1,122 matches
-
ori sarcastic, C. avea și o cultură temeinică. Orgolios și rigid, refuzând tranzacțiile, este obligat să renunțe la conducerea Partidului Conservator, al cărui șef a fost timp de cinci ani, după ce, înainte, fusese multă vreme ideologul grupului politic junimist. Conservator intransigent, a reprezentat în politică marea boierime română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pentru scurt timp, a avut rangul de ministru de Externe, iar între 1900-1901 și 1910-1912, de prim-ministru. Scurta activitate de critic literar a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
Iorga în privința aceasta este prudentă. El susținea că, întrucît istoria nu este o știință, iar verificarea exactă pe baza raționamentului deductiv nu este întotdeauna posibilă, nu poate exista o filosofie a istoriei. Era convins că filosofia îi face pe oameni intransigenți și intoleranți față de alte puncte de vedere. Iorga nu a pretins niciodată că este un gînditor deductiv; a rămas un impresionist și un naționalist romantic, bizuindu-se pe instinctele și pe spontaneitatea geniului său, fiind mai curînd o ilustrare a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
române, ele erau totodată cele mai pregnante manifestări ale originalității, naționalismului și vieții românești. Ele trebuie să se inspire din viața națională a poporului român și nu să fie împrumutate din cultura franceză sau din oricare altă cultură! Iorga era intransigent în privința poziției scriitorului: "Un poet care nu se consacră în întregime poporului său nu este poet". Îi simpatiza pe scriitorii ai căror cititori nu erau receptivi: "Acolo unde oamenii nu sînt interesați de literatură, scriitorul trebuie să aibă aceeași senzație
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sîrbească din partea de vest a acestei provincii. Plus ignorarea de către oamenii de stat (ca Lloyd George, de exemplu) a factorilor etnici (și a altor factori). O decizie care îi afecta pe doi aliați nu era ușor de luat. Brătianu era intransigent. El cerea ca Dunărea să constituie granița dintre Iugoslavia și România pentru a fi evitate eventualele conflicte; voia tot Banatul sau nimic; nu accepta împărțirea acestuia 23. Iorga era un prieten al sîrbilor; cu toate acestea a proclamat adesea principiul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îngrozitor de consecvent. În perioada aceasta, mai curînd evreii decît ungurii au provocat cele mai multe tulburări din România Mare și au pus la încercare sistemul democrat. Iorga era de acord cu numărul mare de evrei. El nu a fost niciodată un antisemit intransigent. Dacă sîntem de acord cu acest aspect, gradul său de toleranță devine semnificativ. Iorga și-a dorit întotdeauna să aibă evrei la cursurile lui de vară de la Văleni; trata "doctrina" lui Cuza (antisemitismul intransigent al acestuia) cu ironie și dispreț
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu a fost niciodată un antisemit intransigent. Dacă sîntem de acord cu acest aspect, gradul său de toleranță devine semnificativ. Iorga și-a dorit întotdeauna să aibă evrei la cursurile lui de vară de la Văleni; trata "doctrina" lui Cuza (antisemitismul intransigent al acestuia) cu ironie și dispreț. Totul este relativ, chiar și antisemitismul. Chiar și în timpul perioadei sale antisemite, lătratul lui Iorga părea să fie mult mai rău decît mușcătura sa. Prin 1918, antisemitismul lui Iorga dispăruse 82. Prin 1920, atacîndu-i
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pot rămîne într-o țară guvernată prin astfel de mijloace și pe o astfel de bază". Încheia spunînd că "doctrina lui Cuza a învins". ("Doctrina lui Cuza" erau termenii pe care îi folosea Iorga întotdeauna cînd se referea la antisemitismul intransigent al acestuia). A adăugat că "preferă să nu se bucure de acest fel de drepturi" și că vrea "să se expatrieze". I-a cerut în mod expres lui Călinescu să-l informeze pe rege despre acest lucru, specificînd furios: "Goga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și 16 decembrie 1947. Era o adunare ciudată, de vreme ce relațiile dintre ei erau practic rupte. Aliații occidentali elaborau mai departe planuri independente pentru refacerea europeană, În timp ce Stalin crease Kominformul, instruise partidele comuniste din Franța și Italia să adopte o poziție intransigentă În afacerile interne și devenise mult mai drastic În țările din noul bloc sovietic, controlate de comuniști. Miniștrii au discutat, ca și În trecut, perspectiva unui guvern exclusiv german sub control aliat și alți termeni pentru un eventual Tratat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să Îngrijoreze stânga convențională: partidele și sindicatele Își recrutau adepții (și Își extrăgeau fondurile) din această masă electorală. Deși anchetele sociale ale vremii consemnau dispariția incipientă a proletariatului european clasic, vechea stângă continua să invoce „baza” muncitorească. Îndeosebi comuniștii rămâneau intransigenți. Exista o singură clasă revoluționară: proletariatul; un singur partid care putea să reprezinte și să promoveze interesele acestei clase: comuniștii; un singur rezultat corect al luptei muncitorilor sub conducerea partidului: revoluția, așa cum fusese patentată În Rusia cu cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui conservatoare erau la antipodul proiectelor radicale ale colegilor lui mai tineri) - așa Încât, În septembrie 1974, a demisionat. În următoarele paisprezece luni, Portugalia a părut că se Îndreaptă spre o adevărată revoluție socială. Cu sprijinul entuziast al MFA și PCP (intransigentul Partid Comunist Leninist condus de Álvaro Cunhal), băncile și industriile au fost naționalizate și s-a demarat o amplă reformă agrară, mai ales În Alentejo, grânarul din sudul Portugaliei, unde pământul era Încă În proprietatea marilor latifundiari, adesea absenți. Naționalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre erorile americanilor; ei au uitat și eșecurile Rusiei țariste, suferite cu 80 de ani În urmă În aceeași regiune. Încercarea dezastruoasă a Uniunii Sovietice de a susține un guvern-marionetă Într-un teritoriu nefamiliar și ostil a generat o opoziție intransigentă formată din gherile și fanatici (mujahedini) Înarmați și finanțați de peste hotare. În loc să „rezolve” problemele naționale ale imperiului, ea n-a făcut decât să le exacerbeze: autoritățile „marxiste” sprijinite de sovietici la Kabul n-au servit prestigiul Moscovei În lumea islamică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reacție a liderilor sovietici față de declarația de la Vilnius a fost să amenințe cu boicotul economic; deși incapabil să Împiedice desprinderea Lituaniei de federația sovietică, Gorbaciov avea Încă suficientă autoritate pentru a se opune intervenției militare solicitate de colegii săi mai intransigenți. Chiar și boicotul a fost abandonat in iunie, În schimbul promisiunii Lituaniei de a „suspenda” implementarea totală a declarației de independență. După șase luni febrile În care mai toate republicile sovietice importante și-au afirmat „suveranitatea”, dacă nu independența deplină, poziția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cedeze vreodată. Crima nazistă - crima germană - era unică: unică prin amploare, unică prin ambiție, unică prin profunzimea răului. Contextualizarea ei În sensul propus de Nolte, care antrena inevitabil o relativizare implicită a răspunderii germanilor, era pur și simplu proscrisă. Poziția intransigentă a lui Habermas impunea un standard la care era de așteptat ca puțini dintre compatrioții săi să adere vreme Îndelungată (inclusiv istoricii, pentru care comparația și contextul reprezintă esența disciplinei lor). Această prevalență a Holocaustului În dezbaterile publice din Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Venus Vulgaris poate fi ușor traversată. Influența tabloului lui Tițian este mai mult decât evidentă, el furnizează tema și modalitatea ei de tratare și, până la un anumit punct, chiar de interpretare. Nici Cecilia Cuțescu-Storck nu privilegiază un examen moral intransigent; cele două ipostaze apar mai degrabă reunite în perspectiva unei viziuni integratoare a artei, vădind o continuitate, o coprezență a celor două dimensiuni. Pictorița nu va înclina balanța în favoarea unui eticism subiacent, așa cum s-a întâmplat în secolul al XVII
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
viitor. El făcea cunoscute radioascultătorilor americani, la 28 septembrie, impresiile legate de vizita în România, țară ferm angajată în dorința de a-și păstra nealterate independența și frontierele naționale 67. Culbertson lega împletirea unor atare obiective de o atitudine mai intransigentă a Angliei și a Franței față de actele de forță ale Germaniei hitleriste. Evenimentele de la mijlocul lui martie 1939, care au culminat cu dispariția Cehoslovaciei, au slăbit capacitatea defensivă a României 68. Într-un asemenea context internațional s-a produs demersul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
la această primă piesă grea a calitativismului, prin care noua paradigmă a invadat spațiul disciplinelor socio-umane, este că autorul optează pentru o formulă complementară (condamnând "falsa dihotomie" cantitativ-calitativ) între un "pozitivism înțelept" debarasat de încărcătura dogmatică dată de monismul metodologic intransigent și un "calitativism riguros" care să nu alunece în apele tulburi ale postmodernismului fondat pe celebrul imperativ al anarhismului epistemologic "anything goes" (Feyerabend, 1975). Această lucrare inaugurală a constituit declicul care a declanșat catalizarea unei comunități de cercetători ancorați în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
acestora exclusivă din Roma și Italia. Recrutarea coloniștilor din miezul imperiului și transplantarea lor în teritoriul dacic asigură un transfer de romanitate pură. Filiația românilor își are astfel originea în sursa cea mai pură a etnicității romane. Șincai, mai puțin intransigent cu privire la originea strict italică a coloniștilor, menționează că, după măturarea dacilor, Traian "fórte mulțĭ lăcuitărĭ aŭ dus în Dachia, din tótă lumea Romanilor, dar maĭ ales din Roma și din Italia" (Șincai, 1886, p. 10) [1811]. Chiar dacă Șincai concede posibilitatea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
căreia afirmă amestecarea dacilor și romanilor. Însă până la avântul romanticilor, moștenirea dacică trece ca o teză-paria în mentalul istoric al literaților români, provocând reacții vituperante dintre cele mai furibunde în special, dar nu numai, în rândul cărturarilor ardeleni. Această denunțare intransigentă a filiației dacice, în paralel cu îmbrățișarea frenetică a celui mai pur latinism, este explicabilă prin diferența de funcție politică a celor două idei. Latinismul apărat cu sagacitate de Școala Ardeleană a fost o doctrină defensiv-emancipatoare, apologeții săi urmărind să
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
politice sau statale. Cu privire la continuitatea românească la nord de Dunăre după anul 274, orice concesie istoriografică era înțeleasă ca echivalând cu un pericol asupra dreptului de proprietate funciară asupra Transilvaniei. După cum era și de așteptat, manualele școlare de istorie rămân intransigente în această privință. Singura evoluție notabilă se manifestă prin rafinarea unei teorii ale cărei elemente existau deja în tradiția istoriografică românească. Aceasta ar putea fi numită teoria continuității selective, discriminarea între cei care au rămas locului și cei care au
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a acomoda această tensiune inconciliabilă între ispita naționalismului angajat și constrângerea detașării critice. Soluția de compromis la care se ajunge este un adevăr relativ național controlat parțial de evidențe empirice și rigori inferențiale. În climatul spiritual dominat de un ortodoxism intransigent, unitatea sufletească a românilor a fost readusă în capul ordinii de zi a chestiunilor identitare. Am arătat că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu mai putea fi interpretată în cheie naționalistă. Profesionalizarea câmpului istoriografic, precipitată prin asumarea criticismului, prevenea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
arată datele statistice, la fel ca și numărul de învățători pregătiți să acționeze ca apostoli ai românismului. Totuși, în cadrul concertului naționalist, pot fi distinse două partituri diferite: i) cea a naționalismului patetic, în care ideea națională devine "religia fanatică și intransigentă, cea mai de seamă temelie a vieții noastre de stat" (Goga, 1927, p. 69); și ii) cea a naționalismului critic, care, deși își declară loialitatea națională, nu este totuși dispus să sacrifice necondiționat adevărul în numele crezului național. Accente aparținând ambelor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
militantistă cu care l-a combătut înainte, ultranaționalismul în formula sa fascistă. Demagogul a fost reținut în memoria cultural-politică franceză contemporană drept "infamul socialist antipatriot care până în 1914 a devenit ultra-șovin" (Loughlin, 2001, p. 9). Prefacerea radicală de la socialismul antipatriotic intransigent la șovinismul augmentat de accente fasciste i-a asigurat un loc în compania unor nume precum cele ale lui Benito Mussolini și Georges Sorel care au suferit la rândul lor maxima transformare a convingerilor politice de la o extremă (stânga) la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]