11 matches
-
coordonate reciproc, necesare pentru dezvoltarea unei rețele de infrastructuri de transport multimodal, care constituie un mijloc esențial pentru rezolvarea problemelor ridicate de transportul mărfurilor, în Croația, în special culoarele paneuropene V, VII și X, precum și zona paneuropeană de transport adriatică/ioniană cu legătură la culoarul VIII. Articolul 5 Planificarea Dezvoltarea unei rețele regionale de transport multimodal pe teritoriul croat, care să răspundă nevoilor Croației și regiunii Europei de sud-est, cuprinzând principalele axe rutiere și feroviare, căi fluviale, porturi fluviale sau maritime
22005A0128_01-ro () [Corola-website/Law/293310_a_294639]
-
cetățile erau dinstincte, o mare amenințare de la est i-a determinat să se unească. Imperiul Persan s-a extins, devenind un imperiu colosal. Coloniștii greci înființaseră orașe în Asia Mică . Perșii au presat aceste cetăți la plătirea unui tribut. Revotele ioniene au stârnit astfel lungul conflict dintre greci și perși. La începutul secolului V, tiranul din Milet, Aristagoras, a decis din motive personale să părăsească oraele din vestul Asiei Mici, rasculandu-se împotriva imperiului. A recrutat câteva orașe ioniene. Fiind conștient
Antichitatea () [Corola-website/Science/304633_a_305962]
-
Herodot descrie insula Naxos, circa 500 î.Hr., ca insula grecească cea mai prosperă. În 502 î.Hr. a avut loc un atac fără succes asupra Naxosului de către forțele persane care a dus mai apoi la revolte împotriva Imperiului Persan în Revoltă Ioniana, si apoi la Războiul Persan (Războaiele Medice) între Grecia și Persia. Sub Imperiul Bizantin, Naxos a fost parte a Themei Mării Egee, care a fost înființată la mijlocul secolului al IX-lea. În urmă celei de a patra cruciade, împăratul latin aflat
Naxos () [Corola-website/Science/330827_a_332156]
-
litorale și a cetăților grecești. Demonstrația de forță împiedica expansiunea sciților spre vest, iar Tracia este transformată în satrapia Skudra. În 500-494 î.Hr., cetățile grecești din Asia Mică se răscoală împotriva perșilor, în frunte cu Miletul. Atena și sprijină revoltă ioniana, oferindu-i lui Darius pretextul unei intervenții în Grecia. În 490 î.Hr., perșii sunt învinși la Maraton de către atenieni. Urmașul lui Darius, Xerxes I (486-465 î.Hr.) inițiază o nouă campanie, dar înfrânt la Salamina și la Plateea în 480-479 î.Hr.
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
popularitate și În alte țări au intrat În repertoriul dansurilor de salon și au devenit universale cum au fost: valsul, charlestonul, tangoul etc. Prezentăm În continuare diverse țări cu dansurile lor autentice: - Spania: jota, fandago, bolero - dansuri gitane, flamenco - Grecia: ioniana, syrtos - Italia: tarantela, saltarela - Anglia: giga - România: brâul, sârba, hora - India: mimodrame, dansuri naive - Africa: tam-tam (dans cu caracter agresiv erotic) - Japonia, China: dansuri foarte lente care nu folosesc ritmuri variate - În America: - Amerindienii: dansul focului, dansul sacrificiului. Dansul European
Expresie corporală, dans şi euritmie by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/92301_a_91694]
-
Cît praf sub pașii tăi!, mi-ai spus. 5. Pe cușca cîinelui te-ai odihnit o clipă. Doar cît să ciugulești o rază de soare să-ți primenești aripile și să-ți amintești de versurile unui poet ce scria în ioniană și era rudă cu Herodot. 6. Te-ai mutat pe vechea noastră cadă de baie ajunsă în curte, la umbra liliacului. La rădăcina acestui ciudat obiect doarme umbra pisicii Lucky de care atît te-ai temut și încă te mai
Liliana Ursu by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/10677_a_12002]
-
Anglia, revine la Paris și sfîrșește în Italia - nu fără a o reîntîlni la Napoli pe Julia, în brațele căreia expiră, rostind monologuri ce aduc a arii de operă italiană. Cele mai ingenioase capitole ale imensului roman rămîn primele două (Ionienele și Sirienele). Bolintineanu își plimbă eroul pe Mediterana orientală și, sub pretextul rememorării culturale, scrie versuri în maniera poeților Alceu, Sapho și Theocrit, apoi a poeților romantici din secolul al XIX-lea. În primele două cînturi, atmosfera, peisajul și personajele
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
ca o gheață Și Samos se arată prin azurită ceață. Al lumii far se culcă și-așterne, apuind, Pe mare altă mare de raze scînteind. Mycale se înalță cu vîrful său cel verde, Prin umbre depărtate, mijind, tăcut, se pierde” (Ionienele). Bolintineanu unește istoria și geografia într-un ansamblu de neașteptată coerență. Trecînd pe lîngă insulele grecești, Conrad își rememorează epopeile homerice, ca și imnurile primilor lirici; în Liban, el versifică în stilul lui Rudel, trubadurul îndrăgostit de legendara „prințesă depărtată
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
funcție decoratoare, marea are la Bolintineanu o anumită forță lirică. Ea se constituie, din mulțimea detaliilor, Într-un univers imaginar specific și, În raport cu el, se prefigurează mai bine o apropiere de lucruri, o formă particulară a sensibilității poetice. Întîiul cînt (Ionienele) Începe cu descrierea unui apus Însîngerat În valurile albe ale mării. Descriere fără strălucire, salvată de un singur vers. Un vers extraordinar: „Cotind pe Cornul d-aur, ieșea În Propontide Un vas spărgînd cu pieptul tărîmele lichide”. În același cînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gravate de la patru la șaisprezece versuri dactile, adesea cu caractere destul de mici1. Plăcuța cea mai veche provine de la Hipponion (Vibo Valentia, cca 400 Î.Hr.), cea mai nouă de la Roma (secolului al III-lea d.Hr.). Limba textului originar este ioniana, adaptată uneori dialectului doric. Descoperirile făcute În ultimii ani la Hipponion și Pelinna au oferit posibilitatea lămuririi câtorva dintre multele probleme până acum obscure (Graf, 1991). a) Morții, cărora le erau Încredințate plăcuțele de aur În mormânt, erau membri ai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putea recepționa mai bine trecerile de graniță care se verifică În ambele direcții. 2. Filozofia italică a) Istoriografia antică distinge două filozofii, diversificându-le pe baza originii lor. Cea dintâi Începe cu Tales din Milet și Anaximandru și se numește „ioniană”, cealaltă Începe cu Pitagora și se numește „filozofia italică”. Din ea fac parte Pitagora și fiul său Telauges, Xenofan, care - conform tradiției antice - s-a refugiat În Italia de la Colofon, Parmenide și Zenon din Elea; tot astfel, prin intermediul lui Leucip
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]