2,622 matches
-
ageamii. E bine că adolescenților le place și că vor platane în loc de mașină la sfârșitul liceului, dar genul se cam comercializează. Dovada: în Londra se vinde mai multă aparatură aferentă hip-hop-ului decât chitări. Pe mine una m-a amuzat umorul involuntar din DJ Mlaștina (Swamp) sau din formația Murăturile (Picklz). Nu pot să spun că nu am fost impresionată când am aflat că acei DJ erau enciclopedii ambulante de muzică. De ce? Pentru că ei caută ritmuri noi făcând ,săpături" în magazine care
Bietul Documentar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11331_a_12656]
-
că inițiativa voastră va fi asociată cu muzeul lui Mititelu de la Craiova. Sărind de la una la alta, sprințar, să vă propun și eu relicve ale epocii de aur transformate în pixeli: o scurtă vizită pe forumul Partidului Alianță Socialistă. Umorul involuntar depășește cu mult producțiile OTV. Te admir pentru ceea ce încerci să faci, chiar dacă e inutil. Ar trebui însă zeci de ani de educație, formarea paternurilor, pentru a rezolva ceva. Am să parafrazez și eu: Universul, prostia și nesimțirea sunt infinite
Chemare tovărăşească by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82924_a_84249]
-
didascaliile? O serie de caracteristici perfect vizibile într-una dintre cele mai nereușite piese ale autorului, și anume Mioara, se regăsesc una câte una în tot teatrul lui Camil: excesul narativ, lungimea adeseori exagerată, lipsa funcționalității dramatice, comicul și absurdul involuntar, stereotipia portretului, precizia maniacală și discursul poetic paralel cu replica. Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
formală, de convenție. De altfel, fără funcționalitate teatrală, adesea gratuite și absurde, în fine, povestind, didascaliile au rolul de a decora literar. O demonstrează Cipriana Petre în capitolele cele mai savuroase ale studiului: Iradierea câmpurilor semnatice și Absurdul comentariilor. Umorul involuntar. Imaginația lui Camil Petrescu aici își dă reala măsură și o face pe Cipriana Petre să deplângă chiar ratarea câtorva excelente fragmente de proză. Să luăm și noi câteva exemple pitorești: "tandră ca un înger bolnav de stomac", "bucuros și
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
măsuri constrictive erau testate mai întîi printr-un fel de avanpremieră orală, calomnia intra tot prin pavilionul urechii, manipularea se făcea pe invizibile canale auditive, iar timpanul, ciocănelul și scărița erau mijloace de constrîngere. Astăzi dezinformarea e depolitizată și îndeobște involuntară. Uneori e făcută cu bune intenții. După ce au cîștigat teren la televiziune, radio și în pagina de ziar, unde se vehiculează cele mai fioroase elucubrații și se afișează cele mai năucitoare goluri de cultură, cîrciuma, cafeneaua și urechiștii au devenit
Urechiștii by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14865_a_16190]
-
comunist. Și precizează: "Mi-a fost rușine și silă. Lasă că e bine să-ți fie din cînd în cînd rușine. Crește șansa mîntuirii!" Ehe! Rușinea ca rușinea, dar pînă la mîntuire e drum lung... * O perfectă ilustrare a expresivității involuntare ne oferă versurile dlui Dan Zăgănescu din ORIENT LATIN (nr. 2/ 2002). O poezie se cheamă Avid de divin. Atîția d și v în două cuvinte te fac să te gîndești la o gură cu prea mulți dinți. Iată cum
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14916_a_16241]
-
e de căutat aici și nici scriitura ascunsă și neputincioasă a unui om care nu mai scrie literatură, ci chiar un anumit fel de literatură. Și iarăși, insist, nu literatura care iese inevitabil dintr-un jurnal bine scris, nu expresivitatea involuntară (un concept foarte frumos și foarte citat, dar nesuferit, pentru că ne condamnă la o pasivitate auctorială nătîngă), ci chiar o specie nouă. Tia Șerbănescu scrie despre familia ei obișnuită, despre bărbații bețivi care o traversează somnambulic, despre mătușile fantastice, despre
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
domenii ale cunoașterii extrem de diferite. Misiunea Antoanetei Ralian, traducătoarea, nu a fost, prin urmare, una ușoară, din moment ce o asemenea carte presupune echivalarea unor terminologii foarte diferite. Dar oricît de reușită ar fi traducerea, ea pierde inevitabil nota polemică, cu siguranță involuntară, pe care o are cartea în America. Numele căutătorilor lui Boorstin sînt, fără excepție, masculine, iar spațiul exterior culturii occidentale e aproape inexistent în carte. Or, într-o Americă în care tezele feministe și cele ale multiculturalismului sînt mai mult
O istorie a căutării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15291_a_16616]
-
mult să vorbești, răspunsul ar fi fost Proust, scuze pentru lapsus, ar fi fost Chateaubriand. Dar interesul meu pentru Chateaubriand nu trece decît parțial prin medierea proustiană; Proust nu s-a interesat decît de unul dintre aspecte, cel al memoriei involuntare, eu mă interesez de mai multe. Deși sunt și multe digresiuni, divagații, ramificări, bifurcații, deci pot să aleg mai multe obiecte "chateaubriandești", esențialul, centrul ar fi însă o chestiune de ordin poetic și anume: de ce dintre toate genurile pe care
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
care se încheie cam brusc, încadrează o lungă cuvântare-mărturisire despre învățătura creștină și conduita social-religioasă. Nu e exclus, la origine, un posibil cod vorbit al lecturii. Intriga nu este decât un mijloc prin care povestitorul experimentează diverse forme ale retoricii, (involuntare?), fără a-i deplasa însă sensurile și evitând astfel, într-o oarecare măsură, plictiseala unui singur tip de "discurs". Cititorul se identifică relativ ușor cu tânărul prinț Ioasaf, naiv și neștiutor că există durere în lume și-n oameni. Îndoielile
Legendă și adevăr by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15444_a_16769]
-
inedită, anul trecut, la editura Dacia - studiul Simonei Corlan-Ioan, Inventarea Africii negre. Nu doar titlul, evocînd aproape instantaneu un arsenal imaginar pe care cu toții îl știm fabulos, poartă în el ceva exotic, ci chiar publicarea unei asemenea cărți are o involuntară componentă exotică, conferită de noutatea unui studiu românesc pe această temă: de la cartea lui Mircea Anghelescu de la începutul anilor '80 despre călători români în Africa, nu știu ca vreun alt autor român să fi încercat explorarea continentului negru. Cartea pornește
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
este altul decât cel pe care am crede că ni-l amintim și pe care memoria voluntară îl expune întocmai cum pictorii fără har pictează în culori care trădează realitatea" (...) "Sunt de părere ca artistul să apeleze numai la amintirile involuntare ca materie primă a operei sale" - fac parte din Corespondența adresată lui Antoine Bibescu, cel despre care Proust spunea: "O singură persoană mă înțelege, Antoine Bibescu" (într-o scrisoare către Anna de Noailles). Prin acești prieteni români, Proust se apropie
O cercetare biografică by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Journalistic/15497_a_16822]
-
puternic volitivă, cu înclinație către independență și autonomie; i s-a și reproșat de altfel (după cum afirmă) evidentul egoism. Sub raport intelectual este un element bine pregătit, informat" etc. Descrierile "psihologice" în doar cîteva rînduri înseamnă teroare (pe lîngă umorul involuntar) - ele denotă o mare obișnuință a informatorului în redactarea unor astfel de cretinisme. "Fișe" asemănătoare au mai toți suspecții din jurul lui Tănase. Aflăm astfel că Ioan Buduca se poartă respectuos cu vecinii (de la aceștia pornea investigația). Cu Ștefan Agopian apare
Teroarea pe înțelesul copiilor by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15493_a_16818]
-
vechile sau mai noile controverse în atribuirea paternității ei) n-a intrat decît marginal în selecția "estetică" a istoriilor literare: pe drept cuvânt, în măsura în care stilul său e destul de arid și oferă puține insule de subiectivitate și de expresivitate (voluntară sau involuntară). Pe de altă parte, ocolirea sa se explică și printr-o opțiune mai generală a criticii românești, prin preferința acordată oralității populare și printr-o oarecare antipatie față de stilul cult, savant, greoi etc. în schimb, în discuțiile despre afirmarea latinității
Selecția citatelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15518_a_16843]
-
preferă probabil să nu vorbească; uneori și din convingerea că circumstanțele acelor timpuri rămîn oricum greu de înțeles. Pentru cei foarte tineri, paginile respective pot părea discursuri suprarealiste - sau, cine știe, dovezi ale unei mentalități foarte depărtate în timp. Comicul involuntar e singura certitudine a acestor texte. Dincolo de pura curiozitate pentru pitorescul unor citate incredibile, răsforirea presei vremii are totuși o anume relevanță pentru actualitatea noastră: cel puțin în măsura în care demonstrează unde pot ajunge nostalgiile dictatoriale, centraliste și puriste dacă dispun de
După 50 de ani by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14404_a_15729]
-
cam cât ar fi trebuit să așteptăm până la întregirea hărții unei literaturi normale. Cum rămâne cu teoria formelor fără fond, căci este exact ceea ce E. Negrici numește „climatul de seră" pregătit de criticii influenți ai momentului. Cu sau fără „nocivitatea involuntară" a optzeciștilor, întreruperea „cursului recuperator" al literaturii de după 1964 s-ar fi produs oricum, căci neomodernismul era bolnav și atipic. Nu cred deloc în „brusca îmbătrânire a literaturii române imediat după '80". De ce nu o întinerire ? Mai ales că E.
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
spune!), se ține minte, trece ecranul. Un scenariu fantezist ne plimbă prin Valahia, pe la Curtea otomană și pe la New York, jonglînd amuzant cu epocile, cu muzicile, cu stilurile și cu limbile (ba engleză, ba română, mereu asincron), cu umorul voluntar sau involuntar, și cu informații docte, de tipul: "Vampirii nu fac parte din folclorul românesc". Ne-am liniștit! Oricum, dacă vă doriți un revelion (în doi) la Budapesta, merită să vedeți filmul. Altfel, nu.
Pentru un revelion la Budapesta by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14474_a_15799]
-
vorbi de "deplina asimilare a convenției poetice simboliste". Întrebarea este dacă Bacovia a asimilat, în adevăr, această "convenție" literară sau a fost asimilat de ea. Răspunsul este de mare importanță pentru că această chestiune este intim legată de mecanismul raportului dintre "involuntar" și "intenționalitate", putînd clarifica, de asemenea, și sensul altor termeni pe care Mircea Scarlat îi folosește în studiul său. Astfel, comparînd pe Bacovia cu Minulescu, criticul afirmă că, în vreme ce primul își asumă (mai înainte era vorba de "asimilare") paradigma poetică
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
fără riscul de a greși, ecuațiile asumare-realitate și adoptare-mască (poză); termenii sînt interșanjabili și din două ecuații avem, în fapt, una singură. Criticul afirmă, apoi, în mai multe rînduri faptul că diverse aspecte ale liricii bacoviene trebuie a fi considerate involuntare; mai mult încă, polemizînd cu Vladimir Streinu și Nicolae Manolescu, Mircea Scarlat crede că și distanțarea de tradiția literară nu are un caracter deliberat, modernismul lui Bacovia fiind unul "involuntar". Cred, însă, că Nicolae Manolescu avea dreptate să considere că
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
vorbește despre "dorința artistului (care) a fost ca impresia provocată de scrierile sale să fie aceea a unor simple notițe grăbite", afirmînd, în final, faptul că "Bacovia a ilustrat în chipul cel mai convingător destinul Scriitorului". În privința acestui raport dintre "involuntar" și "intenționalitate", cu atîtea implicații, cum s-a văzut, mă despart de opiniile lui Mircea Scarlat; la fel, mi se pare că, adesea, criticul are prea mare încredere în amintirile Agathei Grigorescu-Bacovia. Dincolo de acestea însă, în cartea lui Mircea Scarlat
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
bun documentar la secțiunea românească a fost acordat, ex-aequo, filmelor Penitenciarul de Cătălin Ștefănescu și Sălașul de Gheorghe Sfaițer, primul captivând prin incursiunea curajoasă în lumea pușcăriașilor cu condamnări pe viață, criminali irecuperabili, unii în serie, remarcabili totuși prin umorul involuntar ori candid (!) jucat al confesiunilor - Sălașul intrând, pe de altă parte, în clasa documentarelor de observație, ilustrând pe îndelete (și pe tăcute) viața austeră a unei țărănci de la munte cu cadre frumoase și plastice. O mențiune specială a fost acordată
Orele astrale ale Sibiului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14554_a_15879]
-
ne-a supus Imperiul Răului, cel totalitar? E aproape sigur că pîrghiile conștiinței barzilor apocaliptici ai literelor noastre postbelice, de la Ion Caraion și A. E. Baconsky la Ioan Alexandru și Dan Damaschin, sînt puse în mișcare (fie și într-una involuntară, decelabilă în mod obiectiv, în transluciditatea psihiei) de trauma produsă de flagelul în chestiune. Ca și în culegerea sa precedentă, Mircea Măluț se arată obsedat de margine. E marginea impusă prin halucinantul dirijism orwellian, o limitare crunt artificială a condiției
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
un autor cu simțul acut al dialogului frust (iarăși o extensie a vocației lui scenaristice; Povestea chiriașului grăbit e construită aproape exclusiv din schimburi de replici), deținător al unui la fel de sigur sistem de detectare a livrescului cotidian (sau al cotidianului involuntar livresc): aceeași Poveste a chiriașului... e prilejul unei reeditări inconștiente a "episodului Yorick" din Hamlet, și al unei vizite prin Camus, cu mitul lui Sisif. Filozofia lui Lăzărescu despre literatură? "La ce naiba-ți trebuie atîtea cărți, dom’le?/ La nimic
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
sensibilităților naționale. Cam rău văzut din punct de vedere lingvistic sau politic, Ianache Văcărescu își poate totuși cuceri cititorul prin inteligență și ironie. Lectura actuală a unui text dintr-o epocă de tranziție se poate împiedica sau încânta de expresivitatea involuntară a diferențelor și a contrastelor lingvistice: neologismele apar alături de pronunțări muntenești ("S-au arătat un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
în care se zbate, la nouăzeci de ani, după ce a încântat atâtea generații de români. Al doilea caz evocat, marele Ștefan Mihăilescu-Brăila, a ajuns, în regimul prosperității și democrației de tranziție, să vândă ziare la stația de metrou Eroilor - frumoasă, involuntară, cinică formulă prin care românii îi cinstesc pe cei mai buni dintre ei, pe eroii - nu-i așa? -, ai neamului! Cornel Nistorescu a ales doar două exemple, dintr-o multitudine. Nu e cazul să sporesc umilința atâtor oameni citându-le
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]