începuturilor scrisului în limba română l-au inclus în categoria textelor rotacizante (care prezintă fenomenul trecerii lui n intervocalic la r în unele cuvinte de origine latină), considerate a fi cele mai vechi scrieri românești păstrate. În urma comparării și sintetizării diferitelor argumente (lingvistice, paleografice, filigranologice, culturale, istorice), s-a ajuns la concluzia că primele traduceri datează din întâia jumătate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286313_a_287642]
-
Jiu (popular însă este rostit Jii, Jîu). Din forma inițială au fost preluate magh. Zsil și germ. Schil. Unele ipoteze etimologice pun în legătură numele Jiu cu: scit. șil, „apă, fluviu“; bg. Șivo (tečenie), „curgere rapidă“, cu dispariția lui v intervocalic, ca în Ğurģevo > Giurgiu (regulă căreia nu-i răspund: Valea Jivului din Vîlcea și Pîrîul Jivanului din Dolj). Ipoteza nu ține seama de prezența lui l în majoritatea formelor vechi; ceea ce ne obligă să reconstituim o bază *Jil, din care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
redea, iar s înainte de e, i putea fi pronunțat ș. De altfel, și alte denumiri păstrate din traco dacă au în final ș (caracteristic, un fel de locativ, se pare, în paradigma substantivului): Criș, Argeș, Someș, Mureș. B sau f intervocalic trebuie citite m, fiind, ca și acestea, labial (nazalitatea traco-dacică putea să nu fie „auzită“ de scribii greci sau latini). Există, de fapt, păreri care susțin că în traco-dacă, în mod frecvent, b a evoluat la m. „Confuzia“ b/m
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de exemplu, proposițiune, ramificațiune pentru propoziție, ramificație) etc. pe care le-am păstrat. Am procedat, așadar, la fel ca unii reputați editori ai lui Hașdeu, precum Gr. Brâncuș și G. Mihăilă. Spre deosebire de aceștia însă, l-am conservat și pe s intervocalic (de pildă, în fisiologie). De asemenea, am reprodus cu fidelitate cam tot ce ține de organizarea originalului: spațiile dintre unele paragrafe, dimensiuni diferite ale unor fonturi etc. În cazul ghilimelelor, le-am păstrat pe cele unghiulare sau "franțuzești" ("") a caror
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
procesul e cu siguranță mai comod și mai eficient, dar nu se justifică în mod absolut. Din contrapunerea și conflictul criteriilor, au rezultat în noua ediție destule modificări ale normelor anterior existente: de pildă, acum se recomandă varianta cu s intervocalic a cuvîntului filosofie (și a întregii sale familii lexicale), admițîndu-se ca variantă și filozofie (singura considerată corectă în ediția din 1982 a DOOM), ținîndu-se cont de faptul că pentru filosofie există o tradiție culturală și destui utilizatori împătimiți, chiar dacă forma
Noutăți normative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11586_a_12911]
-
transpunere grafică sînt fără precedent în literatura noastră (poate cu excepția unor pasaje din proza lui Goma). Confruntate cu culegerile de texte transcrise pentru scopuri lingvistice, notațiile poetice se dovedesc foarte reușite, surprinzînd transformări reale, tipice (precum explozia puternică a oclusivei intervocalice, simplificarea grupurilor consonantice finale, pierderea totală a lui i devocalizat ș.a.): "ioppersonal", "fappa rîu", "bătînccu unghiile", "nus cei în capu lor", "finccă", "numaccă", "crecca ud", "îi simm chiar și mireasma", "egzaccaa tunci", "am statodrumu", "va dat seama". Nu lipsesc apocopele
Scriere experimentală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18180_a_19505]
-
multe ori kiar reujesc.... am nijte principii bine înfipte" (nebunii.ro). Dacă ejti și nijte sugerează oralitatea populară, iar aș poate deveni într-adevăr aj în fonetică sintactică (pentru că se pronunță împreună cu consoana inițială a cuvîntului următor), transformarea în poziție intervocalică - reujesc - e aberantă; ca și în adverbul așa (,să te iau aja cum ejti", pixelrage.ro) și în conjuncția și: ,el fiind asa de dejtept ji frumos" (level.ro). Grafiile ludic-nonconformiste atrag atenția asupra unor fenomene fonetice reale, dar deviază
Ș/J by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12356_a_13681]
-
Rodica Zafiu Una dintre dificultățile de stabilire a normei în ortografia românească privește alegerea între s și z, mai ales în poziție intervocalică; problema - foarte controversată în trecut - pare acum redusă la o anume incertitudine asupra unor cazuri particulare, fără îndîrjiri polemice și dezbateri teoretice. Fapt semnificativ, modificările introduse în această privință de noul DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic, 2005) n-au
Concluziv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10621_a_11946]
-
1982, Alexandru Graur putea încă scrie, în Dicționar al greșelilor de limbă, că trebuie rostit și scris "basin (din fr. bassin), nu bazin (cum e în Îndreptar). Greșeala se datorează faptului că într-o vreme mulți scriau s pentru z intervocalic, iar cititorii și-au închipuit că și aici s trebuie citit z." Tot Al Graur s-a luptat - fără succes - să impună forma a sezisa (mai firească, pentru că verbul provine din fr. saisir, în care al doilea s se pronunță
Concluziv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10621_a_11946]
-
susținătorii scrierii cu s, chiar în cazuri în care pronunția era z (ca în poesie) - își argumenta poziția invocînd conotațiile culturale ale cuvintelor: "Să recunoaștem deci că principiul strict fonetic nu are de ce să fie aplicat la neologismele cu s intervocalic, cum și alteori sîntem siliți să renunțăm la el. Pentru cuvintele de acest fel, criteriul fonetic e cu atît mai mult eliminabil cu cît ele formează o categorie aparte. Aparținînd patrimoniului culturii generale, fiind cuvinte ale civilizației, ele trebuie să
Concluziv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10621_a_11946]