160 matches
-
și,-n chip de radiații, totul era, vibrînd, entelehie luminii izbucnind cu tot cu spații, realul s-a-ntrupat din energie: fotonii logoforelor vibrații au devenit substanță care știe, cuvîntul - sursa veșnicei creații. Încît, acum, vorbind, aduc în fire, concorporal potențelor divine și-n jubilarea sufletului meu, vibrația ce-i la-nceput rostire, rostirea care este verb în sine, și verbul care-i act în Dumnezeu. III Pur lucru, nonsubstanțialitate! Real într-adevăr nu-i ce-și apare, ci apariția însăși, actu-n care toate-s
Stîlpul de foc by Nicolae Ionel () [Corola-journal/Imaginative/5017_a_6342]
-
numărăm victoriile trupului / avem iluziile toate la îndemînă / și putem visa frumos lucruri rare". Dar poetul este realist, el știe că aventura descoperirilor senzaționale se poate termina cu înfrîngere, pe care însă orgoliul o poate transforma ușor în motiv de jubilare: "o caravelă în-tr-un port fără de nume / și sărbători zgomotoase / ce să absoarbă naufragiul..." (August al nimănui). Atunci cînd nu se vrea categoric ermetică, Irina Nechit poate face aluzie la niște lucruri oarecum incitante, fie și nițel aproximative: "Ceea ce ți-am
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
aproape în șoaptă. Renunțase deja la "meseria de bază" (inginer) în favoarea literaturii, decizie la care nu se poate încumeta decât cel care crede în vocația sa mai mult decât în sine însuși: "Alegerea nu s-a făcut într-o voioasă jubilare", va scrie el mai târziu. Cred că în ochii lui arătam precum toți provincialii literaturii, neîndemânatici, veșnic dezorientați, capabili de un zâmbet ca răspuns la o mârșăvie, fără pretenții la gloria literară, ci doar cu rugămintea, nici aceasta rostită, ca să
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
un alt fel de viață pe care circumstanțele totalitarismului o spulberă, transformînd acest exemplar al vitalității gîlgîitoare, rabelaisiene, într-un deținut de conștiință și chiar într-un deținut în sensul propriu al termenului. Spiritul său extrovertit, dornic de comunicare, de jubilare într-o colectivitate receptivă, ajunge a fi intoxicat, nevoit a fabrica antidoturi: "calambururi, parafraze discreditante, aglutinări, paradoxe și multă, multă ironie". Frondeurul prin structură ajunge a fi un frondeur din obligație, a-și transforma, altfel spus, gratuitatea spiritului într-un
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
revistei Convorbiri literare. N-am înțeles nimic. Ambele tabere aveau autori valoroși și alții necunoscuți, ambele foloseau de multe ori un limbaj absolut inacceptabil. Erau povești de corupție, erau altele de cumetrii încîlcite, dar tonul dominant era un fel de jubilare scabroasă care-i întina pe toți la fel. Singurul zîmbet îl aduceau savuroasele selecții din revistă, decupate de Al. Călinescu. Am mai urmărit niște polemici și mai joase în altfel excelenta Vatra. Bineînțeles, oricine trebuie să aibă dreptul la un
Mircea Cărtărescu - Oamenii civilizați, oamenii necivilizați by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15591_a_16916]
-
și un răsfățat al criticii... Ceea ce îl jena uneori și pe el, de o luciditate extremă. Cînd nu era clar că lăuda pe cineva din motive subiective, - era nemilos. Dar ce entuziasm pe el cînd se ivea un talent nou... Jubilările lui cînd apăruse Florica Mitroi!... "Mitroi! auzi?" făcea uimit ca de ceva colosal. "Mitră... Mitroi!" repeta, - excepția androgină... Pînă ce nonconformista dispăru. Dintre celelalte poete, îi plăcea Ileana Mălăncioiu pentru asprimea și autenticitatea versului. Ce m-a frapat e că
Amintiri cu poeți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16161_a_17486]
-
este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost esențial pentru lirica lui Hölderlin, dar de inspirație elenă. În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso "Către sine însuși" cu profundul dispreț aruncat vieții fango e noia noroi și urât, infinită zădărnicie este totul, "nimic altceva", iar Eminescu, în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ce urmează, dar sunt surprins de fiecare dată. E paragraful meu preferat din rugăciune. Îmi place această trecere bruscă, această exaltare a vocii tânguite care devine fermă, accede la acute, se înalță la cânt. Această justețe a tonu-lui. După sfâșiere, jubilarea acceptată, dobândită, pro-clamată. În fiecare seară aștept această clipă care-mi hrănește extazul. Bătrânul - pentru acest gest îi rezervăm un colț doar al lui -, bătrânul se ridică în picioare și intonează: - Suntem fericiți. Că stăm nemișcați, că suntem hrăniți prin
Cuvântul din cuvinte by Monica Lovinescu () [Corola-journal/Journalistic/9405_a_10730]
-
aceea Vălcan n-are gravitate, n-are virulență, adică acel aer tăios care face dintrun autor o voce de luat în seamă. E genul de eseist care, citindu-și propriile volute stilistice, se desfată de curgerea lor, cititorul bănuindul de jubilare proprie de tip narcisic. Paradoxul este că, neavînd morb histrionic, Vălcan emană totuși un aer de paradă artistică. Scrisul lui Vălcan aduce cu o perorație scrobită a cărei formă predilectă atinge pragul intensității emfatice. Din păcate, genul acesta de travaliu
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
iunie 2009, p. 20); "- ... 90% dintre poezii, 90% dintre romane vehiculează un mesaj de tristețe și de deprimare. Rareori, numai în câteva cazuri, ce pot fi numărate pe degetele de la două mâini, mari scriitori au făcut din bucurie și din jubilare mare literatură ș...ț Literatura trăiește din înfrângere, din eșec și tristețe". întrebarea și răspunsul la această problemă nu sunt noi. îmi aduc aminte că prin 1975, la liceul la care lucram, a fost invitat poetul Adrian Păunescu și unul
Mit și demitizare by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6649_a_7974]
-
să-și creeze propriile tradiții, preferând să maimuțărească pe alții sau să trăiască printre simulacre și nonvalori. Flaviu Predescu sesizează imensele riscuri ale unei libertăți prost înțelese, ale ignoranței și autosuficienței, ale narcisismului generaționist. Deplânge dărâmarea grăbită a idolilor sau jubilarea naivă a celor ce dinamitează valorile create de înaintași. Ca și un alt exeget al iubirii, tânărul poet constată, pe cont propriu, că iubirea modernă e nu numai un „imens faliment al civilizației”(Denis de Rougement), ci și o chestiune
Un eseist neliniștit by Ion Cristofor () [Corola-journal/Journalistic/3030_a_4355]
-
poetul național și-a găsit destui detractori, cînd arta și știința traducerii par a fi intrat din nou sub zodia derizoriului, a postulatului intraductibilității poeziei, în general, și acelei eminesciene, în special, cînd "climatul negativismului la modă" care coincide cu "jubilarea ignorantei" pare a se fi instalat comod în publicistica noastră și, mai ales, cînd teritoriul eminescologiei, ca atîtea altele, din păcate, se lasă dacă nu stăpînit, cel puțin vremelnic gestionat de tot felul de oameni care par a fi făcut
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
nu pocnește-o babă cu toporu-n cap, face el o porcărioară, e lucru cert. Tendința de-a ne socoti din categoria celor privilegiați, aleși, neobișnuiți, e prea seducătoare. Și-apoi mai este și plăcerea remușcărilor, tăvăleala-n noroiul propriului suflet, jubilarea de a-ți spune: ..."sînt un păduche estetic..." Vine însă clipa amară, lucidă și, aș adăuga, plină de umor, cînd te întrebi: Oare s-ar fi băgat Napoleon sub patul unei babe?" Nu, nu s-ar fi băgat! Dar, stimate
Ce fragedă deșuchiere, ce naivă și bruscă aprindere by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13709_a_15034]
-
află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsură hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește. Bunurile la preț în această lume sclipesc ca niște bijuterii false, ca niște false valori. Jubilarea n-are nici o legătură cu artificiile propuse de social pentru a supune și a poseda individualitățile aservite și alienate. Nu aflăm plăcere în a strânge bani, în a tezauriza, în a ne plasa economiile într-o instituție bancară sau financiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
căile care duc la înțelepciune. Practica filosofică presupune o individualitate protejată de ceea ce-i știrbește integritatea și o amenință. înțelepciunea se obține prin refuzarea mofturilor sociale și prin concentrarea energiei proprii asupra unei modelări de sine utile pentru a genera jubilare adevărată și plăcere autentică. Pentru că viața merită să fie trăită; nu este decât una; ocaziile de neplăcere, de suferințe și necazuri sunt prea numeroase ca să mai sporim și noi tragismul existenței prin nepricepere, incompetență ori ignorarea a ceea ce trebuie făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai mult de înțelepciune. Filosof hedonist: iată, de mai mult de douăzeci de veacuri, un oximoron pentru ansamblul profesiei, care presupune că disciplina obligă la ascetism, constrânge la austeritate și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută de către Epicur: nu, gândirea cirenaicului vizează în mod exclusiv o etică a jubilării la care se ajunge creându-ți libertate. Poziția lui față de bani ne arată care este metoda sa: a te ține la distanță, departe de excese, a refuza extremismele și a-ți găsi fericirea într-o practicare măsurată a plăcerilor. Aristip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ce riști să nu găsești. A te întoarce cu coada între picioare generează prea multe ocazii de frustrare din perspectiva logicii hedoniste, pentru că timpul pierdut nu-l mai regăsești niciodată. Aristip deplânge faptul că cei mai mulți oameni nu știu să găsească jubilarea acolo unde se află ea: în adeziunea la clipă, în expansiunea de sine limitată la prezentul de care trebuie să profiți ca de o oportunitate care nu se va mai repeta. Păcatul păgân constă în a rata prezentul. Și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sau a unei medicine care ne-ar permite o abordare mai serioasă a chestiunii. Când unele texte vorbesc de egalitatea tuturor plăcerilor, de absența de diferențe între plăcerile trupului și cele ale spiritului, când un altul ne asigură de superioritatea jubilărilor corporale asupra tuturor celorlalte, ce putem să credem? Ce trebuie să gândim? Nimic nu ne permite să o afirmăm pe baza unui document, dar putem avansa ipoteza că, la Aristip, trupul e suflet și viceversa; că dihotomia platoniciană pare chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
viceversa; că dihotomia platoniciană pare chiar lipsită de existență sau, cel puțin, lipsită de mize asemănătoare cu ale noastre, noi cei care trăim astăzi, formați de imaginarul dualist creștin. Astfel încât plăcerile sufletului și cele ale trupului, deosebite doar artificial, numesc jubilări similare, deoarece sunt resimțite, trăite și percepute de aceeași identitate corporală, de aceeași subiectivitate carnală. Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează să facă din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine -ea însăși conjecturală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
tot așa cum neplăcerea semnalează ceea ce trebuie evitat cu orice preț. Aceste mișcări naturale, uitate de copil după o educație prost făcută, trebuie reactivate. Negativitatea coincide cu durerea, suferința, necazul, răul. Este bun tot ceea ce-l duce pe filosof în direcția jubilării, dacă aceasta nu trebuie plătită cu o alienare. Nicio plăcere cirenaică nu trebuie obținută cu prețul unei neplăceri prezente sau viitoare, aceasta apărând de îndată ce libertatea individului este știrbită în vreun fel. Desfătarea lui Aristip coincide cu cea a unui anarhist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
este deci voită, dorită, aleasă, stăpânită, creată prin propriile îngrijiri. Ea nu-l debordează pe cel care o face să apară și nu-l duce dincolo de limitele ființei sale, ci îl lasă între ele, să-și locuiască propriul sălaș. Adevărata jubilare constă în a nu te lăsa nici mistuit, nici ars de plăceri, ci încălzit de ele. Dezmățul trupesc și orgia, în care conștiința, rațiunea se diluează, în care trupul se pierde, nu-l interesează pe Aristip, așa cum nu-l interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete pentru o existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrariul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii față de imperativele gregare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
el aduce mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare ca fiind altceva decât suprimarea sau dispariția durerii. După Philebos, plăcerea nu este negativă, conform modelului exploatat mai târziu de Epicur, ci pozitiv: ea presupune căutarea activă a satisfacțiilor și elaborarea jubilării. Binele suveran, ceea ce este bun și plăcerea avansează identificate și identificabile. Oare de ce, în loc să discute această teză, Socrate, adus pe scenă de Platon, caricaturizează opțiunea hedonistă, pentru a se mulțumi, într-un mod foarte așteptat și obișnuit la antihedoniști, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]