60 matches
-
reale, iar revelarea sacrului este realizată de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda). Începuturile perioadei de creație din exil („Douăsprezece mii de capete de vite”, „La țigănci”, „Pe strada Mântuleasa...”) sunt marcate de elaborarea teoriei miracolului irecognoscibil, iar întâmplările fantastice (perceperea unei discontinuități temporale) sunt trăite de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). În ambele cazuri are loc o irupție
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
de Editura Cartea Românească din București. Concepția originală a lui Eliade asupra fantasticului provine, potrivit propriei opinii, din teoria sa despre „irecognoscibilitatea miracolului”, adică din credința sa că, după Întrupare, „transcendentul” este camuflat în lume sau în istorie, devenind astfel „irecognoscibil”. Matei Călinescu consideră că numai recunoscând existența miracolului și a sacrului putem depăși lipsa de sens a vieții cotidiene și înțelege adevăratul sens al existenței umane. Criticul Alex. Ștefănescu a afirmat că tema acestei nuvele este sfințenia. Impostorul Dugay afirmă
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]
-
se manifestă permanent, dar discret. Concepția originală a lui Eliade asupra fantasticului provine, potrivit propriei opinii, din teoria sa despre „irecognoscibilitatea miracolului”, adică din credința sa că, „după Întrupare, «transcendentul» se camuflează în lume sau în istorie, și astfel devine «irecognoscibil»”. Matei Călinescu consideră că numai recunoscând existența miracolului și a sacrului putem depăși lipsa de sens a vieții cotidiene și înțelege adevăratul sens al existenței umane. „Transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezintă o amenințare la adresa coerenței lumii; dimpotrivă, el constituie
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
că începuturile perioadei de creație din exil al lui Mircea Eliade sunt marcate de o trecere de la revelarea sacrului de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda din nuvelele fantastice scrise înainte de război) la trăirea unui miracol irecognoscibil de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). Personajul Gavrilescu este un profesor de pian ratat ce mimează o stare de intelectualitate prin referirea
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
magice, călătorii misterioase în timp și spațiu) sunt presupuse a fi reale, iar revelarea sacrului este realizată de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda). Începuturile perioadei de creație din exil sunt marcate de elaborarea teoriei miracolului irecognoscibil, iar întâmplările fantastice (perceperea unei discontinuități temporale) sunt trăite de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). În ambele cazuri are loc o irupție
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
potrivit celor afirmate de Vladimir Soloviov, principala caracteristică a fantasticului pur este aceea că el nu se manifestă niciodată cu claritate, deoarece fantasticul este camuflat în realitatea exterioară și este perceput doar de cei care posedă simțuri superioare, în timp ce rămâne irecognoscibil persoanelor obișnuite. Există totuși unele vagi indicii. Adus în sălbăticia munților, Cucoaneș începe să semene cu un profet și își ridică înspăimântător brațele către cer și începe să se adreseze văilor și munților, vorbind și cântând. Uriașul rostește expresiile „Vox
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
că începuturile perioadei de creație din exil al lui Mircea Eliade sunt marcate de o trecere de la revelarea sacrului de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda din nuvelele fantastice scrise înainte de război) la trăirea unui miracol irecognoscibil de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). Iancu Gore a fost comparat de academicianul Eugen Simion cu personajul caragialian Mitică, ambii fiind la fel de
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
rațional, vreau să spun, ne sunt inaccesibile. [...] Dar realitatea ultimă nu poate fi surprinsă în concepte și nici exprimată prin limbaj. Pentru mintea noastră, realitatea ultimă, ființa, e un mister, și eu definesc misterul: ceea ce nu putem recunoaște, ceea ce este irecognoscibil. Asta, însă, poate însemna două lucruri: ori că nu putem cunoaște niciodată realitatea ultimă, ori că o putem cunoaște oricând, cu condiția să învățăm s-o recunoaștem sub infinitele ei camuflări în aparențe, în ceea ce numim realitatea imediată, în ceea ce
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
o sensibilitate nouă care le marchează epoca, neprofitabil, pentru că împrumutîndu-și mijloacele pînă la tocire își aplatizează originalitatea. Aurelian Tutu Dumitrescu are și el modelele lui, dar influența acestora este atît de îndepărtată și atît de bine asimilată, încît e aproape irecognoscibilă. Aș numi aici Biblia, Eminescu, Rilke, Trakl. Într-un fel, el e mai original, pentru că scrie altfel decît toți poeții generației sale. El scrie o poezie orfică de incantație sonoră. Există un ritm obsedant în versurile lui de parcă o muzică
Aurelian Titu Dumitrescu () [Corola-website/Science/302212_a_303541]
-
compozitori români mai timpurii decât creatorii primelor romanțe. Un alt aspect al acestei convenții este, însă, recunoașterea unor influențe importante din Occident, foarte pregnante la acea vreme. Mai târziu ele vor porni pe un făgaș propriu, astfel încât influențele timpurii ajung irecognoscibile în deceniile șase-șapte ale secolului XX). Dacă prima „vârstă” a muzicii ușoare românești aduce cu alte creații din vestul Europei, iar apartenența la genul muzical studiat este discutabilă, secolul XX aduce mai multă originalitate pe partea de compoziție. Totuși, ambiția
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
a mummy / Cîteva vorbe cu o mumie (1845), Poe făcea aluzie la această necesitate de a reînvia oameni din trecut (mumia din nuvelă este astfel resuscitată) pentru a putea avea acces la un adevăr istoric nedistorsionat pînă la a fi irecognoscibil. Jonathan Swift în Gulliver's travels / Călătoriile lui Gulliver (1726), similar, făcea referire în Cartea a III-a la faptul că imaginea noastră despre trecut este una atît de distorsionată, încît uneori personajele istorice numite eroi în realitate nu au
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
un anume timp și loc "în prestigiul sacralității". Eliade mărturisea în legătură cu concepția sa despre fantastic, că își are rădăcinile în teoria sa despre "irecognoscibilitatatea miracolului" sau în credința că, după Întrupare, "transcendentul" se camuflează în lume sau în istorie, devenind "irecognoscibil" ("În Șarpele o atmosferă banală și personaje mediocre se transfigurează treptat. Ceea ce venea de "dincolo", ca și toate imaginile paradisiace de la sfârșitul povestirii - erau deja acolo (s.a.) de la început, dar camuflate în banalitatea de toate zilele și, ca atare, irecognoscibile
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
irecognoscibil" ("În Șarpele o atmosferă banală și personaje mediocre se transfigurează treptat. Ceea ce venea de "dincolo", ca și toate imaginile paradisiace de la sfârșitul povestirii - erau deja acolo (s.a.) de la început, dar camuflate în banalitatea de toate zilele și, ca atare, irecognoscibile"7). Înțelegerea simbolismului latent al universului, accesul la o mitologie demult îngropată reprezintă unul dintre resorturile esențiale ale literaturii fantastice ale lui Eliade, care-i permite individului să participe la procesul de revrăjire a lumii și să încerce o anulare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care, în Divina comedie sunt personificări ale grației divine, anticipându-i destinul de nouă Beatrice 8. Despre acest nume, Eliade aduce lămuriri în Memoriile sale, considerându-l o întrupare "a eternului feminin românesc (...) ursit să rămână insensibil, sau, mai exact, irecognoscibil sub fervoarea blândă și cumpătata serenitate care caracterizează toate modurile românești de a fi în lume"9; trimiterea este, după cum afirmă Matei Călinescu, la personajul de basm Ileana Cosânzeana, pe care o relaționează cu sărbătoarea folclorică a Sânzienelor, în derivare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
semnul egalității între iubire și absolut, eșec izvorât din încercarea disperată (camilpetresciană, similară celei a lui Fred Vasilescu) de a-și apăra identitatea. Aprecierile lui Eliade cu privire la acest personaj feminin, văzut ca o întrupare a unui a etern feminin românesc irecognoscibil, duc la ideea unui mit (recreat) al soarelui și lunii, și, de aceea, proiectat în rândul iubirilor imposibile. Interpretarea este susținută la nivel etimologic, analiza structurii antroponimului și a numelui sărbătorii demonstrează prezența aceluiași radical indo-european *swel- (desemnare a soarelui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
rolul de a imagina ceea ce este indentat prin sensul ficțiunii, dându-i niște semne. Ideea fundamentală a prozei eliadești, "cheia de boltă a tuturor operelor sale de maturitate" (Virgil Ierunca) este că sacrul este camuflat în profan, că miracolul este irecognoscibil. Miracolul ascuns poate fi descoperit printr-un proces de "trans-semnificare" a obiectelor, proces care le dezvăluie ca hierofanii. Într-un timp al misterului, sacru, obiectele devin hierofanii, "își evocă originea care, în mod obișnuit, nu este transparentă"61. Personajele eliadești
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de fantastic, care se va instaura de aici înainte definitiv în opera lui Mircea Eliade"185. Dacă la început povestirile fantastice răspund convingerii lui Eliade, formulată în studiul Folclorul ca instrument de cunoștere, în ciclul "idiotului" (caracterizat prin teoria miracolului irecognoscibil, "alunecarea" planurilor temporale, discontinuitatea timpului), apare o nouă tipologie a personajului cu o altă atitudine și un alt mod de a se raporta la lume: "idiotul" din estetica expresionistă, corespunzând unei "noi estetici și unei modalități noi prin care sacrul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sacrul camuflat (în cenușiu, vechi etc.), teorie care, după cum recunoaște Eliade, își are rădăcinile "în teoria mea despre "irecognoscibilitatea miracolului" - sau, în general, în credința mea, că, după întrupare, "transcendentul" se camuflează în lume, sau în istorie, și astfel devine irecognoscibil", astfel încât tot ce vine de "dincolo" era, de la început, "acolo", "camuflat în banalitatea de toate zilele și, ca atare, incognoscibile"401. De asemenea, s-a interpretat numele protagonistului în legătură cu tehnica narativă utilizată de Eliade, tehnică în care "mesajul i se
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în pătura de sus a ierahiei de partid și a celei polițenești 421). Tehnica lor de supraviețuire este camuflajul, caz în care și-au schimbat complet înfățișarea: "această nouă identitate îl ascunde atât de bine, încât Lixandru a devenit absolut irecognoscibil pentru toți acei care n-au fost martorii ambelor identități, și, mai ales, n-au asistat la, i-aș spune metamorfoza tânărului care fusese până atunci, prin 1931-32, în cel care a devenit după această dată"422. Această tehnică le
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
avionul în Rusia. Din spusele autorităților (nr. 1 și nr. 2), Lixandru a dobândit o nouă identitate după 1932, identitate cunoscută doar de Fărâmă, martorul metamorfozei lui Lixandru, identitate care îl ascunde atât de bine, încât Lixandru a devenit "absolut irecognoscibil pentru acei care n-au fost martorii ambelor identități, și, mai ales, n-au asistat la, i-aș spune metamorfoza tânărului care fusese până atunci, prin 1931-1932, în cel care a devenit după această dată. Pentru că, dacă Lixandru a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pentru acei care n-au fost martorii ambelor identități, și, mai ales, n-au asistat la, i-aș spune metamorfoza tânărului care fusese până atunci, prin 1931-1932, în cel care a devenit după această dată. Pentru că, dacă Lixandru a ajuns irecognoscibil pentru toți ceilalți, el poate fi oricine în această țară, poate fi chiar unul dintre oamenii noștri cei mai de seamă care conduc astăzi destinele poporului nostru"454. Cele trei nume califică pătimașele personaje căutătoare ale tainelor lumii subpământene; mitologia
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
William..."568, "William, mai ales William (...) Cred că e William... William, Williams, sau poate Theodor"569. Orice element în legătură cu numele (numărul camerei, recepționerul) se camuflează: "Evident, n-au dispărut propriu-zis, ci s-au ascuns doar, s-au camuflat. Au ajuns irecognoscibile..."570. În interpretare semiotică 571, amnezia omului modern ar corespunde neîmplinirii semiotice, fiind o "semi-cădere" în profan. Neîmplinirea semiotică, un caz deviant propus de povestirea lui Eliade, este cazul în care semnificantul oscilează în mod liber: Adrian își amintește semnificantul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe niște secvențe dintr-un scenariu mitic 683. Anamneza se desfășoară conform unui scenariu inițiatic clasic: moartea simbolică a eroului (tradusă în planul civil ca dispariție din lumea unde Pandele era o celebritate literară) și renașterea sub o identitate nouă, irecognoscibilă 684. Maestrul părăsește romanul și Memoriile și se consacră teatrului, afirmând că de-abia acum își va scrie adevărata operă. Astfel, "grupajul original de piese de teatru" pe care îl proiectează Maestrul Pandele se axează pe "subiecte actuale, chiar foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
situații ale omului. De câte ori dezbracă un costum, actorul se eliberează de un anumit mod de a fi. Au învățat tehnica aceasta de la leronim..."711. În corespondența 712 cu Matei Călinescu, Eliade spune despre actorii din trupa lui Ieronim că sunt irecognoscibili (i-am putea compara cu Lixandru în Pe strada Mântuleasa), dovadă "farsele" pe care le fac Ecaterinei și faptul că trimit din timp în timp "semne": buchetul de trandafiri și biletul adresat lui Eusebiu. Scopul existenței acestei ""societăți invizibile" și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și din concepțiile indiene - în Materia reprezentată de Ivan, de doctorul Procopie sau de Arhip corespunde unei treceri a lui Darie, dintr-o lume în alta. Este teoria lui Eliade despre revelarea unor lumi paralele care se alătură teoriei miracolului irecognoscibil. Întrebarea pe care i-o adresează Ivan "cum să recunosc Spiritul dacă e camuflat în Materie, adică, în fond, dacă e irecognoscibil?"853, particularizată: "dar te-aș recunoaște eu întâi, ți-aș face semn, dar nici eu n-am să
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]