29 matches
-
gîndire de tip conspiraționist în fața căreia trebuie să ne păstrăm... spiritul critic. În mod paradoxal, deși descrie nenorociri, Sclavii fericiți este o carte cu un final mai degrabă tonic. Autorul consideră că actuala șansă a românilor este dată tocmai de "irealizarea" lor. Românii se pot vindeca de maladiile economice prin asimilarea "realizatului" occidental în domeniul tehnologiei și pot să ofere Occidentului modelul "irealizării" culturale și spirituale menit să-l ajute să redescopere "firescul sănătos al vieții". Spirit conservator, înrudit pînă la
Pledoarie pentru irealizat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14194_a_15519]
-
carte cu un final mai degrabă tonic. Autorul consideră că actuala șansă a românilor este dată tocmai de "irealizarea" lor. Românii se pot vindeca de maladiile economice prin asimilarea "realizatului" occidental în domeniul tehnologiei și pot să ofere Occidentului modelul "irealizării" culturale și spirituale menit să-l ajute să redescopere "firescul sănătos al vieții". Spirit conservator, înrudit pînă la un punct cu Horia-Roman Patapievici și Dan Stanca, Ovidiu Hurduzeu este un eseist preocupat de regăsirea dimensiunii spirituale a lumii contemporane . Cartea
Pledoarie pentru irealizat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14194_a_15519]
-
limitele care izbesc”, „rămînerea pe cruce”, strigătul care îneacă „surparea-n goluri”, „lacrima necruțătoare”, adică acea recuzită (melo)dramatică a lui homo patiens, rămîne statornică năzuința către divorțul de materie. Năzuință potențată (oarecum sensibilizată, umanizată) în urma armistițiului cu lumea fenomenală. Irealizarea începe cu propria alcătuire somatică a făpturii auctoriale: „Prin anotimp străin, la ceasul/ cînd aburi ca sudoarea curg pe zidurile lumii,/ vîrtej țîșnit sub pasul meu de frunze/ asurzitor învăluindu-mă./ Cu ochii închiși, oprit în spaima tandră/ eu am
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
iubire/ puterea lor fără putere/ și legătura fără legătură// poate că oră e de cumpănă/ în zero// de neînceput bolnavă o vecie...” (Modulație). Fețele golului ce intervine în etapa postparadiziacă sînt așadar multiple, avînd drept numitor comun un simțămînt de irealizare. Nici o certitudine nu se menține în plan percepțional, afectiv sau conceptual, în cadrul unei surpări a aparențelor, care pare a nu mai avea limită, cu atît mai tulburătoare cu cît nu se însoțește de gesturi patetice, de o acustică accentuată, ci
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
de pătimașă înscriere a viului în poem (“poți să faci ce vrei / eu tot te aduc fără să știi / în această hârtie nerușinată / fiecare poem e un viol / fiecare ficțiune e refugiul unui masochist”), dar, nu o dată, și cu sentimentul irealizării, al căderii sub o mască imaginată, pur produs al “creierului”, lipsit de concretul palpabil de către “mâna” ce l-ar putea verifica: “mă pipăi și nu mă găsesc / - când nu exist sunt perfectă - / pantofii stau lângă pat / mănușile pe noptieră / numai
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
ezitarea, torpoarea. Cîtuși de puțin securizant, lirismul d-sale lasă ființa descoperită în fața vicisitudinilor, vulnerabilă, neînstare a-și articula decît confesiunea, discreta lamentație. Mărturia pe care ne-o oferă e a unei șovăiri, a unei timidități, a unui simțămînt de irealizare: "Sînt voci în fundal/ nesigure/ precum unele frunze timide/ pe care și lumina le ocolește// sînt disproporții/ între amintiri ce dispar/ și cele încă prea treze/ împerecheate cu miresme insomniace/ în încăperea/ unde mă aflu nedeslușită cu prînzul meu singur
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
meditate, combinatoria sa evaluată "la rece", însă nu în direcția unui livresc uscat, ci în sensul fanteziei și al ironiei. Cele două aspecte se coroborează reciproc. Dacă fantezia e o evadare din real, mai curînd spontană, umorală, ironia e o irealizare "tendențioasă", elaborată cu bună știință, dispunînd de ținte de atac precizabile. Ambele procedee își propun a combate locul comun, a aerisi limbajul, a reforma viziunea poetică. Sînt mijloace de "ardere a etapelor". Grație lor, autorul se simte liber a inova
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
în veci de fericire,/ n-au izbutit să-mi stîmpere dorința/ de-a cerceta pămîntu-n lung și lat/ și omului virtutea-ori neputința" (XXVI, 94-99). Manifestîndu-se și sub forma polytropiei, setea de cunoaștere a lui Ulise se aprofundează pînă la o irealizare a locurilor, care contează prin provizoratul dureros cu care se înregistrează pe traiectul existenței, prin nostalgia pe care o provoacă: Caută locuri noi și oameni să le pătrundă adevărul, putința și neputința, cu care să se întreacă în virtuți ca
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
se înfundă în impasul tragicului cotidian". Text datat "decembrie 1986". Oare cît timp, Doamne, sentimentul de patrie al românilor va mai purta amprenta de sînge a stalinismului? *** Nu o dată, Virgil Ierunca devine "splendid ca o ironie". Prin mijlocirea instrumentului ironic, irealizarea stilistică tratează cum se cuvine irealizarea valorilor, atît de numeroasă în epoca noastră de compromisuri și compromiteri, încît riscă a-i compune o identitate. Dacă e deci mai "decent" ca scriitorii lui Ceaușescu să pună-n paranteză istoria, nu le
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
Text datat "decembrie 1986". Oare cît timp, Doamne, sentimentul de patrie al românilor va mai purta amprenta de sînge a stalinismului? *** Nu o dată, Virgil Ierunca devine "splendid ca o ironie". Prin mijlocirea instrumentului ironic, irealizarea stilistică tratează cum se cuvine irealizarea valorilor, atît de numeroasă în epoca noastră de compromisuri și compromiteri, încît riscă a-i compune o identitate. Dacă e deci mai "decent" ca scriitorii lui Ceaușescu să pună-n paranteză istoria, nu le putem însă cere să nu sesizeze
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
lumea, cu atît mai de efect era rezonanța negării într-un mediu al mistificării prin excelență, stăpînit de un discurs demagogic. Printr-un soi de defensivă instinctivă, Sebastian Reichmann (care avea să emigreze în 1972) cultivă o intemporalizare și o irealizare a viziunii sale, simultan pe plan istoric, cultural, estetic, lingvistic. Parcă spre a sfida în modul cel mai deschis canoanele "realist-socialiste", care nu apuseseră încă de tot (sub o formă sau alta, ele au supraviețuit pînă la sfîrșitul cîrmuirii comuniste
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
citi un poem în care formal e vorba de o femeie drept o adresare Poeziei. Muză capricioasă în inefabilul său, calină în imaterialitatea sa, Poezia se încarcă cu aspirația de posesiune a autorului, cu accent doloric, precum un triumf al irealizării: „Ea strălucește și nu știe că strălucește.// Ea vorbește întotdeauna despre altceva,/ din propria lumină se retrage.// N-ai s-o oprești cu privirea, cu cerul nu./ Lațul mîinii e fraged, cel al gîndului searbăd.// Pînă și din propriul ei
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
la mijloacele de apărare împotriva Răului infernal în cauză, așa cum un metalurgist își pune, în fața cuptorului încins de flăcări, ochelari și mănuși de protecție. În primul rînd, o tentativă de evacuare a realului oribil de propriu-i conținut. O salvatoare irealizare. N-ar putea fi abordată istoria ca o ficțiune, fie și una amarironică? Desigur: „Adevărata istorie, cea care merită să fie povestită, e aceea care, oricînd, dacă ar fi destui s-o povestească și alții s-o țină minte, s-
Un soi de epopee by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3377_a_4702]
-
cu vremea surpată în ureche/ Azvârlit în prezent parodie/ Ca cerșetorul orb cu armonica veche/ Mereu aceeași melodie”) sau din Mecanicul orb. Cel de-al doilea ciclu, nepotrivit intitulat Lespezi, se circumscrie liricii erotice, trăsătura singulară, originală, fiind dată de irealizarea trăirii. Predestinați unul celuilalt dintru început, cei doi sunt mereu pe traiectorii paralele ori într-un tragic contratimp. Jubilația viitoarei împliniri e copleșită mai totdeauna de durerea veșnicei amânări, dar mai ales de teama ratării întâlnirii, prin nerecunoaștere reciprocă, la
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
pentru Adela vrea să înfrîngă "vîrsta clinică" a subiectului, amorul fizic este respins prin trei conotații negative: realizare, împuținare, trivializare. Scopul" odată atins, "realizat", haloul subiectiv al raportului erotic se destramă, relația însăși își pierde semnificația. Permanentizarea ei cere, dimpotrivă, irealizarea obiectului erotic ("Adela este o iluzie paradisiacă"), realitatea îndrăgostită excluzînd-o pe cea naturală ("rămîne sa fac o tranzacție cu natura sau, mai exact, s-o mistific"). "Împuținarea" este tocmai posedarea limitată a corpului în realitatea lui imediată, iar "trivializarea" semnifică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
natura sau, mai exact, s-o mistific"). "Împuținarea" este tocmai posedarea limitată a corpului în realitatea lui imediată, iar "trivializarea" semnifică generalizarea actului, comunizarea și comercializarea lui (în cazul relației cu Niculina P. nu este singurul "client"). Dintre toate, premisa irealizării se dovedește fundamentală. Printr-un sistematic efort de voință ("voința de a nu muri"!), subiectul îndrăgostit se oprește la imaginea obiectului pasiunii sale, făcând astfel din iubire condiția unică a Imaginarului. Evitând mereu să se destăinuie, să-și relateze în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
obținută din reprezentarea prin semne și semnale care se multiplică "pentru a încerca să găsească realul concret al indivizilor și al grupurilor, cu decupajele lor teritoriale și sociale, se smulge curînd din sine către o mecanică de separare, către o irealizare totală". În calitate de expresie, comunicarea constituie legătura internă și participarea totală, fuziunea. "Pe de altă parte, o viziune expresivă a comunicării repară aceste diviziuni prezentînd o legătură de alt tip: o legătură simbolică. Convocînd cultura, tradiții, memorii ale trecutului sub forma
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
și e încă o dovadă că silueta galactică este una imaginară; tot în debutul Autobiografiei, el pomenește de o bunică a sa, Filofteia, care imediat capătă un contur ideal de Philothée, adică de femeie fictivă și reprezentare sacrală; procesul de irealizare simbolică pe care îl declanșează e mărturisit fără echivoc: „Că purtătoarea lui (a numelui respectiv - n.n.), de pe îndepărtate meleaguri dunărene s-a arătat în viață destul de indiferentă față de Cel de sus nu schimbă nimic din respectul și farmecul cu care
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Ce rămâne în vedere / 36 • Ion Barbu. Lucrurile care se văd și forma increatului. Imaginea-undă / 40. Decreația vizibilului / 49 • B. Fundoianu sau inimaginabilul priveliștii. Lumină și transparență: o viziune a sufletului / 54. Scena originară / 62 • Ion Vinea și epifania vizibilului. Irealizare și desensibilizare / 67. Departele - un peisaj evacuat / 73 • Perspectiva inversă în poezia lui Adrian Maniu / 78 • Ion Pillat. Jocul imaginii în fuga ființării. Vederea din umbră - în lumina neobișnuitului / 87. Ce dă transparența / 93. Epifania ca dia-fanie / 95 • Dan Botta
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
căzută din seară", "clopot de timp și de moarte", "sufletul meu de tăcere". Dar stingerea aceasta aprinde poemul, luminează mai intens decât orice apariție; ea lasă nespusul să ne atingă, dăruind priveliștea genuină a tăcerii. Ion Vinea și epifania vizibilului Irealizare și desensibilizare Vorbeam de trecere prin intermediul luminos al transparenței care este chiar trupul subtil, invizibil, al diafanului. Caz în care nu avem de a face propriu- zis cu apariția unei imagini clar conturate, ci cu imaginea clarității înseși. Imagine evanescentă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poet, "revoluția sensibilității cea adevărată" constă în decapsularea poemului, reducție radicală în urma căreia ceea ce vorbește strălucind e esența pură, "peisajul lăuntric" al unei imagini numenale. Cu revelarea unui astfel de peisaj ne întâlnim în poemul postum Lumină stranie 10. Efectul irealizării se împletește cu cel al desensibilizării, căci ecartul dintre realul sensibil, determinare definitorie pentru ființa-aici, și dispariția oricărei manifestări fenomenale se deschide încă de la început 11. Un început care, pe de o parte, dă seama de originea semnificabilului însuși
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ale lumii rămân în suspensie, în urma trecerii ce nu mai lasă nimic de văzut și de spus? Ce mai e de văzut și de spus în această reducție totală a vizibilității și a rostirii? Dar nu totul e absent în urma irealizării și a desensibilizării. În orice caz, nu un nevăzut absolut, un nespus ireductibil: "O stranie lumină te urmează/ pretutindeni unde-ți porți surâsul,/ palidă lumină, stăruie sărutul,/ veștedu-i sărut, de-a lungul vremii". Ceea ce urmează - și se arată drept urmă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ia trup, se formează comunicându-și prezența. Totuși, o prezență inaparentă, imprezentabilă ca atare în cuprinsul unui cogito. Lumina întrupată (lux incorporata) face însă posibilă proiecția unei imagini pe ecranul invizibilului tocmai în virtutea eclipsării sensibilului. Tot ce era ecranat prin irealizare, învăluit prin desensibilizare dobândește o nouă realitate, cealaltă realitate posibilă a epifaniei invizibilului în vizibil. Funcționează aici o tehnică de vitraliu, întrucât ceea ce pare ocultat, pus în absență ontologică, transpare nu prin sine, ci prin filtrul luminii care îl pune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
trebuit să fie imagine reprezentativă a realității sensibile nu mai prezintă nimic sesizabil, din moment ce "clopotele bat din fund de mare" și "luminile înnoptează-n depărtare". Imagine imposibilă a unui nereprezentabil absolut, și totuși posibilă, a inaparentului însuși: "întunecimea aripează alb". Irealizarea se conjugă aici cu revelarea; realul demundaneizat arată o altă dimensiune - invizibilă - acolo unde corpul lumii și al poemului se descompun. Albul din miezul întunecimii profilează imaginea matricială a unei înălțări fulgurante. Iată cum tot ceea ce coboară în imprezentabilul premanifestării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în partea întunecată, în acela dintre realuri care se topește și ne scapă: "Trei realuri: unul care lucrează/ în noi devine/ noi, unul ce se topește ne scapă/ și unul care nu ne aparține"17. Realul acesta e supus nimicirii, irealizării, lucrarea lui fiind o continuă înaintare în ceea ce ne neagă. O atrofiere ce se adâncește pe măsură ce tot ce este e convins să spună nu, să se opună sieși. Ne scapă întrucât - deși e în noi - nu este noi, iese din
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]