95 matches
-
ceea ce reprezintă; după cuvântul sfân‑ tului Paul ea oferă chipul lui Cristos, care este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația 27. Limbajul imaginii arată distanța care există între divin și chipul său: dis‑ tanța care unește în însăși ireductibilitatea ei, constituie fundamentul icoa‑ nei. Ca atare, distanța care nu trebuie abolită dar recunoscută, devine motivul viziunii în dubla semnificație de motivație și temă figurativă. Imaginea este limbajul credinței pentru a exprima ceea ce reprezintă, adică pe Dumnezeu și ea face
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
încetat a avea o dimensiune de echivalență deși au descris aspecte diferite: ouoia și unooxaoiq. Ipostasul este tot ceea ce este ouoia, el primește toate atributele, sau toate negațiile, care pot fi afirmate în privința „supraesenței”, dar rămâne ireductibil față de ouoia. Această ireductibilitate nu poate să fie exprimată sau înțeleasă decât din perspectiva relației celor Trei Ipostase, care mai corect este să fie numite nu Trei, ci Triunitate. Așa cum precizează Vladimir Lossky, a vorbi despre trei ipostase înseamnă până la urmă să se facă
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
de o parte, uimitoarea stabilitate a preocupărilor sale, și pe de alta, evoluția istorică a lumilor pe care el le imaginează. Romanul elenistic fixează deja marile repere ale antropologiei romanești: ruptura dintre personaj și lumea largă care-i e ostilă, ireductibilitatea personajului la destinul său concret, rolul salvator al iubirii. Această structură s-a dovedit extrem de durabilă, dar la un nivel mai concret al intrigii, vechile lumi ficționale au devenit în cursul istoriei obiectul unor critici adesea violente, care au dus
Gândirea romanului cea de pe urmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8137_a_9462]
-
dramatizare a diferențelor. Și totuși, n-ar fi exclus ca el să fi avut o intenție secundă. Prea apăsat-diferiți sunt acești critici, pentru ca analistul lor, grupându-i, să nu ajungă încă o dată la concluzia diversității formelor și formulelor (meta)literare! Ireductibilitatea critică maximă mi se pare nu atât aceea între Lucian Raicu și Gheorghe Grigurcu (fiindcă, deși pe versanți diferiți, ei împărtășesc un cod al criticii artiste, îndrăgostite de propria expresie), cât cea dintre Adrian Marino și Nicolae Manolescu: două galaxii
Despre obiectivitate (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9118_a_10443]
-
zone culturale exotice, este contrabalansată de dublarea acestei extinderi cu o inevitabilă deplasare a discuției spre zone culturale, chiar politice, care plasează aceste încercări mai degrabă în sfera studiilor culturale, i.e. (post)coloniale. Incomparabilul din acest domeniu se referă la ireductibilitatea distanței care, în loc să se reducă, se instituie: între altele e cazul unei mari literaturi care se regăsește tot pe sine în comparația cu un teren de influențe. Incomparabilul din domeniul lingvistic are în centru conținuturile unor termeni analogi până la un
Globalizarea criticii literare by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2672_a_3997]
-
în comparația cu un teren de influențe. Incomparabilul din domeniul lingvistic are în centru conținuturile unor termeni analogi până la un punct, dar încărcate de specific intraductibil (și în acest caz cuvântul nu se poate traduce, trebuie citat ca atare), iar ireductibilitatea istorică se referă mai degrabă la acea incomprehensiune a noilor veniți pentru opere din vechime mai mult decât pentru texte din alte spații. Cred că aici se putea da un bun exemplu în răsturnarea înțelesurilor legate de practici uitate, de
Globalizarea criticii literare by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2672_a_3997]
-
în tiparul de turmă al gînditorilor socialiști: pentru Bourdieu, "autono-mia esteticului" e o flașnetă menită a întreține mofturile artiștilor scăpătați, "arta pentru artă" e un slogan îmbălsămat cu ifosele retrograde ale saloanelor franțuzești din secolul al XIX-lea, iar pretinsa ireductibilitate a operei literare la contextul social e tresărirea vetustă a unor filfizoni cărora nu le-a fost încă extirpată snaga aristocratică și care, tocmai de aceea, se încăpățînează să creadă că arta nu poate servi unor scopuri politice. Regulile artei
Habitusul literar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8487_a_9812]
-
prezintă veniturile editurilor franceze, amintind izbitor de tabelele cu cifre manufacturiere din Capitalul. Și, fiindcă e convingător, dacă intri in logica minții lui Bourdieu, simți că are dreptate; dar de îndată ce închizi cartea, simți că nu mai are. Căci fără dogma ireductibilității artei la contextul social, sera noastră culturală poate da liniștită ortul popii. Nimic nu ar mai putea fi spus în planul culturii fără a intra sub incidența servituții politice. Pentru Bourdieu, un scriitor e precum o particulă cuantică care se
Habitusul literar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8487_a_9812]
-
o frămîntare într-o reușită. Scriu despre sălbăticia vieții - a propriei mele vieți. Nu-mi doresc aplauze și nu sufăr că nu le obțin." Livius Ciocârlie spune, la un moment dat, că e "un Don Quijote al morții" care crede "în ireductibilitatea ei ca în morile de vînt". Kafka îl interpretează undeva pe Don Quijote ca fiind fantasma unui Sancho Panza prea laș, prea introvertit, prea timorat să-și asume propriii demoni livrești. La fel și eu, aș spune că Livius Ciocârlie e
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
lume. Vindecării de infinitul rău al abstracțiunilor - prin spirit metaforic - îi corespunde terapia prin imaginația simbolică. Există ceva ireductibil în limbajul metaforic, un element de o specificitate ce exclude posibilitatea transpunerii totale a metaforei în limbaj rațional. O astfel de ireductibilitate îl determină pe Paul Ricoeur să constate că abordarea unui simbol trebuie, pentru a exclude orice inadecvare cu adevărată viața simbolică, să excludă alegorismul și să accepte faptul că substanță simbolurilor „e indestructibila, că ele constituie fondul revelator al cuvîntului
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
Nu un amestec de multe ori indigest săvârșit prin integrare, ci o încrucișare realizată prin asimilare. Dispar astfel „incidentele de frontieră”, cât și confruntările dintre „indigeni” și alogeni”. Producțiile sonore metise nu mai exprimă, astfel, identități care să-și proclame ireductibilitățile radicale, dar își prezervă micile lor particularități. Acum, când în componistica muzicală totul e la-ndemână, când orice este posibil, faza metișizării e ca o mănușă ce ține de cald mâinii degerate a unei strașnice derute estetice.
Faza meti?iz?rii by Liviu D?NCEANU [Corola-journal/Journalistic/83846_a_85171]
-
un model pentru ceea ce poate deveni critica, fie ea și de poezie, atunci când e sprijinită de cultură, competență, luciditate și ingeniozitate. În punctul de plecare, convingerea lui Mihai Dinu e aceeași cu a impresioniștilor. Anume că poezia se individualizează prin ireductibilitatea la concept. Că există întotdeauna, înlăuntrul poeziei, un adevăr inexprimabil (arreton), distribuit, în măsuri variabile, în toate reușitele, minore sau majore, ale genului. Și totuși, non idem est si duo dicunt idem. În Cuvântul înainte al cărții, Mihai Zamfir sesizează
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
la Universitatea Paris VII și Începe o lungă carieră de colaborare cu Félix Guattari. Primele sale opere au caracter monografic și se situează În marginea marilor fiozofi. Mai tarziu, operele lui devin din ce In ce mai personale și se situează În afara normei, prin ireductibilitatea la scriitura, În mod tradițional, considerată filosofica. Turnură Începe cu Différence et répétiton și devine radicală cu Logique du sens. În 1972, L’Anti Oedipe, scrisă În colaborare cu Felix Guattari, generează nemulțumirea filosofilor francezi de orientare freudo - lacaniană și
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93362]
-
exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrîndu-l în puritatea ireductibilității sale, în timp ce contactul îl menține în relativ și exterioritate.3 Limita desemnează, într-adevăr, punctul (linia, suprafața) extrem, dincolo de care corpul încetează să fie ceea ce el este. Ea este echivalată cu sfârșitul, dar un sfârșit resimțit ca împlinire a unui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a realiza o formă de bucurie greu de bănuit și care este un monopol al celor dotați cu sensibilitate magică. Pentru magie nu există boli, sau, dacă există, viziunea magică le concepe în așa măsură remediabile, încît caracterul lor de ireductibilitate dispare. Optimismul magic vede totul sub raporturi de echivalență, de aceea, pentru el, orice încercare de individualizare a bolii și de aplicare a unui tratament specific este iluzorie. Magia contestă și neagă tot ceea ce e negativitate în viață, tot ceea ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de am numi-o cultură mare. O națiune care a dat lumii numai o conștiință juridică, metode de colonizare și istoriografie n-a depășit categoriile elementare ale spiritului. Mesianismul francez și cel germanic își justifică antinomia durabilă nu numai în ireductibilitatea ca atare a orientării mesianice, ci și într-o sumă de elemente psihologice și spirituale, care diferențiază specific fizionomiile națiunilor. În cultura franceză, care este o cultură de stil și în care grația temperează elanurile vitalității, n-a existat niciodată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
disloce din lume, i-a integrat și mai iremediabil. Este incontestabil că dintre sentimentele pe care le încearcă omul - teama, ca realitate sufletească durabilă, modifică mai mult psihologia în sensul insesizabilului, al surprizelor și nuanțelor, al unei întregi game de ireductibilități sufletești. Numai ea schimbă pe om și el este altul numai în ea. În teamă se exprimă nesiguranța în lume și atașarea de lume. Paradoxul sufletesc este totuși inteligibil; căci nu ne temem decât de ceea ce prețuim, de ceea ce nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ascuțime a simțului politic - a știut să facă abstracție de divergențele de sistem și, sub imperiul intereselor, să renunțe la orice concepție ideologică în politica sa externă. Franța, Germania și Rusia, dimpotrivă, n-au pierdut nici o ocazie să-și afirme ireductibilitățile și să facă politică în umbra ideilor. Lumea numește idealism această nevoie de a da o justificare abstractă dramelor. Faptele istoriei concrete nu rămân mai puțin o probă împotriva idealismului. CAP. VI Spirala istorică a României Noi românii privim cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o zonă albă, unde să se situeze atitudinea de „nerecunoaștere“ față de lume, propusă de tine ca singura nemistificatoare, când declari că „lumea nu poate fi atestată (sau afirmată), ci doar nerecunoscută, desfăcută de sub orice tutelă, individuală sau colectivă, și restituită ireductibilității sale“. SCHEMA DIN ORIGINAL DACĂ ÎNTR-O NOAPTE DE IARNĂ UN CĂLĂTOR Lui Daniele Ponchiroli Tocmai te pregătești să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te. Îndepărtează de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o analiză mai fină decât cea a percepției, printr-o analiză fizică. Dimpotrivă, a interzice reducerea lumii-vieții la lumea-științei stă numai în puterea unei gândiri capabile să surprindă lumea-vieții în specificitatea sa, adică, oricât de straniu ar putea părea, în ireductibilitatea sa la lume și la orice lume posibilă în condițiile în care lumea-vieții este o lume sensibilă și în care ființa-sensibilă se află în ultimă instanță în afara lumii, în viața însăși. Căci calitatea sensibilă nu este niciodată decât obiectivarea și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sau istorialul său este mișcarea vieții, operația de se păzi și a se conserva și, în această încercare și în măsura în care ea este afectivă, de a se spori pe sine și de a prisosi. Efortul desemnează o astfel de mișcare în ireductibilitatea sa la tautologia moartă a existentului, el este cel care face din ființă ca Viață un conatus. Un asemenea efort nu are așadar nimic de-a face cu ceea ce se desemnează de obicei prin acest termen, cu irupția în cursul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pot arăta oamenilor, adică puterea, duritatea, permanența. Hierofania pietrei este prin excelență o ontofanie: înainte de orice, piatra există, rămâne mereu ea însăși, nu se schimbă, impresionează omul prin ceea ce are ea ireductibil și absolut, și astfel îi dezvăluie, prin analogie, ireductibilitatea și absolutul Ființei. Perceput prin intermediul unei experiențe religioase, modul specific de existență a pietrei îi dezvăluie omului ce înseamnă o existență absolută, dincolo de Timp, neatinsă de devenire.32 De asemenea, o scurtă analiză a numeroaselor valorizări religioase ale Lunii ne
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
datorii, în care comoditățile și ușurințele se prezentau ca cea mai buna regulă de viață, am anunțat, ca o condiție necesară a salvării, o politică de sacrificiu. Într-un Stat care ne împărțea sau ne lasă să ne împărțim în ireductibilități și în grupuri, amenințând sentimentul și forța unității națiunii, am apărat, pe deasupra înfrîngerilor și pericolelor derivate din ele, necesitatea unei politici naționale..." Cel care vorbea astfel, în sala Consiliului de Stat, la 21 octombrie 1929, nu mai vorbea ca un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de tip holist (care privește întregul în ansamblul său fără posibilitatea reducerii întregului la suma elementelor componente; holismul din grecescul holos întreg reprezintă o concepție metafizică idealistă de la începutul secolului al XXlea care susține principiul întregului asupra părților și al ireductibilității lui la suma elementelor componente) sau este o nulitate sui generis, alăturată nulității de drept comun. Autorul, abținându-se de la teoretizarea deplină a unei nulități holiste optează pentru o nulitate sui generis de drept societar, alăturat nulității de drept comun
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
au contribuit, prin gesturile energice cu care au despuiat literatura (reconstituite acum În decorul original) la dezvăluirea și Înțelegerea ei. Cartea lui Antoine Compagnon poate fi citită ca basmul Albei-ca-Zăpada și celor șapte pitici, unde eroina este teoria literară În ireductibilitatea frămîntărilor ei, iar Făt-Frumos, autorul cărții, venit s-o salveze nu atît pentru că o iubea ci pentru a face cu ochiul cititorului: uite, aici e tîlcul, fără mine basmul n-avea nici un sens. O surpriză plăcută face Antoine Compgnon amatorului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]