205 matches
-
Hartmann, atît un "om umoristic", de care nu se rîde, ci cu care se rîde de altceva, cît și un "om comic", de care se rîde, identic cu măscăriciul care, prin definiție, nu-și cruță nici propria persoană, disociat de ironist, încă în Ethika Nikomacheia a lui Aristotel. Să precizăm că, la Divinul critic, cele două ipostaze nu sînt suficient delimitate, interferîndu-se adesea în cadrul propensiunii sale către spectacol (propensiune presupunînd, pe de o parte, a da un spectacol, iar pe de
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
Biblia: pentru el, întocmai cum Iahvistul e doar "un povestaș (a storyteller), de o sofisticare uimitoare și totuși cu o franchețe de copil" tot așa "Iisus, prin spusele și prin gesturile lui simbolice, a fost cel mai mare dintre toți ironiștii." Mă rog, într-o lume tot mai secularizată și decreștinată ca a noastră, unde n-a mai rămas nici un fel de credință adevărată, Iisus Christos ar trebui totuși să fie fericit pentru că cel puțin a avut o excelentă carieră literară
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
se naște din mișcarea prezentului, obiectul său e în fond prezentul, descris în "momente" numai aparent întâmplătoare, în esență venind unele spre celelalte, sub semnul unei viziuni coerente." Pentru autor, Caragiale rămâne un clasic în adevăratul sens al cuvântului, un ironist necruțător al "exagerațiunilor", a tot ce este "prea-prea" sau "foarte-foarte", a tot ce escaladează "stilul potrivit". Vasile Fanache, Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 316 pag.
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
de farsă (și un amănunt subtil, cînd apar ca personaje în narațiune sînt amîndoi malefici (Caragiale în Bubico, Creangă în Ion la Fălticeni), și deosebiri: noaptea primează la Caragiale, ziua la Creangă, satul la unul, orașul la celălalt; Caragiale e ironist, Creangă, umorist; ancorat în prezent și deci aparent mai modern Caragiale, cu ochii spre trecut Creangă. Dan Grădinaru dă impresia că a mers atît de departe tot scociorînd după documente, fișînd mărturii și comentînd orice rămășiță grăitoare, încît începe chiar
O monografie spectaculoasă by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15169_a_16494]
-
personalitatea scriitorului, operele, epoca, problemele de limbă și istorie a provinciei natale, Transilvania sfârșitului de secol XVIII. Sunt implicate, totuși, numeroase trimiteri, fie și sumare, la conținutul operei literare: modele epice, idei-ecouri ale doctrinei luminilor, tratate cu luciditatea îndurerată a ironistului, personaje, comentarii din infrapagină etc. Cât îl privește pe Vlad, Aufklärer-ul, cel care, după legendă, ambiționa să scoată mulțimea din starea ei de minorat, i se dă în poemă semnificația personajului de contrast, o paradigmă. În raport cu faptele lui, detaliate narativ
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
aplica la fel de bine și sonetelor lui Shakespeare, și poemului Waste Land de T.S. Eliot. Ceea ce m-a intrigat la această frază e mențiunea structurii poemului, despre care se mai spune că fiecare ciclu are un tip de rostire: formula similiprozastică, ironistă și de criticism social șia uite câte cuvinte noi!ț, cadența folclorizantă, cu infuzia unor imagini de sorginte ezoterică, și neutrul final, prin care vocea lirică încearcă să-și mascheze patosul. Or, ciclul final e cam la fel de mare cât primele
LECTURI LA ZI by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Imaginative/13892_a_15217]
-
iarba, Nicolae Manolescu pune pe tapet toate aceste probleme. Lirica tezistă, militantismul, atitudinea morală fac din autorul Libertății de a trage cu pușca un poet politic, spune criticul, un pătimaș sarcastic necruțător al actualității, contestatar și polemist, nu demistificator, un ironist detașat și gratuit care pledează pentru banalitatea cotidianului, un poet al cărui avangardism popular (expresia lui Gh. Grigurcu) e în linia unui Arghezi sau Bogza. Părere împărtășită și de Mircea Iorgulescu în cronica primei ediții a acestei antologii: "Mai curând
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
incitante, chiar șocante adesea, tributar contemporaneității din care nu se poate sustrage, dovedindu-se totodată capabil s-o depășească. Atunci surprinzi la el ironia, simțul parodic, blamul derizoriului, mușcătura plină de orgoliu și de superioară compasiune. Este ipostaza în care ironistul din el se umanizează, cu înălțări și căderi, cu bune și rele, cu sublimări și alunecări în păcat, în dublul înțeles al acestui ultim cuvânt: de regret și de virtute încălcată. Altfel spus, intrăm în imperiul ambiguității, o ambiguitate creativă
George Radu Bogdan versus Pavel Șușară by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/11728_a_13053]
-
opera să voi utiliza cu precădere volumul Contingenta, ironie și solidaritate - deoarece, în acest volum, strategiile sale de adaptare a discursului filosofic nevoilor unei societăți liberale 3 merg până la a transforma metafizica într-o fabula, fabula ale cărei personaje (metafizicianul, ironistul, liberalul etc.) sunt pretexte pentru a defini ostensiv un liberal al unei culturi post-metafizice4. Iar din acest joc aproape literar apare un alt chip al liberalismului printr-o deplasarea semantica a acestuia de la expresie autentică a naturii umane spre liberalism
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
personaje-profesorasi plictisiți, exasperați de lentă trecere a timpului pe care și-l mai omoară și ei cum pot, cu bîrfe nevinovate sau trecătoare crize de identitate ori angoase metafizice. Însă mie Mariaș nu mi se pare defel a fi un ironist, căci satiră îi alunecă totdeauna în meditație serioasă, iar ridicolul se convertește inevitabil în cel mai bun caz într-un tragic-comic. Între universul eroilor lui David Lodge, de pildă, care și el scrie despre lumea universitară anglo-saxonă, și cel al
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
de aceea pasionanta. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce ar putea căuta, eventual, ironia sau umorul în această carte, mai ales că ele există. Îi pot doar avertiza, sperînd că astfel le sporesc curiozitatea, ca Mariaș e un ironist melancolic. Javier Mariaș, Românul Oxfordului, traducere de Tudora Șandru Mehedinți, Editura Univers, București 1999, 167 pagini, preț nemenționat.
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
Jurnalului a intuit capacitatea lui de a-și prelungi raza de acțiune, de a se răspîndi în societate și după răsturnarea formală a maleficului regim: " Propune ca după răsturnarea tiraniei să se creeze "o nouă disciplină juridică: victimologia. Opusă criminologiei". Ironistul sceptic și vizionar intră în rol atunci cînd definește funcția noii discipline, aceea de a "depista și pedepsi victimele", care, înspăimîntate, "refuză să se autodemaște". E nevoie să citim și să recitim o considerație ce pare scrisă după '89, noua
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
specialist în patristică, autorul jurnalului face înainte de toate o cronică a aventurii lui spirituale. El se supraveghează în timp ce învață, își gândește propria sa gândire și povestește în cuvinte inspirate - care aparțin uneori poetului, alteori filosofului și nu de puține ori ironistului - cum se desfășoară înaintarea în necunoscut. Rezultă un reportaj cu adevărat senzațional, mai captivant decât unul care ar fi avut drept subiect erupția Vezuviului sau războiul din Cecenia. Un reporter care să se apropie de un vulcan activ sau să
România, mon amour by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17086_a_18411]
-
la sensibilitatea "adevărată", cîtă nu s-a lăsat adormită cu "povești", a iubitorilor de poezie bună. Articolele lui au incipit-uri frumoase, nici abrupte, nici prea diluate, care dau larghețe unor "exerciții" elaborate , deseori, peste nivelul cerut, îndeobște, unor cronici: "Ironiștii sînt, pe inima lor adevărată, niște melancolici. O pulbere fină de melancolie, adesea strînsă în șiruri vizibile, ce luau spontan turnura versetului, a însoțit permanent verva critică a lui Mircea Zaciu.", "Literaturii române, zice tot mai multă lume, nu-i
Alambicuri cu poeți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11952_a_13277]
-
textelor și documentelor, întreaga umanitate cu care N. Steinhardt a venit în contact de la începutul până la sfârșitul vieții sale pământești și-n toate ipostazele sale: copilul unei familii bogate, înrudite cu Freud pe care-l vizitează la Viena, tânărul dandy ironist, jovial, sarcastic, polemistul înverșunat, parodistul, negaționistul, zeflemistul față de admiratorii "Fetei Morgana", doctorul în drept constituțional devenit inculpat politic în "era suspiciunii" muncitorul necalificat, "samuraiul" neînfrânt, criticul literar hedonist, pedagogul care predă gramatica românească și engleza într-o mănăstire din Nord
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
noi. Acest adevăr mult mai complex al credinței, tematizat și psihologizat, scoate filmul lui Chris Carter pe un nivel energetic superior unde personajele au de cîștigat în profunzime ceea ce pierd în acțiune și suspans. În plus, am surprins mici touché-uri ironiste, unele mult prea evidențiate - finețea, în acest caz, s-ar putea să vină cu timpul prin exercițiu -, precum ipostazirea celor două portrete, cel al lui Bush alături de cel al controversatului Hoover astfel încît mă întreb retoric: pe cine simpatizează Carter
EX-Files - sfîrșit de etapă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8103_a_9428]
-
autoînstrăinare" îl determină, poate, și pe Hamlet să își teoretizeze propria melancolie, să-și convertească sentimentele în trăire estetică. Putem oare conchide ca Hamlet este un cabotin? Poate că da. Kierkegaard ne asigură că melancolia este unitatea ironiei și a ironistului care, fiind pe rând poet, retor, vagabond sau rege, este totul pentru că nu este nimic. În mod evident, teoretizarea emoțiilor duce la aprofundarea lor: cu cât cunoașterea este mai exactă, cu atât trăirea e mai adâncă. Sentimentele devin mască abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cuvintele de pe buze înapoi, e o sforțare penibilă.” “Trecutul cel mai trist găsește încă, în prezentul cel mai înfloritor, o milă indulgentă.” “Lumea e o odaie mare - oameni buni și răi stau la un loc... Viața e cel mai mare ironist.” Manuela trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a scriitoarei, care prin variațiuni pe aceeasi temă, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care le condamnă pe anumite femei propriile calități
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
cum va vorbi un personaj, încerci să-l auzi. Să simți cum miroase, dacă are pantalonii întregi au ba, e sâsâit, repezit, olog. Și uneori simt nevoia să explic ceea ce am scris, pentru că văd interpretări aiurea, cum că aș fi ironist, un d-ăla care râde ca prostul tot timpul și scrie ca să se amuze. și cred că nu e deloc așa. Nu vreau să sune a lamentație, ci a constatare." (pp. 157-158). Pentru a-i consola pe criticii penalizați aici
Meseria de povestitor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9814_a_11139]
-
și scrie ca să se amuze. și cred că nu e deloc așa. Nu vreau să sune a lamentație, ci a constatare." (pp. 157-158). Pentru a-i consola pe criticii penalizați aici, să spun că, totuși, Sorin Stoica e și un ironist: unul subțire, amuzându-se cu expresivitățile unor eroi, de el însuși create. O scenă absolut savuroasă descoperim în jurnalul de față, și tocmai în paginile despre Spitalul Fundeni. În acest deloc plăcut așezământ apare un desant de olteni (curioși, mobili
Meseria de povestitor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9814_a_11139]
-
neimaginat în climatul tenebros al anilor de agonie a regimului comunist. Ioan Buduca ar fi trebuit să devină vârful de lance al criticii optzeciste. Faptul că nu a devenit este rezultatul exclusiv al propriului său spirit ironic. Știut fiind că ironistul fiu al faptei nu e. După 1990, Ioan Buduca a devenit un gazetar frenetic. Săptămânalul de atitudine "Cuvîntul"este în mare măsură creația sa. Îmi amintesc și astăzi nopțile pierdute în tipografia de pe Brezoianu, ambiția febrilă a lui Buduca de
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]
-
nasture la cămașă, la haină, ori la pantaloni... nu doar pentru că era mama... ci pentru că acum nu mai există, aici, în viața mea, cineva care să-mi poarte grija cu atâta tandră simplitate..." (pp. 98-99) Multă melancolie și tristețe ascunde ironistul Ioan Buduca. În pofida coperții foarte promițătoare, România e un thriller, de Elodia Ghinesco și Ioan Buduca nu este chiar o carte care să te facă să te prăpădești de râs.
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]
-
în două reprize, ca opurile-mi, cîte n-au fost, să hurduce puternic schelăriile viețuirii pițuline". Cu acestea am atins platoul actual al personalității în chestiune. Fără a slăbi o clipă ironia în care concede a se confesa, spre deosebire de alți ironiști ce au grijă a-și acoperi cu vălul acesteia propria figură, se declară a fi nu numai, plonjînd aparent în deriziune, un "ca (dav)ru didactic ubuniversitar", ci și un "auctor" ce-și determină, la următorul mod fantast-pertinent, imanența: "Auctor
Magister Casvaneus by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9565_a_10890]
-
afară, după care, cu intervenții și mai de sus, am reușit să ajung iarăși student. - Ce trebuia să facă un student ca să intre În conflict cu rectorul, pe vremea aceea? - Numai faptul că era ironic, ajungea. Ori eu sunt un ironist, cum bine știi... - Și Socrate a sfârșit-o prost, deci aveți grijă! - Nu mi l-am luat ca model niciodată, Însă, se pare, Îi calc pe urme. Pe de altă parte, Într-o perioadă În care eu eram discipolul lui
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
exprimare și prozodie, dubla măsură a creației, între ambiții mari și tabieturi mici, ar ieși bine la iveală. Nu e, în aceste câteva exemple dintr-o operă cu alte stasuri - sentenț ioasă și, de aceea, puțin rezistentă în timp, tonul ironistului Coșbuc, mai valoros, de obicei, decât poetul. Nu pentru polemică, precum sonetele cu adresă, sunt scrise aceste glume. Probabil că le va fi înțeles ca simple divagații, risipite din loc în loc, și de obicei neculese în volume. Niște exerciții de
Modernitatea lui Coșbuc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4860_a_6185]