79 matches
-
sub semnul setei metafizice. Prin expansiune, Eul ideal investește, cu o aură simbolică, și toposul oglindit în titlu; aspirând astfel la tainicele hiperspații onirice. Odată cu posibilitățile sporite de înălțare spre o vedere superioară, „Ochiul somnului“ (prin care privește Eul ideal), ipostaziat, se identifică cu „Darul iubirii” ancestrale, ale căror energii abundă în proiecții erotematice. Deși pare a fi un paradox, la această dimensiune, împărat pe claritatea imaginației „somnului“ este conștientul; primitor de semnale luminoase din focarul subconștientului. Acest transfer difuz de
VIORELA CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 by http://confluente.ro/Autoritatea_gnoseologica_a_cuvantului_viorela_codreanu_tiron.html [Corola-blog/BlogPost/360901_a_362230]
-
pe sine în chip plenar, cu alte cuvinte, de a deveni. Arhitectura interioară a ceea ce denumim generic libertate se poate construi, după criterii diverse, în fel și chip. Dacă ne raportăm, spre exemplu, la axa verticală a existenței, libertatea apare ipostaziată aidoma unui dat divin de o incontestabilă măreție și larghețe interpretativă. Privind fenomenul pe linie orizontală, din perspectiva evoluției ontologice de tip pragmatic a Omului din oricare veac, ea ni se înfățișează ca un drept firesc al acestuia moștenit pe cale
MASACRUL FLORILOR ŞI ETICA DE A FI de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1644 din 02 iulie 2015 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1435833134.html [Corola-blog/BlogPost/343327_a_344656]
-
și datorită faptului că vor fi băut din apa sălcie a dezamăgirii, întinsă cu mâna care scrie fără roade, sau vor fi fost împinși prin vreun hățiș de irealități și denigrări. Cine a dorit se va regăsi în aceste pagini, ipostaziați așa cum i-am cunoscut, cine nu, au dreptul de a examina dacă au făcut bine, după ce le voi fi inspirat o minimă încredere. Am cunoscut-o la „Odeon” pe actrița Crina Mureșan și am înțeles prin ea de ce coama pădurii
CRINA MUREŞAN. ÎN PRIMUL RÂND IDEALURILE... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014 by http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1419626028.html [Corola-blog/BlogPost/357623_a_358952]
-
slava lui Dumnezeu” (Romani 15, 7). Acceptarea celuilalt ca popor, neam, limbă și cultură este astfel poruncă dumnezeiască. Anularea granițelor și diferențelor de orice natură, nu a fost Voia lui Dumnezeu niciodată, și nici nu va fi vreodată, existența omenirii ipostaziată în neamuri, fiind bineplăcută lui Dumnezeu și voită până la sfârșit. Cartea Apocalipsei mărturisește despre existența în veci a neamurilor, în Noul Ierusalim - cetatea sfântă în care acestea vor umbla în lumina dumnezeiască și vor aduce în ea slava și cinstea
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 424 din 28 februarie 2012 by http://confluente.ro/Despre_sensul_si_conditia_deschiderii_stelian_gombos_1330449668.html [Corola-blog/BlogPost/346859_a_348188]
-
o creație poetică de mare profunzime. Ceea ce m-a impresionat și mă impresionează totdeauna la această cântare a Bisericii este faptul că cei care o săvârșesc și o celebrează se adresează crucii ca unei adevărate persoane. Crucea este văzută aproape ipostaziată, deci nu e tratată ca un simplu obiect, ca un simplu principiu sau regulă cosmologică matematică, un principiu abstract, ci este personalizată. Un lucru m-a impresionat încă de când eram student aici la Teologie și, studiind, mi-am dat seama
DESPRE CRUCEA LUI IISUS HRISTOS CA LEGE SUPREMĂ A VIEŢII NOASTRE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 79 din 20 martie 2011 by http://confluente.ro/Despre_crucea_lui_iisus_hristos_ca_lege_suprema_a_vietii_noastre.html [Corola-blog/BlogPost/349674_a_351003]
-
și antimodel, trecerea e oricând posibilă. Până la urmă orice om e, de la început și până la sfârșit, în competiție numai cu sine însuși, iar acest lucru mi-l imaginez cât se poate de concret. Un șir de alergători prin viață - omul ipostaziat la diferitele lui vârste conștiente, în diverse etape ale vieții - care duc, șerpuit, spre linia de sosire (pe care scrie exitus). Uneori alergătorii sunt egali cu ei înșiși, iar adolescentul, tânărul, maturul, bătrânul, omul în profesie, omul în familie, prietenul
INTERVIU CU D-NA IOANA PARVULESCU de ANGELA BACIU în ediţia nr. 58 din 27 februarie 2011 by http://confluente.ro/Interviu_cu_d_na_ioana_parvulescu.html [Corola-blog/BlogPost/372663_a_373992]
-
sub semnul setei metafizice. Prin expansiune, Eul ideal investește, cu o aură simbolică, și toposul oglindit în titlu; aspirând astfel la tainicele hiperspații onirice. Odată cu posibilitățile sporite de înălțare spre o vedere superioară, „Ochiul somnului“ (prin care privește Eul ideal), ipostaziat, se identifică cu „Darul iubirii” ancestrale, ale căror energii abundă în proiecții erotematice. Deși pare a fi un paradox, la această dimensiune, împărat pe claritatea imaginației „somnului“ este conștientul; primitor de semnale luminoase din focarul subconștientului. Acest transfer difuz de
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 by http://confluente.ro/_autoritatea_gnoseologica_a_cuvantului_in_poezia_viorelei_codreanu_tiron.html [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
rog, a fost un vis frumos, acela de a îmbrățișa această artă. Dar, ca orice vis prea frumos, s-a terminat foarte repede. Am scris în Popasurile vieții câte ceva despre visul meu de a deveni balerină. Emilia Țuțuianu: Ființa umană, ipostaziată necurmat în acel eu personal care este ,,scena” pe care se desfășoară viața fiecăruia dintre noi, destinul nostru oscilează permanent între propriile pulsiuni ce se vor satisfăcute imediat și presiunile pe care lumea exterioară sau ordinea morală le exercită asupra
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 by http://confluente.ro/emilia_tutuianu_1430055697.html [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
propria-i ființă, mai mult sau mai puțin fidel, specia însăși, are tainice năzuințe de a recupera măcar o fărîmă din starea edenică a primilor oameni. Și atunci visează în fața șevaletului făpturi sincretice, pe jumătate pămîntene, pe jumătate forme eterne, ipostaziate, de cele mai multe ori, în misterioase nuduri feminine. Indiferent cum se raportează în particular un pictor sau altul la nud ca temă de atelier, în absolutul viziuinii sale tainele goliciunii dumnezeiești se insinuează și mișcă asemenea misticului nimica din celebra formulare
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9015_a_10340]
-
britanice consideră că antropologia culturală, acordând o mai mică importanță situării În timp, nu poate descrie o societate decât Într-o manieră statică, prin operele și modelele sale simplificate de structuri comportamentale individuale sau colective (patterns, În terminologia lui Benedict) ipostaziate, și nu În acțiunile ei concrete și În funcționarea sa reală. Deși tezele culturalismului, care au reînnoit practica etnografică printr-o regândire a disciplinei, au făcut obiectul unor critici dure (inclusiv Înainte de 1960, din partea structuraliștilor, cu excepția lui Claude Lévi-Strauss) și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
formula estimări sau predicții despre ritmul și natura transformărilor. De asemenea, se pot avansa judecăți de valoare despre natura schimbărilor. Orice judecată de valoare se face însă în temeiul unuia sau al mai multor criterii ce sunt exterioare și astfel ipostaziate încât să indice un sens sau o direcție socială a schimbărilor. Convergența sau divergența semnificațiilor asociate schimbărilor cu sensul sau direcția ipostaziată și dorită a devenirii sociale fundamentează orientarea judecății de valoare. Ne amintim că Lyotard, în Condiția postmodernă, se
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de valoare se face însă în temeiul unuia sau al mai multor criterii ce sunt exterioare și astfel ipostaziate încât să indice un sens sau o direcție socială a schimbărilor. Convergența sau divergența semnificațiilor asociate schimbărilor cu sensul sau direcția ipostaziată și dorită a devenirii sociale fundamentează orientarea judecății de valoare. Ne amintim că Lyotard, în Condiția postmodernă, se referea la legitimarea unei „narațiuni” sau a unui tip de cunoaștere socială, în special a celei produse de Iluminism, printr-o „metanarațiune
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de Iluminism, printr-o „metanarațiune” care implică o „filozofie a istoriei”. Tot astfel, orice judecată de valoare asupra schimbărilor asociate unei tranziții se face luând ca referință acel set de criterii „metanarative” care circumscriu direcția tacit sau explicit dorită și ipostaziată a constituirii și/sau a devenirii sociale. Legitimitatea judecății de valoare nu ține de caracteristicile sau natura schimbărilor evaluate, ci de tipurile de criterii ipostaziate. De exemplu, schimbările corespunzătoare tranziției noastre postcomuniste sunt evaluate prin raportare la un tip ideal
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ca referință acel set de criterii „metanarative” care circumscriu direcția tacit sau explicit dorită și ipostaziată a constituirii și/sau a devenirii sociale. Legitimitatea judecății de valoare nu ține de caracteristicile sau natura schimbărilor evaluate, ci de tipurile de criterii ipostaziate. De exemplu, schimbările corespunzătoare tranziției noastre postcomuniste sunt evaluate prin raportare la un tip ideal, ad-hoc construit, de capitalism al pieței și pluralismului politic, iar mai recent al așa-zisului acquis communautaire european în vederea integrării în Uniunea Europeană. „Narațiunea” unei tranziții
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
personale și, finalmente, în căutarea unui sens al vieții pe baza căruia să fie prospectate alternative de integrare bazate pe identitatea personală descoperită și definită. Recesiunea unor structuri sau coordonate Eliberarea de structuri nu înseamnă însă independență sau autonomie personală ipostaziată. Dimpotrivă, pe măsură ce situațiile de viață sunt dirijate și generate de noile instituții formale, dependența instituțională individuală devine tot mai puternică. Economia de piață și mai ales succesul individual pe piața muncii accentuează dependența instituțională a indivizilor de educație și de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și iubirea față de El prin fapte. Doar despre credința simplă s-a spus: Și dracii cred și se cutremură (Iac. 2, 19)”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta întâi, cap. 39, în Filocalia..., vol. II, p. 58) „Credința cea ipostaziată este credința efectivă și lucrătoare, prin care Cuvântul lui Dumnezeu se arată în cei activi, întrupat în porunci. Iar prin acestea Cuvântul îi duce pe cei activi spre Tatăl, în care se află El după fire”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
utilizează fără rușine credința și pioșenia ca pe niște ocazii de a-și asigura o dominație asupra trupurilor și a sufletelor, pentru ca mai apoi să exercite o reală și redutabilă putere politică. Oamenii îi creează pe zei după chipul lor ipostaziat. Plecând de la propriile slăbiciuni, ei structurează niște forțe în care se încred după aceea, spre marea lor nefericire. Din defectele lor, ei fac calități: neputincioși, limitați în timp și în spațiu, incapabili să știe totul, suspendați în mod ridicol între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
elocventă pentru această ieșire din sine și identificare orgolioasă cu ființa e următoarea: „Doamne, aș vrea să fiu mai necunoscut decât tine, să mă ascund în esența esenței prin care ești mereu cel-întru-totul-altfel, ești irevocabil celălalt, culmea non-comuniunii, intransmisibilul, incomunicabilul ipostaziat, străin de orice geneză, de orice izbucnire în ființă” (III, 44). Într-un alt loc, orgoliul e dus și mai departe: „Singura utilitate a lui Dumnezeu (sau a ideii de Dumnezeu) este aceea că îți îngăduie să te rupi de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
utilizează fără rușine credința și pioșenia ca pe niște ocazii de a-și asigura o dominație asupra trupurilor și a sufletelor, pentru ca mai apoi să exercite o reală și redutabilă putere politică. Oamenii îi creează pe zei după chipul lor ipostaziat. Plecând de la propriile slăbiciuni, ei structurează niște forțe în care se încred după aceea, spre marea lor nefericire. Din defectele lor, ei fac calități: neputincioși, limitați în timp și în spațiu, incapabili să știe totul, suspendați în mod ridicol între
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
succed cu repeziciune, coexistă sau, atingând apogeul, iau fiecare atributele celuilalt, devenind, ca la Eminescu, „chin dulce” și „farmec dureros”. Fundamentală este percepția existenței îndreptate inexorabil spre „amurg”, al cărui potir e „plin cu otrave”. Acum, moartea nu mai apare ipostaziată, iar scenariile de hăituire cedează pasul unui alt topos, al chemării thanatice, îmbrăcând forma soliei mute, neutre, dar și a îmbierii cvasierotice ori a imperativului brutal (Oberon). Neființa este prevestită și de peisajul celest nocturn (De caelo, Seraphita), dar mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
nomothetike; 6. ho kosmos noetos. Despre Puterile cu numărul 2 și 4 ni se spune că depind de atributul capital al lui Dumnezeu - Bunătatea; Puterile 3 și 5 depind de atributul capital al Justiției. Aceste două atribute sînt și ele ipostaziate. În vreme ce Dumnezeu Însuși este numit ho theos, Bunătatea primește numele de theos, precum și numele: he poietike, agathotes, charistike, euergetis. La rîndul ei, Justiția este numită Domn (kyrios), he basilike, arche, exousia, he nomothetike, he kolastike. Bunătatea și Justiția sînt cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
afectivă a cărei forță de esență lirică vine din adâncurile ființei sensibile. În discursul antifeminist, spre exemplu, respingerea tendințelor de emancipare a femeii este acompaniată de susținerea unei imagini foarte personalizate, ușor de contextualizat biografic, a femeii-soție și mamă, adică ipostaziată ca ființă sacră în realitatea domestică. "Soția nu este numai o femeie; din ceasul în care a pus o viață nouă în bătaia soarelui și un prunc la țâță, ea intră în marile rosturi ale existenței, lângă germinația pământului, lângă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a întreprinderii se prezintă ca o constantă importantă a globalizării culturale: antonimele supunere, subordonare, docilitate / dominație, control, coerciție dispar în favoarea tautologiilor reconcilierii enunțate în termenii valorizării morale și ai holismului cultural; automatismul comportamentelor eficiente având drept matrice o autoritate parentală ipostaziată și extensivă, fondată pe afecțiune și recunoaștere, predomină într-o perspectivă care nu mai este astăzi exclusiv managerială, cât ghidată de căutarea tărâmurilor îndepărtate propice investițiilor fructuoase. Totuși, ele sunt retraduse în Occident de noile tematici ale "încrederii" drept cheie
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
intensiv de animare a nivelului de tempo - Toujours animé (Mereu animat). Expusă într-un discurs sonor substanțial rarefiat, afirmația celui de-al patrulea material tematic desfășoară o configurație pentatonică inedită do# re# mi# sol# si. La nivel interpretativ, natura texturii ipostaziate impune stabilirea unei tehnici abile de utilizare a pedalei de rezonanță, care să permită receptarea unui echilibru perfect între claritate și efectul acesteia. Astfel, sugestia sunetelor de gong din planul inferior al discursului necesită un tip de amplificare sonoră limitată
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
unui Pilat din Pont demonizat, care nu aude și nu vede nu fiindcă nu poate să o facă, ci fiindcă nu vrea. Deoarece scopul ardent al reeducării era negația metafizică (uciderea aproape „carnală” a lui Dumnezeu) și autonegația umană (omul ipostaziat ca o creație diabolică), Mihai Rădulescu recomandă studierea acestui fenomen „În școlile teologice, ca revers al creației lui Dumnezeu”24. În ultimă instanță, esența fenomenului Pitești consta În obținerea unui om invers față de cel inițial (omul pe dos), prin instaurarea
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]