47 matches
-
ucenic, într-un atelier de cizmărie aflat în Piața Mică a orașului. „Cât am fost tânăr, am muncit foarte mult, am lucrat din zi în noapte, cum i-am văzut și pe pă-rin-ții mei, n-am avut vreme nicio-dată de jeluiri. Fiecărui om, când se naște, îi dă Dum-nezeu un dar, la unul, darul e bun, la altul, poate fi rău. La mine, darul a fost cu folos, că mi-a fost dragă meseria. Până la șaptesprezece ani, n-am știut de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93823_a_95115]
-
Pe teren există și învinși, și învingători. După cincisprezece ani de "domnie", Augustin Buzura se simte detronat, învins. O ipostază umană pe care nu poate să o accepte. Firesc. Statutul de model ar fi trebuit să-l cenzureze de la o jeluire publică. Cei ce-și adoră modelele, înțeleg cu greu astfel de devieri. Și suferă. Înțeleg cu greu sau deloc această împiedicare într-o lună, acest tip de spectacol revanșard, la vedere, în care se amestecă chestiuni personale, interne ale unei
Apel către modele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11956_a_13281]
-
poți să-ți dai seama, și bâjbâi de-a lungul culoarului, pe lângă ușile peticite cu bucăți de placaj. „Tuuu româncăă, euu țigaaan, tuuu cuminteee, eu golaaan... părinții teiii nuuu măăă vooor, da’ io teee iubeeesc de mooor... aoleuuu”, mă întâmpină jeluirea șlagărului zonei. Te doboară mirosul de scrumbie și de ceapă prăjită. Sunt tot mai nesigur pe mișcările mele, picioarele mă urmează cu greutate. Ar fi trebuit să mă întorc din drum, să mă-nfund eventual într-o bombă. Ce caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Vorbeau de vii și de morți, de nunți și de divorțuri, de Maica Sfîntă, de electrificare, de biserica satului și de asfaltarea trotuarelor din porunca noului primar - „Valerucu nost’, deie-i Dumnezău zile și noroc!“. După care musafira Își relua jeluirile pentru cîte un necaz, cîte un ghinion. Nu biruiau a se lămuri dacă lumina electrică În biserica din Pișcari, unde pogorîse mai demult Sfînta Fecioară, era o faptă vrednică și de seamă ori o ispită pentru cel ce o hotărîse
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ori, tot din prima, dau să te tragă de mînă după ele, asta dacă palpită de partea dinamică a jocului. Altfel, eroinele placidității te plictisesc cu cîrtitul la adresa universului care, În cazul cu pricina, Începe cu tine, te omoară cu jeluirile, cu revolta lor mocnită Împotriva imperfecțiunilor de tot felul. Puține, prea puține izbutesc să facă din carențele Înfățișării lor pretext de tandrețe. Reușesc cele a căror feminitate profundă dă pe dinafară sau cele al căror intelect produce spectacol pînă la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
scrisă de un autor disident, cum și era Kadare. Numai că disidența lui era precumpănitor politică și nu religioasă. Că bocitoarele cântau cu încăpățânare balada, sfidând dogma, nu e decât un mod de a indica mentalitatea care conservă tradiția. Formal, jeluirea lor e un laitmotiv al prozei. Stresi nu-și trădează comunitatea în care a încolțit și s-a păstrat besa, „această forță sublimă în stare să sfărâme legile morții”. La adunarea provocată de biserică, martirizându-se pe sine, el mărturisește
Blaga și Kadare by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/13511_a_14836]
-
sa din structurile partidului. Instantaneu și fără răgetele de prost gust, arhicunoscute, ale altor politicieni aflați în aceeași situație, cu acuze aiuritoare la adresa celor care au responsabilitatea „strângerii” de pe piața politică a indivizilor, care au dat cinstea pe rușine! Fără jeluiri și miruiri prin Parlament etc. etc. Pentru asta merită o bilă albă! Pentru mine, Vasile Blaga rămâne principalul vinovat în promovarea, pe eșicherul politic românesc, a celui mai nociv personaj postdecembrist. S-ar putea să fi fost și înainte, dar
TABLETA DE WEEKEND (167): JOHANNIS NU ARE DREPTATE de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368584_a_369913]
-
penmele din aripile păsării, îmi arăți un zbor de aburi nedefinit ridicându-se din aripile ei, sângele ne curge printer degete, precum jertfele pe mâini de zei, aripi risipite pe cărările ce duc spre cer, planează infinite ferestre sub urechile jeluirilor, ne trebuie o planetă a noastră curată căreia să-i punem aripi, să uităm să mai tragem cu praștia în păsările ce alunecă dinspre fereastra Ta. Nu vreau ca nisipul să migreze într-o clipă târzie spre un alt mileniu
OGLINDA DIN SECOLUL TRECUT DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366751_a_368080]
-
penmele din aripile păsării, îmi arăți un zbor de aburi nedefinit ridicându-se din aripile ei, sângele ne curge printer degete, precum jertfele pe mâini de zei, aripi risipite pe cărările ce duc spre cer, planează infinite ferestre sub urechile jeluirilor, ne trebuie o planetă a noastră curată căreia să-i punem aripi, să uităm să mai tragem cu praștia în păsările ce alunecă dinspre fereastra Ta. Nu vreau ca nisipul să migreze într-o clipă târzie spre un alt mileniu
ORAŞUL TRISTELOR RUINE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 276 din 03 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356893_a_358222]
-
în miezul fiecărui microcosm ființial al Pământului. Este o parabolă ca un cerc deschis al poeticii muzicale interpretative, un răspuns concret al artei lirice înseși la suferința sufletului omenesc, o dezlegare inedită (dacă ne ducem o clipă cu gândul la „Jeluirea” nocturnă a englezului Edward Young) a enigmei rătăcitelor iubiri sortite ne-mplinirii în aerul de seară al timpului străvechi, o rugăciune clară recitată cu ample unduiri vocale în fața căreia până și muzica neauzită a spațiului extrateluric ar dori să-și
DIMENSIUNEA ABISULUI EXISTENŢIAL de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1223 din 07 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350671_a_352000]
-
penmele din aripile păsării, îmi arăți un zbor de aburi nedefinit ridicându-se din aripile ei, sângele ne curge printer degete, precum jertfele pe mâini de zei, aripi risipite pe cărările ce duc spre cer, planează infinite ferestre sub urechile jeluirilor, ne trebuie o planetă a noastră curată căreia să-i punem aripi, să uităm să mai tragem cu praștia în păsările ce alunecă dinspre fereastra Ta. Nu vreau ca nisipul să migreze într-o clipă târzie spre un alt mileniu
ACUZ... ADEVĂRUL DIN ACROSTIH (POEME) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1132 din 05 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360309_a_361638]
-
permit lectorilor parcurgerea în alternanță, a câmpurilor biografic și livresc: Publicarea timpurie a Sonetelor, Istoria sonetului și apariția sa ca specie literară, Sonetele și viața lui Shakespeare, Arta Sonetelor lui Shakespeare, Preocupări ale Sonetelor lui Shakespeare, Sonetele ca teatru, Locul „Jeluirii îndrăgostitei“, Publicarea ulterioară a Sonetelor, Reputația critică a Sonetelor, Sonetele și scriitorii de mai târziu, Sonetele în spectacol. Cartea, în finalul căreia Notele aduc veritabile completări, are două părți. Paul Edmondson și Stanley Wells descriu fiecare manuscris în parte, cu
Bunul prieten al sonetului () [Corola-blog/BlogPost/339686_a_341015]
-
se răsfrânge deopotrivă în viața echilibrată a trupului și în dialogul, fără neliniști, al spiritului cu tainele universului. Atmosfera de împăcare este tulburată de „copilașul” cu aripi sfâșiate, în al cărui farmec viclean se întrezăresc parcă semnele eminescianului paj Cupidon. Jeluirea lui Amor învins nu este decât o laudă hiperbolică adusă puterii dragostei, care îi surprinde și dezarmează până și pe zei. Se realizează o stampă câmpenească în care elementarul și murmurul armonic al pământului (câmpul scăldat în „zmalțuri” de rouă
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
Rădulescu, V. Cârlova, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu ș.a., cuplete din Baba Hârca de Matei Millo, versuri scrise de P. însuși, însoțite de melodii. Le apropie zugrăvirea, aproximativ identică, a iubirii ca sursă de tristețe și suferință teribilă, tonul amar-dulceag, tânguirea, jeluirea cu retorica ei arzoasă, la care P. adaugă, ici și acolo, săgeți iuți, ironice. Rude peste veac - „cânticele țigănești” ale lui Miron Radu Paraschivescu. Pentru că piesele adunate „se smintise din calea lor”, editorul intervine, inventiv și cu un bun instinct
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
ai universului și care se încurcă, din pricină că la un moment a înmulțit greșit pe 7 cu 8. Atunci mă revolt: cum nu mi-am dat seama că Ioana avusese tot timpul febră și că nu e capabilă să-mi suporte jeluirile? Nu pot însă să admit că ea depinde în întregime de boala ce o minează. Pot explica așa plecarea ei cu altul, dar nu și reîntoarcerea la mine. Și chiar în ziua când se încolătăcește împrejurul meu și când tremură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
12 aprilie 1583 (7091) de Petru Șchiopu voievod, care spune: „Facem cunoscut cu această carte a noastră... că au venit înaintea noastră și înaintea tuturor boierilor noștri... călugărițele de la... sfânta mănăstire, anume Socola... și ni s-au plâns cu mare jeluire și cu mare mărturie, cu boieri și cu oșteni de la curtea domniei mele și cu oameni buni și bătrâni, spunând așa: că privilegiul de danie ce l-au avut ele de la Alexandru voievod (Lăpușneanu) pe două sate, anume Ezerenii, cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
era închinat de Gheorghe Duca vodă (în 1683) la Arghirocastro de lângă Adrianopol. ― Și eu cred la fel, sfințite. Acum te-aș ruga să-mi spui cine și ce a mai “vărsat” către mănăstirea Xiropotamo? ― La vreo 62 de ani de la jeluirea xiropotamlenilor către Mihai Racoviță voievod, adică la 8 aprilie 1717, iată-l pe Constantin Dimitrie Moruzi voievod confirmându-le la 12 mai 1779 dreptul de a lua anual din vama domnească din Iași câte 150 de lei. ― A fost și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
meu o adunare de femei, boieri și oșteni, care freamătă...Sunt călugărițele de la mănăstirea Socolei: „Ilisafta stareța, Avramia, și Marina, și Anisia, și Magdalina, și Aftanasia preoteasa, și Varvara și Cobuleanca.” Ele au venit la Petru Șchiopu voievod cu mare jeluire și mare mărturie - oșteni și curteni - spunând așa „că privilegiul de danie ce l-au avut de la Alexandru (Lăpușneanu n.n) voievod pe două sate, anume Ezărenii, cu iaz și loc de moară, și satul Găurenii,...cu loc de moară
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
îl aveau de la Alexandru Lăpușneanu și pe care l-au pierdut. Pentru a nu greși, a trimis oameni cu poruncă să afle pe unde au fost vechile hotare. Iaca ce spune Petru Șchiopu voievod: „De aceea, noi, văzând marea lor jeluire și cu mare mărturie,...am cercetat și am aflat că așa a fost... Iar hotarul să fie,...pe unde au hotărnicit credinciosul și cinstitul nostru boier, pan Albotă fost mare vornic, cu boieri și oșteni de la Curtea domniei mele...Am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
mănăstirii Golia. Și asta nu-i puțin deloc.” Ce puteam să mai spun eu în fața acestui adevăr? Am luat aminte și am tăcut... „Să nu crezi că ai scăpat de călugării greci. Nuuu! Ei chiar vin la vodă cu mare jeluire. Mai bine, însă, citește suretul de pe hrisovul lui Ieremia Movilă voievod din 25 mai 7114 (1606), pe care tocmai îl ții în mână, și te vei convinge singur.” Îi urmez sfatul: „Io Ieremia Moghila voievod...Facem cunoscut cu această carte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
sfârșesc însemnările lui Stiliano, fiul lui Evangrio din Cecla Siriei, notar și grefier prin meritul său, longobard prin voința sorții, demnitar al palatului din dorința regelui Rotari cel mare și acum neînsemnat preot al bisericii ariene din pricina preoților catolici. Amin. Jeluire Prea grabnic încheiasem această carte. A trebuit să descos din sul foile de pergament ca să pot să adaug și altele. Căci planurile lui Dumnezeu m-au smuls din tihna căpătată prin renunțare la propria persoană și la lucrarea în fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
epitaf pentru moartea unui nevinovat? M-am gândit multă vreme, și am hotărât să nu scriu nimic din toate asta. Voi căuta să relatez pur și simplu faptele, la rece, cum se spune: adevărul să fie singura și îndurerata mea jeluire, încât să nu rămână neștiute nelegiuirile unui despot și ale dezmățatelor femei stricate care-i trăiesc în preajmă. Așadar, la scurt timp după moartea lui Rotari, Gundeperga a început din nou să uneltească împotriva tronului și în favoarea papei, stârnită nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru CÎrlova a plînge: „Ființă naltă, lungă vedere Dă ascultare, nu-și fie silă, Unui glas jalnic ce cere milă, Ce a se plînge are cuvînt”, iar glasul este dinainte pregătit pentru jeluire. Nu contactul cu universul din afară determină, așadar, tonurile coborîte ale versului, ci o realitate interioară preexistentă experienței. În Ruinurile TÎrgoviștei, poetul lasă să se Înțeleagă printr-o imagine mai virilă („viscol de dureri”) că la izvoarele confesiunii (plîngerii) stă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Originea ei, ca și aceea a dorului, e necunoscută: „Și făr-a ști pricina jale și dor m-au lovit...”. statutul celei dinții stări este dublu: jalea ca maladie a sufletului și jalea ca expresie a unui sentiment (sub forma de jeluire). Conachi uzează (și abuzează) de amîndouă. Dorul se manifestă mai rar. Nu e, În orice caz, un termen frecvent În vocabularul lui Conachi. Poetul c un temperament prea senzual și o conștiință prea posesivă pentru a sta mult În teritoriul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]