462 matches
-
norma însăși oscilează în timp (smeu/zmeu, sburător / zburător). în unele limbi, evoluții fonetice vechi au fost acceptate de normele limbii culte (engl. comfort); în limbi diferite se pot manifesta opțiuni diverse în respectarea tendințelor pronunției sau ale etimologiei: cuvîntului italienesc enfasi îi corespund în franceză emphase, în română emfază (aceeași diferență o prezintă it. sinfonia / fr. symphonie, rom. simfonie). în esență, e vorba de o situație în care, tocmai pentru că e mai puțin certă legătura dintre scriere și pronunțare, o
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
nemțești li se spunea totdeauna în epocă, însă Mateiu Caragiale nu folosește niciodată cuvîntul - și un nume oriental. Celui de dincolo de portret, îmbrăcat în "urîtul port boieresc de acum o sută de ani", i se atribuie un nume cu sonoritate italienească. Dacă Pașadia își trage numele de la o cetate orientală, cel al străbunicului - ne spune Barbu Cioculescu (Barbu Cioculescu, Studiu introductiv la Mateiu Ion Caragiale, Opere, Editura Național, București, 2001) - ascunde o poveste occidentală petrecută în anul 1814. Bartolomeo Pergami, Bergami
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
a nu leza, prin conotațiile depreciative fixate în limbaj, susceptibilitățile unor grupuri minoritare. Limbile romanice au preluat-o și au calchiat-o, în egală măsură: în publicistica franceză circulă atît sintagma ca atare, cît și traducerea ei - "politiquement correct"; dicționarele italienești actuale (Zingarelli 1999; DISC - Sabatini-Coletti 1997; De Mauro 2000) înregistrează separat sintagma engleză, indicîndu-i ca dată de intrare în limbă anul 1991, și traducerea ei: "politicamente corretto". în franceză și în italiană s-a impus și o formulă nominalizată de
"Politic corect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15396_a_16721]
-
Împinse spre speranțe de amor În acel Paris atotpromitător care, cu Înaltă știință a frivolității, ajunsese să ridice mult peste cutumele obișnuite baremurile vârstelor amoroase. Parisul acela lipsit de prejudecăți, oferind midinete drăgăstoase pentru moșnegii aproape damblagii, dar importând și italienescul termen de gigolo pentru băieții arătoși care nu se sinchiseau de cărnurile vlăguite ale celor care, În ciuda vârstei, Încă mai voiau s-o facă pe curtezanele. Era o adevărată regina În salonul ei plin de marile celebrități ale vremii, dar
Femeia fie ca regină.... In: Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_354]
-
numărul oamenilor armatei turcești, tătare, al oștenilor lui Mihai, până și al morților din mormintele de lângă Aiud citând analiști turci, italieni, maghiari, germani; verifică numele lui Mustafa-Pașa, cum apare la Walther (Ahmed-Pașa), la Istvanfi (Hafis-Pașa) în timp ce cronicile românești, turcești și italienești îl numesc Mustafa. Pune față în față comentariile diferite asupra aceluiași subiect: Esprinchardt, Montreux, Frachetta și D'Ambry, fiecare cu pagina la care poate fi consultat. Transcrie documentele în original, în franceză, greacă, latină, italiană. Reproduce, în note, portretul făcut
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
Eminescu, 1980) autorul, voind să continue tradiția scrierii românești, consideră că "frații noștri din Transilvania și Banat... (vrednici de toată lauda...) pentru ortografie însă care voiesc să o introducă scriind cu litere latinești, bine ar fi fost să urmeze duhului italienesc, adică a scri după cum vorbim..." (și nu etimologizînd, n.n.). Heliade voia "restabilite literele străbune... și expulsia atîtor slove de prisos pentru limba română" (ed. Guțu, p. 459). Fără îndoială, Heliade urmează ideile care circulau în Transilvania Școalei Ardelene, de unde provenea
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo, mi-nia-tura, bi-liar-do, bar-bie-re etc., în De Mauro 2000). Așadar, regula românească e mult mai "latinizantă" decît cele ale altor limbi romanice; desigur, fenomenul poate fi explicat prin faptul
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
nu știu să citească un tablou. E adevărat? La școală înveți să citești, dar, în Franța cel puțin, nimeni nu te învață cum anume trebuie să privești, să vezi, cum "să știi să vezi", după cum sună titlul unei celebre cărți italienești. Și dacă acest lucru nu se face metodic, în școală, atunci cînd vei dori să înveți singur, o vei face imperfect. Fără efortul școlii și în lipsa unei predări sistematice a istoriei artei în licee, mă tem că viitorul muzeelor este
A ști să vezi by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/14208_a_15533]
-
vitrine. Veți ghici, prin urmare, că numai plăcere nu mi-a făcut... - Deci, continuă acela, întinzându-mi o mână bătătorită, te așteptai să cobor dintr-un Masseratti roșu, într-un costum Armani, cu cravată Pierre Cardin la gât și pantofi italienești de trei milioane perechea - și să nu-mi trag sufletul, până nu votez? - Doar n-ai să absentezi de la cea mai sacră datorie cetățenească, de natură să ne schimbe viața în bine și anume numaidecât? - Adică, de ce n-aș trage
În competiție cu dublul meu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13394_a_14719]
-
universitară; așa că s-a apelat la sora noastră cea mare, la Franța, care ne-a trimis o parte din specialiștii de care aveam nevoie. Unii dintre aceștia au fost și Cazabanii. Tot prin mama, sunt înrudit și cu o familie italienească, Barberis, de unde și rudenia cu strălucita regizoare Sorana Coroamă-Stanca, fiica verișoarei mele născute Barberis. Tata, Petru Irimescu, era de origine țărănească, fiu de țăran din Preotești, iar rude ale lui locuiau în satul Dolhești. În timp, ei s-au elevat
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]
-
listă"; "a pune pe listă"; "a înșira" - sînt cît se poate de transparente, pentru că stabilesc o legătură directă și evidentă cu substantivul listă, care în română e un împrumut din secolul al XIX-lea din franceză (fr. liste, provenit din italienescul lista, cuvînt de origine germanică; înrudite sînt și engl. list, germ. Liste). De altfel, dacă n-am ști că există în engleză verbul to list, iar în franceză lister și că terminologia tehnică e mai ales împrumutată, am putea crede
Listare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10434_a_11759]
-
susținute în locații emblematice pentru municipiul reședință al județului Harghita. Între acestea, Cetatea Mikó, cel mai vechi și mai important monument istoric al orașului Miercurea Ciuc, ridicată în prima jumătate a secolului al XVII-lea în stilul Renașterii târzii, cu bastioane italienești, esplanada Bisericii Franciscane din Șumuleu-Ciuc, punct central al celui mai mare pelerinaj de Rusalii din Europa Centrală și de Sud-Est și Biserica “Szent Ágoston”. Festivalul se va încheia cu concertul extraordinar al Corului Național de Cameră “MADRIGAL - Marin Constantin”, cel
Festivalul de Muzică Veche Miercurea-Ciuc: 14-17 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/94337_a_95629]
-
plutim să alunecăm ca niște fluturi în plasa de mătase. apoi valul negru cât o catedrală de înalt mătură puntea și dărâmă peste mine felia de sticlă înrămată. o acoperă cu noroi. alt vis (aristonul) mica orchestră care cântă muzică italienească nu poate fi văzută din salonul conacului de la pregny. sigur e ascunsă în spatele plantelor în seră - cultura de orhidee glicine geranium și balsamine. uca știe că nu visează acum. e trează și amorțită cum te simți după o anestezie locală
Sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/4432_a_5757]
-
spaniolă, dicționarul academiei, DRAE, pune în cuvîntul titlu deopotrivă ministro și ministra - masculinul și femininul - ca forme standard, nemarcate stilistic. Internetul ne permite să verificăm măcar parțial uzul: ministra e într-adevăr foarte frecvent în spaniolă; sînt numeroase și citatele italienești care cuprind la ministra, mai puține cele cu la ministressa; în franceza din Canada forma la ministre pare a fi curentă; în Franța a avut loc, de prin anii 1980 - 1990, o polemică asupra formelor de acest tip, folosite de
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
unii dintre acești termeni sînt intrați mai de mult, fiind deja cuprinși în dicționare, în forme încă neadaptate (pizza) sau chiar adaptate (macaroane, spaghete); alții au intrat în circulație abia în ultimii ani (ravioli, broccoli). În fine, există și cuvinte italienești utilizate ca atare, în cantități impresionante, în meniurile restaurantelor, de obicei fără a ieși din aceste contexte specifice (lasagne, ricotta, mozzarella, tortellini etc.): în cazul lor, pot să pară un semn de adaptare involuntară doar erorile de ortografie (în special
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
pițeriile doldora de turiști" (Cultura 22, 2004, 3), "Românul Mario, "pițarul" de la "Casa Albă"" (EZ 2486, 2000, 12). De fapt, dacă pizzerie ar putea fi considerat în mod la fel de justificat formație internă și împrumut (pentru că sufixul românesc corespunde perfect celui italienesc, iar forma pizzerie este foarte apropiată de cea italienească, pizzeria), în cazul lui pizzar nu există dubii: este cu siguranță o formație românească cu sufixul de agent -ar; în italiană, termenul care îl desemnează pe preparatorul produsului e pizzaiolo. Am
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
Mario, "pițarul" de la "Casa Albă"" (EZ 2486, 2000, 12). De fapt, dacă pizzerie ar putea fi considerat în mod la fel de justificat formație internă și împrumut (pentru că sufixul românesc corespunde perfect celui italienesc, iar forma pizzerie este foarte apropiată de cea italienească, pizzeria), în cazul lui pizzar nu există dubii: este cu siguranță o formație românească cu sufixul de agent -ar; în italiană, termenul care îl desemnează pe preparatorul produsului e pizzaiolo. Am descoperit și un alt derivat românesc, mult mai rar
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
pizzerist" la un local de specific" (România liberă = RL 2562, 1998, 7). Mai puțin atrage atenția cazul cuvîntului pasta, cel puțin la fel de interesant din punct de vedere lingvistic, pentru că un termen deja existent în română primește - sub influența produselor culinare italienești - un sens și o utilizare nouă. Cuvîntul italienesc pasta poate fi doar parafrazat prin formule tehnice-comerciale - paste făinoase; produse din paste făinoase; fel de mîncare bazat pe paste făinoase - care desigur nu au cum intra în circulația curentă. Folosit fără
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
RL 2562, 1998, 7). Mai puțin atrage atenția cazul cuvîntului pasta, cel puțin la fel de interesant din punct de vedere lingvistic, pentru că un termen deja existent în română primește - sub influența produselor culinare italienești - un sens și o utilizare nouă. Cuvîntul italienesc pasta poate fi doar parafrazat prin formule tehnice-comerciale - paste făinoase; produse din paste făinoase; fel de mîncare bazat pe paste făinoase - care desigur nu au cum intra în circulația curentă. Folosit fără determinanți, mai ales la singular, cuvîntul pastă evoca
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
în română alte realități (pixul, periuța de dinți, terciuirea); chiar în context culinar, era mai familiară pasta de tomate. În prezent se tinde totuși să se folosească singularul pastă/a și mai ales pluralul paste, fără specificări, cu sensul culinar italienesc: "alte rețete de paste / spaghetti"; "pe produsele Barilla scrie exact tipul de pastă" (desprecopii.com/forum; fiind vorba de un text din Internet, nu se poate știi dacă finala era a sau ă), "v-am explicat la carbonara, spaghetti sau
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
un text din Internet, nu se poate știi dacă finala era a sau ă), "v-am explicat la carbonara, spaghetti sau paste scurte, ce vreți" ; "sosul cu care veti condimenta pasta" (culinar.ro). În fine, o problemă interesantă pun pluralele italienești, preluate ca atare - spaghetti (chiar dacă DEX înregistrează forma adaptată, spaghete, circulă mult și cea originară), broccoli, ravioli etc: acestea sînt folosite în genere ca denumiri invariabile, dar și ca plurale, atît nearticulate cît și articulate - pronunțarea lor fiind perfect asemănătoare
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
la fiecare masă" (EZ 1101, 1996, 7); "F.B. vinde de ani întregi broccoli în Piața Obor" (EZ 2805, 2001, 10); Broccoli și spanacul, de exemplu, conțin mai mult beta caroten (gfs.ro). Asemănarea fonetică și morfologică - faptul că forme nearticulate italienești au exact pronunția formelor articulate românești (pasta, ravioli) - creează în cazul italienismelor un sentiment de familiaritate și de ușurință la preluare, dar și mici probleme de adaptare, producînd asimetrii în sistemul gramatical.
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
cărților de acest tip în limba română. Mai mult, cititorul se poate convinge destul de repede că lucrarea are la bază o bibliografie solidă, iar modul de abordare al oricărei idei este unul ,responsabil", prudent. Analiza comparativă a textelor românești și italienești este pregătită cu multă răbdare și atenție - aparent cu un ,exces de zel" chiar, dar care în cele din urmă se dovedește necesar. Se conturează în această ,pregătire" spiritul epocii și în special spiritul futurist al epocii pentru o determinare
Avangarda și futurismul pentru specialiști by Irina Groza () [Corola-journal/Journalistic/12510_a_13835]
-
al Dvstră Mario Luzi Am avut destul noroc în frecventarea unor mari poeți contemporani italieni! O "răsplată" pentru pasiunea cu care le-am studiat creația și m-am străduit să-i fac iubiți în România? Eram doar unul dintre numeroșii italienești activi ai epocii - măcar vreo douăzeci de primă importanță! Șansa mea s-a manifestat încă de la prima călătorie în marea Peninsulă, în 1965, la douăzeci și șase de ani, marcată de mici conversații cu Giuseppe Ungaretti, la Roma, apoi cu
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
prin etimologie multiplă din termenul latin preluat pe cale cultă, din germană (Person) și franceză (personne); în Dicționarul Academiei (DLR), apare ca sursă și italiana (persona). Tot în DEX, personaj este prezentat ca un produs al fr. personnage, it. personaggio (sursa italienească fiind necesară mai ales pentru a explica varianta învechită personagiu), iar personalitate e raportat la fr. personnalité și germ. Personalität. Natura surselor imediate - germană și franceză, latină și italiană - reflectă o anume istorie culturală, indicînd influențele moderne asupra limbajului literar
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]