361 matches
-
defini drept un blagian trecut prin avangardă. Asocierea dintre autorul Istmului și autorul Nebănuitelor trepte se poate susține prin considerarea unui element comun care este nostalgia „paradisului pierdut”. Iar mentalitatea avangardistă, atît de abrupt inovatoare, dramatic despărțită de practicile trecutului, jinduiește în fond după o genealogie, după o integrare, fie și foarte lejeră, care s-o acrediteze în lumea culturii (din simțămîntul obscur că în sfera acesteia generația spontanee nu e cu putință). „Cel dintîi lucru la care aspiră un curent
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
două cărți de poezie sunt enorme și toate în defavoarea acestei autoare. Dacă Vasile Gârneț scrie inteligent, postmodern, cu feeling actual, Valeria Grosu abordează teme creștine cu îngeri, pustnici și toposuri biblice într-un limbaj cam arhaic ( odraslă, ungher, vaier, a jindui, a vădi, prihană etc.), amestecând un expresionism de tip blagian, de pildă, cu un ermetism timid, prea puțin cristalizat, fără o concepție clară, chiar dacă există în carte o Ars poetica: "Ne-am întrebat fiecare: ce este, ce-o fi / Acest
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
cât e ora trebuie doar să culegi cărăbușii din vânt iubește pentru a fi primit în peșteră taci pentru a vorbi de unul singur Nu trebuie decât să ierți ca să menții proaspăt trandafirul cu ghimpi crează un labirint pentru a jindui ieșirea Ține aproape ca să nu-ți pierzi îngerul Nu trebuie decât să spinteci pepenele roșu ca să afli adevărul de pe buzele muribundului Era vorba să cadă meteoritul și-n orășelul nostru gri era vorba să nu mai dormim. Amfiteatru roman la
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/4503_a_5828]
-
aud, poate tu? Doarme-n așternutul petuniilor, În straturile de mușcate din balcoanele Caselor de țară din Alpi, din Tirol, El, răsfățatul rozelor din Șiraz, Ababai e bunicul, Anan bunica, Lumina se aduna-n caliciul De unde beau albinele, la care Jinduiește furnica. Timp fără nici un rid. Pe nepotul meu îl cheamă .
David by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6162_a_7487]
-
vom îngădui să se adune laolaltă...”. Astăzi ar fi linșat un orator de-ar îndrăzni să pronunțe frazele antifeministe ale lui Cato, cel care alarma auditoriul masculin cu spectrul posibilei emancipări a femeilor. Sună profetic întrebarea, consecutivă afirmației că femeile jinduesc după libertate: „Și atunci, dacă vor cuceri astăzi acest drept, ce nu vor mai încerca mâine?” Știm acum că „mâine” a devenit și ieri și astăzi. Dar totul a trebuit să treacă prin S.P.M.D.R.-ul (Societatea Protectoare a Muzelor Daco-Române
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
îi tremurau amorțite; avu nevoie de întreaga sa cantitate de voință pentru a le convinge să desfacă fermoarele și nasturii. Aparent, fusese selectat pentru acest tratament umilitor datorită calității hainelor de piele pe care le purta. Nimeni nu părea să jinduiască la haina roșie de motocros a lui Gitanas sau la blugii lui Jonas. În schimb, "polițiștii" cu cagule se strînseră în jurul lui, pipăindu-i pielea fină a pantalonilor și jachetei. Scoțînd aburi prin găurile rotunde pentru gură, cu buzele acelea
Jonathan Franzen - CORECȚII by Cornelia Bucur () [Corola-journal/Journalistic/12292_a_13617]
-
instabilitate. Peste ea, ca un soi de clei, a prins, destule secole, creștinismul. Numai că religiile resimt, și ele, schimbările de loc. În partea noastră de lume veche au venit, treptat, comunități musulmane, iar duhurile Răsăritului european au început să jinduiască și la dulceața aromată din Orient. E starea de lucruri de la care pleacă, sperînd să-i dea de cap, Anca Manolescu. Într-o societate așchiată, din ce în ce mai suplă și mai adaptabilă, religia rămîne, pînă la urmă, o problemă de gust. Dacă
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
de acute disperări, infirmități inavuabile (în cele din urmă căsătorit, destins, Schiller locuia și cu sora soției sale, Eminescu accepta compromisuri ca să n-o piardă pe Veronica Micle); ca obiect de pradă, poeții-victimă se ofereau fără să știe celor care jinduiau să-i țină în sclavie, reprezentanții curentelor extremiste (naționaliștii, naziștii - la Schiller, tradiționaliștii obtuzi sau legionarii - la Eminescu). în toate aceste puncte sunt de neomis deosebirile dintre ei, zig-zaguri în traiectorie. O sursă de speculații derivă din asocierea celebrelor tandemuri
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
această comédie a limbajelor și mentalităților, paginile despre bulgarul fascist, despre Kim și "legitimitatea" comunismului, despre Fan și chineza ca limbă motivată, despre Karim și caracterul "științific" al Coranului, despre Raquel (eterna bursieră) sau despre ipocrizia grupului de indieni care jinduiesc la confortul Occidentului, dar îi resping valorile. În schimb, lipsite de interes literar sunt notațiile pur tranzitive sau descrierile de natură, infuzate de lirismul desuet al unor compuneri pe teme date: "Iarna s-a întors peste oraș. Pe muntele din
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
propriul folos, cum să facă să se aburce peste ceilalți; cum să îi "lumineze" pe confrați, cum să le facă adevărul, binele și frumosul, dar nu într-atât încât aceștia, lămuriți, să le pericliteze jilțurile, să le râvnească, să le jinduiască. Nebun trebuie să fie acela care îi oferă celuilalt mijloacele cu care acesta să se întoarcă împotrivă-i, să îl concureze în, nu-i așa, atât de (ig)nobila bătălie pentru sărmanele resurse ale planetului. Nu e oare mai simplu
Despre muzică? by Maxim Belciug () [Corola-journal/Journalistic/11820_a_13145]
-
neîncetat culorile lumii și adâncesc lumina tresărită haosul generează întrebări și întoarceri dintr-un cuib de aer adânc zboruri ciudate bat aripi de necitit o așteptare nesfârșită ascunde pasărea rostuitoare dezlegătoare de semne Bufnița polară alba trece patima strâmtorilor negre jinduind vibrarea și umbrele aurorei boreale pe urmele albe zăpezile aspre despart adânc ochiul și depărtările prin care zboară bufnița polară Moartea sclipind un zbor răzvrătit bate aripi într-o zare târzie în care demult nu-i urmă de pasăre ce
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/9395_a_10720]
-
au mai rămas povestind despre sylvia și fantoma - sylvia râdea uneori, și risipea în fum de țigară gesturile ori gândurile celor pe care eu le trăgeam peste mine, strângând ochii, să-mi spun că nu e adevărat soarele dimineața - să jinduiesc la soarele de acum din salon - să risipesc eu acuma jumătățile astea de închipuire cu mat smalț suflate - fantoma îi tot șoptea câte ceva. sylvia, sylvia, ea, nu râdea. deci, nu mai este acuma posibil să scoatem sus, la iveală, vreo
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
cădea în țărână Puterea întunecării departe sunt arborii rătăciți pe coline unindu-și necrezut frunzișul și înălțimile foșnetul zbucnit din adâncuri în josul pământului nici o pasăre amintitoare nu mai bate aripi prin veștedul timpului încremenirea așteptării mult rămasă în urmă zadarnic jinduie cărări dezlegătoare încotro coboară spre ce ascunziș nevăzut alinarea luminii? din norul odinioarei în care-am crezut cade pe fruntea clipei nemărginit fluturele cap-de-mort se-aude cum trece prin vămile lumii puterea întunecării Cenușa uitărilor cenușa uitărilor scrisă’n curgerea
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
volbura plină de atracții a unei realizări, a unei victorii pe care trebuia să o cîștig. Visul meu nu-și pierduse forța, spectacolul plin de atracții pe care capitala îl oferea locuitorilor ei nu mă depărta de ceea ce toată viața jinduisem încă din tinerețea mea lipsită de experiență. Eram ca un rîu, care șerpuia ascuns sub albia lui săpîndu-și drumul cu îndrăzneală și stăruință. În această vară a anului 1937 ocupam un apartament pe strada Sandu Aldea într-un cartier aflat
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13845_a_15170]
-
am văzut confruntat cu fragmente de cunoștințe, cu cioburi de adevăr nesigur, cu opinii ce mi se păreau îndoielnice, chiar și atunci sau mai ales atunci când erau prezentate pe un ton apodictic, în mod peremptoriu. În locul revelațiilor întregului, după care jinduiam, Universitatea îmi oferea " în acele prime timpuri de îndoială, ce aveau să se prelungească " ersatz-uri (un cuvânt german ce era la modă pe vremea aceea a războiului) înlocuitoare, substitute ale universului. Aveam, desigur, multe de învățat de la fiecare din profesorii
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
primești un telefon de la prietena din grecia care dispăruse acum mulți ani într-un naufragiu 4. (întîlniri) Întîlnești oameni care îți tot dau cărți întîlnești cîțiva pereți care-ți redau încrederea în viață doi-trei copaci se uită lung la tine jinduiești să te recunoască îndemînarea umbrei tale pe zidul caselor părăsite întîlnești copii cu mîinile pătate de fragi întîlnești oameni ce nu pot vorbi decît prin cartea lor de vizită în creierii munților știi un oraș fără fotografi aici viețile sunt
Zile și Vieți by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/11695_a_13020]
-
afară de zilele ploioase când nu putea urca pe drumul desfundat. Adusă de spate, sprijinindu-se cu brațul drept într-un bat care-i ajuta mersul șchiopătat aproape basculant în jurul șoldului înțepenit de multă vreme, mergea spre casă că spre mănăstire jinduind la răcoarea și odihnă casei alături de bărbatul care-o aștepta să frângă pâinea în porții mici numărate pe zile. Pâinea proaspătă o ținea între brațul stâng și piept iar sub ea, cu antebrațul strângea lângă piept o sticlă de plastic
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
cotidianului, din cadrul obișnuitului, din normalitatea ființei: "în timp ce brațul drept ține strîns/ trupul neprețuitei odrasle,/ mîna-i stîngă a încremenit în aer cu degete răsfirate/ ca și cum ar voi să oprească joaca fiului./ Furca de tors în formă de cruce, pe care băiatul,/ jinduind-o, a luat-o din palma mamei ca pe o jucărie,/ mîna lui dreaptă o ține ridicată în dreptul ochilor/ (scrutători cum ochii niciunui copil n-au mai fost vreodată)/ privirea lor pierzîndu-se dincolo de încrucișarea/ bețelor de lemn, unde fusese ațintită
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
afară de zilele ploioase când nu putea urca pe drumul desfundat. Adusă de spate, sprijinindu-se cu brațul drept într-un bat care-i ajuta mersul șchiopătat aproape basculant în jurul șoldului înțepenit de multă vreme, mergea spre casă că spre mănăstire jinduind la răcoarea și odihnă casei alături de bărbatul care-o aștepta să frângă pâinea în porții mici numărate pe zile. Pâinea proaspătă o ținea între brațul stâng și piept iar sub ea, cu antebrațul strângea lângă piept o sticlă de plastic
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
noțiunilor și asupra diversificării relațiilor între semeni. Ea s-a dovedit cu prisosință o cunoscătoare a reliefului tipologic variat și etajat (mult mai avizata în aceste perforări ale artei, și prin forță vocației, decît m-aș putea eu laudă). Că jinduiește să cultive o toga a solemnității, oficiind un ceremonial în scris și în activitatea publică - aceasta înălțare a literaturii și politicii deasupra banalului diurn e o alegere premediată. Firii, credinței, dezideratelor filozofice, care îi sînt proprii, le corespunde o îngustare
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
altele, să pun unul lângă altul flașuri; imagini disparate din trecut, de peste zi, vorbe auzite, „frânturi” de gând, orice. Acum îmi dau seama că eram pe cale să-l resuscitez, după trei decenii, pe Joyce. Decât că... „Cu trup înfometat, noptatec, jinduia mut să adore.” Joyce a muncit câteva ore la această frază, aflu. Aș zice că asta înseamnă să fii scriitor dacă nu m-ar încurca oarecum personajul lui Camus, din La peste, care lucrează de o viață la fraza: „Par
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2507_a_3832]
-
Jevakin (admirabil Bacs Miklos), deși bufoneria lor e pe alocuri exacerbată; mă refer apoi la disputa în jurul miresei, ori "banchetul" încropit la masa înecată în fumul poftelor imediate. Memorabilă e, de asemeni, imaginea jocului dintre Fiokla Ivanovna (Panek Kati) - mireasa jinduită pentru dotă și Jevakin (Bacs Miklos). Mișcarea scenică ingenioasă, uneori puțin prea șarjată are un suport stimulator în scenografia creată de T.Th. Ciupe, vechi colaborator al Teatrului Maghiar de Stat și al regizorului Tompa Gabor. În spectacolul Căsătoria T.Th. Ciupe
Aventura conjugală by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/17058_a_18383]
-
meleaguri. (Cu toate astea, prin legislația noastră fără egal în Europa, circa 20% din pământul sfânt al țării, deja a încăput în ghearele străinilor!) Te uiți în jur și te minunezi cât este de neiubit din pricina nevalorificării acest pământ îndelung jinduit de alții. Iar apele sunt pângărite și pădurile decimate. De pildă, în pădurile din județele Covasna și Harghita își face mendrele megaescrocul Verestoy Attila, senatorul udemerist poreclit Cherestoy Attila și „groful defrișărilor”, încât te întrebi cu uimire: Cum naiba se
CARE PE CARE SAU ANGOASA ROMÂNILOR de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382728_a_384057]
-
neant alunec cu cei care roiesc în jur. Mă simt lumină și azur așa că n-am cum să mă-ntunec. Nu-mi pasă că-mi cioplește-n stâncă statuia, crudul meu destin. Cât timp acum mă simt deplin de ce să jinduiesc la încă ? Nu-mi pasă că e iarnă și că înnămețit în dânsa sunt, căci orice viscol îl înfrunt, de-o vreme,fără nicio frică. Numai tristețea... Altar de plumb, arhangheli de carton, tămâie risipită în mirare unde e viu
NU-MI PASĂ NUMAI TRISTEŢEA... de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380258_a_381587]
-
o petrec. Răscrucile se strâng, nu le tocmesc, Încrezătoare merg pe apa lor, În zare bucurie deslușesc, Un cântec vechi și-n pace sunător. Fiți fericiți Fiți fericiți, prieteni, fiți, Eu fericirea n-am să gust, Eu doar aștept și jinduiesc Tărâmul ei atât de-ngust. Ci pietre sure am în suflet, Un turn spre ceruri îmi clădesc, La fericire stau și cuget, Nu e un lucru pământesc... Referință Bibliografică: POEME / Cristina Crețu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2153, Anul
POEME de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380306_a_381635]