18 matches
-
sale. Astfel, satul, a aparținut de "Terra Blachorum" și de Comitatul Sibiului până în anul 1224 după care de Scaunul filial al Tălmaciului aparținător direct de Scaunul Sibiului. Începând din anul 1453, satul a fost divizat în partea scăunală și partea iobăgită, ultima aparținând juridic de Comutatul Alba de Jos până în anul 1783, după care a trecut la comitatul nou înființat, Alba Superioară. Imediat după militarizarea Racoviței ca urmare a înființării Graniței Militare Transilvănene de către Imperiul Habsburgic, cele două jumătăți de sat
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
parte din vestita "Terra Blahorum", menționată în documente încă din 1222. O dată cu înființarea Comitatului Sibiului atestat ca atare până în anul 1224, Racovița va fi făcut parte din aceasta iar mai apoi, din Scaunele Tălmaciului și Sibiului. După anul 1453, "partea iobăgită" a localității a rămas sub jurisdicția Comitatului de Alba, iar o dată cu anul 1738 sub cea a comitatului nou înființat, Alba Superioară. De îndată după militarizarea Racoviței și includerea ei în "granița militară", cele două părți de sat, partea "scăunală" și
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
localității a rămas sub jurisdicția Comitatului de Alba, iar o dată cu anul 1738 sub cea a comitatului nou înființat, Alba Superioară. De îndată după militarizarea Racoviței și includerea ei în "granița militară", cele două părți de sat, partea "scăunală" și cea "iobăgită", au fost unificate. Trecând din nou în administrație civilă în 1851 , localitatea a cunoscut numeroase reorganizări administrative, făcând parte rând pe rând din preturile: Rășinari, Sibiu și Cisnădie, care la rândul lor au făcut parte din Comitatul Sibiului. Prin înființarea
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
mijlocul ei. Două treimi ale așezării, cu hotarul aferent, stătea sub jurisdicția Scaunului Sibiului, motiv pentru care se numea „partea scăunală”. Partea dinspre Avrig, respectiv cealaltă treime, se afla sub stăpânirea a numeroși domni de pământ și se numea „partea iobăgită”, fiind sub ascultarea autorităților comitantese. Ca urmare a dezvoltării agriculturii, comerțului, meșteșugurilor și nu în ultimul rând a apartenenței satului la așa numitul „Pământ crăiesc”, ca parte al domeniului feudal al Tălmaciului, obștile sătești încep să se destrame. Locuitorii liberi
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
plătească castelanului de la Turnu Roșu: 50 de care de lemne, 4 care de fân și 16 "câble" de ovăz. În anul 1749 valoarea taxelor plătite a fost de 1458,47 florini, echivalent cu prețul a 140 de boi, în timp ce „partea iobăgită” a plătit impozite în valoare de 290,10 florini. În plus față de plata acestor taxe, se executau diverse munci obligatorii, cum ar fi: "robota" — o săptămână din trei în extrasezonul muncilor agricole și „cât era nevoie” în perioadele de vârf
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
cuantumul despăgubirilor ce trebuia să fie plătite de către autoritățile militare „proprietarilor” satului. La data de 30 octombrie 1765, Racovița a fost aleasă ca sediu al Companiei a VII-a, comandată de către căpitanul Graf von Dietrichstein. Conscripția din 1765 pentru „partea iobăgită” consemnează două familii nobiliare: Ștefan Hajdu de Racovița, a cărui moșie era delimitată de „Ulița Donului”, vale și „Hudița Piști”, și familia nobiliară Martin Biro — înființată prin 1725 de către comitele Iosif Teleky de Szek — a cărei „curte” era vizavi de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
credincioșii localității erau greco-catolici, numărul acestora de 250 de familii putând să le dea dreptul de a avea un protopopiat. Însă, conform unei conscripții administrative din același an, menționează doar 189 familii, diferența de 61 de familii fiind din "partea iobăgită" a satului, care era de rit ortodox, fapt ce motivează existența și a celor trei preoți neuniți conscriși în acest an. Din aceste considerente bazate pe documente certe, afirmația istoricului M.Voileanu potrivit căreia în 1733 toți racovicenii erau de
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
rămas și ""mărturisirea de credință"" a preotului racovicean Pavel: În 1750 urmează o nouă conscripție confesională comandată de vicarul Petru Pavel Aron care consemnează 821 credincioși de rit unit păstoriți de doi preoți, fără a menționa și locuitorii din "partea iobăgită" a satului. Această conscripție este considerată de unii autori ca nereflectând realitatea, dar după doi ani (1752), ținând cont de pisania "Bisericii vechi", ambii preoți ai satului, Popa Pavel și Popa Toma erau ""de caracter confesional greco-catolic, dimpreună cu tot
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
Buccow nu au rămas date, trebuie respectate realitățile administrative ale vremii, satul fiind conscris administrativ în acei ani separat, pentru partea ce aparținea de Comitatul Albei Superioare și separat pentru cea pedinte de Scaunul săsesc al Sibiului. Astfel, în partea iobăgită se menționează o singură familie "unită" și 65 "neunite", acestea din urmă fără preoți. În partea scăunală se consemnează doar o singură familie "unită" și cinci preoți "uniți" precum și 235 familii "neunite" fără păstor. Biserica existentă era conscrisă drept ortodoxă
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
stat însă exact invers din moment ce se face mențiune în acest an despre ""Biserica cea mare, "unită""" din Racovița. Ultimele consemnări privind viața religioasă a racovicenilor înainte de 1765 le fac conscripțiile din acest an în care se menționează că în partea iobăgită sunt "neuniți" iar în cea scăunală nu se fac referiri de rit, ci doar că aici existau opt preoți. Una din condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească cei care doreau să se înroleze în unitățile de grăniceri era apartenența
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
descoperirii de noi dovezi ale existenței sale. Petru Florianu datează ca an al construcției bisericii în 1675, în perioada de domnie a principelui calvin Mihai Apafi I, în timp ce istoricul blăjean Zenovie Pâclișanu, consideră ca an al edificării 1679. Conscripția „părții iobăgite” a satului din anul 1765 menționează că iobagii au acoperit o treime din cheltuielile efectuate cu ocazia zidirii bisericii, două treimi fiind suportate de către iobagii „părții scăunale” pe teritoriul căruia se afla biserica. Deși mențiunile sunt certe, posibilitatea ca iobagii
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
anul 1748, pe lângă cei 650 de florini și 40 câble de grâu și 20 care de fân s-au mai predat și 20 care de paie suma totala a datoriilor din anul următor ridicându-se la 1458,47 florini. „Partea iobăgită” a plătit și ea în 1748 impozite totale de 420,72 florini iar în 1749 de 290,196 florini. În ce privește "dijma", în 1721 ea s-a perceput în florini, respectiv 100 florini, pentru ca în 1764 aceasta să fie ridicată la
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
jeleri localnici sau unor iobagi fugiți aici de pe alte domenii, cum se înregistrează în anul 1680 cazul lui Andrei, fiul Hîrsoaiei din Porumbacu de Sus sau al lui Streza Kuiul din Scoreiu, în 1688. În anul 1750, numai în „partea iobăgită” a satului sunt consemnate un număr de 39 sesii pustii, proprietarii acestora părăsindu-le între anii 1690 - 1748. Alături de iobagi, în sat trăiau "jelerii" care erau țărani fără sesie iobăgească. Ei erau obligați la rândul lor să presteze anumite robote
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
mijlocul ei. Două treimi ale așezării, cu hotarul aferent, stătea sub jurisdicția Scaunului Sibiului, motiv pentru care se numea „partea scăunală”. Partea dinspre Avrig, respectiv cealaltă treime, se afla sub stăpânirea a numeroși domni de pământ și se numea „partea iobăgită” , ea stătea sub ascultarea autorităților comitantese. Denumirea localității Racovița derivă de la substantivul slav „"racov"” , cu înțelesul de „rac, apă, pârâu cu raci” sau constituie un diminutiv al toponimului „Racova” de aceeași sorginte. Pentru etimologia slavă a așezării, mai subscriu și
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
trecutul istoric al Racoviței nu se poate spune dacă așezarea a mai avut și o altă vatră. Luând în calcul topominia localității și de analiza pe care C.Lupea a făcut-o în conscripția din anul 1765 referitoare la „partea iobăgită” a satului se constată existența unei părți de pădure denumită „"Sylvae Ziliste dictae in Loco Pereu Zilisti"” care se întindea pe terenurile agricole numite azi „La Poduri, în Față” și „La arinii ăi mari”. Ținând cont că „siliște”, un apelativ
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
dascăl al neamului, care a fost Gheorghe Lazăr. Românii din toate unghiurile țării, în frunte cu A. S. R. principalele moștenitor Carol, au alergat la Avrig să se închine în fața mormântului neasemănatului dascăl și luptător pentru cultura și idealul neamului său iobăgit trupește și sufletește, preamărind opera și mucenicia lui“. Cuvântările rostite cu această ocazie „au înălțat sufletele și ne-au întărit în nădejdea unor vremuri mai bune“. Următorul eveniment menționat a avut loc „În ziua Adormirii Născătoarei de dumnezeu(...) în Timișoara
Agenda2005-44-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284373_a_285702]
-
-se cont și de considerentul că Racovița în cea mai mare parte constituia proprietatea Magistratului sibian(în stânga râului ce împarte Racovița în două, "partea scăunală") și doar o mică parte a sa sta sub jurisdicția organelor comitatense(în dreapta râului, "partea iobăgită). Ca urmare s-a trecut la întocmirea unor conscripții amănunțite pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pe care urma să le plătească autoritățile militare proprietarilor satului. Pentru "partea scăunală" a satului s-au întocmit două conscripții: Pentru "partea iobăgită", conscripția a fost
Regimentul I de Graniță de la Orlat, Compania a VII-a () [Corola-website/Science/310780_a_312109]
-
în dreapta râului, "partea iobăgită). Ca urmare s-a trecut la întocmirea unor conscripții amănunțite pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pe care urma să le plătească autoritățile militare proprietarilor satului. Pentru "partea scăunală" a satului s-au întocmit două conscripții: Pentru "partea iobăgită", conscripția a fost întocmită în toamna anului 1765 de către Paul Szkorei și Andreas Pakothy, secretari și notari ai Cancelariei regești provinciale din Transilvania. Paralel cu întocmirea conscripțiilor din 1765, și-a desfășurat activitatea și comisia de recrutare, astfel încât la 30
Regimentul I de Graniță de la Orlat, Compania a VII-a () [Corola-website/Science/310780_a_312109]